Top 6 lucruri necesare pentru un nou-nascut

Sosirea pe lume a copilului este un motiv de bucurie pentru parinti, dar si unul de responsabilizare, deoarece din acest moment vor aparea probleme diferite ce le vor pune la incercare rabdarea si nervii, dar pe care vor trebui sa le rezolve in cel mai scurt timp si intr-un mod eficient. Inainte de nastere, viitorii parinti vor pune la punct camera copilului, decorand-o vesel si functional, in asa fel incat bebe sa se simta confortabil si sa aiba parte de un somn linistit.

Mamicile sunt extrem de grijulii cand vine vorba despre copil, chiar din momentul in care il simt miscandu-se in burtica, astfel incat venirea sa pe lume le angreneaza parca intr-o cursa pentru gasirea tuturor lucrurilor necesare pentru a-i face viata cat mai frumoasa si mai confortabila. In acest sens, ele isi realizeaza din timp o lista cu toate obiectele care nu trebuie sa lipseasca din traiul cotidian al micutului.

Iata cum trebuie intampinat cum se cuvine bebelusul:

1. Patutul nu trebuie sa-i lipseasca din camera proprie. Nu este deloc indicat sa doarma cu parintii in patul mare aparand riscul de moarte subita, pe langa implicatiile emotionale pe termen lung. Atunci cand patul este cumparat, parintele trebuie sa aiba in vedere perioada pentru care-l cumpara si daca doreste ca patul sa fie multifunctional sau transformabil (va exclude pe cel mobil, care poate afecta coloana vertebrala);

2. Apa este vitala oamenilor, asadar si cel mic va avea nevoie de ea. Chiar daca parintii folosesc de obicei apa imbuteliata, totusi nu se poate realiza absolut totul cu aceasta, fiind nevoie si de apa de la chiuveta, care de multe ori este plina de bacterii si impuritati. In acest sens poti sa gasesti sterilizator cu uv pe site-ul clack.ro care este cea mai economica si sigura metoda de a elimina bacteriile din apa;

3. Pentru ingrijirea de zi cu zi va fi necesara o cadita de baie, obligatoriu in forma anatomica, mai ales pentru perioada in care mama este singura acasa si trebuie sa-l spele. Cadita gonflabila poate fi usor de folosit si cand parintii pleaca in excursie sau in vizita. La aceasta se vor adauga paturica pentru schimbat, samponul, gelul de dus, sapunul, unguentul sau crema pentru iritatii, servetele umede, prosoapele, scutecelele;

4. Imbracamintea pentru un nou-nascut trebuie sa fie diversa si destul de numeroasa pentru ca micutul se va murdari des, mai ales la inceput. Din garderoba sa nu trebuie sa lipseasca 7-8 body-uri, pantolonii cu talpa si bluzita, sosete, caciulite, dar si cateva hainute mai groase pentru sezonul rece. Multe dintre aceste produse le vor primi cadou la nastere de la prietenii de familie, de la rude, colegi de serviciu ai parintilor;

5. Bebe trebuie sa profite de aerul curat de afara, astfel incat in dotarea parintilor trebuie sa apara si caruciorul cu accesoriile lui (plasa de insecte, folia de ploaie, husa de iarna, jucariile), scaunul auto (sunt amenzi usturatoare pentru soferii care nu-l folosesc), un sistem de purtare (wrap, sling, meitai), care are numeroase beneficii;

6. Hrana copilului este prioritara pentru ca alimentatia va influenta dezvoltarea fizica si psihica a micutului. Alaptarea naturala trebuie sa primeze, dar daca mama nu va avea lapte, atunci o formula de lapte praf adecvata, in conformitate cu sfaturile medicului pediatru, este ideala pentru a face fata situatiei. Biberoanele devin necesare, la Babyneeds putand fi gasite o multime de modele la preturi avantajoase bugetului suprasolicitat al parintilor.

Dupa ce lucrurile de pe lista au fost cumparate, parintii se pot declara multumiti si bebe poate fi primit cum se cuvine in sanul familiei sale iubitoare. 

Ghid pentru proaspete mamici: cum iti ingrijesti CORECT nou-nascutul

Experienta primei sarcini reprezinta un lucru inedit pentru fiecare femeie. Odata ce copilul s-a nascut, incep sa apara griji precum „Oare procedez corect?”, „Nu am mai fost in situatia asta, pana acum!”, „Nu vreau sa fac nicio greseala!”. De aceea, venim in ajutorul tau cu cateva sfaturi de baza, pentru ca tu sa te poti bucura de primele clipe alaturi de cel mic.

Iata principalele aspecte de care TREBUIE sa tii cont!

• Fragilitatea nou-nascutului

In primele zile de viata, bebelusul este extrem de sensibil. Corpul sau inca se adapteaza la mediul extern, asa ca trebuie sa te asiguri ca acesta sta intr-o pozitie corecta, in permanenta. Pozitia capului este foarte importanta, asa ca invata sa il tii corect pe cel mic in brate. De asemenea, patutul copilului este si el esential, pentru ca acolo isi va petrece majoritatea timpului. Daca inca esti in cautare, un patut perfect pentru bebe gasesti la Bebelas.ro, unde ai la dispozitie o multime de variante. In plus, atunci cand alegi salteaua, opteaza pentru una speciala, care sa asigure sustinere si o postura corecta a coloanei vertebrale.

