Astazi vreau sa va povestesc ceva, de fapt 2
lucruri. O sa incep cu: in 3-4 ore se fac 48h de cand nu mai am facebook.
Pagina blogului o administrez de pe contul unui prieten, pe care da, l-am facut
administrator si probabil o sa mai posteze si el, dar in mare parte tot eu o sa
postez, si fac asta doar din aplicatia de pe telefon, nu de pe laptop, nu de pe
facebook direct. De ce am facut asta? Asa, ca idee, pentru ca “de ce nu?”. Cat
o sa ma tina treaba asta? Nu stiu, poate dupa ce termin de scris articolul asta
o sa intru sa imi reactivez profilul sau poate o sa treaca cele 7 zile si o sa
se reactiveze singur( am ales motiv ca este o chestie temporara si pentru
facebook temporar inseamna maxim 7 zile) . Asa, acum ca ma simt mai bine ca am
spus asta vreau sa va povestesc ceva, nu este chiar recent, este din februarie,
dar nu am avut ocazia sa povestesc despre asta, dupa au aparut niste chestii si
nu am mai vrut, dar pana la urma asta este o amintire placuta pentru mine,
chiar m-am simtit bine in ziua aia si m-a facut sa ma simt din nou copilul
idiot si spontan care eram inainte, ca daca tineti voi bine minte, am zis pe
aici ca am inceput sa ma maturizez, ca nu mai fac chestii spontane si din
astea, ei bine, in ziua aia nu a fost deloc asa. Sa incep povestea ca sa aiba
logica: Eram la munca, spre sfarsitul programului, mai aveam cam jumatate de
ora- maxim o ora, si primesc un mesaj cu “hai sa mergem si noi undeva, sa
plecam din bucuresti”. Normal, initial am inceput sa rad pentru ca am crezut ca
face misto de mine, aparent nu, vorbea serios. Am hotarat sa mergem la castel
la Mogosoaia cu trenul. Pentru mine simpla calatorie cu trenul era destul de
interesanta, dat fiind ca am mai fost o singura data in vara. Imi termin eu
programul, persoana respectiva se imbraca, se pregateste si ne vedem la metrou.
Ajungem la gara de nord si eu eram ceva de genul: “si acum pe unde? Ca am mai
fost o singura data aici”, si nu e ca si cand am fi avut prea mult timp de
pierdut, ca ne pleca trenul. Si acum incepe partea interesanta: am inceput sa alergam
pe peronul de la metrou si apoi printre toate cele de acolo spre casele de
bilete. A fost cel mai nebunesc si spontan lucru pe care l-am facut anul asta
si normal, a fost unul dintre cele mai frumoase momente petrecute, m-am simtit
ca in filme pentru ca alergam pe acolo ca si cand totul depindea de faptul ca
noi sa ajungem la destinatie: sa ne cumparam bilete, si culmea este ca nu conta
ca alerg, ma simteam atat de bine incat chiar alergam, si stiti ce lepra sunt
in general, ei bine atunci alergam cu un zambet tamp pe fata.
Am ajuns intr-un
final, ne-a lasat cineva in fata pentru ca ne pleca trenul, dar nu am mai ajuns
in tren. De ce? Pentru ca trenul nostru pleca in 3 minute, si aparent
calculatorul nu iti mai elibereaza bilet daca trenul pleaca in mai putin de 5
minute. Normal, cu o oarecare dezamagire ne ducem la Mc sa mancam ceva, de
tristete, sau pentru ca eu nu mancasem inca nimic pana la ora aia. Dar nu, ziua nu s-a terminat asa. La Mc zicem ca bai
daca tot am iesit din casa, hai sa mergem intr-un parc sa ne plimbam macar in
bucuresti, daca nu am reusit sa iesim din el, nu? Bun, hotaram sa mergem in
IOR, ne urcam in metrou frumos, tot ce trebuie sa mergem in parc, coboram pe la
jumatatea drumului ca persoana respectiva a zis ca prea departe IOR sa mergem
pana acolo, desi voiam sa mergem acolo pentru ca nu fusese niciodata. Pe peron
se uita la mine si invers si nu stiam ce sa facem, ca “hai sa mergem in parcul
asta de aici”, ii raspund ca da, ok, mergem, dar parcul de la Izvor e destul de
foarte mic, nimic interesant. “bine, hai sa mergem in IOR atunci, sau hai
acasa, ne plimbam prin Poli”. Si fix atunci venea metroul [pe cealalta linie,
dar si ala ne ducea in IOR] si ii spun “mergem acasa sau in parc, ne urcam sau
nu in metrou?” sta ce sta pe ganduri, da, hai sa urcam in el. OK, ne-am urcat
in el ca sa mai mergem o statie, coboram la unirii ca sa schimbam metroul. Am
zis ok, ne plimbam cu metroul prin bucuresti, ce poate sa fie mai frumos. Am
ajuns intr-un final la Victoriei, am fost pe acolo sa bem o cafea si apoi am
ajuns la Stefan cel mare. Si acum vine din nou o parte interesanta: de la
Stefan cel Mare pana in Regie am venit pe jos. Da, ati citit bine, pe 1
februarie, la temperaturile respective, pe la un 7 seara cred, poate 8, eu
veneam pe jos de la Stefan cel Mare in Regie, adica, dupa spusele celor de la
Google Maps: 4.8 km. si din astia 4.8km cei mai problematici au fost ultmii
800m de la basarab in regie, cat ne-am invartit pe langa pasajul ala nu aveti
nici cea mai mica idee. Dar da, stiu, si eu i-am spus ca a innebunit, dar nu a
vrut sa ma creada. Bine, am si cateva poze si un filmulet, dar persoana
respectiva nu stie ca am scris toate astea asa ca nu o sa le pun si pe alea,
desi filmuletul este destul de funny. Si cam asta este, pe scurt( da, stiu, nu
e deloc scurt) una dintre cele mai faine zile ale mele cu cea mai nebuneasca
chestie pe care am facut in ultima vreme.
