Bloggerii au carti de vizita

De ceva timp tot zic ca scriu articolul asta si mereu am amanat din diverse motive, motive care m-au tinut departe de blog iar aproape o saptamana. Inca un motiv pentru care nu imi place toamna! Dar poate e mai bine asa, ca se leaga lucrurile frumos.

Acum ceva timp mi-a dat Aniela Deby un mesaj pe facebook sa ma intrebe de blog si apoi ma intreaba daca nu vreau carti de vizita. Prima mea reactie a fost ceva de genul “nu am blogul chiar atat de mare sa ii fac carti de vizita”, dar apoi mi-a dat toate detaliile campaniei si am zis ok, ma bag si eu.

La o saptamana dupa ce am trimis mail catre cei de la TipoMedia cu detaliile pe care le vreau specificate pe cartile de vizita le-am si primit. Mie imi place cum au iesit, mi-am ales un model foarte simplu pentru ca am zis ca e timpul sa ma mai maturizez si eu putin, nu?

Si cum am zis la inceput, poate e mai bine sa fac articolul asta acum pentru ca se potriveste oarecum, adica peste cateva zile, sambata mai exact, ma mut la Bucuresti, si ma mut cu cartile de vizita la purtator. Probabil o sa dau una fiecarei persoane noi pe care o intalnesc. 

Miercurea fara cuvinte(38)

Mai multe gasiti la Carmen

Ce inseamna fericirea?

Poate cineva, oricine, sa ofere o definitie exacta sau macar aproape exacta a termenului “fericire”? Sincer nu cred. De ce? Pentru ca fericirea inseamna altceva pentru fiecare individ. Fericirea pentru mine, de exemplu, este atunci cand am in jur persoanele dragi, fericirea pentru mine este atunci cand fac persoanele de langa mine sa zambeasca, sa rada, chiar si de mine, nu conteaza, ideea este ca se simt bine si zambesc sau chiar rad. Dar tot fericire este pentru mine cand stau acasa, in patul meu maare si confortabil si ma uit la un film bun sau citesc o carte buna. Cu cartile stiti deja ca eu nu m-am impacat prea bine de-a lungul timpului, dar in ultima vreme ma atrag multe titluri si am inceput sa citesc deja o parte din ele. Sunt pe deme diverse, nu un subiect anume si atat! Nu, sunt carti psihologice, sunt carti de aventura, sunt nuvele, sunt marturii, sunt domenii vaste.

Dar stiti deja ca eu sunt o lepra si nu ma duc prin oras sa caut cartile, pe unele le imprumut de la altii care stau prin zona si imi e usor si comod, si in plus pot sa vorbesc apoi cu ei despre cartile respective, dar cel mai des spun “traiasca acea librarie online” . Internetul imi ofera cate o doza de fericire zilnic pentru ca imi alimenteaza sedentarismul. Pot sa citesc cate carti online vreau, pot sa vad cate filme vreau, pot sa fac persoanele dragi sa zambeasca, normal, nu se compara ca atunci cand totul e “live”, dar totusi... imi ofera zilnic o portie de fericire. Aduce sala de cinema la mine in dormitor, aduce libraria la mine in dormitor, aduce toate magazinele la mine in dormitor. Dar chiar si asa, doza de fericire pe care o primesc cand sunt afara sau undeva cu cei dragi nu se compara cu cea oferita de internet pentru ca desi este foarte util si practic tot nu poate inlocui interactiunile directe, fizice. 

Prea multe pretentii?

In materie de filme se poate spune ca am pretentii, dar nu foarte mari, adica vreau sa fie comedie sau horror, nu imi plac cele strict de actiune, ma plictisesc majoritatea, daaar sunt si filme de actiune care mi-au placut pentru ca aveau inserat comedie, romance, dar cele fix doar cu impuscaturi si urmariri ma lasa rece. Si da, am zis la inceput de horror, aici am pretentiile mai mari. Daca e horror vreau neaparat sa fie un horror inspirat din realitate. De ce? Si A. m-a intrebat recent de ce doar inspirat din realitate si a adauga “vrei sa te sperii si mai tare, sa stii ca e real ce se intampla acolo?”. Intr-o oarecare masura, mai exact pe jumatate. Nu prea ma sperie filmele horror, nu ma intimideaza, sunt ok, dar da, vreau sa stiu ca e real ce se intampla acolo. Fiecare cu pasiunile lui ciudate, nu? Asta e a mea. Dar ideea este ca eu oricum am dubii, imi vine greu sa cred ca exista macar o sansa la un miliard sa se intample asa ceva, dar d-asta ma uit la filmele horror inspirtate din realitate pentru ca daca mie imi vine greu sa le cred pe astea, pe alea regizate le privesc ca pe comedie...