• Igiena

Dat fiind faptul ca bebelusul tau abia a pasit in aceasta lume, trebuie sa il protejezi si sa il ajuti sa creasca sanatos. Asigura-te ca locurile in care sta micutul sau pe care le atinge sunt perfect curate. De asemenea, atunci cand il speli sau ii schimbi scutecul, ai  grija ca mainile tale sa nu fie, sub nicio forma, murdare. Poti folosi un sapun lichid antibacterian de la dacris94.ro pentru a-ti dezinfecta mainile, inainte sa iei contact cu pielea sensibila a copilului.

• Modificarile specifice

Din momentul nasterii si pana la varsta de un an, bebelusul tau va trece printr-o serie de schimbari fizice specifice. De exemplu, in primele zile de viata, celui mic ii va cadea cordonul ombilical si va avea organele genitale si glandele mamare mai proeminente. De asemenea, in primele luni, fontanela – cunoscuta drept „moalele capului” – se afla inca in dezvoltare. Totodata, este absolut normal ca bebelusul sa planga, sa tuseasca si sa stranute, fara sa fie bolnav. Asadar, informeaza-te despre toate aceste aspecte si nu intra in panica, pentru ca majoritatea sunt normale si vor disparea de la sine.

Pe langa aceste aspecte, tine minte ca bebelusul tau are nevoie constanta de atentie. In cazul in care acesta plange, fara sa aiba un motiv clar, este posibil sa ii fie foame sau sa iti simta lipsa. Nu il neglija nicio clipa si supravegheaza-l in permanenta!

Pierdut, ofer recompensa!

Cumva youtube-ul mi-a recomandat melodia asta

  Si m-a pus putin, mai mult, pe ganduri. Doua dintre versuri suna cam asa:

“Și te tot minți că pe chipul tău

Anii n-or să se vadă”

Oh da, la mine chiar e asta! Arat exact la fel, si nu imi da nimeni varsta pe care o am, bine, unii au inceput sa imi dea undeva la 18 20, ca cica riduri, cearcane si din astea, dar exagereaza ei, adica helloooo cine nu are cearcane, cine are timp sa doarma suficient?

Dar tot melodia asta m-a dus cu gandul la faptul ca bai timpul trece mult prea repede... adica serios acum.. “Copilărie,

Nu știu când ai trecut

Unde sunt anii de demult

Zi-mi când ai trecut”

Si da, am ascultat melodia asta de vreo 10 ori pana acum, nu pot spune ca imi place, nu sigur nici cine este tipa care canta, adica e ceva 'cunoscuta' ca eu nu cred ca am mai auzit de ea, dar nici nu imi displace, evident, dar nici wow nu mi se pare, dar imi da o stare dubioasa, de bine si de rau in acelasi timp. Si de cand o tot ascult pe fundal nu imi pot scoate din minte niste intrebari absurde, ca de exemplu:

- Ce ar crede copilul ce ai fost despre persoana care ai devenit? Ar fi mandru sau dezamagit? Ai avea curajul sa te uiti in ochiii lui( sau ma rog, ai tai) si sa ii spui ca totul o sa fie bine, ai avea curajul sa te uiti in ochiii lui si sa ii spui orice? Si daca da, ce i-ai spune? Si mai ales cum te-ar privi cand ii spui orice i-ai spune? Daca te-ar vedea random pe strada s-ar gandi ca esti a good person sau a bad person, in ce ‘tabara’ te-ar clasa?

Eu nu am raspuns la intrebarile astea si tare as vrea sa le gasesc, si mai ales tare as vrea sa fie ‘pozitive’.

Dar totusi stiu ceva, stiu ca imi e dor de copilarie, sau de fapt... e prea mult sa spun ca imi e dor de mine din copilarie, sau macar de momentele mele de copil? Adica da, inca ma mai alint din cand in cand, dar nu, nu cum o faceam candva, copilul ala mare care ma credeam si care consideram ca nu o sa dispara niciodata aparent a inceput sa intre in umbra din ce in ce mai mult, treptat, nu brusc, asta e clar, pentru ca sincer, cel mai trist mi se pare faptul ca, nu stiu sigur cand am pierdut copilul ala din mine, dar sper sa il regasesc intr-o zi...

Lectie de seara/weekend

In seara asta mi s-a intamplat ceva care nu stiu daca sa spun ca a fost interesant, educational sau amuzant, cred ca este o combinatie intre cele 3. Sa va explic. Eram afara cu M. care fuma si vine un copil de nu stiu, maxim 5 ani? La noi, mai exact la M.:

Copil: -Nenea nenea nenea stiti ca nu e bine sa fumati? O sa muriti de la fumat

M[socat]: -Ai dreptate, nu este bine sa fumezi, chiar poti sa mori din cauza tigarilor, sa nu te apuci de fumat pentru ca nu este bine si o sa ajungi ca mine, sa fi dependent de ele, sa nu poti sa renunti.

