Bucurestiul la pas

Cine ma are la prieteni pe facebook sau urmareste pagina de facebook a blogului o observat probabil ca am tot postat niste poze si chestii cu hastagul #bucurestiullapas. Cum a pornit... nebunia asta. Intr-o pauza la munca vorbeam cu E. ca eu nu am fost de mult intr-un parc, E. imi spune ca nici ea si ca ar fi o treaba sa mergem in cismigiu dupa munca, dar ca nu prea are bani si ca sa mergem pe jos, ca oricum nu e asa departe. Si cum ne plimbam noi prin parc ne-am gandit ca suntem in bucuresti de 2 ani si noi inca nu am vazut tot bucurestiul, ca nu ne-am plimbat, ca nu am facut multe chestii. Dupa ne-am oprit pe o banca prin parc si ne-am gandit la anul asta, la ‘varsta de 21 de ani’ si am ajuns la concluzia ca si pentru mine si pentru ea varsta asta a fost cea mai faina, ca am facut cele mai multe lucruri interesante, nebune, noi si tot asa, si am zis ca sa continuam, cu un fel de mini ‘bucket list’. Am plecat dupa din cismigiu pe calea victoriei si dupa inapoi in regie, si unul din obiectivele de pe bucket list a fost: sa luam bucurestiul la pas. Si in 3 zile am ajuns sa facem 26km pe jos. In prima zi am fost regie-cismigiu-calea victoriei-regie, in a doua zi am fost regie- parc drumul taberie- regie si in a 3-a zi am fost regie-strada xenofon- regie. Insumand, cum am spus si mai sus 26km de mers pe jos. O sa las si niste poze, normal selfie-uri pentru ca E. a facut multe si inca nu stie ca am pus toate pozele astea, asa ca...daca nu mai auziti de mine sa stiti de ce...

Dupa cum am spus, a fost cel mai intens an si pentru mine si pentru E., am facut foarte multe lucruri noi, iar eu personal am pe bucket list un lucru in plus. Pana anul asta am evitat pe cat de mult posibil sa merg in costinesti, anul asta inevitabil am ajuns acolo 3 zile, mi-a placut, m-am distrat, a fost ok, am zis ca am rezistat vitejeste pana acum, acum am facut-o si pe asta, am scapat de ea, mai imi ramane doar sa vad titanicul si am promis, dar mai ales mi-am promis ca o sa vad titanicul pana la sfarsitul anului sau macar pana la sfarsitul lu' ianuarie, la 21 de ani o sa fac cele 2 lucruri pe care le-am evitat in ultimii multi ani: sa merg in costinesti si sa vad titanicul, unul e deja bifat, mai ramane unul si cum am zis...o sa o fac si pe asta, o sa va anunt cand o sa se intample. 

Last minute with M.

Vara s-a terminat oficial, septembrie e aici, toamna e aici cu alte cuvinte, pe de-o parte e ‘yeeey’ pe de alta e destul de foarte ‘s-a terminat vara’, dar privind partea interesanta: vara s-a terminat si eu am destul de multe povesti sa va spun. Nu ati mai auzit nimic de mult de A. sau de C., nu? Da, stiu, nici de mine nu ati mai auzit de mult, dar de mine ati tot auzit pana acum, de A. si C. ati mai auzit cate ceva si de ei, dar de M. ati auzit un singur lucru, despre cat de ‘ingineri’ suntem noi si cum ne-a facut un copil de cativa anisor la construirea de lego, dar nu ne amintim de asta. Si cum am zis, a venit toamna, eu am destule povesti de spus din vara si o sa vina treptat, nu cum s-au intamplat cronologic, complet aleatoriu, dar o sa incepem astazi cu o poveste despre M.