Si acum cand scriu articolul asta imi amintesc ca nu am mai vazut de mult un astfel de film, desi spun de cateva seri ca ma uit la unul...la noapte cred ca o sa vad unul. Da, la noapte, ziua nu are absolut nici un farmec sa te uiti la un horror...sau defapt si asta este tot un pitic de pe creierasul meu...horror inspirat din realitate, noaptea, daca ploua afara si mai bine...sau o comedie buna, la care sa rad mult sau o comedie romantica...si ultimele ma pasioneaza si am vazut foarte multe, dar acum deja mi se par prea previzibile...dupa jumatate de ora de film deja pot sa imi dau seama cum se termina...

Reflexii in oglinda

Detalii gasiti la Sorin

Miercurea fara cuvinte(37)

Mai multe detalii la Carmen

Cu tupeu inainte

Imi amintesc perfect ziua in care mi-am facut blogul si ma vad de fiecare data cum intram pe platforma blogger si ieseam si iar intram si tot asa pana am luat “taurul de coarne” si mi-am facut blogul. Pe atunci nu aveam pe nimeni care sa ma indrume, care sa-mi explice, erau doar eu si noul meu blog. Nici acum nu pot spune ca este cineva anume, dar am invatat tot ce trebuia sa stiu sau aproape tot ce trebuia sa stiu, mereu e loc de mai bine, de pe google. Dar sincer cred ca mi-ar fi fost mult mai usor daca aveam pe cineva langa mine care sa-mi explice anumite lucruri.

Spre exemplu eu mi-am dat seama tarziu care e treaba si ce inseamna defapt optimizare seo. In prezent nu mi se pare complicat, dar nici la inceput nu mi se parea, credeam ca o sa fie ceva simplu si banal, intru pe o platforma gratis de la google selectez “creare site” scriu cateva randuri si apoi lumea se inghesuie sa intre pe noul meu site, dar nu a fost deloc asa...am avut probleme inca de la momentul in care a trebuit sa aleg numele si adresa blogului, dar am reusit, am ales intr-un final si numele si adresa si am publicat si un articol extrem de penibil(da, asa mi se pare acum cand il recitesc, mi se pare ca mi-am schimbat stilul mult..probabil e adevarat ca ma maturizez, sper sa fie totusi alta explicatie)

Mie mi-a luat un aproximativ 1 an pana sa ma avant cu adevarat in lumea asta a bloggerilor, pana atunci scriam, dar scriam doar pentru mine, nu comentam, nu ma comenta nimeni, eram doar eu cu mine intr-o casa cu pereti de sticla in care se putea uita oricine, dar nu o facea nimeni. De ce spun asta? Pentru ca sincer nu as vrea sa treaca si altii prin asta, desi nu cred ca sunt prea multe persoane care sunt cu adevarat noi pe blog si care sa stie de la inceput ce sa faca, asa ca daca cineva are intrebari sa nu ezite sa le adrese, mie(mailul este public) sau oricarui alt blogger, eu am convingerea ca oricine ar ajuta un incepator si inca o chestie...nu mai fiti timizi, pe blog este posibil sa ti se para ca comenteaza doar cunoscuti, in realitate toti sunt straini la inceput, dar comenteaza ca si cum ar fi prieteni si mai tarziu chiar ajung prieteni. 

Multumesc A.

