Aveam nevoie de asta

La un moment dat, anul asta, in luna iulie mai exact, am spus ca sper ca 14 iulie 2014 si 10 iulie 2015 se bucura pentru ca pe 12 iulie 2015 a aparut o noua varianta zdwub. La acel moment nu stiam daca este intr-un sens bun, pentru ca atunci mi-am construit un zid si mai mare in jurul meu. De ce am redeschis acest subiect? Pentru ca nu mi-a reusit, sau cel putin nu cum mi-am propus eu, nu cum simteam eu in acel moment ca am nevoie, dar poate ca cele 14 ore de somn odihnitor de care am avut partea aseara sunt de vina sau poate evenimentele recente din viata mea, dar mi-am dat seama ca am nevoie de asa ceva, mi-am dat seama ca undeva, cumva, am renuntat la acel zid, si il vreau inapoi. Stiu ca intr-un punct, cam prin august, pe la sfarsit, si apoi mult mai intens la inceputul lunii octombrie mi-am propus sa las acel zid in jos putin si sa permit altor persoane sa se ataseze de mine, sa fiu o persoana sociabila si agreabila cu adevarat, dar am constatat ca la un moment dat, nu stiu exact cand si cum, dar am lasat zidul jos complet si m-am atasat si eu de acele persoane. Da, acum nu e ceva rau, dar urmeaza sa fie, si nu vreau sa ajung iar in acel punct, dar in acest moment nu stiu sigur cum sa pot ridica din nou acel zid de protectie si in acelasi timp sa nu indepartez aceste persoane, pentru ca sincer, imi cam place, m-am obisnuit asa, dar cunoscandu-ma, stiu si ce inseamna asta pe termen lung, sau ma rog, nu neaprat atat de lung. Si nici cu afectiunea fata de animale nu am reusit ce mi-am propus atunci, da, m-am distantat, dar inca o fac fortat, inca trebuie sa ma fortez sa nu simt afectiune pentru animale, nu este inca natural si firesc.

Ma princep sa indepartez persoanele din jurul meu, involuntar chiar, de cele mai multe ori, aproape mereu chiar, fac asta fara sa vreau, o face acel zid de care am pomenit pana acum, dar acum zidul ala simt ca este lasat complet jos, ca nu mai exista, si in anumite momente ii simt lipsa, il vreau inapoi, dar nu stiu sigur cum sa il inalt din nou fara sa ranesc persoanele din jurul meu, persoane carora eu le-am permis sa intre in viata mea, ba chiar le-am incurajat permitandu-mi si mie sa ma atasez la randul meu de ele. Da, stiu, nu prea are sens ce spun acum, nici pentru mine nu are asa mult sens, sincer, tocmai d-asta am ales sa incerc sa imi expun gandurile in scris, poate asa capata ceva mai multa logica, poate asa reusesc sa gasesc o solutie. Poate pana cand imi opresc degetele din a scrie aberatii aici gasesc si acea solutie, dar pana atunci le mai las sa distreze cu tastatura pentru ca nu au simtit-o de mult in acest sens, nu le-am permis de prea mult timp sa imi exprime gandurile fara controlul ratiunii si al limitarii, dar astazi, acum, le las sa tasteze tot ce vor, cum vor, le las sa imi descarce toate gandurile acumulate in ultimul timp.

Imi e oarecum teama in acelasi timp sa las din nou acel zid sa se ridice, pentru ca stiu ca o sa ma afecteze procesul de ridicare, proces in care o sa indepartez persoane pe care nu cred ca vreau sa le indepartez, dar care stiu ca nu sunt obisnuite cu acea versiune a mea si care la un moment dat o sa aleaga singure sa plece, pentru ca asta face acel zid, triaza orice risc de atasament periculos, orice risc de afectare a mea, ma imunizeaza. Dar in acelasi timp stiu ca si fara acest zid, intr-o zi, la un moment dat, acest lucru o sa se intample, si atunci o sa ma prinda la pamant, fara nici o protectie, fara nimic, si o sa fie mult mai rau, si deci, ca o concluzie pana acum problema mea este daca sa aleg eu momentul si sa controlez cand imi ridic zidul si indepartez anumite persoane care reprezinta un risc pentru mine sau sa las lucrurile sa vina de la sine si sa las zidul sa se ridice singur, atunci cand o sa fie nevoie. Pentru mine sunt urate ambele situatii, dar in acelasi timp stiu ca a doua situatie m-ar afecta mai tare, dar in acelasi timp mai stiu si ca a doua situatie ar putea sa mai dureze o perioada, perioada in care sa ma simt bine, dar tot in acelasi timp mai stiu si ca fiecare secunda care trece in aceasta situatie o sa ma afecteze si mai tare atunci cand o sa se produca ruptura naturala si fireasca.