M. nu este tocmai genul de persoana cu care sa iti poti face planuri, chiar deloc. Adica este la modul ca nu conteaza cine planifica orice, iesire, concediu, plimbare, orice, nu conteaza ca el face aranjamentele, el face propunerea sau altcineva, chiar deloc, pentru ca in proportie de 80% planurile astea care il includ si pe el nu ajung sa se realzieze, ba intervine munca, ba ceva personal, ba uita( da, s-a intamplat si asta o data), dar ideea este ca nu este o persoana cu care sa iti faci planuri care sa se intample in mai mult de maximul maximului o ora. In schimb, este extrem de spontan. Spontan la modul acum vorbesti cu el la telefon ca s-a trezit si intra sa faca un dus, nimic anormal pana aici, dar in... nu stiu, sa zicem jumatate de ora ca sa fie rotund desi e cam mult, primesti mesaj de la M. ca e in masina se duce la munte/mare/pleaca din tara sa isi bea cafeaua. Interesant este cand pe langa spontan este si generos, si vrea sa ia si pe altii cu el. Ultima data, weekendul trecut mai exact, l-am intrebat eu miercuri sau joi daca facem ceva in weekend, mi-a spus ca nu stie, ca vedem, ca nu stie cu munca, bla bla bla, nu a ramas nimic stabilit, mi-am zis ca e ok, stau acasa ca pensionarii si ma odihnesc. Sambata dimineata, extrem de dimienata pentru o zi de sambata( 7 juma dimineata), primesc un apel de la el “Sunt la tine la scara, cand esti gata poti sa cobori” Normal ca eu dormeam de puteai sa tai lemne pe mine si nu am inteles exact ce vrea de la mine si am crezut ca glumeste, dar m-am uitat pe geam si am vazut ca el chiar avea masina parcata la mine la scara si statea sprijinit de masina vorbind la telefon. L-am intrebat de ce sa cobor, unde mergem la ora aia, la care el foarte calm “nu ai spus ca vrei sa facem ceva in weekend? Hai coboara, plecam la Sinaia”.

Dar o poveste extrem de funny cu M. este alta, cea la care voiam de fapt sa ajung. La fel de spontan ca intotdeauna iesim intr-o seara in oras, la modul ca mai sus, ‘am ajuns, poti sa cobori cand vrei, mergem la *nu mai stiu ce local*” Am zis ok, am facut rapid un dus, m-am imbracat si am coborat, de fiecare data ii spun ca are mare noroc ca mie nu imi ia mult sa fiu gata, adica eu in maxim 20 minute sunt gata sa merg oriunde, si de fiecare data este de acord cu mine, dar sa continuam. Mergem la local, toate bune si frumoase, aveam rezervare chiar, deci era ceva planuit, trecem peste, ajungem la masa, o masa mai retrasa, atmosfera era foarte ok, chiar imi pare rau ca imi scapa acum numele localului, dar sa continuam. Stam cateva minute doar noi 2 si ne trezim cu inca 2 cupluri la masa noastra, prieteni de-ai lui, totul ok pana aici. Seara decurge foarte frumos, vorbim, glumim, radem toate bune si frumoase pana la un moment dat cand unul dintre baieti devine foarte serios. Incepe si ne povesteste despre relatia lor, se uita cand la iubita lui, cand la noi restu, si isi continua povestea, dar la modul ala extrem de pasionat de ceea ce spune, traia fiecare cuvant pe care il spunea, noi eram captivati de poveste, prietena lui nu intelegea ce se intampla, dar se vedea ca s-a emotionat si retraia si ea toate momentele povestite atat de pasional. M. si celalalt baiat radeau pe sub mustati, mai vorbeau intre ei, nu erau foarte atenti la toata treaba asta, eu si cu cealalata fata am fost captivate de moment si normal ca le mai dadeam si celor 2 ai nostrii ca brazii cate un ghiont sa asculte si sa invete, sa lase prostiile. La un moment dat, mai in gluma sau mai in serios, baiatul scoate din buzunar o cutie, o pune pe masa, si spune atat “Nu vreau ca povestile astea sa se termine vreodata, tu?” Liniste mormantala la masa, M. si celalalt baiat au ramas mai socati decat fata in cauza care trebuia sa dea un raspuns. Normal, raspunsul a fost pozitiv, si a fost inainte sa deschida cutia, cutie in care se afla o bratara nu un inel, asa ca fapt divers. Trecem cu totii peste moment, se comanda in continuare, ne continuam seara extrem de fericiti pentru cei doi. Partea funny vine cand il vad pe M. langa mine ca nu mai lasa telefonul din mana si statea cu el doar pe sub masa. Ce facea el acolo? Organiza o petrecere de logodna pentru cei 2. Dadea mesaje gen invitatii, sa vina la el acasa in 2 ore bla bla bla. L-am intrebat mai discret, ca sa nu ii dezvalui ‘petrecerea surpriza’ daca a facut si altceva in afara de a chema lumea la el. Se uita la mine, ma pupa pe frunte si spune usor ‘D-asta te am pe tine cu mine mereu’ Si incepe sa caute pe google sa comande mancare si dulciuri, foarte original ce pot spune ‘comanda prajituri’ intra pe fiecare site, gasea doar cofetari, nu pot spune nu, dar niciuna care sa faca livrari cum avea el nevoie, a gasit si ceva funny cu un joculet unde erai cofetar si trebuia sa servesti toti clientii care comandau prajituri. Se uita dezamagit la mine, ii iau telefonul din mana pentru ca deja toata lumea de la masa observase ca al meu ca bradul statea doar pe telefon de juma de ora, incerc si eu, nu gasesc nimic special, sau de fapt ba da, am gasit ceva special, am gasit ca “Prajitura este un fel de paine”. Adica aveau poza asta: 

