Ce iti lipseste cel mai mult din copilarie?

Aseara cineva mi-a pus o intrebare foarte...interesanta, care m-a pus mult pe ganduri. Intrebarea este aparent simpla, suna cam asa: “ce iti lipseste cel mai mult din trecut, din copilarie?”

Intrebarea asta m-a blocat pe moment. Normal, m-am gandit ca imi lipsesc prietenii pe care ii aveam atunci, dupa m-am gandit ca imi lipsesc eu, eu din copilarie, as da orice sa mai pot scoate copilul ala la iveala mereu si sa nu para dubios. Dar apoi mi-am dat seama ca nu asta este raspunsul, raspunsul este altul defapt... unul poate banal pentru multi, dar semnificativ pentru mine: cel mai mult imi lipseste sa privesc cerul instelat noaptea tarziu. Da, suna banal, dar mereu cand eram la bunici ma duceam undeva la poarta, pe un gardulet, si ma uitam la stele si in fiecare seara in acelasi loc era o stea, imi placea sa ii spun steaua mea, era cea mai luminoasa stea de pe cer si ma fascina mereu, nu stiu de ce, dar pierdeam minute bune privind spre acea stea. Si la un moment dat, acum vreo 6 ani si ceva poate chiar 7 aveam un fel de pact...vorbeam cu cineva din alt oras si pentru ca ne vedeam foarte rar aveam treaba asta...in fiecare seara ne uitam la steaua aia si asa mai trecea putin din dor, era un lucru pe care il aveam in comun. Desi ce e drept nici acasa nu se vedea chiar asa bine, dar totusi se vedea. In bucuresti, am incercat in seara asta sa ma uit dupa steaua mea si nu am reusit sa vad nici macar o stea, d’apoi pe aia care trebuie...

Si da, suna dibios, dar de asta imi este cel mai dor din copilarie, de noptile la bunici in care puteam sa stau si sa privesc cerul instelat....era un sentiment pe care incerc sa il descriu acum in cuvinte, dar zau ca nu reusesc, era linistitor, era fascinant, era placut, era perfect, desi practic nu era nimic, da, exact, era nimic, dar in acelasi timp era totul....nu are nici un pic de logica, nu? Poate e doar in capul meu logica, dar stiu ca exista undeva acolo, pentru ca sentimentul ala era real, era acolo... si chiar imi lipseste, mi-am dat seama acum ca as vrea sa pot sa vad din nou cerul instelat cum il vedeam acum 9-10 ani cand am descoperit pentru prima data cum ma poate fascina ‘steaua mea’ ....

Multumesc

Ai avut dreptate, da, doar tu ai avut dreptate, acel 0,1% nu exista, exista un 0,01% si in momentul de fata nici pentru ala nu pot baga mana in foc ca exista. Dar iti multumesc, iti multumesc ca m-ai lasat sa mai gresesc o data, iti multumesc ca esti inca aici, chiar daca am extins termenul pentru acea ultima greseala, dar da, a fost ultima greseala, nu o sa fie nevoie sa imi mai ti prelegeri, nu o sa fie nevoie sa imi mai spui sa am grija, nu o sa mai fie nevoie de nimic de genul pentru ca acum mi-am dat si eu seama ca doar tu ai avut dreptate si ca doar tie iti pot da dreptate in situatia asta, nu si mie. 

Dar asa cum am spus, mai aveam nevoie de o ultima greseala ca sa pot sa fiu bine. Nu, nu sunt complet bine acum, dar tu stiai asta, dar stiu si eu si stii si tu ca o sunt mai bine si ca o sa fiu bine la un moment dat, un moment dat destul de apropiat. Dar e ok, stai chill, nu o sa se repete experienta aia din iarna, nu, de data asta totul o sa fie bine, o sa vezi. Multumesc ca ai fost alaturi de mine in perioada asta lasandu-ma sa mai gresesc o data, multumesc ca ti-ai muscat de atatea ori buza si nu ai spus nimic desi ardeai de dorinta de a o fac, si iti multumesc in avans pentru ca stiu ca o sa stai cu mine si in perioada urmatoare si mereu de altfel. Multumesc pentru tot, si nu o sa spun niciodata asta cu voce tare, dar am nevoie de tine acum mai mult ca niciodata. 

It's here!

Din cauza unor probleme tehnice, nu am avut net in regie pana acum o ora, articolul asta a venit putin intarziat, dar a venit. Ideea este ca anul asta eu beau de 3 ori de ziua mea, prima transa este bifata de aseara, a doua urmeaza diseara si ultima luni, dar nu am uitat de a 4-a care este la fel de extrem de importanta pentru mine: astazi, acum, aici, cu voi. Adica, hellloooo, normal ca bem vodka cu suc de mere si aici si anul asta. Toata lumea sa ia un pahar de sampanie 

Acum sa ne dam frumos pe vodka cu suc de mere

Nu e problema, cine nu vrea vodka cu suc de mere avem si alte forme de alcool, just pick one.

Si ca sa mearga totul frumos, parca merge si o felie de tort, nu?

Si acum sa o dau pe din alea cu maturitate si chestii? Bine, ce e drept m-am schimbat destul de mult fata de anul trecut pe vremea asta, dar astazi sunt acelasi copil mare care se bucura din absolut orice si uitati ce animal dragut am primit cu care sa dorm la camin[se face si perna]:

Da, nu am multi prieteni apropiati, dar ii ador pe cei pe care am chiar daca sunt incapatanati si nu asculta cand zic ca nu vreau cadouri pentru ca mi-au dat deja cele mai frumoase cadouri prin clipele petrecute impreuna, but i love them anyways. So...petrecerea continua, 3 zile si 3 nopti ca sa ma simt eu bine la 21 de ani, pot sa beau alcool legal in america, uhuuu.

Si pentru ca am zis ca astazi sunt din nou, toata ziua, fara exceptii, din nou acel copil mare : Happy Birthday to me

Este un sport!

