Se putea mai rau de atat, nu?

Astazi o sa va povestesc ceva prin care o sa ma fac cam rau de ras, dar totusi o sa va povestesc pentru ca este destul de amuzant. Nu este nici un secret si nici o noutate ca sunt la Politehnica, da, adica viitor inginer, candva, cica primii 7 ani sunt mai grei aici, la Poli, pana ajungi in anul 3, mai am 5 si ajung si eu acolo. Revenind, sunt un viitor inginer care a ajuns cumva pana la sfarsitul anului 2 de facultate cu bune si cu rele. Cu toate astea, acum cateva zile m-a facut un copil de 7 ani. Da, are o treime din varsta mea si totusi m-a facut grav rau de tot. Am fost cu cineva sa isi viziteze nepotul, ghiciti ce, si persoana respectiva este tot viitor inginer, revenind, am fost cu, sa ii zicem M, sa isi viziteze nepotul, de 7 ani, cum am specificat si mai sus. Era prima data cand ma intalneam cu cel mic si na, de preferat ar fi fost sa ma placa, ca vorba aia, e din familie, asta m-a facut sa am niste  emotii de abia legam 3 cuvinte coerent, dar surprinzator ne-am imprietenit repede. Adica normal ca ne-am imprietenit repede, cand M. a zis nu, eu am zis da si dupa m-am si jucat cu el, daca nu cuceresti asa un copil nu stiu cum. Si vine la mine cu niste jucarii lego pe care doar le primise, nu erau inca asamblate. Am stat langa el si ma prefaceam ca asamblez si eu ceva pe acolo si ii dadeam lui “piesele la mana”, eram un fel de ajutor de mecanic, stiti voi, ala care sta langa si da cheile la mana mecanicului pricipal, asa eram eu in acel moment si normal ca mai faceam si din alea “asta trebuie? Nu trebuie, ce faci cu astea?” Si el incepea si imi explica acolo cate in luna si stele, era foarte mandru de faptul ca el stie si eu asa “om mare” nu am idee de asa ceva. Partea interesanta incepe dupa ce vina M. langa noi, noi stateam intr-o parte si el in fata noastra si ne uitam la el si eu continuam sa fiu ajutor de mecanic acolo si sa ii dau piese. M. se simtea bine ca ala mic ma place si ca se distreaza cu mine, dar totul incepe sa se strice. De ce? Eu nu mai aveam ce piese sa ii dau, iar “constructia finala” nu semana cu ce trebuia sa iasa, ca normal, nu ne uitam pe instructiuni cand asamblam ceva, normal, instructiiunile sunt pentru amatori. Asta a fost replica mea, M. a inceput sa rada, iar cel mic sa planga. De ce plange? Ca nu i-a iesit jucaria. Ce era sa mai facem? Ne apucam noi, doi viitori ingineri sa vedem unde e problema si sa facem jucaria sa semene cu ce trebuie sa fie. Se opreste din plans si arunca toate piesele in noi, sa le facem noi. Am desfacut tot si nu, normal ca nu am luat instructiunile nici de data asta, din nou, alea sunt pentru cei slabi, pentru amatori. Dupa mai bine de juma de ora nu am reusit sa terminam jucaria, eram mai praf decat ala mic, si vorba aia, doi viitori ingineri, nu un copil de 7 ani. Desfacem iar tot si o luam de la capat, cred ca am facut asta de minim 3 ori pana cand a 4a oara la un moment dat ne-a oprit cel mic si ne-a luat jucaria in stadiul ala si tipa la noi “asta este lego duplo nu este pentru nepriceputi ca voi, degeaba sunteti oameni mari” si continua el sa construiasca si intr-un final a reusit sa termine, da, el a terminat, dar noi am facut inceputul, “fundatia” era facuta de noi, de mine mai mult chiar, deci fara noi nu o facea nici acum, dar normal ca el era foarte mandru ca a reusit sa termine de facut lego ala si noi ne-am chinuit atat la el si degeaba. Si cam asa m-a facut de ras un copil de 7 ani, si nu oricum, la modul ala urat, dar hei, privind partea buna eu am facut fundatia, fara mine nu reusea, si privind cu adevarat partea buna: m-a placut, a ras cu mine si a ras si mai mult de mine, a zis ca vrea sa mai merg la el in vizita, deci e de bine, Normal ca nu ma mai duc curand la el, intai invat si eu sa contruiesc jucarii din astea destepte, auzi tu lego, inginerie pura e acolo, mecanica, fizica, rezistenta, ai de mama mea, si el la 7 ani le face fara sa se gandeasca prea mult.