Si primele cuvinte din articol erau cele citate mai sus, dar mie prajitura asta nu imi seamana deloc a paine ca altfel as manca paine la fiecare masa garantat. Trecem peste, am incercat sa nu incep sa rad isteric pe acolo ca sa nu fie nevoie sa le explic si celorlalti ce este atat de funny, si am incercat sa caut altfel, adica tot inginerul sa scoata avocatul din probleme, vorba aia: inginerul se cunoastea orice i-ai face, si incerc “comanda deserturi online” primul site, perfect, livrari, gama larga, prajitura preferata a ‘viitoarei mirese’, da repede M. comanda plecam cu totii la el acasa, ca sa mai stam si noi putin in linsite, ca era prea galagie in local[ muzica in surdina, dar pentru M. era prea galagios]. Am ajuns, invitatii au venit si ei la cateva minute dupa noi si a fost o noapte haos. Daca aveti vreodata nevoie de cineva sa va organizeze orice in ultimul minut, puteti apela cu incredere la M., dar doar pentru chestii de ultimul minut, nu pentru a doua zi sau mai mult. Normal ca toata seara s-a ras de spontaneitatea lui M., pentru ca baiatul in cauza avea si el ceva planificat, dar pentru weekendul viitor dupa ce era sigur ca primeste un raspuns pozitiv si chestii. 

Trenule, masina mica?

Astazi vreau sa va povestesc ceva, de fapt 2 lucruri. O sa incep cu: in 3-4 ore se fac 48h de cand nu mai am facebook. Pagina blogului o administrez de pe contul unui prieten, pe care da, l-am facut administrator si probabil o sa mai posteze si el, dar in mare parte tot eu o sa postez, si fac asta doar din aplicatia de pe telefon, nu de pe laptop, nu de pe facebook direct. De ce am facut asta? Asa, ca idee, pentru ca “de ce nu?”. Cat o sa ma tina treaba asta? Nu stiu, poate dupa ce termin de scris articolul asta o sa intru sa imi reactivez profilul sau poate o sa treaca cele 7 zile si o sa se reactiveze singur( am ales motiv ca este o chestie temporara si pentru facebook temporar inseamna maxim 7 zile) . Asa, acum ca ma simt mai bine ca am spus asta vreau sa va povestesc ceva, nu este chiar recent, este din februarie, dar nu am avut ocazia sa povestesc despre asta, dupa au aparut niste chestii si nu am mai vrut, dar pana la urma asta este o amintire placuta pentru mine, chiar m-am simtit bine in ziua aia si m-a facut sa ma simt din nou copilul idiot si spontan care eram inainte, ca daca tineti voi bine minte, am zis pe aici ca am inceput sa ma maturizez, ca nu mai fac chestii spontane si din astea, ei bine, in ziua aia nu a fost deloc asa. Sa incep povestea ca sa aiba logica: Eram la munca, spre sfarsitul programului, mai aveam cam jumatate de ora- maxim o ora, si primesc un mesaj cu “hai sa mergem si noi undeva, sa plecam din bucuresti”. Normal, initial am inceput sa rad pentru ca am crezut ca face misto de mine, aparent nu, vorbea serios. Am hotarat sa mergem la castel la Mogosoaia cu trenul. Pentru mine simpla calatorie cu trenul era destul de interesanta, dat fiind ca am mai fost o singura data in vara. Imi termin eu programul, persoana respectiva se imbraca, se pregateste si ne vedem la metrou. Ajungem la gara de nord si eu eram ceva de genul: “si acum pe unde? Ca am mai fost o singura data aici”, si nu e ca si cand am fi avut prea mult timp de pierdut, ca ne pleca trenul. Si acum incepe partea interesanta: am inceput sa alergam pe peronul de la metrou si apoi printre toate cele de acolo spre casele de bilete. A fost cel mai nebunesc si spontan lucru pe care l-am facut anul asta si normal, a fost unul dintre cele mai frumoase momente petrecute, m-am simtit ca in filme pentru ca alergam pe acolo ca si cand totul depindea de faptul ca noi sa ajungem la destinatie: sa ne cumparam bilete, si culmea este ca nu conta ca alerg, ma simteam atat de bine incat chiar alergam, si stiti ce lepra sunt in general, ei bine atunci alergam cu un zambet tamp pe fata.