Copil: -Si mai stiti ca daca fumati langa doamna o sa o imbolnaviti si pe ea? Nu este bine sa fumati, o sa muriti amandoi din cauza ca dumneavoastra fumati

In momentul ala M. extrem de socat si uimit si lasat fara cuvinte arunca tigara si ii multumeste copilului pentru lectie si ii sugereaza din nou sa nu se apuce si el de fumat cand o sa creasca.

Copil: -Nu o sa fumez, nu este bine sa fumezi, fumatul te omoara si ii omoara si pe cei din jur, nu vreau sa fiu un criminal.

Si apoi fuge inapoi la mama lui care era putin mai in fata si avea o expresie nu stiu daca uimita sau rusinata chiar nu stiu, a dat din cap la noi in semn de ‘scuze de deranj’ si a plecat mai departe. Iar M. era inca in stare de soc si fara cuvinte, statea si se uita, asa, in gol, spre copil si mama lui cum se indepartau. Dupa cateva minute:

- Mda, un copil de 5 ani m-a facut sinucigas si criminal, mda, nu o sa mai fumez in aer liber, macar sa fiu doar sinucigas, nu?

Si incepe sa rada isteric, dar totusi avea o privire ganditoare. Hmmm, un copil a reusit sa-l puna pe ganduri si sa ia in calcul posibilitatea de a se lasa de fumat. Din nou...nu stiu exact cum ar trebui sa consider intamplarea asta, dar a fost cel putin foarte interesanta, iar expresia lui M. a fost memorabila si extrem de amuzanta.

Se putea mai rau de atat, nu?

Astazi o sa va povestesc ceva prin care o sa ma fac cam rau de ras, dar totusi o sa va povestesc pentru ca este destul de amuzant. Nu este nici un secret si nici o noutate ca sunt la Politehnica, da, adica viitor inginer, candva, cica primii 7 ani sunt mai grei aici, la Poli, pana ajungi in anul 3, mai am 5 si ajung si eu acolo. Revenind, sunt un viitor inginer care a ajuns cumva pana la sfarsitul anului 2 de facultate cu bune si cu rele. Cu toate astea, acum cateva zile m-a facut un copil de 7 ani. Da, are o treime din varsta mea si totusi m-a facut grav rau de tot. Am fost cu cineva sa isi viziteze nepotul, ghiciti ce, si persoana respectiva este tot viitor inginer, revenind, am fost cu, sa ii zicem M, sa isi viziteze nepotul, de 7 ani, cum am specificat si mai sus. Era prima data cand ma intalneam cu cel mic si na, de preferat ar fi fost sa ma placa, ca vorba aia, e din familie, asta m-a facut sa am niste  emotii de abia legam 3 cuvinte coerent, dar surprinzator ne-am imprietenit repede. Adica normal ca ne-am imprietenit repede, cand M. a zis nu, eu am zis da si dupa m-am si jucat cu el, daca nu cuceresti asa un copil nu stiu cum. Si vine la mine cu niste jucarii lego pe care doar le primise, nu erau inca asamblate. Am stat langa el si ma prefaceam ca asamblez si eu ceva pe acolo si ii dadeam lui “piesele la mana”, eram un fel de ajutor de mecanic, stiti voi, ala care sta langa si da cheile la mana mecanicului pricipal, asa eram eu in acel moment si normal ca mai faceam si din alea “asta trebuie? Nu trebuie, ce faci cu astea?” Si el incepea si imi explica acolo cate in luna si stele, era foarte mandru de faptul ca el stie si eu asa “om mare” nu am idee de asa ceva. Partea interesanta incepe dupa ce vina M. langa noi, noi stateam intr-o parte si el in fata noastra si ne uitam la el si eu continuam sa fiu ajutor de mecanic acolo si sa ii dau piese. M. se simtea bine ca ala mic ma place si ca se distreaza cu mine, dar totul incepe sa se strice. De ce? Eu nu mai aveam ce piese sa ii dau, iar “constructia finala” nu semana cu ce trebuia sa iasa, ca normal, nu ne uitam pe instructiuni cand asamblam ceva, normal, instructiiunile sunt pentru amatori. Asta a fost replica mea, M. a inceput sa rada, iar cel mic sa planga. De ce plange? Ca nu i-a iesit jucaria. Ce era sa mai facem? Ne apucam noi, doi viitori ingineri sa vedem unde e problema si sa facem jucaria sa semene cu ce trebuie sa fie. Se opreste din plans si arunca toate piesele in noi, sa le facem noi. Am desfacut tot si nu, normal ca nu am luat instructiunile nici de data asta, din nou, alea sunt pentru cei slabi, pentru amatori. Dupa mai bine de juma de ora nu am reusit sa terminam jucaria, eram mai praf decat ala mic, si vorba aia, doi viitori ingineri, nu un copil de 7 ani. Desfacem iar tot si o luam de la capat, cred ca am facut asta de minim 3 ori pana cand a 4a oara la un moment dat ne-a oprit cel mic si ne-a luat jucaria in stadiul ala si tipa la noi “asta este lego duplo nu este pentru nepriceputi ca voi, degeaba sunteti oameni mari” si continua el sa construiasca si intr-un final a reusit sa termine, da, el a terminat, dar noi am facut inceputul, “fundatia” era facuta de noi, de mine mai mult chiar, deci fara noi nu o facea nici acum, dar normal ca el era foarte mandru ca a reusit sa termine de facut lego ala si noi ne-am chinuit atat la el si degeaba. Si cam asa m-a facut de ras un copil de 7 ani, si nu oricum, la modul ala urat, dar hei, privind partea buna eu am facut fundatia, fara mine nu reusea, si privind cu adevarat partea buna: m-a placut, a ras cu mine si a ras si mai mult de mine, a zis ca vrea sa mai merg la el in vizita, deci e de bine, Normal ca nu ma mai duc curand la el, intai invat si eu sa contruiesc jucarii din astea destepte, auzi tu lego, inginerie pura e acolo, mecanica, fizica, rezistenta, ai de mama mea, si el la 7 ani le face fara sa se gandeasca prea mult.