Ah, si am aflat astazi ca a retinut faza cu instructiunile, cand se juca cu tatal lui si faceau un alt lego i-a spus ca “instructiunile sunt pentru cei slabi, pentru amatori, asa au spus R. si M., nu avem nevoie de el, sau eu cel putin nu am, daca vrei ia-le tu”. Cand mi-a spus asta M. am cazut pe jos de ras, dar din nou, copilul ma place, dupa replica aia probabil tatal nu asa mult, dar e ok, el macar ma stia mai de mult, deci totul e ok. Ca o concluzie: un copil de 7 ani m-a facut de ras rau de tot, dar acelasi copil de 7 ani ma place si vrea sa mai iasa cu mine, iar acel copil este o persoana extrem de importanta pentru M., iar M. este o persoana importanta pentru mine, deci sa spunem ca a meritat sa ma faca de ras un copilas de 7 ani cata vreme asta este rezultatul, nu? Eu zic ca da, adica se putea mult mai rau de atat. Si cu jucaria gata dupa, nu stiu sigur cate ore, si suparat, si fara sa ma placa. Asa i-a placut de mine, vrea sa mai stea cu mine si a invatat un lucru foarte imporatant pentru viitor "instructiiunile sunt pentru amatori". Da, a fost chiar ok, sau macar decent, dar cert este ca se putea muuult mai rau de atat

Inca pot si eu

Daca in ultimul articol v-am povestit ce s-a intamplat in luna februarie, hai sa va povestesc si ceva mai recent, nu? Am un prieten foarte retardat, dar la modul placut, e retardat, dar e ok, ne place de el. Ce se gandeste el? Cum eu abia acum mi-am revenit cu picioarele pe pamant dupa o perioada destul de lunga s-a gandit sa profite de treaba asta si sa imi faca o propunere, sa mergem la masaj erotic. A mai incercat el cateva glume, dar cum eu in ultima cred ca aproximativ jumatate de an aveam oarecum ochelari de cal si nu vedeam prea multe in stanga si in dreapta ma concetram doar pe ce si cine nu trebuie, nu am bagat in seama cand primeam mesaje de genul “ am gasit masaj erotic bucuresti foarte fain”. Il intrebam, normal, ce vrea sa insemne mesajul, si el imi spunea mereu “ca sa iti revii, te mai destresezi si tu”, dar dupa ignoram, spuneam ca are chef de glume idioate si eu nu aveam dispozitie de asa ceva, eu le aveam pe ale mele. Acum de ce imi aminteste de asta? Explicatia lui, geniala de altfel: “nu stiu cand te mai prind asa, ca poate se intorc factorii externi si iar ajungi asa”. In momentul ala mi-am amintit ca prima data cand mi-a dat un mesaj de genul a zis explicatia de mai sus si l-am intrebat de ce sa mai mergem acum, ca mi-am revenit, nu trebuie sa ma mai destresez. Din nou replica geniala: “dar de ce sa nu mergem? Eu vreau la un salon masaj erotic, dar nu as merge singurel”. E o namila de om, are 1,90 si ceva, fost sportiv de performanta si e timid el, nu vrea sa mearga “singurel”, da, articulat si cu ghilimele pentru ca exact asa s-a exprimat el.