Am ajuns intr-un final, ne-a lasat cineva in fata pentru ca ne pleca trenul, dar nu am mai ajuns in tren. De ce? Pentru ca trenul nostru pleca in 3 minute, si aparent calculatorul nu iti mai elibereaza bilet daca trenul pleaca in mai putin de 5 minute. Normal, cu o oarecare dezamagire ne ducem la Mc sa mancam ceva, de tristete, sau pentru ca eu nu mancasem inca nimic pana la ora aia. Dar nu,  ziua nu s-a terminat asa. La Mc zicem ca bai daca tot am iesit din casa, hai sa mergem intr-un parc sa ne plimbam macar in bucuresti, daca nu am reusit sa iesim din el, nu? Bun, hotaram sa mergem in IOR, ne urcam in metrou frumos, tot ce trebuie sa mergem in parc, coboram pe la jumatatea drumului ca persoana respectiva a zis ca prea departe IOR sa mergem pana acolo, desi voiam sa mergem acolo pentru ca nu fusese niciodata. Pe peron se uita la mine si invers si nu stiam ce sa facem, ca “hai sa mergem in parcul asta de aici”, ii raspund ca da, ok, mergem, dar parcul de la Izvor e destul de foarte mic, nimic interesant. “bine, hai sa mergem in IOR atunci, sau hai acasa, ne plimbam prin Poli”. Si fix atunci venea metroul [pe cealalta linie, dar si ala ne ducea in IOR] si ii spun “mergem acasa sau in parc, ne urcam sau nu in metrou?” sta ce sta pe ganduri, da, hai sa urcam in el. OK, ne-am urcat in el ca sa mai mergem o statie, coboram la unirii ca sa schimbam metroul. Am zis ok, ne plimbam cu metroul prin bucuresti, ce poate sa fie mai frumos. Am ajuns intr-un final la Victoriei, am fost pe acolo sa bem o cafea si apoi am ajuns la Stefan cel mare. Si acum vine din nou o parte interesanta: de la Stefan cel Mare pana in Regie am venit pe jos. Da, ati citit bine, pe 1 februarie, la temperaturile respective, pe la un 7 seara cred, poate 8, eu veneam pe jos de la Stefan cel Mare in Regie, adica, dupa spusele celor de la Google Maps: 4.8 km. si din astia 4.8km cei mai problematici au fost ultmii 800m de la basarab in regie, cat ne-am invartit pe langa pasajul ala nu aveti nici cea mai mica idee. Dar da, stiu, si eu i-am spus ca a innebunit, dar nu a vrut sa ma creada. Bine, am si cateva poze si un filmulet, dar persoana respectiva nu stie ca am scris toate astea asa ca nu o sa le pun si pe alea, desi filmuletul este destul de funny. Si cam asta este, pe scurt( da, stiu, nu e deloc scurt) una dintre cele mai faine zile ale mele cu cea mai nebuneasca chestie pe care am facut in ultima vreme.

Am nevoie de update/upgrade?

Asa dor imi era de o heitereala si daca tot am prins ocazia, am zis sa incep in forta. Zilele trecute am auzit cea mai tampita chestie posibila. Cum poti numi un serviciu eficient sau un program de credit bun cand ca si “Acte” ti se cere un selfie cu tine si cu buletinul in mana.