Unul dintre cele mai naspa momente sunt alea in care atingi o limita si consideri ca trebuie sa inchei cumva asta. Te gandesti ca cei dragi tie pot fi afectati din cauza ta si apoi cand atingi limita aia consideri ca cel mai bine ar fi sa te retragi usor usor, nu complet, dar suficient cat sa nu mai fie afectati cei de care iti pasa si la care ti. Cum treci peste momentul asta extrem de naspa? Tu nu crezi ca treci, nu vrei sa treci, vrei sa duci pana la capat ce ti-ai propus, dar apoi apare un prieten care nu te lasa sa cedezi, in cazul meu apre A. si ma face sa imi dau seama ca nu ar fi cea mai buna solutie cea pe care o gasisem eu si ma face sa am din nou incredere si imi da metaforic doua palme care ma trezesc la realitate si ma fac sa imi amintesc ca am langa minte niste persoane adevarate ca doar nu degeaba tin atat la ele, nu? Si si ele tin la mine si asta este un sentiment foarte placut si linistitor.

Stiu, v-am obisnuit ca A. sa va distreze de obicei, dar astazi am vrut doar sa-i multumesc ca a fost mereu langa mine in prostiile mele si stiu ca o sa mai fie. Aaaah, dar da, am si o secventa de mesaj care ii este specific.

Oh si inca o chestie mica....A.? Fara stres ca trece tot! 

Miercurea fara cuvinte(36)

Mai multe gasiti la Carmen

Goodbye summer

A venit si ultima zi de vara si cred ca este primul an in care ma bucur ca vine toamna. Dupa cum sitti vara asta a fost destul de urata pentru mine, mult stres, durere, pierderi, dezamagiri, resemnari si cu un nod permanent in gad noi planuri de viitor, dar mai ales noi sperante, noi obiective principale de atins cu orice pret. Dar sa trecem peste capitolul asta pentru ca m-am resemnat cu el, sunt ok.

Cand am vrut sa scriu articolul asta am crezu ca as avea mai multe de spus despre vara mea, dar realizez ca vara mea a inseamna doar luna august defapt, in iunie si iulie am stat cu stresul dupa mine si in prima parte a lunii august eram cu moralul la pamant, o dezamagire constanta ma bantuia, dar am trecut peste ea si m-am bucurat cat am putut si de ultima luna de vara. Am ajuns si la mare anul asta 2-3 zile si a fost destul de ok, am iesit in oras, m-am simtit bine, m-am distrat...se poate spune ca a fost totusi o luna destul de ok, dar cam asta a fost toata vara mea...nu am nimic cu care sa ma mandresc, nu am nimic sa povestesc, asta a fost tot...

Toamna, te rog sa fi mai buna decat vara asta!

Challengel-uri idioate

Internetul mi se pare locul tuturor posibilatilor, zau. Mi se pare ca aici poti gasi absolut orice, iar redusilor mintal li se deschid portile laaarg. De ce spun asta? Sunt zeci de motive pentru care spun asta, dar o sa ma reduc doar la provocarile idioate care iau amploare pe youtube si facebook implicit. Hai sa nu includ si ice bucket challenge pentru ca sa spunem ca scopul este nobil desi unii uita de scopul initial si doar isi toarna apa in cap ca idiotii. Sa ne luam de fire challenge. Asta mi se pare cea mai mare idiotenie posibila...cum sa faci asa ceva de buna voie, de plictiseala? Provocarea asta include sa torni pe tine o substanta cat mai inflamabila si apoi sa iti dai foc...

Si mai sunt si aia cu cola+mentos....sa mai comentez si de astia? Hai sa las dor un video si cu ei...

A is back

A. de foarte mult timp imi tot spune ca nu am mai scris nimic despre ea de mult...si cam are dreptate. Hai sa remediem asta. Nu prea imi vine in minte nimic ca si noutate asa ca unii dintre voi, cei care ma aveti la prieteni pe facebook o sa recunoasteti imaginea, dar o sa aflati si povestea din spatele ei.