Azi ce m-am gandit eu? Nu am mai vorbit cu el de 2 zile, hai sa ii dau un mesaj si mi-am amintit de treaba asta, ca in ultima noastra conversatie erau replicile de mai sus. Cand am vazut asta, am zis ca nu ii mai spun ce voiam sa ii spun, ca si asa nu era important, voiam doar sa vad ce face, am inceput sa fac misto de el. I-am zis ca m-am gandit mai bine, ca ar merge, ca nu stiu ce si nu stiu cum. S-a cam pierdut baiatul, i-au trebuit 5 minute sa raspunda la mesaj dupa ce l-a citit. Si daca am vazut ca e pe din astea, am intrat repede pe google “salon masaj erotic bucuresti”, nu de alta, dar sa vorbesc in cunostinta de cauza. Cand am inceput sa ii dau si nume de salon, si adresa, ba chiar i-am zis ca avem si rezervare pentru seara asta cand iese de la munca, sa se destreseze ca am vrut sa ii intorc favorul, el a vrut sa ma duca pe mine pentru ca nu eram chiar in cea mai buna forma a mea si voia sa ma “destresez”, am zis si eu ca el e prea ocupat in perioada asta la munca si sa il ajut sa se destreseze. S-a pierdut complet, doar citea mesajele si nu stia ce sa raspunda, ca aparea in continuu ca scrie si sterge, scrie si sterge. Dupa ce i-am zis si asta cu rezervarea nu a mai raspuns, dar in 2 minute m-a sunat, panicat tot, cu o voce uimita, speriata, tremurand, de toate. Eu aveam vocea mea serioasa, normal, si am continuat, i-am zis ca am cautat mai multe, dar asta unde am facut rezervarea este cel mai cel. Cu cat ii dadeam mai multe detalii cu atat se panica mai tare si nu stia ce sa spuna. Si la un moment dat a inceput sa rada si ma intreaba daca fac misto de el, si i-am zis ca nu, normal ca nu, ca ii trimit poza cu rezervarea daca vrea. Cand a auzit asta i s-a dus tot cheful de ras, nu stia cum sa o dea la intors ca sa vezi si sa nu crezi, ca el avea deja planuri pentru seara asta si nu crede ca poate sa le anuleze si tot asa.

Intr-un final i-am spus ca glumesc, ca nu am innebunit inca atat de tare ca sa fac asa ceva, si l-am intrebat daca mai are chef sa ma ia pe mine la misto cu din astea, si a zis ca ba da, am innebunit rau de tot, dar ca ok, nu o sa mai fac glume din astea niciodata daca am de gand sa i le mai intorc asa. 

Keep calm and...

Postarea numaru 901 o sa fie una special, adica asta. De ce? Pentru ca astazi este o zi foarte importanta pentru mine. De ce? Pentru ca astazi blogul meu face 5 anisori. Fix acum 5 ani mi-am facut curajul sa deschid aceasta pagina si am scris cel mai idiot articol posibil, l-am citit din nou astazi, ca in fiecare an pe 7 mai, de altfel, si nu stiu daca sa rad sau sa imi dau palme, mi se pare atat de penibil, dar pana la urma ala a fost primul meu articol, nu pot schimba asta, si nu, nici nu o sa il sterg, pentru ca asa cum este el acolo, asta debita mintea mea acum 5 ani. A trecut timpul foarte repede, nu stiu cand s-au dus 5 ani, sincer. Stiu, nu prea am mai postat pe aici, nu am mai avut activitate, dar blogul a ramas parte din viata mea si asa o sa fie mereu.

Am pus ceva mai devreme pe pagina de facebook a blogului, unde incerc sa postez zilnic ceva, fie ca este o melodie, fie ca este o poza, fie ca este o perla scoasa de anumite persoane, incerc sa nu treaca zi fara macar o postare. Da, cineva s-a luat de mine ca aparent am pus mai multe chestii triste decat funny pe acolo, dar au fost si chestii funny, depinde de zi si de starea in care ma aflam pentru ca si acolo, la fel ca si aici, postez lucruri care sa aiba legatura cu starea mea si cu mine, nu ceva intamplator. Revenind, am pus acolo o poza cu “today it’s a great day”  pentru ca ei bine, chiar este o zi grozava, adica 5 ani, wow. Oare trebuie sa caut o gradinita, a cam implinit varsta sa mai plece si el de acasa, sa cunoasca alte bloguri?