Da, e ceva real. Totul s-a intamplat la telefon, si nu, nu este vorba de o firma noname, ci din contra una foarte cunoscuta in online. Vorbea la telefon cu un reprezentant si i-a cerut o poza cu buletinul, normal persoana in cauza, sa ii spunem X, i-a sugerat sa ii trimita un scan pentru o calitate mai buna, dar persoana de la capatul celalalt al telefonul i-a replicat “nu, nu m-ati inteles, avem nevoie de o poza cu dumneavoastra in timp ce tineti buletinul in mana”. Pe moment am inceput sa rad, inca mai rad putin, mi se pare aberant de idiot acest “sistem”.

Ce e drept este destul de recent implantat acest sitem de plata in rate pe site-ul respectiv, nu, nu vreau sa le fac reclama, dar tot mi se pare destul de aiurea gandit. Adica imi ceri ca documente niste poze, ba chiar la buletin vrei selfie.

Da, iar am inceput sa rad in fata paginii asteia aproape goale de word in care scriu, dar cum ma sa iti spuna “nu, nu m-ati inteles, avem nevoie de o poza cu dumneavoastra in timp ce tineti telefonul”. Cum? Mi se pare penibil. La asemenea nivel s-a ajuns cu nebunia numita “era selfie”. Inainte cand iti faceai poza singur incercai sa maschezi asta, sau erai cocalar/pitipoanca, de ceva timp este o moda internationala foarte bine vazuta. Nu spun nu, ca si eu imi mai fac, asa din an in paste, dar imi mai fac si eu. Aaa, asta asa, ca o paranteza, era saptamana trecuta A. la mine si instalese un program idiot de editat, cu pus tot felul de idiotenii pe fata, si am stat ceva pana sa gasesc o poza cu mine, adica, in galerie la mine gasesti orice, numai poze cu mine nu prea, gaseste o gramada de poze la foi, poze cu alte persoane, selfie facute de alte persoane de pe telefonul meu, dar ca sa gasesti o poza cu mine in telefonul meu trebuie sa sapi dupa ea. Si revenind. Inteleg ca lucrurile evolueaza foarte mult si extrem de repede, mai repede decat pot percepe anumite persoane, si poate sunt si eu in situatia asta, mintea mea ramane in urma iar probabil, chiar atat de departe am ajuns cu nebunia selfie? Ne facem selfie cu un document oficial ca sa putem sa cumparam ceva online in rate.

Dar asa, doar ca o curiozitate nevinovata, ce ma impiedica pe mine sa iau buletinul altcuiva, imi fac un selfie “asa la caterinca”, si dupa il editez, pun o poza cu mine in buletinul respectiv si apoi trimit selfiul si imi cumpar ceva, irelevant, orice, mai scump sau mai ieftin, dupa cine plateste? Ala care are CNP-ul la ei, adica ce? Aia e fata mea acolo, aia e o poza cu mine? E editata clar, nu sunt eu acolo.

Ce ma impiedica sa fac asta? Ma rog, eu am gandit-o la un nivel foarte simplist si plin de greseli, normal, dar ceva asemanator, gandit mai in detaliu.

Sunt eu de vina? Raman iar in urma cu noutatile? Am nevoie de lumina, trebuie sa ma upgradez neaparat daca eu sunt de vina si asta este considerat ceva normal si foarte firesc si logic in ziua de astazi.

Pasiune

Am asteptat de foarte mult timp sa iasa soarele afara si cand a iesit ba nu am avut eu prea mult timp, ba se razgandea el si fugea in nori, dar saptamana trecuta l-am prins si nici saptamana asta nu mi-a scapat. Am prins si timp si vreme pentru iesit cu bicicleta, problema era ca aveam doar 2 biciclete copii  si var-miu era ok pe ea, dar eu nu prea, noroc ca am gasit sa inchiriez totusi.

