A trecut ceva timp

Nu am mai scris de cam mult timp despre A. asa ca scriu acum, si nu asa oricum, pentru ca A. a fost cea mai tare persoana ever. Luni seara, cand am venit de la munca m-a asteptat cu mancarea calda pe masa, mi-a dat sa mananc, mi-a dat si desert, iar asta este cel mai tare gest posibil pentru mine, sa ma astepte cineva cu mancare dupa o zi in care am fost si la facultate si la munca, sa nu mai stau eu sa fac asta, ador asta. Si in acelasi timp A. m-a facut aseara sa realizez ca prostia doare si m-a mai facut sa realizez foarte multe chestii pe care le ignorasem din cauza unor vorbe anapoda si din cauza unor idei idioate din mintea mea. Asa ca A.: iti multumesc pentru ca existi in viata mea, chiar nu stiu ce m-as face fara tine si nici nu vreau sa aflu vreodata, pentru ca daca aseara am reactionat cum am reactionat in acea situatie, daca ar fi fost cu tine stiu ca ar fi fost mult mai rau de atat. Nu am multi prieteni, dar in acelasi timp am cei mai buni prieteni si nu i-as da la schimb pe o mie, pentru ca intotdeauna calitatea bate cantitatea, iar pentru mine A. face cate n prieteni de duzina, si ma bucur ca in clasa  a 9-a in al doilea semestru mi-am facut curaj sa ma bag in seama cu ea si ca acum, dupa 4 ani si ceva, aproape 5, inca e prietena mea. Da, ma mai si supara, vreau sa o bat uneori, dar si ea pe mine, destul de des, dar altfel ar fi ceva plictisitor, nu? Plus ca cine se aseamana se aduna. Mersi A. 

In interior inca sunt...

Revenind acasa am avut ocazia de a “pierde timpul” cu anumite persoane pe care, o data cu plecarea la facultate, nu am mai avut ocazia sa le vad asa des. Si imi place sa profit de treaba asta, imi place sa exploatez timpul pe care il am la dispozitie langa aceste persoane. Recent, aseara sau acum doua seri, am “intrat” intr-un fel de maraton al amintirilor. A fost foarte dragut sa imi amintesc toate tampeniile pe care le faceam impreuna cand eram mai mici, pentru ca eu fac dintr-o generatie de mijloc, in copilarie si in prima parte a adolescentei am stat in fata blocului si intram in casa cand strigau dupa noi de pe balcon, si ne jucam tot felul de jocuri din alea clasice, cum imi place mie sa le spun. A daua parte a adolescentei a fost si la noi cu telefoane, cu iesiri, cu pc-uri, si lucrurile s-au schimbat si pentru noi, normal, dar chiar si asa tot ieseam afara si inca iesim, diferit, normal, dar si noi ne-am schimbat si vremurile s-au schimbat. Si cum eu, cel putin, nu o sa recunosc niciodata ca nu mai sunt copil, inca imi place sa ma joc si afara si in fata blocului si intr-un parc sa ma dau in leagan si pe telefon sau pe orice alt device. Dar chiar daca ma joc pe telefon sau pe diverse device-uri, ceea ce este foarte rar, dar este, imi place sa ma joc ceva interactiv, ceva ce se poate juca in mai multi jucatori, sau ceva strategic, dar da, am momentele mele cand ma joc online, si desigur nu o sa refuz niciodata un joc cu mingea afara sau un tenis, chiar daca nu prea stiu, sau un badminton sau orice, bine, nu o sa ma joc prea mult niciunul din jocurile ce implica efort fizic pentru ca rezistenta mea este cu mult sub orice limita, este practic inexistenta, dar ma fortez 15-30 minute, ca a doua zi nu ma mai ridic din pat, e partea a doua, dar copilul din mine are energie chiar daca eu sunt o lepra si nu fac nimic toata ziua, si uneori las acel copil sa iasa la suprafata cu tot cu energia lui.