Momentan sunt intr-o stare usor nostalgica, ma uit la postarile mai vechi si nu stiu, la anumite articole imi vine sa rad rau de tot de mine, adica mi se pare foarte interesant ca in unele perioade mintea mea chiar a debitat anumite tampenii, tampenii pe care inca le consider adevarate sau amuzante, dar la unele mi se pare mult prea amuzant modul meu idiot de a exprima acele lucruri. Am citit articole mai vechi si articole mai recente, pana cand si eu am ajuns sa imi dau seama de faptul ca m-am schimbat treptat si in gandire si in exprima si in multe. Inca nu stiu cat e de bine. De ce? Pentru ca parca imi e dor sa scriu un articol asa, la intamplare, despre ce imi trece mie prin cap fix in momentul ala fara sa ma gandesc la lucruri de genul “si pe cine intereseaza asta?”. Si cred ca o sa fac asta, ma mai gandesc putin, dar cred ca o sa fac asta, o sa imi gestionez altfel timpul si o sa incerc sa imi pun neuronul la treaba sa mai scoata si el cateva articole. Plus ca vine si vara, da, pana atunci vine preseseiunea si sesiunea, dar trec si ele, trebuie, cumva, si dupa vine vara, ceva mai mult timp liber, doar munca, fara stres si la facultate si fara oboeala si de acolo.

Pana una alta, hai sa bem un pahar de sampanie, si...La multi ani, Just Words!

Trenule, masina mica?

Astazi vreau sa va povestesc ceva, de fapt 2 lucruri. O sa incep cu: in 3-4 ore se fac 48h de cand nu mai am facebook. Pagina blogului o administrez de pe contul unui prieten, pe care da, l-am facut administrator si probabil o sa mai posteze si el, dar in mare parte tot eu o sa postez, si fac asta doar din aplicatia de pe telefon, nu de pe laptop, nu de pe facebook direct. De ce am facut asta? Asa, ca idee, pentru ca “de ce nu?”. Cat o sa ma tina treaba asta? Nu stiu, poate dupa ce termin de scris articolul asta o sa intru sa imi reactivez profilul sau poate o sa treaca cele 7 zile si o sa se reactiveze singur( am ales motiv ca este o chestie temporara si pentru facebook temporar inseamna maxim 7 zile) . Asa, acum ca ma simt mai bine ca am spus asta vreau sa va povestesc ceva, nu este chiar recent, este din februarie, dar nu am avut ocazia sa povestesc despre asta, dupa au aparut niste chestii si nu am mai vrut, dar pana la urma asta este o amintire placuta pentru mine, chiar m-am simtit bine in ziua aia si m-a facut sa ma simt din nou copilul idiot si spontan care eram inainte, ca daca tineti voi bine minte, am zis pe aici ca am inceput sa ma maturizez, ca nu mai fac chestii spontane si din astea, ei bine, in ziua aia nu a fost deloc asa. Sa incep povestea ca sa aiba logica: Eram la munca, spre sfarsitul programului, mai aveam cam jumatate de ora- maxim o ora, si primesc un mesaj cu “hai sa mergem si noi undeva, sa plecam din bucuresti”. Normal, initial am inceput sa rad pentru ca am crezut ca face misto de mine, aparent nu, vorbea serios. Am hotarat sa mergem la castel la Mogosoaia cu trenul. Pentru mine simpla calatorie cu trenul era destul de interesanta, dat fiind ca am mai fost o singura data in vara. Imi termin eu programul, persoana respectiva se imbraca, se pregateste si ne vedem la metrou. Ajungem la gara de nord si eu eram ceva de genul: “si acum pe unde? Ca am mai fost o singura data aici”, si nu e ca si cand am fi avut prea mult timp de pierdut, ca ne pleca trenul. Si acum incepe partea interesanta: am inceput sa alergam pe peronul de la metrou si apoi printre toate cele de acolo spre casele de bilete. A fost cel mai nebunesc si spontan lucru pe care l-am facut anul asta si normal, a fost unul dintre cele mai frumoase momente petrecute, m-am simtit ca in filme pentru ca alergam pe acolo ca si cand totul depindea de faptul ca noi sa ajungem la destinatie: sa ne cumparam bilete, si culmea este ca nu conta ca alerg, ma simteam atat de bine incat chiar alergam, si stiti ce lepra sunt in general, ei bine atunci alergam cu un zambet tamp pe fata.

Am ajuns intr-un final, ne-a lasat cineva in fata pentru ca ne pleca trenul, dar nu am mai ajuns in tren. De ce? Pentru ca trenul nostru pleca in 3 minute, si aparent calculatorul nu iti mai elibereaza bilet daca trenul pleaca in mai putin de 5 minute. Normal, cu o oarecare dezamagire ne ducem la Mc sa mancam ceva, de tristete, sau pentru ca eu nu mancasem inca nimic pana la ora aia. Dar nu,  ziua nu s-a terminat asa. La Mc zicem ca bai daca tot am iesit din casa, hai sa mergem intr-un parc sa ne plimbam macar in bucuresti, daca nu am reusit sa iesim din el, nu? Bun, hotaram sa mergem in IOR, ne urcam in metrou frumos, tot ce trebuie sa mergem in parc, coboram pe la jumatatea drumului ca persoana respectiva a zis ca prea departe IOR sa mergem pana acolo, desi voiam sa mergem acolo pentru ca nu fusese niciodata. Pe peron se uita la mine si invers si nu stiam ce sa facem, ca “hai sa mergem in parcul asta de aici”, ii raspund ca da, ok, mergem, dar parcul de la Izvor e destul de foarte mic, nimic interesant. “bine, hai sa mergem in IOR atunci, sau hai acasa, ne plimbam prin Poli”. Si fix atunci venea metroul [pe cealalta linie, dar si ala ne ducea in IOR] si ii spun “mergem acasa sau in parc, ne urcam sau nu in metrou?” sta ce sta pe ganduri, da, hai sa urcam in el. OK, ne-am urcat in el ca sa mai mergem o statie, coboram la unirii ca sa schimbam metroul. Am zis ok, ne plimbam cu metroul prin bucuresti, ce poate sa fie mai frumos. Am ajuns intr-un final la Victoriei, am fost pe acolo sa bem o cafea si apoi am ajuns la Stefan cel mare. Si acum vine din nou o parte interesanta: de la Stefan cel Mare pana in Regie am venit pe jos. Da, ati citit bine, pe 1 februarie, la temperaturile respective, pe la un 7 seara cred, poate 8, eu veneam pe jos de la Stefan cel Mare in Regie, adica, dupa spusele celor de la Google Maps: 4.8 km. si din astia 4.8km cei mai problematici au fost ultmii 800m de la basarab in regie, cat ne-am invartit pe langa pasajul ala nu aveti nici cea mai mica idee. Dar da, stiu, si eu i-am spus ca a innebunit, dar nu a vrut sa ma creada. Bine, am si cateva poze si un filmulet, dar persoana respectiva nu stie ca am scris toate astea asa ca nu o sa le pun si pe alea, desi filmuletul este destul de funny. Si cam asta este, pe scurt( da, stiu, nu e deloc scurt) una dintre cele mai faine zile ale mele cu cea mai nebuneasca chestie pe care am facut in ultima vreme.

Pastele este iubit si de animalul tau

Nu stiu cum este la voi, dar mie mi se pare ca a trecut foarte repede timpul, adica este aproape luna Mai, mai este doar o saptamana pana se termina a patra luna din anul 2016, mai este o saptamana pana la Paste, care da, stiu, a picat destul de nasol pe 1 Mai, dar mergem inainte si tot raul spre bine. Da, stiu, si eu as fi vrut o zi libera in plus si sa fac un gratar sau un foc de tabara pe plaja in Vama, dar din nou, trecem peste si mergem inainte. In perioada asta imi amintesc foarte des de cutu mic si de Miky pentru ca nu stiu cum, dar cumva si ei stiau ca e sarbatoare, cumva stiau ca o sa stau cu ei. Adica Miky stia ca vin garantat acasa, ca nu stau mult, dar ca vin acasa si ca o sa stau cu el, si cutu mic stia ca o sa ma duc la tara sa stau cu el si ca o sa ma joc cu el, nu mult, dar ca o sa ma duc. Miky cand vedea ca mama se agita din ce in ce mai tare cu curatenia si agitatia prin casa( curatenia de primavara/Paste, evident), cand vedea cum in sufragerie apare o noua masa care se umple de chestii( cozonaci si alte prajituri), cand il vedea pe tata pus la treaba de mama, in general sa umple nucile si sa stearga praful, el cumva din toate astea stia ca urmeaza sa vin acasa si se agita tot mai tare si tot mai tare si era parca nerabdator, parca astepta sa primeasca si el ceva. Anul trecut stia ca ma primeste pe mine acasa mai mult decat de obicei, nu cu mult, dar nu stateam doar o zi juma, stateam 3-4 zile, si inainte sa plec, inainte de anul trecut stia ca o saptamana stau cu el aproape toata ziua, ca nu mai plec la liceu, ca nu mai fac nimic altceva in mod special si ca il apar de bestia numita “aspirator” care din nu stiu ce motive il inspaimanta groaznic. Iar cutu mic, ei bine, cutu mic inteleg de ce era asa incantat de sarbatori. Adica mereu cand ma ducea la ea primea ceva, de la hrana animale, adica boabe pana la batoane de diferite arome si chiar ciocolata pentru caini si jucarii, si eviedent, compania mea care stiu sigur ca ii placea. De Paste recunosc, imi placea sa imi rasfat animalele. Cutu mic primea boabele care ii placeau, de juniori cu pui, chiar daca nu mai era chiar junior, de la royal canin si Miky primea batoane de mei cu miere si stateam cu ei mai mult si ne jucam. Da, cutu mic nu m-a prins si cand am plecat la facultate ca sa o vizitez rar, dar Miky desi facea pe arogantul de fiecare data cand ma duceam acasa si cand ajungeam seara nici nu se uita la mine, se intoarcea mereu cu spatele cand incercam sa il bag in seama si abia a doua zi spre dupa amiaza incepea sa ma lase sa ma joc cu el, stiu ca ii era si lui dor de mine si adora cand era o sarbatoare si stateam mai mult acasa. Orice ar spune oricine, Pastele este iubit si de animalul tau si merita sa simta si el spiritul sarbatorii, nu il exclude cand tu te pregatesti si aranjezi si faci tot felul de chestii, tine cont ca e si el acolo si ca vrea sa fie parte din toata treaba asta. Poate din acest motiv mie imi este atat de dor de animalele mele, pentru ca in perioada asta stateam ceva mai mult cu ele si mi se pare normal sa fac asta si acum, desi nu se mai poate, dar raman cu amintirile lor si cu pozele si filmuletele si stiu ca atat cat a fost mi-au oferit amintiri si mai ales sarbatori frumoase impreuna. Ca un sfat, provenit oarecum dintr-un regret: daca aveti animale sa nu le ignorati crezand ca o sa fie mereu acolo, mai ales de sarbatori cand aveti ceva mai mult timp liber( dupa totata nebunia cu pregatirile)  si cand credeti ca va supara sau ceva sa va amintiti ca poate animalul nu este intreaga voastra viata, dar voi sunteti intreaga lui viata si ca orice s-ar intampla el o sa va iubeasca neconditionat in orice moment, de tristete sau de fericire. Animalul tau iubeste sa stea cu tine, animalul tau iubeste sa fiu inclus in activitatile tale, nu uita asta. 

It's feels so good

Am reusit sa ajung la o concluzie finala. Se spune ca trebuie sa ierti ca sa poti uita si merge mai departe. Nu am putut sa iert pentru ca niciodata nu am inteles “de ce?”. Nu, nici acum nu am inteles, nici acum nu stiu, dar acum m-am impacat cu ideea ca nu o sa primesc niciodata un raspuns la intrebarea mea, sau cel putin nu unul sincer, asa ca nu o sa intreb niciodata direct. Dar, da, exista un mare dar: DAR, iert ca sa pot sa uit. Iert persoana respectiva pentru tot ce a facut, ma iert si pe mine pentru ca i-am permis si uit ca a existat vreodata, este oricum primul meu mare regret, dar oricum tot ce a fost cu persoana a cam fost din categoria “toate au un inceput”, insa tot raul spre bine. Astazi am realizat ca sunt bine, ca pot sa iert si sa uit ca sa merg mai departe. Asa ca...i forgive you and i will forget you ever existed in my life.

Se simte foarte bine sa te eliberezi spiritual. Asa ca de acum inainte tot ce o sa fac o sa fac cu gandul in primul rand la mine, nu o sa mai tratez pe nimeni ca o prioritate cata vreme ei ma trateaza ca pe o ultima optiune, o sa merg pe principiul “te tratez asa cum ma tratez”, normal, nu chiar cu toata lumea, exista 2-3 mici exceptii de regula, dar, cui nu o sa ii convina, sincer, in momentul asta nu consider ca e problema mea, daca nu o sa le placa sa fie tratati asa cum trateaza sa schimbe ei modul in care ma trateaza si o sa il schimb si eu, sau, cel mai simplu, sa plece, am pierdut atat de multe persoane importante si inca sunt ok, incat nu cred ca o sa simt o diferenta prea mare daca pleaca si cateva persoane “mici” din jurul meu. Incepand de astazi eu sunt prioritatea mea si punct. 

Multumesc

Ai avut dreptate, da, doar tu ai avut dreptate, acel 0,1% nu exista, exista un 0,01% si in momentul de fata nici pentru ala nu pot baga mana in foc ca exista. Dar iti multumesc, iti multumesc ca m-ai lasat sa mai gresesc o data, iti multumesc ca esti inca aici, chiar daca am extins termenul pentru acea ultima greseala, dar da, a fost ultima greseala, nu o sa fie nevoie sa imi mai ti prelegeri, nu o sa fie nevoie sa imi mai spui sa am grija, nu o sa mai fie nevoie de nimic de genul pentru ca acum mi-am dat si eu seama ca doar tu ai avut dreptate si ca doar tie iti pot da dreptate in situatia asta, nu si mie. 

Dar asa cum am spus, mai aveam nevoie de o ultima greseala ca sa pot sa fiu bine. Nu, nu sunt complet bine acum, dar tu stiai asta, dar stiu si eu si stii si tu ca o sunt mai bine si ca o sa fiu bine la un moment dat, un moment dat destul de apropiat. Dar e ok, stai chill, nu o sa se repete experienta aia din iarna, nu, de data asta totul o sa fie bine, o sa vezi. Multumesc ca ai fost alaturi de mine in perioada asta lasandu-ma sa mai gresesc o data, multumesc ca ti-ai muscat de atatea ori buza si nu ai spus nimic desi ardeai de dorinta de a o fac, si iti multumesc in avans pentru ca stiu ca o sa stai cu mine si in perioada urmatoare si mereu de altfel. Multumesc pentru tot, si nu o sa spun niciodata asta cu voce tare, dar am nevoie de tine acum mai mult ca niciodata. 

Ma intimidez usor

Este un sentiment foarte placut, sau cel putin pentru mine este, cand primesc mailuri sau mesaje private pe facebook de la persoane care au blog de putin timp sau care vor sa inceapa un blog si imi cer sfaturi. Evident, eu mereu raspund aproape la fel, difera cuvintele, dar ideea in esenta este aceiasi, le multumesc, normal, pentru ca toti incep prin a spune ca imi urmaresc blogul si ca le place, si apoi le spun ca eu din pacate, din cauza timpului mi-am neglijat cam mult blogul si ca sunt persoane care sunt mult mai pricepute in domeniu. Si partea cea mai tare, din punctul meu de vedere, abia acum vine, cand citesc ca da, stiu si ei ca exista altii poate mai priceputi cu bloguri mai mari, dar lor le place stilul meu si ca vor sa auda de la mine un sfat, o recomandare, o ceva. In momentele alea ma inmoi complet si ma pierd si multumesc in sinea mea ca discutia este digitala, nu live, ca altfel m-as inrosii mai rau decat o rosie si m-as balbai mai rau decat un bebelus care abia incepe sa vorbeasca. Da, sunt o persoana timida, nu imi place sa o recunosc, dar totusi am facut-o acum, aici, public.