Ah, si am aflat astazi ca a retinut faza cu instructiunile, cand se juca cu tatal lui si faceau un alt lego i-a spus ca “instructiunile sunt pentru cei slabi, pentru amatori, asa au spus R. si M., nu avem nevoie de el, sau eu cel putin nu am, daca vrei ia-le tu”. Cand mi-a spus asta M. am cazut pe jos de ras, dar din nou, copilul ma place, dupa replica aia probabil tatal nu asa mult, dar e ok, el macar ma stia mai de mult, deci totul e ok. Ca o concluzie: un copil de 7 ani m-a facut de ras rau de tot, dar acelasi copil de 7 ani ma place si vrea sa mai iasa cu mine, iar acel copil este o persoana extrem de importanta pentru M., iar M. este o persoana importanta pentru mine, deci sa spunem ca a meritat sa ma faca de ras un copilas de 7 ani cata vreme asta este rezultatul, nu? Eu zic ca da, adica se putea mult mai rau de atat. Si cu jucaria gata dupa, nu stiu sigur cate ore, si suparat, si fara sa ma placa. Asa i-a placut de mine, vrea sa mai stea cu mine si a invatat un lucru foarte imporatant pentru viitor "instructiiunile sunt pentru amatori". Da, a fost chiar ok, sau macar decent, dar cert este ca se putea muuult mai rau de atat

Still there, it's coming

In fiecare an ma bucur foarte tare si cu muuult timp inainte de faptul ca vine ziua mea. Da, dupa cum stiti sunt genul ala nebun de persoana care se bucura cand imbatraneste. De ce? Simplu: varsta este doar un numar, eu sunt in continuare un copil mare. Bine, ce e drept...m-am cam schimbat in ultimul  timp independent de vointa mea, nu doar in bine, adica m-am maturizat, i’m so fucking scared right now, really. Si nu ma refer ca m-am maturizat doar pentru ca am un job, nu, dar desigur, da, face parte din maturizarea mea. M-am maturizat adica am inceput sa gandesc altfel, percep lucrurile altfel, iau deciziile altfel. Si partea nasoala este ca nu doar ocazional, ci mereu am mentalitatea asta, adica da, inca sunt acel copil mare caruia ii place sa se alinte si sa fie rasfatat si sa glumeasca mult, dar asta o fac ocazional, adica pana cand si colega de camera a ajuns sa imi spuna intr-o seara cand am plecat dintr-un pub si ea voia sa mergem si in club “zici ca esti ai mei, dar si ei cred ca stateau mai mult in oras daca ieseau vineri seara chiar daca se duceau sambata la munca”. Ma gandesc la deciziile pe care le iau, adica ma gandesc la efectele deciziilor si actiunilor mele. Va vine sa credeti ca inca vorbesc despre mine aici? In fine, lasand asta, lucrez la procesul meu de ‘dematurizare’, sper sa il si finalizez la un moment dat. Defapt nu m-am exprimat bine, lucrez la a redeveni copilul ala care se bucura din absolut orice si lua decizii spontane si ilogice doar pentru ca asa considera pe moment, si sa fiu persoana matura la munca si in situatiile care cer asta.

Ideea este ca acum 3 ani am postat un articol foarte funny, da, inca mi se pare funny discutia mea cu A. de atunci, in care spuneam ca eu si la 70 de ani o sa beau vodka cu suc de mere. Ghiciti ce, acum 3 ani cand am scris acel articol urma sa fac 18 ani, adica sa pot bea legal alcool, anul asta o sa pot bea alcool legal si in America, daca o sa ajung vreodata acolo.

