Revenind acasa am avut ocazia de a “pierde timpul”
cu anumite persoane pe care, o data cu plecarea la facultate, nu am mai avut
ocazia sa le vad asa des. Si imi place sa profit de treaba asta, imi place sa
exploatez timpul pe care il am la dispozitie langa aceste persoane. Recent,
aseara sau acum doua seri, am “intrat” intr-un fel de maraton al amintirilor. A
fost foarte dragut sa imi amintesc toate tampeniile pe care le faceam impreuna
cand eram mai mici, pentru ca eu fac dintr-o generatie de mijloc, in copilarie
si in prima parte a adolescentei am stat in fata blocului si intram in casa
cand strigau dupa noi de pe balcon, si ne jucam tot felul de jocuri din alea clasice,
cum imi place mie sa le spun. A daua parte a adolescentei a fost si la noi cu
telefoane, cu iesiri, cu pc-uri, si lucrurile s-au schimbat si pentru noi,
normal, dar chiar si asa tot ieseam afara si inca iesim, diferit, normal, dar
si noi ne-am schimbat si vremurile s-au schimbat. Si cum eu, cel putin, nu o sa
recunosc niciodata ca nu mai sunt copil, inca imi place sa ma joc si afara si
in fata blocului si intr-un parc sa ma dau in leagan si pe telefon sau pe orice
alt device. Dar chiar daca ma joc pe telefon sau pe diverse device-uri, ceea ce
este foarte rar, dar este, imi place sa ma joc ceva interactiv, ceva ce se
poate juca in mai multi jucatori, sau ceva strategic, dar da, am momentele mele
cand ma joc online, si desigur nu o sa refuz niciodata un joc cu mingea afara
sau un tenis, chiar daca nu prea stiu, sau un badminton sau orice, bine, nu o
sa ma joc prea mult niciunul din jocurile ce implica efort fizic pentru ca rezistenta
mea este cu mult sub orice limita, este practic inexistenta, dar ma fortez
15-30 minute, ca a doua zi nu ma mai ridic din pat, e partea a doua, dar
copilul din mine are energie chiar daca eu sunt o lepra si nu fac nimic toata
ziua, si uneori las acel copil sa iasa la suprafata cu tot cu energia lui.
