2020- anulat

2020 poate este anulat, garantat este anulat de fapt, nu se pune nici la varsta, nici la nimic, nu a existat, dar cu toate astea, in 2020 eu sunt o persoana diferita, sunt un cumul de schimbari, rezultat al ultimilor ani in mod special. Si una dintre schimbari este faptul ca vreau sa impartasesc cu voi aceste schimbari, oricine are insemna 'voi', persoane vechi care poate isi mai amintesc de acest blog, persoane noi care poate acum il descopera sau poate cu tine, persoana care ai ajuns aici cautand altceva si cumva, ai dat peste acest blog sau poate chiar direct peste acest articol.

Am spus ca s-au intamplat multe schimbari in special in ultimii ani si cel mai impactant aspect din ultimul an si jumatate vreau sa-l povestesc aici, in mai multe capitole. La ce ma refer? Ma refer la chinul, pentru ca asta a fost, un chin, de a-ti cumpara un apartament, un apartament in bloc vechi, nu unul in constructii.

Vreau sa trec aici 'pe hartie' aceasta experienta pentru ca desi este inca atat de vie in memoria mea si cel mai probabil asa o sa ramana, vreau sa fie si 'expusa', negru pe alb. Si cel mai probabil o sa fie impartita aceasta poveste pe capitole principale, ceva de genul:

1. Alegerea apartamentului -> la ce trebuie sa fi atent daca nu vrei sa ai mult de tras dupa

2. Creditul bancar si ce presupune -> acte, pentru ce se plateste, ce sa iei in calcul cand alegi banca

3. Actele notariale

4. Renovarea apartamentului -> aici o sa fie o scurta comparatie intre a avea un mester sau a face singur si detalii despre cum poti face anumite lucruri singur

ps.: Am articolul asta scris in drafts, pregatit pentru publicare, de cateva zile pentru ca am vrut sa ma asigur ca sunt gata pentru pasul asta, am vrut sa am macar un draft, o schita, pentru primul articol din mini seria cu care mi-am propus sa revin, este un subiect foarte sensibil pentru mine si pentru toate firele albe rezultate in urma acestui proces, dar intr-un final mi-am luat inima in dinti si am decis sa fac pasul acesta, sa pun negru pe alb toata experienta asta si probabil si altele, care m-au facut sa devin omul de astazi.

Pierdut, ofer recompensa!

Cumva youtube-ul mi-a recomandat melodia asta

  Si m-a pus putin, mai mult, pe ganduri. Doua dintre versuri suna cam asa:

“Și te tot minți că pe chipul tău

Anii n-or să se vadă”

Oh da, la mine chiar e asta! Arat exact la fel, si nu imi da nimeni varsta pe care o am, bine, unii au inceput sa imi dea undeva la 18 20, ca cica riduri, cearcane si din astea, dar exagereaza ei, adica helloooo cine nu are cearcane, cine are timp sa doarma suficient?

Dar tot melodia asta m-a dus cu gandul la faptul ca bai timpul trece mult prea repede... adica serios acum.. “Copilărie,

Nu știu când ai trecut

Unde sunt anii de demult

Zi-mi când ai trecut”

Si da, am ascultat melodia asta de vreo 10 ori pana acum, nu pot spune ca imi place, nu sigur nici cine este tipa care canta, adica e ceva 'cunoscuta' ca eu nu cred ca am mai auzit de ea, dar nici nu imi displace, evident, dar nici wow nu mi se pare, dar imi da o stare dubioasa, de bine si de rau in acelasi timp. Si de cand o tot ascult pe fundal nu imi pot scoate din minte niste intrebari absurde, ca de exemplu:

- Ce ar crede copilul ce ai fost despre persoana care ai devenit? Ar fi mandru sau dezamagit? Ai avea curajul sa te uiti in ochiii lui( sau ma rog, ai tai) si sa ii spui ca totul o sa fie bine, ai avea curajul sa te uiti in ochiii lui si sa ii spui orice? Si daca da, ce i-ai spune? Si mai ales cum te-ar privi cand ii spui orice i-ai spune? Daca te-ar vedea random pe strada s-ar gandi ca esti a good person sau a bad person, in ce ‘tabara’ te-ar clasa?

Eu nu am raspuns la intrebarile astea si tare as vrea sa le gasesc, si mai ales tare as vrea sa fie ‘pozitive’.