Da, e mai naspa acum, adica sambata, pe 30, am examen, e sesiune, eu sunt o persoana stresata si fara chef de socializare mai mult de 5 minute, cu mintea in toate partile si cu gandul la o mie de lucruri, si nu in sensul bun, in sensul ala matur de am zis mai sus ca am inceput sa gandesc. Dar un lucru nu s-a schimbat de atunci: inca ma bucur ca e ziua mea si inca ma mandresc cu varsta pe care o implinesc, o consider o realizare ca am ajuns pana aici si normal, o sa beau vodka cu suc de mere de ziua mea ca altfel nu se poate, nu? Da, o sa beau in camera, dar o sa beau, un pahar ca dupa rup patul in 5 dat fiind ca am examen dimineata la 9, dar daca nu beau vodka cu suc de mere nu a fost ziua si punct. Si ziua mea o sa fie, ca e in fiecare an si o sa tot fie, sper, adica macar pana la 70 de ani ca sa pot sa beau cu A. in continuare vodka cu suc de mere, dupa...Dumnezeu cu mila, daca ating 70 de ani o sa fiu o persoana mai mult decat multumita cu anii pe care i-am trait.     

Si cam atat, pana una alta eu ma intorc la invatatul meu[ da, o sa povestesc despre sesiunea asta cand se termina, mult mai nasoala decat anul trecut] si astept, trist este ca nu cu acelasi entuziasm ca in anii trecuti, adica examenele astea mi-au cam redus orice stare de fericire si de socializare, dar inca exista, inca imi apare un zambet idiot pe fata cand ma gandesc ca vine ziua mea si da, astept sa imbatranesc, chiar daca stiu ca o sa fie o zi ca oricare alta, dar pentru mine, in mine, o sa fie o zi speciala. O sa revin atunci, ca in fiecare an, sa va servesc si pe voi cu tort si, normal, vodka cu suc de mere verzi, da, neaparat mere verzi.    

Foarte incurajator

In ultimul timp, ca sa imi iau gandul de momentele si starile mele aiurea si idioate, incepeam sa merg pe principiul “prostul rade de ce isi aminteste”. Si mi-am amintit eu de o faza de acum cativa ani, de vreo 6 ani sau chiar mai bine, cand ne-am pus interfon de scara, acasa, si cum pe atunci inca mai ieseam in fata blocului, imi amintesc ca citisem undeva lipit la avizierul de la scara calcul de pret interfon de scara. Atunci, dupa mintea mea de copil mic si prost, si aparent la fel erau si ceilalti pe atunci, dar na, eram si noi micuti, am inteles ca defapt interfonul de scara calculeaza si ne arata preturile diferitelor produse, dar nu intelegeam cum, de unde stie el asta.

Apoi cand au venit cei de la interfoane Electra am inteles si eu defapt cum sta treaba cu interfonul de scara si ce face el si am inteles si care e treaba cu calculul ala, ei doar iti calculau pret interfon, nu pretul la inghetata pe care o voiam eu de la magazin de la parterul blocului din coltul strazii. Si asa a capatat sens si de ce unchiii mei de la Bucuresti aveau niste dreptunghiuri mici, sau niste cerculete pe care scria Electra si care mi se spunea mereu ca sunt folosite pentru a deschide usa de la scara si eu mereu ma uitam ciudat pentru ca nu intelegea cum niste dreptunghiuri/cerculete pot deschide usile, cheile deschid usi, nu dreptunghiurile si nici cerculetele.

Apoi, cand am intrat la facultate toata lumea imi spunea ca nu e asa rau ca nu am intrat la facultatea la care am vrut, ca si facultatea la care sunt e facultate buna, ca pot sa ma angajez la Enel sau la Electra. Si eu explicam acolo ca da, in energie electrica pot sa ma angajez, dar nu pot sa ma duc sa fac interfoane de scara pentru ca nu sunt electrician, sunt energetician, nu pot sa spun un pret interfon exact, ca exista aplicatii pentru asta si oameni care le monteaza si proiecteaza, ca nu am nici o treaba cu ei, si apoi ei continuau, ca tot e bine, ca si asa nu era ceva pentru mine, ca energia ma prinde mai bine. Uneori aflu, fara sa vreau, ca oamenii nu sunt deloc buni la a motiva pe cineva, si probabil si eu sunt la fel in anumite momente. 

In interior inca sunt...

Revenind acasa am avut ocazia de a “pierde timpul” cu anumite persoane pe care, o data cu plecarea la facultate, nu am mai avut ocazia sa le vad asa des. Si imi place sa profit de treaba asta, imi place sa exploatez timpul pe care il am la dispozitie langa aceste persoane. Recent, aseara sau acum doua seri, am “intrat” intr-un fel de maraton al amintirilor. A fost foarte dragut sa imi amintesc toate tampeniile pe care le faceam impreuna cand eram mai mici, pentru ca eu fac dintr-o generatie de mijloc, in copilarie si in prima parte a adolescentei am stat in fata blocului si intram in casa cand strigau dupa noi de pe balcon, si ne jucam tot felul de jocuri din alea clasice, cum imi place mie sa le spun. A daua parte a adolescentei a fost si la noi cu telefoane, cu iesiri, cu pc-uri, si lucrurile s-au schimbat si pentru noi, normal, dar chiar si asa tot ieseam afara si inca iesim, diferit, normal, dar si noi ne-am schimbat si vremurile s-au schimbat. Si cum eu, cel putin, nu o sa recunosc niciodata ca nu mai sunt copil, inca imi place sa ma joc si afara si in fata blocului si intr-un parc sa ma dau in leagan si pe telefon sau pe orice alt device. Dar chiar daca ma joc pe telefon sau pe diverse device-uri, ceea ce este foarte rar, dar este, imi place sa ma joc ceva interactiv, ceva ce se poate juca in mai multi jucatori, sau ceva strategic, dar da, am momentele mele cand ma joc online, si desigur nu o sa refuz niciodata un joc cu mingea afara sau un tenis, chiar daca nu prea stiu, sau un badminton sau orice, bine, nu o sa ma joc prea mult niciunul din jocurile ce implica efort fizic pentru ca rezistenta mea este cu mult sub orice limita, este practic inexistenta, dar ma fortez 15-30 minute, ca a doua zi nu ma mai ridic din pat, e partea a doua, dar copilul din mine are energie chiar daca eu sunt o lepra si nu fac nimic toata ziua, si uneori las acel copil sa iasa la suprafata cu tot cu energia lui. 

Toata lumea e multumita

Stiti ce e frumos acum? Chiar daca vine Craciunul scapi repede de cadourile pentru copiii mici, in caz ca ai rude, daca sunt copiii tai clar nu scapi asa repede, dar daca sunt nepoti, verisori, scapi usor: le dai niste jocuri online si ai rezovlat problema, o sa fie atat de incantati incat nu o sa realizeze ca tu practiv nu le-ai cumparat nimic, ci doar le-ai dat un link. Bine, poti sa faci un efort si sa descarci cateva jocuri sau sa faci macar sa para ca te-ai chinuit sa gasesti pagina respectiva.

Ce? Chiar merge, eu fac asta cu un nepot de cativa ani si a mers de fiecare data, dar absolut fiecare data. Anul asta am de gand sa-i arat ce jocuri cu Ben 10 in romana traznet i-am gasit, de doua luni ma chinui sa fac rost de ele.

Da, stiu, e intr-un fel pacaleala, dar eu fac economie, cel mic e incantat, deci toata lumea e multumita, de ce sa-i spunem pacaleala cand putem sa-i spunem simplu castig comun. Cand o sa mai creasca si o sa lase tableta din mana, cand o sa realizeze ca eu defapt nu ii cumpar nimic fizic, cand o sa constientizeze ce inseamna cu adevarat lucrurile astea, normal ca o sa schimb tactica. Probabil atunci o sa-i downloadez cateva jocuri. Glumesc, cand o sa mai creasca o sa ii cumpar chestii ce ii vor face placere, acum insa daca ii cumpar ceva fizic pur si simplu le ignora, se joaca cu ele 2-3 zile, maxim, dar maxim o saptamana si dupa le arunca, se intoarce la tableta. Asa ca de ce sa ma complic cand pot sa ii gasesc site-uri din astea de jocuri faine si e fericit? 

Aiureli

“E miezul noptii, nu ti se pare ca este suficient de tarziu? Baga-te la somn ca altfel maine nu te iau cu mine”

Asta am auzit in baia unui pub din centru vechi. Cum sa fii atat de cinic? Adica tu iesi la baut, da, era la baut, au baut bere la galeata toata seara, si ii spui copilului tau pe care l-ai lasat aparent singur acasa ca e suficient de tarziu si ar trebui sa doarma. Daca as fi fost in locul copilului respectiv cred ca te lasam sa dormi pe pres, incuiam usa, lasam cheia in usa si daca ai fi sunat la usa as fi spus ca nu am auzit, eu dormeam la orele alea, era suficient de tarziu. 

Respira si....

            Fiecare a avut cel putin o data un moment trist, momentul ala in care iti venea sa-ti bagi tot ce ai si ce nu ai in tot, nu puteai sa te linistesti nicidecum, erai mohorat, nervos si iti venea sa te certi sau chiar bati cu toti cei din jurul tau. Daaar ai ajuns undeva inconjurat de copilasi si inevitabil ti-a aparut un zambet usor fortat pe fata pentru ca nu aveai cum altfel, nu puteai sa te afisezi nervos si gata sa rupi capul cuiva unor copilasi. Si ai intrat in hora si te-ai jucat. Poate acei copilasi nu erau defapt “ei” ci doar unul, e acelasi lucru. Poate erau rude sau ai unor prieteni, din nou, e acelasi lucru.

            Bun, te-ai calmat si apoi te duci sa discuti si cu parintii pentru ca acum erai ok, nu mai aveai acea dorinta sadica de a le redecora casa cu propriul sange. Si ii surprinzi in mijlocul unei crize parintesti: copiii incep sa creasca, serviciul reprezinta in majoritatea cazurilor o absoluta necesitate si ii auzi

            -Ieri am stat cu ala mic in parc toata ziua si nu mai pot, a inceput sa poata sta in picioare sustinut si nu te mai poti intelege cu el, ma doare spatele exagerat de tare, m-a alergat prin tot parcul.

            Imediat vine replica partenerului de viata care ii spune ferm ca este momentul sa cumpere un premergator. Si in momentul ala, tu esti deja lucid, iti amintesti ca exista diverse site-uri online de pe care poti cumpara premergatoare de diferite culori, marimi si materiale asa ca te bagi in mijlocul discutiei ca musca in lapte si le povestesti despre un model pe care l-ai vazut pe net, care era si accesibil si multifunctional, realizat din plastic foarte rezistent, disponibil in trei culori: portocaliu, albastru sau roz, cu masuta muzicala detasabila, si cum am spus, multifunctional, poate fi folosit si ca balansoar.

            M-au intrebat tot felul de detalii, iar eu le-am aratat pe net pentru ca sunt multiple modele pe placul si buzunarul tuturor parintilor ce vor sa-si vada copilul alergand fericit de colo-colo fara sustinerea lor.

Bar sau copil?

De mult tot zic ca abordez subiectul, dar mereu il aman…vineri am dat iar peste el si am zis gata…trebuie sa’mi spun oful si sa nu’l mai aman atat. Este vorba despre iresponsabilitatea parintintilor. Adica tu ca si parinte te gandesti asa “e vineri seara…ce sa fac? Hai sa ma duc intr’un local sau intr’un bar sa mai ies din casa, dar ce fac cu copilul? Eh…il iau cu mine” si asta in conditiile in care copilul tau este mic…are cativa anisori 5-6 sau chiar mai putin…pai nu te gandesti si tu ca un om normal ca il duci intr’un loc in care poti sa tai fumul de tigara cu cutitul? Da, mai sunt si localuri pentru nefumatori, dar nu despre asta e vorba, ca alea sunt mai rare. Nu te gandesti ca il duci intr’un loc in care majoritatea consuma bauturi alcoolice ? Mi se pare absurd sa ies cu un copil mic in bar sau local sau si mai si in club…

Aceiasi situatie si pentru gravide…adica ai ditai burta , deci deja sarcina este avansata si tu ce faci? Iesi la un suc sau cafea sau ce bei tu acolo in localuri si baruri…daca te mai duci si in cluburi e clar… Din nou fumul ala de tigara care este foarte daunator…pentru ca desi tu nu fumezi direct (desi sunt destule gravide care fumeaza…) intr’un astfel de loc devi un fumator pasiv…inhalezi tot fumul din localul respectiv si asta cu siguranta ii face copilului foarte bine…si dupa cand se naste copilul prematur sau apar tot felul de complicatii pe parcursul sarcinii sau dupa ce se naste te mai miri ca ce are domle copilul meu?

Nu zic nimic sa iesi in oras cat vrei tu si unde vrei tu…poti sa fi si cel mai in varsta intr’un local plin de adolescent, nu zic nimic…dar lasa copilul acasa…sau daca esti gravida…abtinete…iesi in oras pe zi, la o cofetarie, la o teresa…nu seara in localuri si baruri sau cluburi…Nu ca ma deranjeaza pe mine cu ceva…adica ma deranjeaza, dar nu intr’un mod direct…adica nu trebuie sa te gandesti “nu ies mah ca uite se iau adolescentii de mine”…NU…trebuie sa te gandesti la copilul tau ca pe mine asta ma deranjeaza…ca il pui pe el sa inhaleze atata fum fara rost…

Da…ar trebui sa detaliez mai mult, dar incerc sa ma mai si abtin…

Happy Weekend- editia 29

Nimic interesant aici...ma duc pe facebook

Mai bine ma duc sa ma joc cu copilul si sa rad de caine

Miercurea fara cuvinte(19)

Vorbeste poza asta mai mult decat suficient nu? 

Mai multe gasiti la Carmen

Leapsa calatoriei in timp

Am primit aceasta leapsa de la Anyela, mersi frumos >:d<

Pfff ce buna ar fi o masina care sa poata sa dea timpul inapoi…daca as putea sa calatoresc in timp…cel mai probabil…m’as intoarce cativa ani buni…cand imi doream cu fiecare particica din mine sa fiu la tara nu acasa. Da...atunci eram doar un copilas (nu ca acum sunt prea mare) care nu avea in minte decat joaca si distractie!!!

Imi amintesc ca atunci supararea nu tine mai mult de cateva minute…hai fie maxim o ora…dar dupa totul era ca inainte, parca nimic nu se intamplase. Nu’mi pasa de nimeni si de nimic, tot ce imi trebuia era sa ma joc si sa ma simt bine.

Imi amintesc ca din ultima zi de scoala, imediat dupa ore fugeam la tara si stateam acolo toata vacanta fara sa am macar intentia de ma intoarce mai devreme. Ajungeam acolo…luam bicicleta si fugeam …ma duceam sa ma joc cu prietenii mei.

Nu ma simteam nicaieri mai bine ca acolo, cu ei. Imi amintesc si acum de o faza cand o prietena(don't kill me) a umblat cu o cioara moarta…era legata cu o sarma si o tragea dupa ea ca sa ne arate ca nu ii mai e frica de mortaciuni. Saream garduri si ne urcam in pomi, ne rupeam blugii si alergam sa nu ne prinda proprietarii.