Ma gandeam intr-un timp sa imi aduc bicicleta de acasa, dar apoi am revenit cu picioarele pe pamant si mi-am dat seama ca nu am unde sa o tin, asa ca am renuntat repede la idee. Eu sunt genul de persoana foarte lenesa si sedentara, dar care paradoxal adora bicicleta si mersul pe bicicleta. De cand aveam mai putin de 5 ani stiu sa merg pe bicicleta si mereu mi-a placut. Cand eram la tara, acum prefer comoditatea de a merge cu masina, nu mergeam absolut nicaieri fara bicicleta, si sunt foarte multe persoane care pot confirma treaba asta, adica nu mergeam pe jos nici macar 100 m pana intr-un miniparculet din curtea scolii, poarta bunicilor mei dadea direct in curtea scolii, deci erau maxim 100 m pana in acel miniparculet, dar nu si nu, nu te intelegeai cu mine, eu mergea cu bicicleta chiar si pana acolo. Plus ca am ajuns la “performanta” de a merge cu 20 de litri de apa pe bicicleta, 2 bidoane de 5 L pe portbagaj si cate unul in fiecare mana, pentru ca na, manerele nu sunt facute sa tii mainile pe ele, sau cel putin asa mi-a spus cineva cand m-a vazut. Mi-a ramas treaba asta, oricat de lene mi-ar fi, oricat de tare ma domina sedentarismul oricand as merge cu bicicleta, ma relaxeaza, mi se pare o placere, nu un sport si clar nu un efort. Bine, cand ma urc prima data pe ea dupa o perioada lunga obosesc destul de repede, sedentarismul isi spune clar cuvantul, dar imi revin repede si dupa nu ma mai dai jos de pe bicicleta aia.

Si am zis ca daca mersul pe bicicleta este foarte util organismului si in acelasi timp este relaxant si placut  de ce sa nu ii ofer si unui prieten, fratele mai mic al unei prietene, placerea de a invata sa mearga pe bicicleta. Si-a strans singur bani si si-a luat o bicicleta de pe Toyz, i-au adus-o acasa pe gratis, livrarea fiind gratuita in Bucuresti si poate sa invete linistit, are garantie 24 de luni, pentru ca da, el vrea sa invete sa mearga pe ea, dar tatal lui este mai mult plecat, mama lui nu stie si nici prietena mea nu stie, asa ca am zis ca o sa il invat eu sa mearga. Sambata avem prima “sedinta de condus”.

Si daca tot ma fac instructor poate ajung sa imi iau si eu Pegas-usul ala pe care il vreau de multicel, nu de alta, dar mi se pare genial acel design vintage, plus ca mie mi se par bicicletele vechi ok si mai durabile decat cele moderne cu tot felul de tampenii pe ele, cum este si a mea de altfel, i-am pus chiar si stop pe frana si semnalizare, deci... . Dar totusi, bicicletele Pegas mi se par foarte faine, nu stiu de ce mai exact de atat, pur si simplu imi place, nu stiu cat as merge pe ea, dar mi-ar place sa stiu ca o am acolo, a mea.  

Ce nu iti spune nimeni despre facultate

Cand intrebi pe cineva de facultate o sa auzi numai chestiile alea gen “bai am fost la o bauta aseara, nu am mai ajuns acasa, am dormit acolo” sau mai generalizat “e bine bai, bauta, muzica, lautari, somn, leneveala, lejer, nu ai stres, nu trebuie sa te duci la facultate, te duci la examen si atat”.

Hai sa va spun eu adevarul despre cum e la facultate pentru ca nu, nu e asa. Adica da, ok, mai faci si cate o bauta, cate o iesire, dar nu, nu zilnic. Nu merge asa. Nu poti sa te duci la facultate doar in sesiune pentru ca daca nu te duci la laboratoare/seminare nu ajungi in sesiune ca nu te baga profii in examen. Daca nu iti faci temele la seminare/laboaratoare iar nu te baga astia in examen. Da, asa e defapt la facultate. La liceu te durea in pix ca ai teme, aici nu e asa, daca nu iti faci temele deja iti scade puncte din nota finala. Si nu, iar nu e ca in liceu daca iei azi un 2 mai iei 5  sau 6 de 10 si ai rezolvat totul, nu, aici a scazut si aia  e, sau ai luat 2 din nu stiu cat...pai atat ramane.

Sunt mai cuminte la facultate decat eram in liceu, serios va zic...si mai stau si in regie, in centrul a tot ceea ce ti-ai putea dori pentru o distractie...
Dar nu, facultatea inseamna defapt partiale, examene, teme, laboratoare, seminare, cursuri, da, si cursuri. Da, astea nu sunt obligatorii, dar 90% de profi tin cont si de asta...adica gen daca ai prezenta la curs ai 10 puncte din nota finala(100)...daca nu ai prezenta, in mod logic, ai -10 puncte din nota finala.