Se stie deja ca sunt o persoana foarte ciudata si dubioasa, inca un exemplu pentru asta? Imi place sa pescuisc, dar nu mananc peste. Ciudat? Da, stiu, dar imi place sa stau sa pescuiesc, e relaxant si in acelasi timp poate sa fie si foarte distractiv, depinde de stare si de companie, adica daca o sa ma duc cu tata o sa fie relaxant, daca ma duc cu prietenii si facem si gratar si mai avem si muzica si bere si diverse, o sa fie foarte fun, dar in acelasi timp nu imi spune de plase pescaresti, de sfori si franghii ca nu am idee, stiu ca iti trebuie undita sau lanseta si momeala, ca sunt rame, ca sunt viermi sau ca e clasica mamaliga facuta de acasa, nu conteaza, daca ai astea 2 chestii inseamna ca poti sa te duci linistit la pescuit. Voiam sa merg vara asta cu C. la pescuit pe o balta pe undeva pe langa Bucuresti, dar cand m-a luat cu plase multifilament si chestii m-a bagat in ceata, mi-a dat sa le si vad aici http://romnets.ro/produse/plase-pescaresti-multifilament

A fost ca si cand m-ar fi injurat, zau, nu am inteles nimic, dar am zis ca el, ca da, ok,  plase de pescuit, da, luam de care vrei tu. Si atat i-a trebuit lu C. sa auda, ca a continuat cu plase pescaresti si cu termeni pe care nu ii intelegeam, sau intelegeam termenul in sine, intelegeam cuvantul, dar la ce se refara, nici o sansa, si la un moment dat i-am spus ca e ok, mergem la pescuit, nu trebuie sa imi spuna atatea chestii ca oricum nu le inteleg, pentru mine pescuitul este ceva relaxant si distractiv, nu ceva tehnic si stiintific, nu conteaza ce plase de pescuit folosim si nici sfori si franghii nu ne trebuiesc. Mare greseala am facut ca am spus asta, cea mai mare probabil, pentru ca a continuat si mi-a dat linkuri si poze si site-uri peste site-uri ca sa inteleg care e treaba cu pescuitul asta, ca nu e asa cum cred eu ca e, ca este un adevarat sport in realitate, nu o chestie asa, de lasa-ma sa te las. Ultima chestie pe care mi-a dat-o despre sfori si franghii ca i-am spus eu ca nu ne trebuiesc a fost asta: http://romnets.ro/produse/sfori-si-franghii 

Si atunci mi-a venit si mie mintea la cap si inspiratia sa ii spun ca da, am inteles, si da, are dreptate, avem nevoie de plase pescaresti, de sfori si franghii si de momeli speciale si diferentiate pe culori si de multe alte lucruri. Nu a mers nici asta, el a continuat muult si bine sa imi explice de ce pescuitul este un sport si de ce este foarte important echipamentul pe care il folosesti.

Pasiuni secrete

Unele pasiuni secrete, au fost pastrate atat de bine ca fiind secrete, incat atunci cand ies la suprafata sunt o adevarata surpriza pentru toti cei din jur, de la simple cunostinte pana la cei mai buni prieteni. Eu spre exemplu, mi-am socat recent prietenii cand mi-am achizitionat un kit oja semipermanenta si m-am oferit sa le fac manechiura prietenelor mele care stiam ca sunt pasionate. Da, aproape au facut stop cardiac in acel moment, dar acum sunt ok, nimeni nu a fost ranit in acest proces si nu a fost necesara nici o interventie medicala, nici fizica si nici psihica.

Normal ca nu ma pricep, dar aveam nevoie de persoane pe care sa ma antrenez, nu? Si cu oja semipermanenta si cu oja “clasica” tot dificil este sa exersezi pe tine, ai nevoie de o alta perspectiva si garantat daca mana dreapta nu face minuni, stanga garantat face dezastre, si decat sa ai unghiile de la o mana acceptabile si la cealalta mana sa ii faci pe cei din jurul tau sa te intrebe daca a trecut o tornada peste unghiile tale, mai bine inveti sa te descurci bine cu dreapta, exersand pe altii, si dupa incerci pe tine, dupa ce ai “testat” suficient de mult pe altii.

Si daca se intampla sa nu mai fi desenat de cativa ani buni, si chiar si atunci cand desenai nu desenai la o scala atat de mica, lucrurile nu devin deloc mai usoare. Bine, desenul pe care l-am facut in facultate nu se pune, nu cred ca vrea cineva sa aiba pe unghii piulita franceza sau diferite piese incastrate si alte chestii tehnice, nu?

Da, am incercat pe aproximativ 5 persoane, nu am poze cu rezultatele, dar sa spunem ca de la a 5-a incercare a inceput sa imi iasa decent. Si ca sa ma asigur ca o sa fie macar bine, daca nu perfect, dar totusi sa treaca de stadiul “decent”, am inceput sa desenez pe foaie, cu creionul, frumos si batraneste, diverse modele pe care as putea sa le fac si pe unghie, si fiind la scala foarte mica mi-au cam dat batai de cap, dar am inceput sa ma perfectionez. Mai trebuie doar sa gasesc persoane care sa fie dispuse sa ma lase sa mai “exersez” pe ele, ultimele 5 aparent au treaba in perioada urmatoare. 

In interior inca sunt...