Dar totusi stiu ceva, stiu ca imi e dor de copilarie, sau de fapt... e prea mult sa spun ca imi e dor de mine din copilarie, sau macar de momentele mele de copil? Adica da, inca ma mai alint din cand in cand, dar nu, nu cum o faceam candva, copilul ala mare care ma credeam si care consideram ca nu o sa dispara niciodata aparent a inceput sa intre in umbra din ce in ce mai mult, treptat, nu brusc, asta e clar, pentru ca sincer, cel mai trist mi se pare faptul ca, nu stiu sigur cand am pierdut copilul ala din mine, dar sper sa il regasesc intr-o zi...

Ne organizam

Mi-am propus sa fac o schimbare pe aici, si anume vreau sa existe o rutina a blogului, a articolelor. O sa incep de maine, nu garantez ca saptamana viitoare o sa fie completa, dar eu o sa incerc sa fac asta. De ce? Pentru ca m-am gandit ca daca o sa existe o rutina o sa am un impuls mai mare sa scriu, sa ma tin de acea rutina. Dar desigur, schimbarea este flexibila, “programa” nu o sa fie fixa, o sa poata fi modificata si probabil o sa fie, dar asta este in principal scheletul si sper sa fie ok si pentru voi, pentru ca degeaba o sa incep eu iar sa scriu daca o sa scriu degeaba. Articolele nu vor avea o ora fixa de publicare, daca o sa le fac in ziua respectiva vor fi publicate pe seara pentru ca o sa le scriu dupa job, daca o sa am timp sa le scriu cu o zi sau doua inainte o sa le programez. “Programa” suna cam asa:

Luni – zi de ras, o sa scriu o parodie, o chestie SF

Marti – zi de comentat studii, o sa comentez cate o cercetare mai mult sau mai putin ridicola

Miercuri – o sa ramana dedicata jocului interactiv initiat de Carmen, “Miercurea fara cuvinte”

Joi – articole personale, probabil zi de heitereala, sau pauza

Vineri – zi[seara] de film, o sa recomand cate un film/serial care mie mi-a lasat o impresie puternica

In weekend pentru moment o sa fie pauza, nu m-am gandit ce sa bag si in weekend, dar pe viitor, daca o sa reusesc sa ma tin de rutina asta si o sa fie ok si cu voi, cititorii, promit ca o sa “umplu” si weekendul. Si cam asta e...sper sa fie ok. 

M-am decis

Vesnica mea problema de care m-am decis sa scap vara asta? Sau cel putin, sa incerc sa scap de ea. Nimeni nu imi da varsta pe care buletinul spune clar ca o am. Bine, incercand sa privesc totul intr-o forma pozitiva, ma gandesc ca daca acum nimeni nu imi da varsta pe care o am si scad pe putin aproximativ 3 ani, daca si atunci cand voi avea 30-35 lumea imi va da cu 4-5 ani mai putin o sa fie ideal, nu? Cum vreau sa scap de problema asta? Simplu, m-am decis sa merg la birou cu rochii casual pentru ca sunt comode si pentru ca ma fac sa par o persoana serioasa si matura.

Si oh da, chiar m-am pus pe treaba, adica, da, stiu, nu am prea multe rochii in garderoba, dar deja am dat comanda de 2, au ajuns de ieri si chiar trebuie sa specific ca nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca arata exact ca pe site. Hai sa vi le arat si voua, sa imi spuneti ce parere aveti:

Pe aceasta am ales-o sa merg cu ea maine la birou

Iar pe aceasta am luat-o tot cu gandul de merge in ea la munca, dar apoi am zis ca ar merge mai mult pentru iesit, insa nu exclud inca posibilitatea de a merge si la birou cu ea.

Si astazi m-am decis sa mai dau comanda de inca 2-3 rochii casual. Da, am vorbit serios, chiar vreau sa imi schimb garderoba, bine, asta nu se va intampla peste noapte, desigur, chiar daca trasportul este rapid. Asta nu inseamna ca o sa renunt la tricourile mele largi[sau nu] si la blugi, in niciun caz, asta nu se va intampla curand, garantat, defapt nu se va intampla niciodata, blugii si tricourile mele raman la locul lor, doar ca pe langa ele o sa asez cate haine care sa ma faca sa par o persoana matura si responsabila si serioasa si care are varsta pe care o indica buletinul si permisul si orice alt act pe care este trecuta data de nastere sau CNP-ul. 