Urma ziua mamei mele si eu voiam sa ii fac o surpriza, impreuna cu fratele meu i-am cumparat un aranjament de flori si trebuia sa il ascundem ca eu sa i-l dau la miezul noptii, problema era unde sa il tin pana atunci sa nu il vada, m-am gandit la A. asa ca i-am dat mesaj sa o intreb daca ma poate ajuta cu o combinatie in ziua urmatoare...schimbul de mesaje a decurs asa:

Si ei bine, cum am spus si pe facebook cand am pus imaginea....”asta inseamna prietenie pentru mine”. Asa ca A. ai ajuns din nou si pe blog si acum toata lumea stie cine ma ajuta in treburile murdare muhahahaha!

Miercurea fara cuvinte(35)

Mai multe gasiti la Carmen

Unde dai si unde crapa

Cand m-am consolat definitiv cu gandul ca sunt oficial un viitor inginer, dar momentan sunt doar un student la energetica...am zis sa dau si eu like paginii de facebook a facultatii, a universitatii dadusem de mult. Foarte tare mi s-au parut sugestiile oferite. Cei care nu au facebook, stiu ca mai sunt si persoane care nu vor sa fie prinse in aceasta nebunie numita “facebook”, cand dai like unei pagini ti se ofera sugestii pentru alte pagini care par a fi in legatura cu cea careia i-ai dat like initial. Sa va arat acum ce mi-a aparut mie la sugestii:

Da, descriierile sunt buna...eu dau like paginii unei facultati, iar facebookul imi sugereaza sa apreciez si doua cluburi din zona si anume, dupa cum se observa din imagine “kulturhaus” si “one” . Unele persoane mi-au spus cand le-am aratat si lor imaginea ca “se mai uita si la om cand dau sugestiile”...poate facebook m-a vazut o persoana mai nesociabila si neintegrabila si s-a gandit sa nu ma lase sa imi bat capul cu facultatea asta cum am in plan cel putin in primul an si sa ma trimita sa ma distre...sa-l ascult...sa nu-l ascult...sunt in dubii, sincer...inca nu i-am urmat sfatul, nu am dat like si cluburilor sugerate.  

Creierul=un mister

Anumite functii ale creierului mi se par extrem de dubioase, spre exemplu creierul meu memoreaza versurile melodiilor care nu imi plac. Da, de nicaieri incepe sa-mi sune in minte melodia “vara mea” a lui Nicole Cherry, melodie extrem de redusa din punctul meu de vedere..adica e ok ca si ritm, dar versurile mi se par cam mediocre si fara sens....dar de nicaieri si fara sa vreau incepe sa imi sune in minte “asta e vara mea/ne dam la rochita si sanda”. Acum nu inseamna ca nimanui nu ii place melodia, sunt multi care o apreciaza...si sincer si eu ca ritm si melodie, versurile strica tot, insa. Spre exemplu : “Are 40 de grade, deși nu e bolnavă” whaaat? Sau altul: “Sper să ajungă mai repede/Acum că s-au copt cireșele” din nou whaaat? Care e logica? Sau alta si mai si “Dar n-are timp vara să vină primăvara/Stă puțin că vine toamna, nu pleca!” asta e un mare what the fuck? Si nu mai continui ca as ajunge sa pun versurile integral aici. Da, mi se pare o melodie mediocra, fara sens si totusi mi-a ramas intiparita in minte dupa ce am ascultat-o de cateva ori involuntar, voluntar am ascultat-o prima data. Parca si parodia facuta de cei de la Zu suna mai bine, evident, nu spun ca e geniala nici aia, dar suna mai bine parodia decat melodia in sine, din nou, termenul de comparatie sunt versurile

Daca nu eu atunci cine?

Cine nu mai scrie la 2 tastaturi? Cine? Cine? EU!!!! Nu stiti la ce ma refer? Hai ca dau putin inapoi. Intr-un articol mai vechi, asta in care faceam o sinteza a bacului, am inceput prin a spune asta (da, o sa dau copy-paste sa nu ma injurati ca vreau sa va fac sa treceti pe la articolele mele mai vechi): “O  sa incep articolul asta cu o precizare: tastatura mea are o mica problmea si 3 taste merg cam nasol sau deloc. Adica daca vreau sa scriu litera “l” trebuie sa apas foarte tare pe tasta respectiva…daca vreau sa scriu “d” trebuie sa apas si pe “l” si pe “d”, iar tasta “f” a cedat complet si ma plimb cu “ctrl+v(paste)” dupa mine cand am nevoie de ea. O sa corectez articolul inainte de publicare, dar pentru orice eventualitate am vrut sa precizez treaba asta in caz ca o sa vedti ld sau dl in loc de “d” sau lipsa…”