Daca va intrebati de ce am permis totusi o usoara coborare a zidului atunci daca stiam ca o sa se ajunga aici, raspunsul este simplu, nu stiam si chiar nu ma gandeam ca o sa se ajunga aici, atunci am vrut doar sa vad daca pot sa cobor usor zidul, sa permit altor persoane sa intre usor in viata mea, nu stiam ca o sa ajung sa dobor complet zidul, nu mi-am propus niciodata sta si nici nu mi-am imaginat ca s-ar putea intampla asta vreodata, adica zidul meu era destul de solid, ridicat in ani si ani de zile, pus la multe incercari si supus multor lovituri care l-au fisurat, dar niciodata doborat, care din contra, il faceau si mai puternic cu fiecare fisura reparata.

Si gata, hai sa ma opresc aici, articolul asta a devinit deja mult prea lung, de mult nu am mai scris un articol asa de lung si atat de profund, punem pauza, o sa revin probabil la acest subict, totusi, dar o sa fac asta in momentul in care o sa am o solutie, sper ca o sa fie curand....

La multi ani, Corina

Nu stiu cine este Corina, dar ii urez la multi ani. Mi s-a parut foarte dragut gestul prietenei ei si am decis sa scriu despre el. Aseara eram in Afi, ma plimbam, ma uitam prin magazin, din astea, si la un moment dat am lasat persaona cu care eram in magazine si am iesit putin afara. M-am dus sa ma asez pe o bonca sa nu stau in picioare, ma dureau picioarele, asta este unul dintre motivele pentru care am vrut sa ies afara, si chiar cand am ajuns langa banca vine la mine o fata si imi spune ceva de genul “este ziua prietenei mele, Corina, si vreau sa ii fac un filmulet cu 100 de persoane care ii spun la multi ani, vrei sa ma ajuti, te rog?”

Nu era chiar cea mai buna zi a parului meu sau a expresiei mele faciale, cearcanele erau la ele acasa ca de obicei, dar nu m-am gandit la asta, doar i-am zambit si i-am zis ca da, ca mi se pare super faina ideea. Mi-a explicat ca trebuie sa ma filmeze in timp ce spun la multi, i-am zis ca mi-am dat seama, dar se pare ca unii au refuzat cand au auzit partea asta.

Inca o data, super faina ideea, super tare prietena, Corina sper ca apreciezi aceste persoane din jurul tau si...la multi ani , din nou, Corina! Oricine ai fi. 

Vine Mosuuuu

Am si eu un fix…”vine mosu’ “ si toata lumea vrea sa’mi dea peste nas “cati ani ai?”

Uite marea problema domle, varsta…in restul anului nu’mi da nimeni 19 ani…cand vin sarbatorile si zic ca vreau sa vina mosu sau ca vine mosu sar toti cu “da’ cati ani ai?”. Am 2 ani jumatate, nu stiu ca Mos Nicolae si Mos Craciun sunt parintii, nu, eu stiu ca sunt la polul nord si ca jucariile si cadourile le fac niste elfi cu palari aproape cat ei de mari in niste laboratoare subterane extrem de performante care nu au nevoie de o sursa de alimentare concreta si dupa cadourile ajung la fiecare pentru ca Mosu’ zboara cu cei 9 reni ai lui magici si cu o pudra opreste timpul in loc si poate sa intre in orice casa vrea el pentru ca are un set gigantic de chei cu care poate descuia toate usile si stie la cine sa intre si la cine nu pentru ca are o lista cu copiii cuminti si alta cu copiii rai…si normal inca o lista cu toate adresele noi sau vechi.