Partea asta nasoala nu ti-o spune nimeni despre facultate, normal ca nu. Dar cum am spus, si ei au dreptatea lor, este si super fun, nu neg asta, sunt si baute si distractii si ieseli si nopti nedormite si dimineti prinse prin centrul vechi, si clubareala de cand se inchide pana cand se deschide la metrou, si chefuri in camine, da, viata de student, viata in Bucuresti e smechera, dar la facultate nu, nu e smecher deloc. Clar trebuie facuta o diferenta intre astea doua pentru ca sunt complet incompatibile

Unde dai si unde crapa

Cand m-am consolat definitiv cu gandul ca sunt oficial un viitor inginer, dar momentan sunt doar un student la energetica...am zis sa dau si eu like paginii de facebook a facultatii, a universitatii dadusem de mult. Foarte tare mi s-au parut sugestiile oferite. Cei care nu au facebook, stiu ca mai sunt si persoane care nu vor sa fie prinse in aceasta nebunie numita “facebook”, cand dai like unei pagini ti se ofera sugestii pentru alte pagini care par a fi in legatura cu cea careia i-ai dat like initial. Sa va arat acum ce mi-a aparut mie la sugestii:

Da, descriierile sunt buna...eu dau like paginii unei facultati, iar facebookul imi sugereaza sa apreciez si doua cluburi din zona si anume, dupa cum se observa din imagine “kulturhaus” si “one” . Unele persoane mi-au spus cand le-am aratat si lor imaginea ca “se mai uita si la om cand dau sugestiile”...poate facebook m-a vazut o persoana mai nesociabila si neintegrabila si s-a gandit sa nu ma lase sa imi bat capul cu facultatea asta cum am in plan cel putin in primul an si sa ma trimita sa ma distre...sa-l ascult...sa nu-l ascult...sunt in dubii, sincer...inca nu i-am urmat sfatul, nu am dat like si cluburilor sugerate.  

Si totusi se poate

Cred ca toata lumea a fredonat sau a auzit macar o data “vine vara, bine-mi pare” . Iti da o stare din aia euforica sintagma asta, dar apare sentimentul nasol cand stii ca vine vara, dar nu-ti pare bine. De ce nu-mi pare mie bine? Pentru ca nu o sa am vara, o sa trebuiasca sa invat si sa ma plimb dupa hartii si bla-bla-bla’uri din astea. Dar sa fim seriosi, nu sunt chiar cea mai silitoare persoana, sunt o lepra si normal ca nu o sa invat continuu, sa fim seriosi acum. Si de ce sa astept? De ce sa astept sa vina vara sa aud in stanga si in dreapta sau sa citesc pe facebook despre cat de frumos e la mare sau la munte sau la piscina cand afara este extrem de frumos si acum, mai am ceva timp pana la examene, adica nu e chiar agitatia aia de “mai am 2 saptamani si nu stiu nimic” … acum e mai mult “mai am 2 luni si nu stiu nimic”. E ceva mai rezonabil acum asa ca de ce sa nu profit? De ce sa nu merg la o piscina descoperita fix in ziua deschiderii, adica vineri, pe 9 mai?  Acum e momentul oportun … adica nu e nici stresul foarte mare, cum am spus mai sus, normal ca e stres, dar nu este asa mare, afara este frumos, cald, soare, numai bine pentru facut plaja si o prima balaceala pe 2014.

Ce? De ce pareti surprinsi? Ador marea, ador bazinele, ador piscinele, ador balaceala si in special ador vara! Si stiti care este culmea? Ca desi vara asta este aproape inexistenta, zau ca o astept, normal ca sunt motive sa o detest si sa vreau sa treaca la fel de repede cum a trecut tot anul, dar cu toate astea exista si motive sa o ador. Adica ok, poate nu o sa ajung la mare sa stau o saptamana sau nu o sa ma duc de 2-3 ori pe luna cate 2-3 zile, dar pot sa ies in oras, pot sa ma distrez in weekenduri, pot sa dau fuga la cate o piscina si mai mult decat atat pot sa fac plaja si sa invat in acelasi timp, da, stiu, ar fi cam aiurea sa fac mate si fizica la piscina, dar pot sa camuflez comentariile la romana in dosare si sa le citesc ca pe o lectura obisnuita, fireasca si banala de plaja, nu?

