Si unde meregem?

Totul a inceput joi seara. Dupa ceva timp primesc un mesaj de la o anume persoana si nu orice mesaj, un mesaj de aproape ca m-a facut sa prind clatita cu capul nu cu tigaia. Un mesaj care suna exact asa, citez, “te scot maine seara in oras?” . Nu mai iesisem de ceva vreme in oras cu persoana respectiva si mesajul m-a surprins, dar am zis da, doar era Valentine’s day, nu? Intalnirea se anunta promitatoare…vineri dimineata am vorbit despre asta…voiam sa aflu unde ma scoate in oras…raspunsul a fost unul simplu, scurt si la obict “la dracu sa ne ia” .

Ei bine…am zis ca daca tot o sa mergem la “dracu sa ne ia”, probabil un local nou, m-am gandit ca o sa fie foarte cald acolo, dracu asta e vestit pentru cazanele lui cu smoala si focurile interminabile asa ca am zis sa vorbim despre alte detalii…de exemplu tinuta…si s-au pus anumite conditii, de exemplu a fost o lista reciproca pentru “nu ies cu tine in oras daca nu:” , daca nu te imbraci in rosu, daca nu iti iei cercei kmetrici, daca nu te aranjezi asa, daca nu iti faci freaza etc etc etc.

Aparent “conditiile” au fost respectate. Am iesit in oras si ce sa vezi? Chiar la dracu sa ne ia am ajuns. Ne-am plimbat prin tot orasul dupa un local cu o masa libera, dar in zadar. Am facut o plimbare prin tot orasu cu taxiul si la pas…cu taxiul pana in centru...pe jos prin spate, printre blocuri catre alta destinatie, cu taxiul catre capatul celalalt al orasului…pe jos din nou pana in centru, aici da telefoane sa aflii daca sunt mese libere in alta parte fara sa te mai deplasezi pana acolo…suni, iti inchide, suni pe altcineva, faci rost de numarul altcuiva care trebuie sa sune pe altcineva ca intr-un final sa iti spuna “nu mai lucreaza acolo, dar…” si acel dar era catre o locatie cu o posibila masa libera, dar telefonul suna iar si ajungem intr’o masina care ne duce pana…pana practic aproape acasa. Nu acasa, aproape acasa. Acasa la cineva mai exact, ne-am “inmultit” si am petrecut Valentine’s day acasa la cineva in mai multi…si am jucat bolț.

Asa ne-am petrecut eu si A. “intalnirea” de Valentine’s day. Romantic, nu?Se presupune ca trebuia sa fie iesire de agatat…singurul lucru care pe l-am agatat a fost paharul la bolț...si nici ala prea des ca stim sa numaram.

Sper ca voi ati petrecut mai romantic ziua de Valentine’s day in compania persoanei speciale...sau macar la fle ca noi, cu prietenii.

Rezolvam!

Si iar a trecut saptamana asta incredibil de repede fara sa imi dau seama si fara sa fac ceva concret sau interesant.

In fine…hai sa va si povestesc ceva. Hmmm dar ce? Asta e o intrebare tare grea, sincer…Aaaa da, stiti ce n’am facut eu de mult? Un articol din ala caracteristic mie, unul in care sa ma revolt ca ma enerveaza ceva. Sa remediem asta…sau macar sa incercam.

Acum 2 zile pe postul de televiziune locala era in direct presedintele consiliului judetean. Si avea acolo trecut si un nr de telefon la care puteai suna sa intri in direct cu diverse probleme. Si a sunat si tata sa se planga de cainii din parc. Pentru ca da…si sambata la 3 juma dimineta cand am venit acasa am avut probleme cu ei si am avut nevoie de insotitori pentru a ajunge la scara.. Asa, suna, intra in direct…Domnul presedinte al consiliului judetean sare repede ca nu tine de el treaba asta, asta nu tine de consiliul judetean, dar chiar si asa isi noteaza ca sa tina cont si va rezolva problema. Eu eram in dormitor cand a vorbit el la telefon, am auzit ca zice ceva de cainiii din parc si de faptul ca eu ocolesc mult, dar nu am bagat de seama m’am gandit ca vorbeste cu eu stiu cine…si apoi vine mama sa’mi zica. Ma duc la el si il intreb…imi povesteste ce i’a zis ala in direct si cam atat ca a schimbat dupa subiectul la tv.

Bar sau copil?