Revenind acasa am avut ocazia de a “pierde timpul” cu anumite persoane pe care, o data cu plecarea la facultate, nu am mai avut ocazia sa le vad asa des. Si imi place sa profit de treaba asta, imi place sa exploatez timpul pe care il am la dispozitie langa aceste persoane. Recent, aseara sau acum doua seri, am “intrat” intr-un fel de maraton al amintirilor. A fost foarte dragut sa imi amintesc toate tampeniile pe care le faceam impreuna cand eram mai mici, pentru ca eu fac dintr-o generatie de mijloc, in copilarie si in prima parte a adolescentei am stat in fata blocului si intram in casa cand strigau dupa noi de pe balcon, si ne jucam tot felul de jocuri din alea clasice, cum imi place mie sa le spun. A daua parte a adolescentei a fost si la noi cu telefoane, cu iesiri, cu pc-uri, si lucrurile s-au schimbat si pentru noi, normal, dar chiar si asa tot ieseam afara si inca iesim, diferit, normal, dar si noi ne-am schimbat si vremurile s-au schimbat. Si cum eu, cel putin, nu o sa recunosc niciodata ca nu mai sunt copil, inca imi place sa ma joc si afara si in fata blocului si intr-un parc sa ma dau in leagan si pe telefon sau pe orice alt device. Dar chiar daca ma joc pe telefon sau pe diverse device-uri, ceea ce este foarte rar, dar este, imi place sa ma joc ceva interactiv, ceva ce se poate juca in mai multi jucatori, sau ceva strategic, dar da, am momentele mele cand ma joc online, si desigur nu o sa refuz niciodata un joc cu mingea afara sau un tenis, chiar daca nu prea stiu, sau un badminton sau orice, bine, nu o sa ma joc prea mult niciunul din jocurile ce implica efort fizic pentru ca rezistenta mea este cu mult sub orice limita, este practic inexistenta, dar ma fortez 15-30 minute, ca a doua zi nu ma mai ridic din pat, e partea a doua, dar copilul din mine are energie chiar daca eu sunt o lepra si nu fac nimic toata ziua, si uneori las acel copil sa iasa la suprafata cu tot cu energia lui. 

Viata in camin

Despre primul an de facultate am povestit acum, la final, si am mai spus despre el si dupa primul semestru si pe parcurs, despre anul meu de stat in camin in schimb nu prea, trebuie sa remediez treaba asta, nu? O sa incerc sa rezum pe cat posibil ca sa nu va plictisesc prea tare.

Despre momentele in care aproape am cedat nervos si era sa recurg la manifestari primare si sa arunc cu pumni in stanga si in dreapta nu o sa povestesc.

Sa incepem cu ce? M-am acomodat relativ repede si am ajuns sa raspund la mesaje sau la telefon la intrebarea “ce faci?” cu “pe acasa” in loc de clasicul “prin camera” din primele zile/saptamani. Acum sunt acasa de miercuri seara si inca incerc sa ma reacomodez cu casa, mi se pare dubios sa nu mai fiu cu inca 2-3 persoane in camera permanent, dar se remediaza, nu e problema, si daca nu, iar nu e problema, ca peste 2-3 luni ma duc inapoi.

Am fost o persoana cuminte, pot spune, nu am facut prea multe tampenii in camin. Bine, de ziua mea, am facut party cu peste 20 de persoane intr-o camera de camin si pot spune ca m-am simtit bine atunci. Si au mai fost cateva petreceri aniversare la care am fost, 2-3, in rest nu prea am avut parte de petreceri in camin, iar eu am dat doar una. In plina sesiunea chiar, eu am avut examen luni, sambata am baut si luni am avut iar examen, fix nu a contat treaba asta, muzica de se auzea de la 2 camine distanta, bautura cat cuprinde, prieteni si voie buna, a fost perfect.

In serile de vineri ma uitam cu E. la Romanii au talent online si injuram cand se pierdea conexiunea de la internet si se bloca. Ne uitam la filme horror, mai beam cate o bere-2 seara. O faza funny de la un film horror a fost cand ne uitam noi ce ne uitam, filmul era destul de chill pana spre final, nimic de speriat, nu prea parea horror, era linistit asa, si spre final incepe sa devina horror, incepe sa prinda actiune, in camera intuneric, lumina stinsa, noi in pat, si cand in film incepeau sa iasa din pereti statui care prindeau viata, cu muzica din aia tipica filmelor de groaza, intra M. in camera si aprinde lumina brusc.

Altceva...oh da, cand am baut vin. De ziua mea am primit cadou printre altele si doua sticle de vin, unul alb si unul rosu. Am desfacut intr-o seara sticla de vin alb, a fost totul ok si frumos, nu aveam tirbuson normal, am indesat dopul cu cutitul in sticla, a sarit pe langa, normal, dar a sarit relativ ok, destul de putin chiar. Interesant a fost cand am deschis a doua sticla, cea de vin rosu. Eram pe modul atunci, am reusit sa indesam dopul in sticla cu cutitul, a sarit, normal, nu foarte mult, a fost relativ ok, din nou, dar nu am pus imediat in pahare si s-a facut presiune, s-a ridicat dopul si s-a blocat, nu puteam sa punem in pahare. Oook, hai sa il impingem iar in jos si sa bem. Pare simplu, nu? A fost penal. Cand am apasat pe dop care era perpendicular pe gura sticlei, a sarit atat de mult vin incat a “pictat” tot peretele alb in picatele  rosii si mie mi-a sarit fix in ambii ochi cate o picatura. Nici cand am plecat nu am reusit sa scoatem vinul de pe perete, am zis ca il lasam asa, e cu model.

O alta faza fix din filmele cu prosti a fost cand asteptam sa trec strada, semaforul nu mai merge si afara plouase. Si stiti filmele alea cu prosti, sau desenele alea amuzante cand sare apa pana peste cap unuia dintre persoanje? Fix asa am fost eu...a trecut o masina cu o viteza incredibila pe splai si nu am apucat sa ma intorc si sa ma dau mai in spate ca deja aveam numai apa pe mine, pe fata, in cap, peste tot, efectiv peste tot.

Dar nebunia mea a inceput sa se manifeste de vreo 2 luni de cand am inceput sa ies cu An., Ch si E.  aproape in fiecare seara. Asta a fost momentul care a declansat totul. Pana la ei am fost relativ un copil cuminte in camin, de cand am inceput sa ies cu ei...hai sa va povestesc asa cateva episoade, ca am spus ca il facem doar rezumat, nu incep sa povestesc >60 de seri, nu?

Ideea este ca fiecare seara incepea cu “ies, dar nu stau mult” si ajungeam acasa la...nu mai spunem ora.