Da, ma enervam prea tare facand treaba asta si am mai adaugat o tastatura la calculator…si cand voiam sa scriu un articol sau sa vorbesc cu cineva pe chat trebuia sa foloses tastatura aia care se auzea pana la parter(si eu stau la etajul doi) cand scriam ceva si pe cealalta, aia defecta, dar fara fir, o foloseam doar cand ma uitam la filme sau voiam sa caut chesti mici si scurte pe google/youtube.

Si acum revenim la afirmatia de la inceputul articolului: Cine nu mai scrie la 2 tastaturi? Cine? Cine?

EU!!!  Da, tastatura noua, laptop nou, materie prima noua pentru viitorul inginer din mine pentru ca da, sunt un viitor inginer. Stiu ca nu am apucat sa spun asta aici asa ca specific acum pentru cei care nu ma au la prieteni pe facebook: Oficial sunt student la Universitatea Politehnica din Bucuresti la Facultatea de Energetica la buget…deci sunt un viitor inginer…desigur, daca ne luam dupa imnul politehnicii, pe care il aveti mai jos putin, o sa fiu un inginer peste aproximativ 9 ani…pentru ca “primi 7 ani sunt grei pana treci in anul 3”, dar sper sa nu fie cazul si sa ma pot numi inginer peste 4 ani si peste 6 masterant si de ce nu peste 8 chiar doctor.  

La patru ace

In mai multe articole am recunoscut ca ador accentele, nu conteaza ca e accent moldovenesc sau ardelean…e ok chiar si accentul american sau italienesc, pur si simplu daca ai accent, de orice natura, deja m-ai captivat. Daaar astazi va mai marturisesc ceva care ma captiveaza: barbatii la costum. Pur si simplu ador un barbat la cravata sau in uniforma de politie… care da, automat implica o cravata. De ce va spun asta acum? Pentru ca recent am realizat ca pentru un barbat nu e atat de simplu sa isi gaseasca un costum precum crdeam. Serios, mereu mi se parea o nedreptate ca femeile sa caute ore in sir o rochie si tot sa nu gaseasca ce isi dorea sau sa nu gaseasca apoi pantofi care sa se potriveasca si barbatii sa poarte un costum si gata. Ei bine, saptamana trecuta pritenul meu a avut un eveniment foarte important la care automat se cerea o tinuta eleganta, la patru ace cum imi place mie sa spun, asa ca am mers cu el la cumparaturi… ei bine, asta a fost momentul in care am realizat ca si ei cauta la fel de mult ca noi, ca nu toate costumele sunt la fel si ca exista o tona de modele desi par aproape identice. Dar stiti ce m-a amuzat cel mai tare? Si ei sau cel putin el, hai sa nu generalizez, dar si el are aceiasi problema ca majoritatea fetelor: pantofii. Da, am mers prin o gramada de magazine care aveau afise imense sau nu cu: pantofi barbati si cred ca a probat aproape o suta de perechi in zadar. Si eu care pana atunci ma gandeam ca fetelor le ia mult sa isi aleaga o pereche de pantofi, se pare ca m-am inselat… sau poate el e un caz mai special, dar ma indoiesc. Si cand eram pe punctul de a abandona si de a pleca acasa cu ideea “sper sa se potriveasca cei de la costumul celalalt” am vazut un magazin pe care il ratasem, unul retras, dar cu postere pe toate geamurile : pantofi negri barbati. Ne-am spus ca oricum nu poate fi mai rau decat este deja si ca merita sa mai incercam un ultim magazin si din fericire acolo am gasit o pereche care sa-i placa. Asa ca misiune indeplinita, prietenul meu s-a ales cu un costum complet, cu cravata cum imi place mie si cu pantofi negri care sa se asorteze cu cravata lui slim. 