De mult tot zic ca abordez subiectul, dar mereu il aman…vineri am dat iar peste el si am zis gata…trebuie sa’mi spun oful si sa nu’l mai aman atat. Este vorba despre iresponsabilitatea parintintilor. Adica tu ca si parinte te gandesti asa “e vineri seara…ce sa fac? Hai sa ma duc intr’un local sau intr’un bar sa mai ies din casa, dar ce fac cu copilul? Eh…il iau cu mine” si asta in conditiile in care copilul tau este mic…are cativa anisori 5-6 sau chiar mai putin…pai nu te gandesti si tu ca un om normal ca il duci intr’un loc in care poti sa tai fumul de tigara cu cutitul? Da, mai sunt si localuri pentru nefumatori, dar nu despre asta e vorba, ca alea sunt mai rare. Nu te gandesti ca il duci intr’un loc in care majoritatea consuma bauturi alcoolice ? Mi se pare absurd sa ies cu un copil mic in bar sau local sau si mai si in club…

Aceiasi situatie si pentru gravide…adica ai ditai burta , deci deja sarcina este avansata si tu ce faci? Iesi la un suc sau cafea sau ce bei tu acolo in localuri si baruri…daca te mai duci si in cluburi e clar… Din nou fumul ala de tigara care este foarte daunator…pentru ca desi tu nu fumezi direct (desi sunt destule gravide care fumeaza…) intr’un astfel de loc devi un fumator pasiv…inhalezi tot fumul din localul respectiv si asta cu siguranta ii face copilului foarte bine…si dupa cand se naste copilul prematur sau apar tot felul de complicatii pe parcursul sarcinii sau dupa ce se naste te mai miri ca ce are domle copilul meu?

Nu zic nimic sa iesi in oras cat vrei tu si unde vrei tu…poti sa fi si cel mai in varsta intr’un local plin de adolescent, nu zic nimic…dar lasa copilul acasa…sau daca esti gravida…abtinete…iesi in oras pe zi, la o cofetarie, la o teresa…nu seara in localuri si baruri sau cluburi…Nu ca ma deranjeaza pe mine cu ceva…adica ma deranjeaza, dar nu intr’un mod direct…adica nu trebuie sa te gandesti “nu ies mah ca uite se iau adolescentii de mine”…NU…trebuie sa te gandesti la copilul tau ca pe mine asta ma deranjeaza…ca il pui pe el sa inhaleze atata fum fara rost…

Da…ar trebui sa detaliez mai mult, dar incerc sa ma mai si abtin…

Penibil

Este destul de intalnita sintagma “cand eu eram mic/a” si apoi pe drept de cele mai multe ori…o sa o folosesc si eu azi in articol, dar mi se pare penibil cand vad pe facebook(nu mai stiu pagina pe care am vazut asta ca sa pot sa fac un print) o afirmatie de genul “s’a umplut facebook’ul de copii de 10 ani sau mai mici”…oke…sunt relativ de accord, dar doar relativ…insa ce mi se pare penibil este faptul ca aceasta afirmatie este facuta de cineva de 12 ani. Eu tind foarte mult sa cred ca generatiile de la ’96-‘97 pana in prezent sunt din ce in ce mai rau…poate din cauza ca mi se par foarte diferite…adica am momente in care merg cu prietenii pe strada si trec pe langa noi niste copilasi de la 10 ani sau hai poate 11 cu tigara in gura injurand si cu un comportament de … si cu telefoane foarte performante in mana. Si in momentul ala noi ne uitam unul la altu’ ca prostii si ne amintim ca noi la varsta aia stateam in fata blocului, da stateam in parcarea din fata blocului si ne jucam leapsa, tara tara vrem ostas, sotron, telefonul american sau telefonul fara fir si multe altele…si nu aveam telefoane performante…nu aveam deloc telefoane defapt…sau daca aveam erau aruncate prin casa nicidecum dupa noi…ca sa intram in casa nu ne sunau parintii ci ne strigau de pe geam…

Generatia mea, generatia ’95 consider ca este una de mijloc…si ma bucur foarte tare ca m’am nascut in perioada aia…pentru ca am prins si lucruri bune. Sau cel putin asa consider eu…ca e ciudat cand vad un copil de 9 ani cu ultimul smartphone aparut etalandusi’l intr’un local/bar/club cu tigara in mana…