Intr-o seara am vrut sa facem cartofi prajiti, ne-am strans cam 10 persoane, 5kg de cartofi, 6 oua si un kg de carnati, se prajea la 2 tigai, si la final am bagat-o si pe a 3-a. Si acum normal, cat poate sa dureze sa prajesti 3-4 kg de cartofi? Ca nu i-am prajit pe toti, am mai facut si la cuptorul cu microunde a doua zi( si surprinzator chiar au iesit, asta a fost un soc pentru mine) . Ei bine, sa spunem doar ca ne-am apucat de ei pe la 10 jumatate- 11 si am mancat la 3 dimineata. Normal ca a fost putina mancarea pentru 10 persoane, dar am mancat toti si tot. Ideea a fost insa ca ne-am distrat destul de bine in seara aia, cat asteptam sa se faca mancarea normal ca nu stateam degeaba, mai o discutie, mai o barfa, mai o gluma, mai o bere, mai una alta si s-a dus seara si s-au facut si cartofii, am mancat si dupa toata lumea la ei acasa, nu de alta, dar dimineata majoritatea aveau ore destul de devreme.

Am facut si clatite, Ch. S-a chinuit destul de mult la ele, pentru ca aceiasi poveste ca si la cartofi....plita electrica. Dar a meritat asteptarea si in cazul asta, cam in timpul colocviilor, dar a fost ok, nu a fost asta o problema.

Oh si poate ati vazut pe facebook, cei care ma aveti la prieteni, multiplele checkinuri de la pub 21. Da, am fost cam des la pub 21, dar bere ieftina, pizza buna si ieftina, deci perfect pentru noi. Si cum am spus, serile incepeau cu “ies, dar nu stau mult” si continua cu “dar stam si noi pe aici, pe dambovita, nu mergem sa cheltuim bani” si ajungeam normal, la 21. Si ce beam la 21? Bergenbier pentru ca “prietenii stiu de ce”. Si pentru ca era mereu funny cand ne lua comanda, pentru ca: “ce doriti sa comandati?”

“un bergenbier”

“doua”

“hai sa fie trei”

Si tot asa, si saraca scria numarul, taia, iar scria, iar taia, si tot asa. Si dupa s-au invatat si ele si noi si eram ceva gen “bergenbier, dar nu scrie momentan cate”.

Si hai ca deja articolul asta a depasit 1000 de cuvinte, o sa mai revin la subiectul “camin” si o sa mai povestesc, dar momentan ma opresc aici ca probabil v-ati plictisit suficient. Si inchei cu imaginea asta, nu de alta, dar pot spune doar ca...majoritatea pozele de pe studenti din provincie ne reprezinta, deci...

Explicatie

Sambata am pus pe facebook imaginea asta 

Si am zis ca o sa detaliez si o sa arat pozele mai “clar” ieri intr-un articol, dar ieri...ieri sa spunem ca am dormit mai mult...sau nu, mai bine sa spunem ca am invatat pentru examenul de la care doar ce m-am intors, da, mai bine asa, ieri am invatat. Asa ca detaliez astazi, acum.

In poza sunt 3 citate de la 3 persoane foarte dragi mie care mi-au urat in modul lor la multi ani. Sa ii luam pe rand, in ordinea in care au venit. Incepem cu A. care mi-a dat setul asta de mesaje, la ora, se vede in imagine ora. 

Normal ca nu mi-am dat seama ca e ziua mea, normal ca nu, dar tot normal este ca am sunat-o sa o linistesc si sa-i explic ca nu trebuie sa ii fie frica, e ok, si daca trec la varianta imbunatatita 2.0 tot o sa fie prietena mea si totul o sa fie ca inainte. Dar faptul ca mi-a zis-o intr-un mod atat de dragut m-a emotionat.

Despre treaba cu versiunea imbunatatita 2.0....ei bine, aici ideea mi-a venit dupa ce Cha mi-a spus pe facebook si asta “Bun venit printre astia cu 2.” Si de aici eu am interpreat-o ca fiind versiune upgradata 2.0.

Sa continuam cu C. In imaginea de sus el este cel cu mesajul ala infernal de lung. Nu mai pun printscrean-ul ca nu se intelege bine, asa ca o sa pun cu “copy-paste” mesajul lui. La ce s-a gandit el? Sa spuna 20 de motive pentru care ii place de mine si sa puna si poza in care stau in zapada, pe spate cu picioarele ridicate(am mai pus-o pe aici si pe facebook, nu o pun din nou acum), ca doar am facut 20 de ani...nu vreau sa imi imaginez cate pagini scria daca faceam 50. Oricum, mesajul este genial, chiar daca unele nu trebuiau facute publice, are dreptate cu tot ce scrie acolo, poate mai putin partea cu anm’ul, dar stiti cum e, “cine se aseamana se aduna”. Si asta este mesajul:

“Pentru ca esti cea mai ciudata persoana pe care o cunosc.

Pentru ca esti cea mai nebuna persoana pe care o cunosc.

Pentru ca esti cea mai inventiva persoana pe care o cunosc.

Pentru ca esti cea mai visatoare persoana pe care o cunosc.

Pentru ca esti cea mai buna ascultatoare pe care o cunosc.

Pentru ca esti cea mai diferita persoana pe care o cunosc.

Pentru ca esti cea mai iertatoare persoana pe care o cunosc.

Pentru ca ai cele mai idioate idei geniale.

Pentru ca ai cea mai bogata imaginatie.

Pentru ca imi dai cele mai bune sfaturi.

Pentru ca mereu esti acolo pentru mine.

Pentru ca mereu ma faci sa ma simt mai bine.

Pentru ca imi iei apararea in fata oricui chiar si cand gresesc.

Pentru ca ma certi grav de tot atunci cand gresesc.

Pentru ca esti prietena mea.

Pentru ca esti unica.

Pentru ca ma iubesti.

Pentru ca te ador.

Pentru ca te iubesc.

Pentru ca e ziua ta.