In orice caz…ma intalnesc cu cinva vineri la piscina? Astept un telefon daca da.

Talent, rabdare, dar si putina nebunie

Am zis acum ceva de fenomenul international “Gangam style” …da, stiti voi…melodia aia din care nimeni nu intelege decat “Heeeey sexy lady” , dar care a ajuns mare hit sau defapt ma scuzati…a ajuns fenomen international…a fost “rescrisa” in multe alte limbi, cantata de multi alti interpreti…da, inclusive in romana…este si manelizata. Si tot melodia asta are dansul ala ciudat, dar pe care il fac multi…da, chiar si eu incerc la petreceri sa ma prostesc pe el, dar nu prea’mi iese…in fine mie nu’mi prea iese niciun dans, dar nu asta e ideea.

Ideea este ca un copil talentat, chiar foarte talentat, dar care se plictiseste si nu are cu ce’si ocupa timpul…pentru ca dureaza sa faci asa ceva…chiar mult…si iti trebuie si mult talent…a facut chestia asta:

http://www.facebook.com/photo.php?v=206345399512197

Nu stiu daca e si pe youtube ca sa pot sa pun direct filmuletul, dar pun linkul asta…da…se pare ca nu e…sau nu stiu eu sa’l caut…oricum nu l’am gasit asa ca ramanem la linkul asta…daca nu aveti facebook sper sa mearga sa’l vizionati asa

Sper…

Asaaaa…si acum cu speranta ca ati reusit toti sa vizionati filmuletul asta…va intreb…are talent tipul sau tipa, nu? Si e destul de reusit, dar cum de o melodie din care nimeni nu intelege nimic a ajuns hit international, este obligatoriu la toate petrecerile, iar acum cineva a facut si asta? Creierasul meu intampina un impas in a intelege acest lucru…dar…OP OP OPA GANGNAM STYLE

Primul meu telefon

Cautand niste lucruri mai vechi am inceput sa rascolesc aproape fiecare coltisor in care ma gandeam ca ar putea fi ceea ce caut eu…si peste ce credeti ca dau? Evident foarte multe lucruri vechi de care nu m’am indurate sa le arunc pentru ca probabil o sa am nevoie si altadata de ele…si printre lucrurile astea vechi am dat peste “primul meu telefon” . Primul meu telefon arata asa:

Evident, stiu ca nu este un telefon adevarat, daaar candva imi placea sa ma joc cu el si sa consider ca este adevarat. Astia din generatia mai noua au telefoane mai performate decat am eu la ora actuala inca din clasa 1 sau de la gradinita…primul meu telefon l’am primit in clasa a 4’a si atunci era un telefon vai mama lui, dar nu aveti idee cat de bine puteam sa ma simt ca am telefon, chiar daca era unul extrem de vechi…nu pot sa’mi amintesc modelul sa caut o imagine pe google, era unul cu antena oricum si care se apropie de fixurile de azi. Dar pana atunci imi luam telefoane cum e ala din poza de mai sus si imi placea sa ma joc cu ele ca si cand chiar ar functiona…il luam mereu dupa mine, il tinea bine in buzunar separat si nu conta unde sunt ma mai si prefaceam ca suna din cand in cand ca nah doar vorba aia era om important ma cauta lumea.

Ehehehe asta pateste un copil care nu traieste in era iphone si ba chiar care nu e fan deloc iphone …incepe sa considere jcuariile telefoane reale si sa se poarte ca atare cu ele. Postare cam din “cutia cu amintiri”, nu?

De vanzare

Am pus eu o poza aici, dar poza asta are si o poveste in spate, o trasnaie de a mea mai exact. Din cele 2-3 replici cu siguranta nu a inteles nimeni asa ca vreau sa detaliez acum.

Si o sa incep cu : “a fost odata ca niciodata” …neah, am glumit…o sa incep cu Era vara lu 2010…si eu eram la tara. Bunicamea avea un gard de vopsit…si eu ii spusesem ca da, il vopsesc…asa ca m’a pus sa vopsesc…am vopsit eu ce am vopsit, dar dupa incepusem sa ma plictisesc…si am inceput sa desenez pe scanduri: