Se putea mai rau de atat, nu?

Astazi o sa va povestesc ceva prin care o sa ma fac cam rau de ras, dar totusi o sa va povestesc pentru ca este destul de amuzant. Nu este nici un secret si nici o noutate ca sunt la Politehnica, da, adica viitor inginer, candva, cica primii 7 ani sunt mai grei aici, la Poli, pana ajungi in anul 3, mai am 5 si ajung si eu acolo. Revenind, sunt un viitor inginer care a ajuns cumva pana la sfarsitul anului 2 de facultate cu bune si cu rele. Cu toate astea, acum cateva zile m-a facut un copil de 7 ani. Da, are o treime din varsta mea si totusi m-a facut grav rau de tot. Am fost cu cineva sa isi viziteze nepotul, ghiciti ce, si persoana respectiva este tot viitor inginer, revenind, am fost cu, sa ii zicem M, sa isi viziteze nepotul, de 7 ani, cum am specificat si mai sus. Era prima data cand ma intalneam cu cel mic si na, de preferat ar fi fost sa ma placa, ca vorba aia, e din familie, asta m-a facut sa am niste  emotii de abia legam 3 cuvinte coerent, dar surprinzator ne-am imprietenit repede. Adica normal ca ne-am imprietenit repede, cand M. a zis nu, eu am zis da si dupa m-am si jucat cu el, daca nu cuceresti asa un copil nu stiu cum. Si vine la mine cu niste jucarii lego pe care doar le primise, nu erau inca asamblate. Am stat langa el si ma prefaceam ca asamblez si eu ceva pe acolo si ii dadeam lui “piesele la mana”, eram un fel de ajutor de mecanic, stiti voi, ala care sta langa si da cheile la mana mecanicului pricipal, asa eram eu in acel moment si normal ca mai faceam si din alea “asta trebuie? Nu trebuie, ce faci cu astea?” Si el incepea si imi explica acolo cate in luna si stele, era foarte mandru de faptul ca el stie si eu asa “om mare” nu am idee de asa ceva. Partea interesanta incepe dupa ce vina M. langa noi, noi stateam intr-o parte si el in fata noastra si ne uitam la el si eu continuam sa fiu ajutor de mecanic acolo si sa ii dau piese. M. se simtea bine ca ala mic ma place si ca se distreaza cu mine, dar totul incepe sa se strice. De ce? Eu nu mai aveam ce piese sa ii dau, iar “constructia finala” nu semana cu ce trebuia sa iasa, ca normal, nu ne uitam pe instructiuni cand asamblam ceva, normal, instructiiunile sunt pentru amatori. Asta a fost replica mea, M. a inceput sa rada, iar cel mic sa planga. De ce plange? Ca nu i-a iesit jucaria. Ce era sa mai facem? Ne apucam noi, doi viitori ingineri sa vedem unde e problema si sa facem jucaria sa semene cu ce trebuie sa fie. Se opreste din plans si arunca toate piesele in noi, sa le facem noi. Am desfacut tot si nu, normal ca nu am luat instructiunile nici de data asta, din nou, alea sunt pentru cei slabi, pentru amatori. Dupa mai bine de juma de ora nu am reusit sa terminam jucaria, eram mai praf decat ala mic, si vorba aia, doi viitori ingineri, nu un copil de 7 ani. Desfacem iar tot si o luam de la capat, cred ca am facut asta de minim 3 ori pana cand a 4a oara la un moment dat ne-a oprit cel mic si ne-a luat jucaria in stadiul ala si tipa la noi “asta este lego duplo nu este pentru nepriceputi ca voi, degeaba sunteti oameni mari” si continua el sa construiasca si intr-un final a reusit sa termine, da, el a terminat, dar noi am facut inceputul, “fundatia” era facuta de noi, de mine mai mult chiar, deci fara noi nu o facea nici acum, dar normal ca el era foarte mandru ca a reusit sa termine de facut lego ala si noi ne-am chinuit atat la el si degeaba. Si cam asa m-a facut de ras un copil de 7 ani, si nu oricum, la modul ala urat, dar hei, privind partea buna eu am facut fundatia, fara mine nu reusea, si privind cu adevarat partea buna: m-a placut, a ras cu mine si a ras si mai mult de mine, a zis ca vrea sa mai merg la el in vizita, deci e de bine, Normal ca nu ma mai duc curand la el, intai invat si eu sa contruiesc jucarii din astea destepte, auzi tu lego, inginerie pura e acolo, mecanica, fizica, rezistenta, ai de mama mea, si el la 7 ani le face fara sa se gandeasca prea mult.

Ah, si am aflat astazi ca a retinut faza cu instructiunile, cand se juca cu tatal lui si faceau un alt lego i-a spus ca “instructiunile sunt pentru cei slabi, pentru amatori, asa au spus R. si M., nu avem nevoie de el, sau eu cel putin nu am, daca vrei ia-le tu”. Cand mi-a spus asta M. am cazut pe jos de ras, dar din nou, copilul ma place, dupa replica aia probabil tatal nu asa mult, dar e ok, el macar ma stia mai de mult, deci totul e ok. Ca o concluzie: un copil de 7 ani m-a facut de ras rau de tot, dar acelasi copil de 7 ani ma place si vrea sa mai iasa cu mine, iar acel copil este o persoana extrem de importanta pentru M., iar M. este o persoana importanta pentru mine, deci sa spunem ca a meritat sa ma faca de ras un copilas de 7 ani cata vreme asta este rezultatul, nu? Eu zic ca da, adica se putea mult mai rau de atat. Si cu jucaria gata dupa, nu stiu sigur cate ore, si suparat, si fara sa ma placa. Asa i-a placut de mine, vrea sa mai stea cu mine si a invatat un lucru foarte imporatant pentru viitor "instructiiunile sunt pentru amatori". Da, a fost chiar ok, sau macar decent, dar cert este ca se putea muuult mai rau de atat

Pastele este iubit si de animalul tau

Nu stiu cum este la voi, dar mie mi se pare ca a trecut foarte repede timpul, adica este aproape luna Mai, mai este doar o saptamana pana se termina a patra luna din anul 2016, mai este o saptamana pana la Paste, care da, stiu, a picat destul de nasol pe 1 Mai, dar mergem inainte si tot raul spre bine. Da, stiu, si eu as fi vrut o zi libera in plus si sa fac un gratar sau un foc de tabara pe plaja in Vama, dar din nou, trecem peste si mergem inainte. In perioada asta imi amintesc foarte des de cutu mic si de Miky pentru ca nu stiu cum, dar cumva si ei stiau ca e sarbatoare, cumva stiau ca o sa stau cu ei. Adica Miky stia ca vin garantat acasa, ca nu stau mult, dar ca vin acasa si ca o sa stau cu el, si cutu mic stia ca o sa ma duc la tara sa stau cu el si ca o sa ma joc cu el, nu mult, dar ca o sa ma duc. Miky cand vedea ca mama se agita din ce in ce mai tare cu curatenia si agitatia prin casa( curatenia de primavara/Paste, evident), cand vedea cum in sufragerie apare o noua masa care se umple de chestii( cozonaci si alte prajituri), cand il vedea pe tata pus la treaba de mama, in general sa umple nucile si sa stearga praful, el cumva din toate astea stia ca urmeaza sa vin acasa si se agita tot mai tare si tot mai tare si era parca nerabdator, parca astepta sa primeasca si el ceva. Anul trecut stia ca ma primeste pe mine acasa mai mult decat de obicei, nu cu mult, dar nu stateam doar o zi juma, stateam 3-4 zile, si inainte sa plec, inainte de anul trecut stia ca o saptamana stau cu el aproape toata ziua, ca nu mai plec la liceu, ca nu mai fac nimic altceva in mod special si ca il apar de bestia numita “aspirator” care din nu stiu ce motive il inspaimanta groaznic. Iar cutu mic, ei bine, cutu mic inteleg de ce era asa incantat de sarbatori. Adica mereu cand ma ducea la ea primea ceva, de la hrana animale, adica boabe pana la batoane de diferite arome si chiar ciocolata pentru caini si jucarii, si eviedent, compania mea care stiu sigur ca ii placea. De Paste recunosc, imi placea sa imi rasfat animalele. Cutu mic primea boabele care ii placeau, de juniori cu pui, chiar daca nu mai era chiar junior, de la royal canin si Miky primea batoane de mei cu miere si stateam cu ei mai mult si ne jucam. Da, cutu mic nu m-a prins si cand am plecat la facultate ca sa o vizitez rar, dar Miky desi facea pe arogantul de fiecare data cand ma duceam acasa si cand ajungeam seara nici nu se uita la mine, se intoarcea mereu cu spatele cand incercam sa il bag in seama si abia a doua zi spre dupa amiaza incepea sa ma lase sa ma joc cu el, stiu ca ii era si lui dor de mine si adora cand era o sarbatoare si stateam mai mult acasa. Orice ar spune oricine, Pastele este iubit si de animalul tau si merita sa simta si el spiritul sarbatorii, nu il exclude cand tu te pregatesti si aranjezi si faci tot felul de chestii, tine cont ca e si el acolo si ca vrea sa fie parte din toata treaba asta. Poate din acest motiv mie imi este atat de dor de animalele mele, pentru ca in perioada asta stateam ceva mai mult cu ele si mi se pare normal sa fac asta si acum, desi nu se mai poate, dar raman cu amintirile lor si cu pozele si filmuletele si stiu ca atat cat a fost mi-au oferit amintiri si mai ales sarbatori frumoase impreuna. Ca un sfat, provenit oarecum dintr-un regret: daca aveti animale sa nu le ignorati crezand ca o sa fie mereu acolo, mai ales de sarbatori cand aveti ceva mai mult timp liber( dupa totata nebunia cu pregatirile)  si cand credeti ca va supara sau ceva sa va amintiti ca poate animalul nu este intreaga voastra viata, dar voi sunteti intreaga lui viata si ca orice s-ar intampla el o sa va iubeasca neconditionat in orice moment, de tristete sau de fericire. Animalul tau iubeste sa stea cu tine, animalul tau iubeste sa fiu inclus in activitatile tale, nu uita asta. 

Comoditate

Nu sunt o persoana foarte priceputa la cadouri, de aceea prefer sa mai iau pe cineva cu mine la cumparaturi sau pur si simplu intreb direct persoana ce isi doreste. Si da, chiar merge, in general oamenii imi spun ce isi doresc de ziua lor si in functie de buget, sau nu, le iau cadoul respectiv sau ceva foarte apropiat.

Partea grea? Cand trebuie sa iau cadou unui copil. Nu il pot intreba pe el ce isi doreste, sigur ar spune lego, dar cred ca are deja aproape toate modelele de lego posibile din domeniul care il intereseaza. M-am gandit sa ii iau altceva, tot o jucarie, dar o jucarie educativa, sa fie ceva diferit. Mie de exemplu mereu mi-a placut sa ma joc cu yo-yo, dar in acelasi timp mereu mi-am dorit un microscop, poate acum eram in alta parte, nu mai ajungeam inginer, nu regret chiar deloc, dar ma gandesc ca poate lui o sa ii placa un astfel de cadou. 

Arata bine, are toate accesoriile care ii sunt utile la varsta de 9 ani, nu ii trebuiesc cine stie ce lupe de diferite dimensiuni si diverse solutii pentru dizolvari si alte cele. Plus ca l-am gasit online la cei de la educlass la un pret bun, sunt o persoana lenesa, dar de data asta intervine si facultatea, 4 zile din 5, dar alea 4 sunt foarte aglomerate, de la 8-10 dimineata pana la 6-8 seara stau in facultate, deci nu prea am timp de umblat prin magazine. A fost destul de dificil sa aleg cadoul, nu de alta, dar educlass are peste 1000 produse pe stoc, mare parte sunt disponibile si in showroom pentru cine are timp si drum se afla pe strada Matei Voievod 15 in sectorul 2. Eu cum am spus, sunt o persoana lenesa cu program incarcat asa ca prefer sa dau comanda online si sa imi vina acasa cadoul si eu doar sa il impachetez frumos si apoi sa il “livrez” personal sarbatoritului. 

Toata lumea e multumita

Stiti ce e frumos acum? Chiar daca vine Craciunul scapi repede de cadourile pentru copiii mici, in caz ca ai rude, daca sunt copiii tai clar nu scapi asa repede, dar daca sunt nepoti, verisori, scapi usor: le dai niste jocuri online si ai rezovlat problema, o sa fie atat de incantati incat nu o sa realizeze ca tu practiv nu le-ai cumparat nimic, ci doar le-ai dat un link. Bine, poti sa faci un efort si sa descarci cateva jocuri sau sa faci macar sa para ca te-ai chinuit sa gasesti pagina respectiva.

Ce? Chiar merge, eu fac asta cu un nepot de cativa ani si a mers de fiecare data, dar absolut fiecare data. Anul asta am de gand sa-i arat ce jocuri cu Ben 10 in romana traznet i-am gasit, de doua luni ma chinui sa fac rost de ele.

Da, stiu, e intr-un fel pacaleala, dar eu fac economie, cel mic e incantat, deci toata lumea e multumita, de ce sa-i spunem pacaleala cand putem sa-i spunem simplu castig comun. Cand o sa mai creasca si o sa lase tableta din mana, cand o sa realizeze ca eu defapt nu ii cumpar nimic fizic, cand o sa constientizeze ce inseamna cu adevarat lucrurile astea, normal ca o sa schimb tactica. Probabil atunci o sa-i downloadez cateva jocuri. Glumesc, cand o sa mai creasca o sa ii cumpar chestii ce ii vor face placere, acum insa daca ii cumpar ceva fizic pur si simplu le ignora, se joaca cu ele 2-3 zile, maxim, dar maxim o saptamana si dupa le arunca, se intoarce la tableta. Asa ca de ce sa ma complic cand pot sa ii gasesc site-uri din astea de jocuri faine si e fericit? 

Vine Mosuuuu

Am si eu un fix…”vine mosu’ “ si toata lumea vrea sa’mi dea peste nas “cati ani ai?”

Uite marea problema domle, varsta…in restul anului nu’mi da nimeni 19 ani…cand vin sarbatorile si zic ca vreau sa vina mosu sau ca vine mosu sar toti cu “da’ cati ani ai?”. Am 2 ani jumatate, nu stiu ca Mos Nicolae si Mos Craciun sunt parintii, nu, eu stiu ca sunt la polul nord si ca jucariile si cadourile le fac niste elfi cu palari aproape cat ei de mari in niste laboratoare subterane extrem de performante care nu au nevoie de o sursa de alimentare concreta si dupa cadourile ajung la fiecare pentru ca Mosu’ zboara cu cei 9 reni ai lui magici si cu o pudra opreste timpul in loc si poate sa intre in orice casa vrea el pentru ca are un set gigantic de chei cu care poate descuia toate usile si stie la cine sa intre si la cine nu pentru ca are o lista cu copiii cuminti si alta cu copiii rai…si normal inca o lista cu toate adresele noi sau vechi.

Stiu ca nu e real, nu sunt atat de …, dar asa imi place mie…sa consider ca vine Mosu’…si eu sunt mos pentru altii si altii pentru mine, dar asa vrea piticul meu de pe creieras…sa se bucure ca sunt sarbatorile si ca vine mosu…

Din inima, pentru copii

Va mai amintiti de proiectul in care m’am implicat impreuna cu 3 colegi, “Drogul-paradisul infernului”? Ei bine sa va mai povestesc putin despre el. Acum 2 luni, cu ocazia sarbatorilor de iarna am adunat hainute si jucarii de la colegii nostri din Liceul de Arte “Ionel Perlea” Slobozia , hainute si jucarii pe care le’am sortat, impachetat si dat copiilor de la casele de ajutor din oras.

Pentru noi a fost o experienta noua si foarte placuta deoarece am avut un sentiment unic pe care eu nu’l pot descrie prin cuvinte ajutand acei copii mai putin norocosi, dar ne’am si distrat in momentul in care faceam pachetele. De asemenea am ramas placut surprinsi de numar mare de elevi care s’au implicat si au “donat” din lucrurile lor.

In ziua in care am mers sa le dam cadourile am ramas din nou uimiti deoarece copiii respectivi au organizat o serbare ce ne’a impresionat profund. Pe mine cel putin m’a impresionat foarte tare o fetita de 3 anisori care a avut o “reprezentatie” de zile mari.

Nu te costa nimic!

Saptamana trecuta am vazut la Elly un articol foarte interesant si am zis “bay cat de greu e sa scrii un articol?” Un articol banal cum e asta, dar care sa’i faca un bine unui om.

E vorba despre Zolty care are nevoie de ajutorul nostru. Si pe care il putem ajuta foarte usor…trebuie doar sa postam pe blog intr’un articol linkul catre un magazine de Jocuri Pentru Copii. Acest site ii ofera lui Zolty o mica suma de bani (dar necesara) pentru fiecare link postat.Cat de greu poate sa fie? Hai sa’l ajutam ca nu ne costa nimic sa scriem 3 randuri si sa inseram un link.

Zolty isi doreste acest scaun:

Acest scaun este unul extrem de practic penturu cei in situatia lui Zolty. Este numai bun pentru drumurile lungi, chiar si teren accidentat, suporta o greutate de peste 100kg si este dotat cu tot ceea ce are nevoie, de la siguranta (claxon, faruri, oglinda) pana la plasa de cumparaturi, suport, este usor reglab si are muulte alte functii care pot usura mult situatia celor mai putini norocosi decat noi. 

Primul meu telefon

Cautand niste lucruri mai vechi am inceput sa rascolesc aproape fiecare coltisor in care ma gandeam ca ar putea fi ceea ce caut eu…si peste ce credeti ca dau? Evident foarte multe lucruri vechi de care nu m’am indurate sa le arunc pentru ca probabil o sa am nevoie si altadata de ele…si printre lucrurile astea vechi am dat peste “primul meu telefon” . Primul meu telefon arata asa:

Evident, stiu ca nu este un telefon adevarat, daaar candva imi placea sa ma joc cu el si sa consider ca este adevarat. Astia din generatia mai noua au telefoane mai performate decat am eu la ora actuala inca din clasa 1 sau de la gradinita…primul meu telefon l’am primit in clasa a 4’a si atunci era un telefon vai mama lui, dar nu aveti idee cat de bine puteam sa ma simt ca am telefon, chiar daca era unul extrem de vechi…nu pot sa’mi amintesc modelul sa caut o imagine pe google, era unul cu antena oricum si care se apropie de fixurile de azi. Dar pana atunci imi luam telefoane cum e ala din poza de mai sus si imi placea sa ma joc cu ele ca si cand chiar ar functiona…il luam mereu dupa mine, il tinea bine in buzunar separat si nu conta unde sunt ma mai si prefaceam ca suna din cand in cand ca nah doar vorba aia era om important ma cauta lumea.

Ehehehe asta pateste un copil care nu traieste in era iphone si ba chiar care nu e fan deloc iphone …incepe sa considere jcuariile telefoane reale si sa se poarte ca atare cu ele. Postare cam din “cutia cu amintiri”, nu?