Si multe alte "pentru ca", dar ma opresc la 20, ca ai facut doar 20 de ani si chiar esti nebuna, iti iubesti toti prietenii, bani vad ca tot faci, tine-o tot asa aici, tanara clar o sa fii mereu, ai mintea unui copil de 2 ani in general, dar in acelasi timp esti cea mai matura persoana pe care o cunosc, griji nu ar trebui sa ai deloc(stii ca se rezolva si anm'ul ;) ) si o sa traiesti mereu asa cum stii pentru ca daca iti spune cineva ce sau cum sa faci o sa faci exact invers :)) Dar pentru toate astea te iubesc, pentru ca esti prietena pe care nu vreau sa o pierd nicioada si stiu ca nu o sa o pierd pentru ca ma iubesti, nu poti sa stai fara mine :))”

Celalalt mesaj din imagine este de la M. care sincer a fost cea mai placuta surpriza de ziua mea, m-a emotionat foarte tare si m-a lasat la propriu fara cuvinte cand am primit mailul. Si vreau sa ii multumesc din nou si aici. 

Oh si alta surpriza a fost de la google. Adica stiam ca cei de la google tot fac chestii din astea, dar nu stiam ca face si personalizate:

Imi ador prietenii, asta e clar si a tinut si C. sa mentioneze, asa ca inchei cu melodia asta: 

Miercurea fara cuvinte(4)

Mai multe detalii gasiti la Carmen

La multi ani, Corina

Nu stiu cine este Corina, dar ii urez la multi ani. Mi s-a parut foarte dragut gestul prietenei ei si am decis sa scriu despre el. Aseara eram in Afi, ma plimbam, ma uitam prin magazin, din astea, si la un moment dat am lasat persaona cu care eram in magazine si am iesit putin afara. M-am dus sa ma asez pe o bonca sa nu stau in picioare, ma dureau picioarele, asta este unul dintre motivele pentru care am vrut sa ies afara, si chiar cand am ajuns langa banca vine la mine o fata si imi spune ceva de genul “este ziua prietenei mele, Corina, si vreau sa ii fac un filmulet cu 100 de persoane care ii spun la multi ani, vrei sa ma ajuti, te rog?”

Nu era chiar cea mai buna zi a parului meu sau a expresiei mele faciale, cearcanele erau la ele acasa ca de obicei, dar nu m-am gandit la asta, doar i-am zambit si i-am zis ca da, ca mi se pare super faina ideea. Mi-a explicat ca trebuie sa ma filmeze in timp ce spun la multi, i-am zis ca mi-am dat seama, dar se pare ca unii au refuzat cand au auzit partea asta.

Inca o data, super faina ideea, super tare prietena, Corina sper ca apreciezi aceste persoane din jurul tau si...la multi ani , din nou, Corina! Oricine ai fi. 

Cum sa iti faci prieteni noi

Ca niste proaspat studenti ce suntem noi, iesim la o plimbare si la un moment dat ni se face foame, mergem la un McDonald’s ca era aproape de noi si o rezolvam. Mancam si mai stam putin de vorba. Cum credeti ca incepe A. sa isi faca prieteni in Bucuresti? Simplu, isi arata noul sutien pe geam la McDonald’s. Ok, nu va ganditi ca isi ridica tricoul si isi etaleaza sutienul pe geam. A fost ceva mai discret. Arata altcuiva, prin decolteu, si cum stateam la o masa de la geam...cine era afara probabil a vazut faza, defapt mai mult ca sigur unul dintre cei doi baieti care se tot uitau a vazut.

Deci, daca vreti prieteni noi intr-un oras nou, A. va invata cum! 

Ce inseamna fericirea?

Poate cineva, oricine, sa ofere o definitie exacta sau macar aproape exacta a termenului “fericire”? Sincer nu cred. De ce? Pentru ca fericirea inseamna altceva pentru fiecare individ. Fericirea pentru mine, de exemplu, este atunci cand am in jur persoanele dragi, fericirea pentru mine este atunci cand fac persoanele de langa mine sa zambeasca, sa rada, chiar si de mine, nu conteaza, ideea este ca se simt bine si zambesc sau chiar rad. Dar tot fericire este pentru mine cand stau acasa, in patul meu maare si confortabil si ma uit la un film bun sau citesc o carte buna. Cu cartile stiti deja ca eu nu m-am impacat prea bine de-a lungul timpului, dar in ultima vreme ma atrag multe titluri si am inceput sa citesc deja o parte din ele. Sunt pe deme diverse, nu un subiect anume si atat! Nu, sunt carti psihologice, sunt carti de aventura, sunt nuvele, sunt marturii, sunt domenii vaste.

Dar stiti deja ca eu sunt o lepra si nu ma duc prin oras sa caut cartile, pe unele le imprumut de la altii care stau prin zona si imi e usor si comod, si in plus pot sa vorbesc apoi cu ei despre cartile respective, dar cel mai des spun “traiasca acea librarie online” . Internetul imi ofera cate o doza de fericire zilnic pentru ca imi alimenteaza sedentarismul. Pot sa citesc cate carti online vreau, pot sa vad cate filme vreau, pot sa fac persoanele dragi sa zambeasca, normal, nu se compara ca atunci cand totul e “live”, dar totusi... imi ofera zilnic o portie de fericire. Aduce sala de cinema la mine in dormitor, aduce libraria la mine in dormitor, aduce toate magazinele la mine in dormitor. Dar chiar si asa, doza de fericire pe care o primesc cand sunt afara sau undeva cu cei dragi nu se compara cu cea oferita de internet pentru ca desi este foarte util si practic tot nu poate inlocui interactiunile directe, fizice. 

Ar trebui sa fie

De 20 minute stau cu wordul deschis si nu stiu ce sa scriu, in mintea mea se ingramadesc cuvintele, dar fara a contura fraze sau sintagme coerente. Am vrut ca articolul asta sa fie pe sentiment, dar nu stiu cum sa fac asta. Stiu ca o sa-mi lipseasca mult anumite persoane, stiu ca o sa-mi lipseasca sa stau jumatate din zi, 5 zile din 7 cu ele. Si acum ce sa fac, sa insir aici amintiri? Nu ar avea farmec, sa fac un pomelnic cu persoanele care o sa-mi lipseasca? Nici asta nu ar avea farmec…

O sa spun totusi ca in 4 ani de liceu mi-am facut prieteni noi, am intarit prietenii vechi, cu anumite persoane sunt in aceiasi clasa de 12 ani, cu unii chiar de la gradinita, dar ce e drept la gradinita nu eram in aceiasi clasa, unele legaturi le-am pierdut, am iubit, am suferit, am ras, am plas, m-am schimbat, m-am maturizat…hai ca aproape m-am crezut si eu cu maturizarea.