Am intrat intr’o scoala veche…inintial pentru ca era o masa de ping-pong acolo si voiam sa ne jucam, dar dupa joc am inceput sa cotrobaim prin “clase” si sa scoatem diverse lucruri de acolo, sa sperie persoane care treceau pe acolo, dar dupa  am fost prinsi si a trebuit sa bagam tot inapoi.

Sau daca nu pot sa ma intorc atat de mult…atunci as alege sa ma intorc doar 1-2 ani…in momentele in care exista o persoana deosebita cu care ma simteam foarte bine si aducea soarele in viata mea.  As vrea sa retraiesc unele momente  si de atunci…cand eram doar noi doi…si ne plimbam…glumeam si toate “nimicurile” alea de atunci care pareau importante.

Imi place adolescenta , dar pot sa zic…cu toata inima…ca parca tot cand eram mici era mai bine, ne distram mai bine parca, era mai linistiti….acum ne strasam si facem din orice nimic o maaare problema[ehehe specific varstei nu?].

Nu stiu daca o sa primesc vreodata un bilet pentru calatoria asta in timp…dar pana atunci…aleg sa raman un copil mare, sa imi pastrez vesnic sufletul de copil [cine ma cunoaste stie si poate sa aprobe…iar cine nu, dar vrea…nu e timpul pierdut:) ] 

Nu am poze cu noi de cand eram mici, dar am prieteni de cand eram mici si acum :)  

Leapsa merge mai departe la oricine doreste sa o preia:)

Jurnalul unui copil nenascut

5 ianuarie: Astazi începe viata mea. Parintii mei nu stiu înca acest lucru, sunt mai micuta decât semintele unui mar, dar totusi cuget si traiesc. Voi fi o fetita cu parul blond si cu ochii albastri. În mine sunt deja înscrise toate caracteristicele si trasaturile de mai târziu, chiar si faptul ca o sa iubesc florile.

19 ianuarie: Sunt unii care spun ca nu sunt o persoana reala, ca nu exist, ca doar mama mea exista. Dar eu totusi sunt o persoana reala, pentru ca ii aud, asa cum o farâmitura de pâine este tot pâine. Eu si mamica suntem doua persoane reale distincte si unice.

23 ianuarie: Astazi am deschis pentru prima oara gurita. Ei bine, cam peste un an pe fata mea se va asterne zâmbetul, si cu buzitele mele ii voi putea da tatalui meu un pupic pe obraz. Si mai târziu voi putea sa vorbesc... Si deja stiu ca primul meu cuvânt rostit cu drag va fi: MAMA.

25 ianuarie: Inima mea a început sa bata de astazi. Pâna la sfârsitul vietii, în orice clipa se va auzi usor ritmul ei. Dupa multi ani ea va obosi, se va opri si eu voi pleca din nou la Dumnezeu.

2 februarie: Cresc în fiecare zi câte putin. Mânutele si piciorusele mele au început sa se contureze din ce in ce mai clar. Dar va trebui sa mai astept mult timp pâna când ma vor ajuta sa ajung în bratele mamei, pâna când voi putea sa vin cu buchetelul de flori în mânute si sa-l îmbratisez pe tata.

12 februarie: La mâini au început sa-mi apara degetele grasute. Sunt grozav de caraghioase asa mici! Mamico cu manutele astea o sa te mangai, tot cu ele o sa ma joc cu jucariile si o sa fac multe nazdravanii care o sa te faca sa zambesti.

20 februarie: De-abia astazi medicul i-a spus mamei ca va avea un copil. Ce fericita trebuie sa fie! Te bucuri, mamico?

25 februarie: Cred ca mama si tata îmi cauta acum un nume, dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. Eu as vrea sa ma cheme Maria, sper sa isi asculte sufletelul si sa imi puna numele pe care mi la harazit Dumnezeu. Sunt deja maricica acum.

10 martie: Mi-au aparut primele firisoare de par, moi si aurii. Ma întreb ce fel imi va impleti codite mamica mea.

13 martie: Vad cu ochisorii! In jurul meu sunt multe culori feerice, o parte din razele soarelui razbat de afara pana la mine, dar când mama ma va aduce pe lume vor fi numai raze de soare si flori colorate, dar mai mult decât orice as vrea sa ii vad pe mami si pe tati... Cum arati, mamico?

24 martie: Oare mamica poate auzi soapta inimii mele? Unii copii se nasc putin bolnavi, dar inimioara mea este puternica si sanatoasa. Bate mereu: bum-bum, bum-bum. O sa ai o fetita sanatoasa, vesela si frumoasa, mamico! Ai sa vezi!

28 martie: Astazi parintii mei m-au ucis. De ce mamico? de ce taticule? Doar va iubesc asa de mult ... si Dumnezeu m-a trimis la voi sa va fac fericiti. Voi astazi ati ratat o sansa spre fercire si nu stiti. Mamico sufletul meu s-a intristat si plange.