O dilema omniprezenta

Probabil o sa sune ciudat venind de la mine, dar acum sa fim seriosi…ce fata nu a avut probleme de genul “cum imi fac unghiile/manichiura?” fie ca se refera la model, fie ca se refera la culoare e tot una, ideea este ca problema a existat, exista si va exista mereu. Este o dilema practic omniprezenta in viata unei fete. Pentru ca unghiile reprezinta unul dintre atuurile unei fete. Cum am spus, stiu ca suna ciudat venind de la mine, dar chiar si eu am mai avut probleme din astea. Si care a fost principala problema? Pe langa faptul ca nu stiam niciodata ce culoare sa folosesc sau ce model sa fac nu stiam nici ce lacuri sa folosesc pentru ca mi se parea ca toate sar/se exfoliaza foarte repede si eu nu sunt persoana aia rabdatoare care sa isi faca manichiura zilnic sau la doua zile, nu, eu mi-o fac o data la 2-3 saptamani si atunci vreau sa tina, nu 2 saptamani, dar nici doar o zi. Si mereu am avut problema asta si la un moment dat am zis ca ma las de asa ceva pentru ca mi se parea inutil sa stau zilnic sa imi fac unghiile.

Ce s-a intamplat? Am descoperit un magazin online foarte tare cu produse de calitate, sincer nu de putine ori lumea ma intreba daca am inceput sa ma duc la salon sa-mi fac manichiura pentru ca dura mult si avea un aspect foarte frumos indiferent de ce model faceam, chiar si daca lasam culoarea simpla sau imi dadeam cu lac transparent, avea aspect de proaspat si dupa cateva zile. Nu stiu daca voi folositi altceva, dar eu acum ca am descoperit lacuri OPI cu siguranta o perioada luunga de timp nu o sa incerc altceva pentru ca deja am tot ce am nevoie: durata, aspect profi, da, aspectul iese profi chiar si pe un model simplu pentru ca nu va ganditi ca eu sunt un mini pictor nedescoperit, mai ales la desenele in miniatura, nu, o singura culoare sau french, si recent am inceput sa incerc si french cu alte nuante, am incercat si cu negru si imi place foarte tare ce iese, dar de baza este french’ul clasic asa ca eu cel mai des le folosesc pe astea doua si nu ma doare capul absolut deloc: 

Aventuri in bucuresti

Dupa cum bine stiti eu sunt din provincie, nu foarte departe de Bucuresti, dar suficient. O perioada a fost necesar sa stau acolo, cu treaba, dar si placere, iar una dintre locatiile la care trebuia sa ajung era un hotel, aveam o intalnire mai profi si avea loc intr-o sala de conferinta. Trebuie sa recunosc, camera aia era imensa si clar dadea un aer foarte profi si pompos pentru ceea ce urma sa se intampe. Aventura nu o reprezinta intalnirea in sine, ci cum am gasit eu zona.

O iau cu inceputul. Ajung in Bucuresti, ajung in locul in care urma sa stau si dupa maxim jumatate de ora suna telefonul si mi se comunica locatia intalnirii: Hotel Intercontinental Bucuresti. Am confirmat ora si am inchis. Imeidiat dupa ce am inchis telefonul intreb cu voce tare, desi nu mai era nimeni in camera, “Unde naiba e hotelul asta si cel mai important cum ajung eu acolo?”  

Dau cateva telefoane sa aflu informatii, am dat trei telefoane…nici un raspuns nu seamana: prima persoana imi spune ca e pe langa Cismigiu,  a doua persoana ca e pe langa Centrul Vechi, a treia persoana ca e pe langa Teatrul National…nu am mai sunat pe nimeni, era deja mai in pom decat in momentul in care am sunat, dar ma pregatesc de intalnire, plec la metrou, nimeresc metroul corect si ma duc pana la Universitate si de acolo cu mult tupeu incep sa explorez zona in cautarea hotelului. Cand asteptam la un semafor observ o gasca foarte numeroasa de motociclisti trecand si imi amintesc instant de un articol citit pe earticole.com si imi imaginez ca daca as avea un motor exporarea bucurestiului in gasirea hotelului ar putea semana pentru mine cu o aventura pe Transalpina. Dar las motociclistii sa isi vade de de drumul lor, iar eu de al meu ca in timp ce eu visam cu ochii deschisi s-a facut verde semaforul.