Poate ca se poate

Recent am stat si am citit niste lucruri, niste lucruri scrise de mine, niste conversatii, si mi-am dat seama ca m-am schimbat intr-o oarecare masura, ca mi-am schimbat modul in care ma exprim, mi-am modificat gradul de subiectivitate pe care il folosesc, ca imi dozez altfel temperamentul in discutii sau diferite situatii, ca aleg sa cedez in loc sa ma enervez mai tare in anumite situatii. Mi se pare foarte dubioasa treaba asta. De ce? Pentru ca la un moment dat, de mai multe ori chiar, mi-am propus sa ma schimb, dar niciodata nu am reusit, sau cel putin nu am sesizat, si nici altii, iar acum "schimbarea" asta s-a produs foarte lent pentru ca se vedea diferenta de la zi la zi, de la saptamana la saptamana, aparea cate ceva nou, ceva subtil, dar era acolo, nu suficient cat sa il sesizez pe moment, dar acum, privind obiectiv si in acelasi timp subiectiv le-am observat. Doar ca acum nu stiu daca e de bine sau de rau. Acum am ajuns la un punct in care imi pot bloca sentimentele, defapt nu, nu ma exprim corect, le pot suprima, le pot ascunde, pot sa le tin doar pentru mine, doar in mine. Si treaba asta este foarte nasoala pe de-o parte, dar bine, intr-o forma sau alta le redau, fie prin blog, fie prin vorbitul cu anumite persoane pe care le consider speciale, fie prin dialoguri nebune pe care le aud doar eu pentru ca au loc in mintea mea.

Uneori imi este dor, dar de cele mai multe ori imi dau seama ca nu e asa, ca e mai bine acum, pentru ca pot sa evaluez altfel lucrurile, pot sa “incasez lovituri” fara sa mai arat ca ma afecteaza, fara sa mai cedez. Chiar recent au fost doua faze, la interval de cateva zile si cu persoane diferite ca protagonisti, carora inainte le cedam relativ usor, acum m-am controlat, mi-am facut metaforic un dus rece si am lasat telefonul si facebookul de-o parte si nu am sunat, nu am dat mesaj, nu am dat niciun semn, chiar daca in interior simteam cum ma arde ceva, simteam caldura in mana dreapta, simteam cum vrea sa ia telefonul si sa scrie un mesaj sau mai grav, sa sune, dar am stins “focul” ala cumva si imi ziceam “nu, e ok, acum, asa cum e, e ok” si incercam sa ma gandesc la altceva, nu imi venea nimic in minte, ramaneam tot pe subiectul ala, dar cum le-am invins. Si asta ma face sa cred ca se poate, cred ca ... nu imi vine sa cred ca spun asta...cred ca....e greu, dar o sa o spun, cred ca am inceput sa ma maturizez in anumite privinte.

Bine, dar poate ca totusi nu s-au facut modificari chiar atat de mari la mine, pentru ca in anumite situatii totusi am cedat, poate ca e bine sau nu, nu pot sa cataloghez inca treaba asta dat fiind ca s-a intamplat foarte recent, totusi am realizat prin asta ca sunt o persoana inca relativ slaba, dar poate in timp o sa se modifice si treaba asta.

Te-am prins!

Inspiratia mea este sublima si nemaipomenita, dar lipseste cu desavarsire, aproape la fel ca si timpul liber. Dar m’am gandit sa apelez totusi la niste mici trucuri si sa fac repede un articol. Ohh si m’am gandit ca daca tot nu prea am timp sa postez zilnic articole mai medii, cum sunt de obicei, sa postez mai des, dar mai putin, gen texte mai scurte, poze, muzica…sper sa nu deranjeze pe nimeni, promit ca o sa fie si articole ca si pana acum, dar si altele mai mici tot in acelasi stil caracteristic mie, cam cum sunt si cele pe care le mai postez pe facebook.

Ideea este ca observ ca am notite salvate si pe calculator si pe telefon, dar nu mai pot sa scriu despre ele…adica ori n’am nici cea mai mica idee la ce m’am gandit cand le’am notat ori nu mai are farmec sa scriu acum despre ele…adica a trecut prea mult timp si nu ar mai avea sens.

Si hai sa nu las articolul chiar asa scurt si sa va arat si ce am vrea eu si C. de Craciun:

Ne face cineva cadou un brad ca asta? Macar unul la amandoi daca nu se poate cate unul. Ohh si i’am spus iar lu’ C. ca’l fac subiect principal pe blog si i’am zis firesc si cu ce…si el a zis:

C.: da frate, normal, pune acolo poze cu pomi din sitcle de wiskey ca sa ne creada lumea niste betivani notorii

Z.: hai ma ca nu ne crede nimeni asa…se prind ei ca e caterinca, doar vorba aia…noi suntem niste ingerasi

C.: daaaa, ingerasi care vor brazi din sticle de alcool in loc de bomboane si alte cele

Z.: si bomboanele merg…sunt unele la Kaufland cu teacher's tare bune

C.: nu, ca si alea tot cu alcool sunt

C.: nu pune pe blog ca dupa rade dracu toata natiunea de noi

Z.: stii ca pun oricum, nu?