O sa-mi lipseasca foarte multe chestii, da, stiu, am telefon, au telefon, am facebook si au facebook, dar nu o sa mai fim cate minim 6 ore pe zi in acelasi loc. Nu o sa ne mai plangem ca facem 10 ore de mate pe saptamana, nu o sa ne mai certam cu profa de info, nu o sa mai facem auditie muzicala in aproape fiecare ora de dirigentie cu domnul director, nu o sa mai fim clasa de suflet a domnului director, adica o sa fim, dar nu o sa mai fim prezenti, o sa vorbeasca despre noi la trecut,nu o sa se mai faca glume bune sau idioate in ore, nu o sa ne mai stresam unii pe altii si toate astea…

A trecut si liceul, se presupune ca am crescut, ca ne-am maturizat…si pentru ultima data pentru ca c'est fini la comedie

Ani de liceu,

Cu prietenii pe viata,

Scumpii ani de liceu

Ti-i vei aminti mereu.

Fara motiv concret

Incredere zici?

            Stiti cum e treaba asta cu increderea? Uite cam fix asa:

            Da, si mai stiti cum e defapt? O castigi greu, dar o pierzi repede si extrem de greu o recapeti. Dar stiti ce e cel mai interesant dupa mine? Ca nu merita sa lupti pentru increderea cuiva care nu e dispus sa ti-o ofere. Lupti ca sa ce? Tu ii oferi increderea ta deplina, iar el/ei o ignora sau doar profita de ea si nu se gandesc sa ti-o ofere si ei pe a lor, sau iti ofera cu portia, asta asa, doar ca sa-ti alimenteze iluzia, sa te faca sa le oferi mai mult din tine, mai mult din increderea ta, mai mult din tot ceea ce ai tu de oferit. Ei bine, in situatii ca asta eu consider ca nu merita sa lupti pentru increderea persoanei/personalelor respective. Lasa-i in lumea lor, stai in banca ta si nu incerca sa patrunzi pentru ca vei fi vazut mereu doar ca un intrus, vei exista fix doar cand are/au nevoie de tine si apoi vei intra subit in umbra, vei fi lasat de-o parte pentru ca la urma urmei esti doar un intrus in lumea lor. 

Si unde meregem?

Totul a inceput joi seara. Dupa ceva timp primesc un mesaj de la o anume persoana si nu orice mesaj, un mesaj de aproape ca m-a facut sa prind clatita cu capul nu cu tigaia. Un mesaj care suna exact asa, citez, “te scot maine seara in oras?” . Nu mai iesisem de ceva vreme in oras cu persoana respectiva si mesajul m-a surprins, dar am zis da, doar era Valentine’s day, nu? Intalnirea se anunta promitatoare…vineri dimineata am vorbit despre asta…voiam sa aflu unde ma scoate in oras…raspunsul a fost unul simplu, scurt si la obict “la dracu sa ne ia” .

Ei bine…am zis ca daca tot o sa mergem la “dracu sa ne ia”, probabil un local nou, m-am gandit ca o sa fie foarte cald acolo, dracu asta e vestit pentru cazanele lui cu smoala si focurile interminabile asa ca am zis sa vorbim despre alte detalii…de exemplu tinuta…si s-au pus anumite conditii, de exemplu a fost o lista reciproca pentru “nu ies cu tine in oras daca nu:” , daca nu te imbraci in rosu, daca nu iti iei cercei kmetrici, daca nu te aranjezi asa, daca nu iti faci freaza etc etc etc.

Aparent “conditiile” au fost respectate. Am iesit in oras si ce sa vezi? Chiar la dracu sa ne ia am ajuns. Ne-am plimbat prin tot orasul dupa un local cu o masa libera, dar in zadar. Am facut o plimbare prin tot orasu cu taxiul si la pas…cu taxiul pana in centru...pe jos prin spate, printre blocuri catre alta destinatie, cu taxiul catre capatul celalalt al orasului…pe jos din nou pana in centru, aici da telefoane sa aflii daca sunt mese libere in alta parte fara sa te mai deplasezi pana acolo…suni, iti inchide, suni pe altcineva, faci rost de numarul altcuiva care trebuie sa sune pe altcineva ca intr-un final sa iti spuna “nu mai lucreaza acolo, dar…” si acel dar era catre o locatie cu o posibila masa libera, dar telefonul suna iar si ajungem intr’o masina care ne duce pana…pana practic aproape acasa. Nu acasa, aproape acasa. Acasa la cineva mai exact, ne-am “inmultit” si am petrecut Valentine’s day acasa la cineva in mai multi…si am jucat bolț.

Asa ne-am petrecut eu si A. “intalnirea” de Valentine’s day. Romantic, nu?Se presupune ca trebuia sa fie iesire de agatat…singurul lucru care pe l-am agatat a fost paharul la bolț...si nici ala prea des ca stim sa numaram.

Sper ca voi ati petrecut mai romantic ziua de Valentine’s day in compania persoanei speciale...sau macar la fle ca noi, cu prietenii.

Tabara vietii 2.1

Continuarea am zis ca o reprezinta timpul liber din saptamana petrecuta la mare, da?