Pot spune ca m-am invartit mult si bine in zona respectiva si ca cei trei prieteni ai mei au avut dreptate, am trecut si pe langa Centrul Vechi, si pe langa parcul Cismigiu si pe langa Teatrul National…si chiar si pe langa hotel. Scria mare numele, se vedea de la distanta, dar eu nu…eu nu il vedea si l-am ocolit de cel putin 5 ori pana cand mi-am dat seama ca in 15 minute trebuie sa ajung in sala de conferinta asa ca am intrebat pe cineva. Ghiciti unde eram cand am intrebat? Va zic eu…eram fix la intrarea in hotel. Persoana pe care am intrebat-o era tanara si a facut putin haz de nepriceperea mea, nu intr-un mod deranjant, si eu am inceput sa rad…nu mi-a spus unde era hotelul sau cum ajung acolo…mi-a spus sa ma uit in sus…scria mare numele, iar in dreapta mea era usa. Se vede ca nu ma orientez deloc bine in spatiu, nu? 

Bacul prin ochii mei(4,5,6,7)

*O sa incep articolul asta cu o precizare: tastatura mea are o mica problmea si 3 taste merg cam nasol sau deloc. Adica daca vreau sa scriu litera “l” trebuie sa apas foarte tare pe tasta respectiva…daca vreau sa scriu “d” trebuie sa apas si pe “l” si pe “d”, iar tasta “f” a cedat complet si ma plimb cu “ctrl+v(paste)” dupa mine cand am nevoie de ea. O sa corectez articolul inainte de publicare, dar pentru orice eventualitate am vrut sa precizez treaba asta in caz ca o sa vedti ld sau dl in loc de “d” sau lipsa…

Stiu ca vorba ne-a fost, sau mi-a fost ca o sa fac cate un articol dupa fiecare proba de bac, dar in diverse si diverse motive nu am putut sa fac asta, asa ca articolul asta cuprinde: toate cele 3 probe + rezultatele. Da, o sa sintetizez.

Incepem cu romana. Trecem la partea cand au venit deja subiectele. Primul lucru pe care il fac dupa ce primesc foaie cu subiecte? O intorc si ma uit la subiectul al treilea…ala cu comentariul, vad Eminescu…m-am dat cu capul de banca la propriu. Cred ca am spus tot cu asta, nu? Nota? Cea mai mica dintre toate, si sincer nu ma asteptam sa fie atat de mica, chiar m-a surprins cand am vazut, dar nici contestatie nu am facut…7,2.

Sa continuam cu mate, le luam in ordine. La matematica dupa ce am primit subiectul primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma uit la al 2-lea exercitiu de la subiectul 2. Voiam sa vad daca e polinom sau lege de compozie, am vazut polinom si m-am dus direct la subpunctul c) sa vad daca imi cer fix ce nu stiam, din fericire nu au facut asta. Stiu ca am vorbit in chineza pentru cei care nu au nici o treaba cu matematica, dar nu stiu cum sa explic treaba cu exercitiile astea. Stiu doar ca mi s-au parut exagerat de usoare si am gresit la o chestie fix de prosti, dar nu e problema…daca luam 10 batea la ochi, nu? Asa mai bine ma multumesc cu 9,80.

Terminam cu fizica…aici am avut niste emotii de… Cand am iesit din sala nu credeam ca trec bacul…nu credeam ca iau 5…mi s-a parut fix aiurea. Dar m-am linistit cand s-a afisat baremul si am vazut ca iau in jur de 7,9. Si fix atat am luat…nici mai mult, dar nici mai putin…fix 7,9.

cam asa am fost eu cu fizica

Si cam asta a fost cu bacul…acum sa vina admiterea…oh da, ca medie generala sa nu va chinuiti sa calculati este 8,3…se putea mult mai bine, dar asta e... e suficient de bine…plus ca sunt pe locul 286 din 1955 pe judet…si asta pentru ca e si alfabetic. Deci se putea mai rau, nu?