C.: nuuu, sau nu ma baga si pe mine

Z.: pai pentru tine bag, ca eu as prefera unul de vodka, dar in lipsa merge si asta =)))

C.: eu de Craciun imi doresc doar liniste sufleteasca, pace in lume si voie buna

Z.: siiigur ca da

C.: da maaa!

C.: si bine, treaca, mai vreau si sa trec sesiunea…si fie…si un brad din ala

Z.: busted!

Rasucire la 90 de grade

Cand am cotrobait prin “cutia cuamintiri” v’am mentionat ca din totdeauna am vrut sa dau la politie, pana cand am intrat la liceu, si tot acolo am spus ca o sa explic asta separat. Pai, sa va explic, nu? Defapt nu sa va explic, sa va povestesc, chiar daca nu e asa mult si nici prea interesant…bine, pentru mine este.

De cand ma stiu mi’a placut sa ma joc cu pistoale, de orice natura, cu apa, cu bile, cu tinte, improvizat din lemne, cu ventuze, etc etc etc. Ca o mica paranteza, cu cel cu tinte nu m’am jucat foarte mult pentru ca eu si frate’miu trageam unu in celalalt si alea lasau semne, si tot din cauza asta nici cu bilele nu ne jucam in casa prea mult…dar ne mai si jucam…de exemplu intr’un timp insiram pe usa de la dormitor (deschideam usa si le puneam pe partea aia de sus de la toc) tot felul de jucarioare care sa stea acolo nemiscate si incercam sa le tintim sa cada. Da, eram niste lunetisti cu bile, si cu sageti improvizate trageam intr’o bucata de polistiren pe care lipeam o foaie pe care erau desenate cerculete…un fel de darts improvizat…sagetile erau interesante, erau facute din: un bat de chibrit, un bold, ata de cusut si foaie pentru foarma aia din spate care sa’i dea forma aerodinamica si sa poata sa zboare Asaaa sa mai inchidem si paranteza asta ca s’a facut cam mare si sa revenim la politia mea. Deci pana acum avem una bucata: imi placea foarte tare sa ma joc cu pistoalele de orice natie. Dupa, imi placea uniforma faorte mult. Si mai imi placea ideea de autoritate, de putere. Adica, normal, nu ma imaginam gargea sau cap de creta de la circulatie, nu, ma gandeam la ceva mai palpitant, cu interventii, cu impuscaturi, cu morti, cu raniti, cu arestari spectaculoase, cu munca la birou, cu investigatii, cu criminalistica, din astea. Si astfel de persoane sunt persoane cu putere, nu? Sunt. Si mi’am dorit din totdeauna sa fiu si eu asa. Prin generala incepusem ca constientizez proba aia fizica la care picau multi si ma descuraja putin, dar ma gandeam ca daca ma antrenez o sa fie ok si acolo si ma gandeam sa dau la academia de subofiteri de la Campina, dar in a 8’a am aflat ca au facut’o post-liceala…trebuie sa am minim 10 clase sa ma duc acolo. Si atunci mi s’a taiat tot elanul…adica ce trebuia sa fac? Sa fac 2 ani mate-info si dupa sa ma las de liceu sa ma duc la subofiteri? Nu are niciun rost…si sa dau acum…adica la anu… la academia de politie, iar nu mai are niciun sens, nu mai am nici macar conditia fizica pe care o aveam in generala si nici asa tare nu ma mai pasioneaza…

Si uite asa …de cand ma stiu am visat la academia de subofiteri de la Campina si intr’un final am ajuns la Liceul de Arte “Ionel Perlea” pe mate-info, intensive info…si mai departe cel mai probabil o sa ajung la Universitatea Politehnica din Bucuresti…

Exist din nou

Acum ceva timp v’am spus ca unul dintre singurele lucruri care se schimba, acum, la 18 ani, este faptul ca’mi schimb buletinul…ce e drept nu prea imi place cum a iesit poza, dar v’m zis ca o sa pun aici poze cu buletinul meu la 14 ani si cel de acum ca sa vedeti si voi ca nu m’am schimbat deloc…si ca foarte rar imi da cineva 18 ani…

Daaar ideea centrala este ca de aproape o saptamana exist din nou…da, pentru ca 2 saptamani nu am avut niciun act cu care sa ma legitimez…buletinul vechi fiind expriat, iar cel nou fiind inca in curs de procesare…a durat o luna pana l’am primit, dar nah…ce sa’i facem? Bine ca acum exist din nou, nu?

Ce ziceti? Parca nu’i diferenta, nu?(exceptie suvitele si calitatea buletinului...asta e mai subtire si mai prost calitativ decat primul...)

Asa dupa parerea voastra…cam cati ani imi dati in poza asta?