Hai sa vedem cum sa incep. Incep si eu cu ziua de marti, nu? Sau hai sa nu le iau chiar pe zile ca nu’mi mai amintesc exact ordinea, dar incerc. Ideea e asa, in prima seara am plecat la o teresa sa manacam pentru ca nu aveam mancare de la cantina in seara respectiva, am mancat, ne’am dat in TIRIBOMBE, cum se spune in teleorman, la mine li se spune comedii, ne’am uitat putin la meci, si apoi in jurul orei 11 cred, a inceput sa ploua, ca ne’a picurat putin pana in tabara. Ploaia s’a oprit undeva in jurul orei 2. Cum de unde stiu? Pentru ca nu, nu dormeam la ora aia…toata tabara am dormit in jur de 4-5h/noapte, iar in ultima seara mi se pare ca am dormit undeva in jur de 3h juma si alea in 2 schimburi, dar mai e pana la ultima seara. Asaaa…revenim la prima, dupa ce s’a oprit ploaia am mai stat, ne’am facut prieteni noi din mai multe zone si undeva in jur de 3 juma ne’am dus la somn. Pana atunci, am fost pana pe plaja cu D. pe la 2 si ceva, batea vantu’ al naibii de tare acolo, ne’am jucat la aparatele de fitness de acolo, noi la 2 si ceva dimineata dadeam jos caloriile si dupa ne’am intors la restu’ si am stat pana in jur de 3 juma cum am mai spus. A 2’a zi a fost cum a fost cu trezirea, ideea e ca ne’am trezit. Dupa amiaza am plecat impreuna cu A. sa ne plimbam prin Eforie Sud, in timp ce le’am lasat pe D. si I. impreuna cu profa la plaja. In plimbarea noastra ne’am oprit la vreo 2 terase pentru cate o bere, ne’am uitat de suveniruri, am mancat gogosi, am gasit o teresa cu o priveliste de milioane, am facut si cateva poze, am plecat pe la 2 si ne’am intors undeva pe la 5 juma. Mai departe, noaptea asta a fost una interesanta. De ce? Pentru ca normal nu ne’am bagat la somn devreme, iesisem pe afara, ne’am dus la noii nostri prieteni si am pierdut vremea pe acolo. Pe la 2 si ceva ne luase un frig teribil si ne’am dus si am ciordit cateva cearsafuri din camera baietilor si ne’am invelit cu ele afara, pe bancute.

Si zici ca am facut eu asta?

Desi intru zilnic pe facebook din diverse motive…bine, din plictiseala…niciodata nu intru pe profilul meu. Acum cateva zile din cauza plictiselii care atinsese niste cote foarte inalte mi’a venit in minte “cand imi da cineva add(si eu accept sau invers ii dau eu cererea) se uita pe profil, la poze, etc…oare ce vede la mine pe profil?” si ma uit si mai uit…ce vad? O poza pusa saptamana trecuta pe perete, postari de pe blog, niste poze, nimic interesant…ajung sa vad ca am apreciat 500 de pagini? Ies si intru iar…am dar like la 500 de pagini…ma repet o data faza…acelasi lucru…am dat like la 500 de pagini…deci nu e eroare…CE DRACU AM FACUT MAAAA? Cand am dat eu like la 500 de pagini? Intru sa vad paginile astea…filme, filme, filme, pagini de divertisment, pagini de bloguri, filme, filme,muzica, muzica, filme, filme, pagini ale prietenilor, filme, filme, comerciale, filme, filme…stop…comerciale? Cand draci baltati am intrat eu pe paginile astea? Am zis comerciale ca sa nu scriu acum zecile, depasesc suta de pagini pe care n’am intrat niciodata, dar pe care le’am apreciat. Stiu ca odata circula un virus, dar in perioada aia eu n’am avut treaba…si dupa s’a dus agitatia, am presupus ca s’a rezolvat, dar uite ca totusi ma trezesc ca apreciez atat de multe pagini fara sa intru nici macar o data pe ele. Adica normal , eu am al n’spele simt si stiu cand o pagina e buna fara sa intru pe ea, doar din titlu…sau defapt nu…nici macar din titlu ca nici pe ala nu l’am mai citit vreodata la multe dintre paginile alea care sustin ca imi plac.

Se pare ca din cand in cand e bine sa’mi mai parcurg si prorpia pagina de facebook pentru ca si aici aflu lucruri care nici macar eu nu stiam ca’mi plac, nu? Eh, am facut o triere frumooooaaaasa si am ramas la filme, muzica si pagini de divertisment . Da, imi place sa vad poze funny si sa citesc bancuri…eu asta fac pe facebook. Intru pe pagini cu poze funny si grupuri de bancuri nu stau sa vad ala cu cine mai e, ala ce poze isi mai pune si d’astea…da, ma mai uit si la asta, dar dupa ce ma uit la pozele funny, dar NU, nu intru pe profilul cuiva sa ma uit la poze…ma uit la ce’mi apare la noutati…daca iti apare poza acolo si imi place dau chiar si like. Si acolo chiar dau eu like’ul…inca n’am vazut sa dea facebook’ul like singur la poze…sau ba da, cand dau telefonul cu contul meu de facebook logat…atunci se intampla sa apreciez pozele persoanei careia i’am dat telefonul fara sa stiu, dar acolo e ok nu ma deranjeaza pentru ca evident cunosc persoana ca doar nu dau telefonu’ la tot poporu, nu? 

2 ani

Stiu ca n’am avut activitate in ultime zile pe aici, dar am fost la tara si acolo abia am semnal sa sun sau sa dau mesaje, sa intru pe bloguri nu se pune problema…am incercat, dar n’am prea reusit…pe facebook am vrut sa pun cateva poze, dar nu reuseam sa le postez pe pagina blogului si se postau pe peretele de pe pagina personala…au distribuit cateva, dar nu a iesit chiar ok…si oricum in 4 zile am consumat 40mb de net pe nimic. Eu acum nu pot decat sa sper ca o sa ma iertati si sa promit ca o sa incerc sa recuperez cat mai mult din ce am pierdut pe blogurile voastre, sper sa reusesc tot la toti, dar nu pot sa promit asta pentru ca saptamana asta trebuie sa ma pun la propriu cu burta din nou pe carte pentru ca vineri am sala  si da, am emotii.