Dar hai sa revenim si la afirmatia de la care am plecat…ma refer la cea spusa de cineva de 12 ani altora de 10 ani…PENIBIL…DA, mi se pare complet penibil…adica chiar absurd…inteleg…tuturor le place sa se dea mai mare decat este (uneori si eu ma comport ca si cand as fi mai mare de 18 ani…) dar sa’i spui cuiva care este doar cu 2 ani mai mic ca este penibil ca are facebook…apoi scuza’ma dar tu ce dracu mai esti? Am spus ca sunt relativ de accord cu afirmatia facuta…da, sunt partial de accord…pentru ca la fel…mi se pare ciudat, dar nu am nimic cu astfel de persoane…in schimb pe cele de care am pomenit mai sus ...ei bine o sa ma leg de vorba asta “daca era al/a meu/mea”…aidi mini si di mini…in primul rand nu le luam astfel de telefoane…si daca ii prindeam prin baruri/cluburi band si fumand…ai di mama mea…pedesiti 5 ani pe putin…si nu orice pedeapsa (am o minte diabolica in astfel de situatii)…dar sa nu deviem…nu am nimic cu faptul ca sunt copii de 10 sau sub 10 ani pe facebook…adica sunt si bebelusi (conturi facute de parinti) si animale (conturi facute de stapani)…e ok…alegerea lor, problema lor…dar cand ii vad ca se baga ca musca in lapte si sunt exact tiparul cocalarilor internauti (adica aia care in spatele monitorului sunt spartani si gata sa te bage la 2m sub pamant folosindu’se doar de degetul mic, dar daca ii vezi live sunt exact ca niste catelusi inocenti) imi vine sa arunc monitorul pe geam…pe bune…adica cred ca este chiar absurd…ok, ai facebook…nu zice nimeni nimic…ai prietenii tai acolo cu care glumesti, te injuri, te……. ce vrei tu, dar nu te baga in seama cu toata lumea ca sa injuri si sa pari tu mare Spartan si apoi sa mai si argumentezi “si daca am 12 ani ce? sunt destul de mare nu crezi? te bag cu un singur deget”. Trebuie sa multumesc totusi ca eu nu am avut parte de astfel de persoane…nu de alta dar cred ca daca aveam parte de asa ceva aflam cine e persoana din spatele monitorului si ma duceam sa’i bag tastura pe gat. Sunt o persoana ciudata ce sa fac? Asta e…

Chelneri, vanzatori, ospatari?

Exista cineva care nu a luat contact direct macar o data cu un chelner/ospatar/vanzator? Nu cred! Ca tot a fost si inca este VARA m’am plimbat mai mult si am luat contact mai mult si mai des cu vanzatori/chelneri/ospatari si am observat o chestier pe care mi’am tot imaginat’o eu : ca e important cum se prezenta un vanzator! Adica parca nici nu’mi vine sa mai cumpar ceva cand respectivul vanzator e lipsit de chef si mai are putin de isi taie venele iar in tot acest timp plescaie plictitist de viata o guma si imi raspunde cand intreb de un produs sau un pref in cel mai mare sictir posibil ca si cand eu cu tupeul meu inimaginabil si inexplicabil de mare imi permit luxul si am nesimtirea crunta de a’l/a o deranja pe el/ea ca vanzator/vanzatoare din scaunul lui extrem de neconfortabil cel mai probabil si din mesajul pe care il scria sau citea  ca sa’mi raspunda mie la niste intrebari pe care helllloooo ar trebui sa le stiu. Ce conteaza ca el isi tine marfa in cutii in spate si nici macar un produs expus eu trebuie sa stiu ca el/ea are sau ca nu mai are si trebuie sa stiu si pretul adica cum imi pot eu permite sa cred ca el/ea este platit/a sa stea acolo si sa ma serveasca pe mine un simplu si banal client?

Ioana(ochiiverzi) a scris si ea despre asta si a descris o intamplare a ei …sper ca nu te superi pe mine dar vreau sa mai comentez o data si aici ce am comentat si la tine. Cum domle sa ai atata tupeu sa ceri unui vanzator sa se deplaseze pana in spate sau unde tine el marfa si sa’ti aduca un produs pe care il are si expus doar pentru ca vrei tu alta culoare? Adica ce? Culoare aia nu era buna? Ca na doar foloseai produsul pentru acelasi lucru…poti sa te stergi si cu servetele galbene nu neaparat rosii…adica chiar ai avut tupeu nemarginit. Ce trebuie sa’l intereseze pe saracul vanzator ca nu se potriveste in decorul tau culoarea galben si trebuie rosu? Acum serios…te’ai comportat de parca omul ar fi fost platit sa fie acolo si sa dea informatii si sa vanda marfa. Cum sa nu te calce putin pe neuroni cand te serveste un asemenea vanzator? Eu daca eram in situatia ei ori ma enervam foarte tare si ii reprosam asta ori numai ca sa fiu eu cu cornite intrebam despre toate produsele pe care le vedeam acolo de pret, de calitate, daca mai are si alte modele , alte culori etc etc pana imi scotea toata marfa si la sfarsit ii spuneam “nu cumpar nimic” sau plecam pur si simplu.