Stiu ca nu e real, nu sunt atat de …, dar asa imi place mie…sa consider ca vine Mosu’…si eu sunt mos pentru altii si altii pentru mine, dar asa vrea piticul meu de pe creieras…sa se bucure ca sunt sarbatorile si ca vine mosu…

S'a aprins beculetul

Cum e cand te duci sa joci un biliard sau iesi pur si simplu in oras seara cu prietenii ? E frumos, nu? Dar uneori ai ghinionul sa dai peste niste chelneri de iti vine sa o iei la fuga, adica din aia care nu au habar de ceea ce fac, te fac sa astepti ore pana vin sa’ti ia comanda si alte ore pana ti’o aduc…Dar mai sunt si cei care se baga in vorba cu tine…unii intr’un sens ok, adica ajungeti sa vorbiti despre diverse, conversatia e ok, poti sa spui ca ti’ai facut o cunostinta noua…ca e absurd sa’i spui prieten, dar cunostinta merge, nu? Asaaa si mai sunt si aia care nu doar ca se baga in seama, dar trec si direct la lucuri serioase…adica nu te intreaba ce mai faci, cum mai stai cu sanatatile si asa mai departe…nici macar cum te cheama nu’i intereseaza…ei sunt directi “Cati ani ai?/Ai 18 ani?”  si tu ii raspunzi ca tot omul serios “da, am” ...spui adevarul sau minti, dar nu o sa negi niciodata asta e clar.

Ce idee brilianta imi vine mie? Miercurea viitoare pe seara…in jurul orei 00:00 o sa ies in oras si o sa ma duc sa’mi comand o vodka. O vodka cu suc de mere. Cum pe mine fata nu prea ma ajuta sa’mi arat varsta(desi cateva persoane mi’au spus ca suvitele ajuta) cel/cea care o sa’mi ia comanda cu siguranta o sa se uite ciudat la mine si o sa vrea sa afle detalii private despre mine, cum ar fi varsta mea…iar eu in momentul ala , cand o sa aud intrebarea, o sa ma uit la ceas si aici apar 2 cazuri: 1. daca este aproape 00:00 o sa’i spun “ok, revino peste cateva minute cand o sa am”…sau 2. daca este trecut de 00:00 o sa’i spun “DA, vrei sa’mi vezi buletinul?” Chiar daca buletinul meu o sa fie expirat in momentul ala…sau nu chiar expirat, dar in ultima lui zi de valabilitate o sa i’l etalez ca sa poata fi convins ca nu mint in legatura cu varsta mea.

O idee geniala nu e asa? Da, am chef de caterinca la ora asta…defapt mereu am, dar acum putin mai mult decat pe parcursul zilei…si am nascocit chestia asta…acum ramane de vazut daca o sa o si aplic desi ma cam bate gandul sa da …stiu…am o minte diabolica si complet imatura…DAR ma mandresc cu ea

Amnezii penibile

Cu siguranta toata lumea a avut parte de momente de amnezie penibila. Prin amnezie penibila a se intelege momentele alea in care te duci intr’o camera si uiti de ce te’ai dus acolo sau cand vrei sa te duci dupa ceva, dar uiti dupa ce …sau vrei sa spui ceva si uiti etc etc. Exista cineva care nu a patit asta? Daca da, te rog spune’mi si mie secretul tau.

Sincer mi se par penibile momentele astea si nu stiu cum as putea sa scap de ele pentru ca da, patesc asta si in ultimul timp tot mai des…fac ceva si imi zic in minte “dupa ce termin asta ma duc sa…/caut…./verific…/etc etc” si ma trezesc ca am terminat ce faceam si stiu ca trebuia sa fac ceva, dar nu’mi pot aminti ce…si dupa…peste cateva minute, zeci de minute imi amintesc, dar probabil prea tarziu si nu mai am chef sau nu mai e nevoie sa fac ce aveam in minte in momentul respectiv. Mie imi place sa ironizez amneziile astea penibile si sa spun cu o expresie indurerarata si o tonalitate adecvata “ehehehe..varstele astea”.

Are cineva idee cum pot elimina amneziile astea penibile? bine nu sunt chiar amnezii, dar nu’mi vine alt termen acum