Acum sper si presupun ca m’ati iertat daca ati ajuns pana aici, nu?  Oricuuuum eu voiam sa va spun ca astazi blogul meu micut a implinit 2 anisori de existenta in blogosfera si eu spun ca este destul de bine asa cum este…se vede un progres clar de la inceput si se vede un progres clar si de anul trecut pana acum. Am pagerank 3, o medie de aproximativ 60-70 unici pe zi…5565 comentarii, 510(511 cu asta) postari, 227.282 vizualizari, iar pagina de facebook a strans 124 like'uri. Bineinteles ca se putea si mai bine, dar pe mine ma super multumeste stadiul lui actual si ma bucur foarte tare ca sunt persoane care ma citesc zilnic sau aproape zilnic, persoane pe care le citesc zilnic sau aproape zilnic si eu pe toate aceste persoane le consider prieteni chiar daca am vorbit si in privat pe mess/facebook/mesaje/telefon sau doar prin comentarii pentru ca prin postarile voastre si prin comentariile voastre m’ati facut sa va cunosc putin cate putin si sper ca am reusit sa va fac si eu sa ma cunoasteti cate putin prin postarile si prin comentariile mele. Da, nu pot sa neg ca v’am aratat o fata foarte negativista a mea pentru ca in general am postari cu lucruri care ma enerveaza sau deranjeaza, dar pe alocuri mai sunt si cateva postari in care povestesc cate ceva, iar in comentarii glumesc mai mult. Bineinteles ca nu pot sa neg nici faptul ca pe blogurile noi pentru mine primele comentarii sunt mai timide pentru ca asa sunt si in realitate…cand doar cunosc o persoana am o atitudine retrasa, obsrevatoare si dupa ce vad orietentativ daca persoana tine la glume si asa imi dau drumu la a fi eu in toata regula. Acum nu stiu ce sa mai spun …pot doar sa va multumesc din toata inima ca ati intrat in viata mea fie si doar virtual, ca ma cititi, ca reveniti, ca imi oferiti in permanenta noi informatii despre voi, ca ma invatati lucruri noi, ca am ce invata de la voi si sper sa pot spune acelasi lucru si peste un an si peste 2 si peste multi ani pentru ca eu nu am de gand sa renunt la blogging si sper din toata inima ca nici voi, iar daca totusi o sa o faceti, desi repet spre sa nu, sper sa pastram legatura in continuare pe facebook/mess/telefon, in orice mod. Inchei si va multumesc inca o data pentru tot! 

Penibil

Este destul de intalnita sintagma “cand eu eram mic/a” si apoi pe drept de cele mai multe ori…o sa o folosesc si eu azi in articol, dar mi se pare penibil cand vad pe facebook(nu mai stiu pagina pe care am vazut asta ca sa pot sa fac un print) o afirmatie de genul “s’a umplut facebook’ul de copii de 10 ani sau mai mici”…oke…sunt relativ de accord, dar doar relativ…insa ce mi se pare penibil este faptul ca aceasta afirmatie este facuta de cineva de 12 ani. Eu tind foarte mult sa cred ca generatiile de la ’96-‘97 pana in prezent sunt din ce in ce mai rau…poate din cauza ca mi se par foarte diferite…adica am momente in care merg cu prietenii pe strada si trec pe langa noi niste copilasi de la 10 ani sau hai poate 11 cu tigara in gura injurand si cu un comportament de … si cu telefoane foarte performante in mana. Si in momentul ala noi ne uitam unul la altu’ ca prostii si ne amintim ca noi la varsta aia stateam in fata blocului, da stateam in parcarea din fata blocului si ne jucam leapsa, tara tara vrem ostas, sotron, telefonul american sau telefonul fara fir si multe altele…si nu aveam telefoane performante…nu aveam deloc telefoane defapt…sau daca aveam erau aruncate prin casa nicidecum dupa noi…ca sa intram in casa nu ne sunau parintii ci ne strigau de pe geam…

Generatia mea, generatia ’95 consider ca este una de mijloc…si ma bucur foarte tare ca m’am nascut in perioada aia…pentru ca am prins si lucruri bune. Sau cel putin asa consider eu…ca e ciudat cand vad un copil de 9 ani cu ultimul smartphone aparut etalandusi’l intr’un local/bar/club cu tigara in mana…

Dar hai sa revenim si la afirmatia de la care am plecat…ma refer la cea spusa de cineva de 12 ani altora de 10 ani…PENIBIL…DA, mi se pare complet penibil…adica chiar absurd…inteleg…tuturor le place sa se dea mai mare decat este (uneori si eu ma comport ca si cand as fi mai mare de 18 ani…) dar sa’i spui cuiva care este doar cu 2 ani mai mic ca este penibil ca are facebook…apoi scuza’ma dar tu ce dracu mai esti? Am spus ca sunt relativ de accord cu afirmatia facuta…da, sunt partial de accord…pentru ca la fel…mi se pare ciudat, dar nu am nimic cu astfel de persoane…in schimb pe cele de care am pomenit mai sus ...ei bine o sa ma leg de vorba asta “daca era al/a meu/mea”…aidi mini si di mini…in primul rand nu le luam astfel de telefoane…si daca ii prindeam prin baruri/cluburi band si fumand…ai di mama mea…pedesiti 5 ani pe putin…si nu orice pedeapsa (am o minte diabolica in astfel de situatii)…dar sa nu deviem…nu am nimic cu faptul ca sunt copii de 10 sau sub 10 ani pe facebook…adica sunt si bebelusi (conturi facute de parinti) si animale (conturi facute de stapani)…e ok…alegerea lor, problema lor…dar cand ii vad ca se baga ca musca in lapte si sunt exact tiparul cocalarilor internauti (adica aia care in spatele monitorului sunt spartani si gata sa te bage la 2m sub pamant folosindu’se doar de degetul mic, dar daca ii vezi live sunt exact ca niste catelusi inocenti) imi vine sa arunc monitorul pe geam…pe bune…adica cred ca este chiar absurd…ok, ai facebook…nu zice nimeni nimic…ai prietenii tai acolo cu care glumesti, te injuri, te……. ce vrei tu, dar nu te baga in seama cu toata lumea ca sa injuri si sa pari tu mare Spartan si apoi sa mai si argumentezi “si daca am 12 ani ce? sunt destul de mare nu crezi? te bag cu un singur deget”. Trebuie sa multumesc totusi ca eu nu am avut parte de astfel de persoane…nu de alta dar cred ca daca aveam parte de asa ceva aflam cine e persoana din spatele monitorului si ma duceam sa’i bag tastura pe gat. Sunt o persoana ciudata ce sa fac? Asta e…