Nu ma consider o persoana potriva sa ofer sfaturi de monetizare sau de optimizare. Tot ce stiu despre optimizare stiu de pe net si eu, intr-o perioada ma obseda ideea asta si pe mine. Auzeam la altii si nu stiam nici macar ce inseamna d-apoi cu ce se mananca, si am inceput intr-o zi sa iau google.ul la rand si nu stiu cum a trecut timpul si cand in ziua aia, dar stiu ca am inceput sa caut dupa-amiaza, in jur de 2-3, o zi dupa liceu, si m-am mai ridicat de la birou la ora 8 cand a venit mama la mine sa ma cheme la masa si eu eram la modul “deja? Am mancat acum jumatate de ora” si abia atunci m-am uitat la ceas si am vazut ca afara e noapte, ca lumina la mine in camera e aprinsa, nu stiu de cine si cand, si ca ceasul indica ora 8 si ceva seara. Asta este modul in care aflii ceva nou cand esti cu adevarat interesat, dar eu sunt o persoana draguta, si nu va las sa luati tot google.ul la rand ca stiu ca pe pielea mea ca dureaza si ca poate fi foarte stresant uneori, si va recomand sa incercati sa aruncati o privire pe optimizare website Pro Digital Media. O sa fie mult mai bine daca cititi singuri ceva redactat bine, nu ceva colocvial si intr-o logica de multe ori doar de mine inteleasa. Desigur, daca dupa ce cititi pe undeva ceva inca aveti dubii sau ceva, normal ca o sa raspund, imi place sa fiu de folos, mai ales daca e tot digital si nu e nevoie sa iau contact direct ca sa ma pierd in cuvinte. Adica a nu se intelege ca sunt o persoana antisociabila acum, ca ies si eu din casa, vorbesc cu oamenii si prefer mult mai mult conversatiile personale, directe, nu pe net, dar in astfel de situatii in care ma intimidez usor, prefer ca prima discutie sa fie digitala si abia apoi face-to-face, nu de alta, dar ca sa se inteleaga ceva, altfel tot ce as reusi sa scot pe gura ar fi “aa, da, probabil, mersi, cred, da, nu” si cam atat, nu as putea sa folosesc cuvinte articulate mai ales in prima jumatate de ora.

Si daca optimazarea website nu e suficienta puteti sa incercati si optimizare seo Pro Digital Media. Adica ideea este ca oricum, optimizarea asta nu e ceva chiar atat de simplu si ca mai bine incercati sa apelati la persoane care chiar se pricep la asa ceva.

Sper ca am raspuns persoanelor care m-au intrebat in ultima saptamana despre treaba asta, si ii astept sa revina cu mesaje pe facebook, sau tot pe mail, dupa ce citesc pe net recomandarile de mai sus. 

Lasa-ma

Ai avut dreptate si imi pare rau ca nu te-am ascultat atunci. Ai avut dreptate si iti multumesc ca ai incercat sa imi arati calea. Ai avut dreptate si iti multumesc ca ai ramas langa mine chiar daca te-am indepartat. Ai avut dreptate si iti multumesc.

Nu credeam ca o sa vina ziua in care sa te aud spunand “imi pare rau ca am avut dreptate de data asta”. Dar desi e greu, eu iti multumesc ca ai avut dreptate si ca ai avut rabdare sa ma lasi sa imi dau si eu seama ca ai dreptate.

Dar chiar daca ai dreptate, chiar daca ai avut dreptate de la inceput, chiar daca stiu ca ai dreptate, lasa-ma, lasa-ma sa mai gresesc o data, pentru ultima data. Lasa-ma sa mai incerc o data. Lasa-ma sa imi dovedesc mie ca e final de drum. Lasa-ma sa imi dovedesc asta in felul meu, chiar daca asta inseamna sa gresesc din nou. Lasa-ma sa mai gresc doar o data, asta e tot ce iti cer. Te rog, nu pleca nici de data asta de langa mine, dar lasa-ma, lasa-ma sa mai gresesc doar inca o data. Asta este modul meu de a pune punctul final, inca o greseala a mea, atat, e ultima, promit.

Lasa-ma sa fac asta, nu incerca sa ma opresti, nu incerca sa ma incurajezi, doar lasa-ma pe mine, lasa-ma sa mai gresc o data, pentru ultima data, te rog.

Stiu, o sa arzi pe interior de dorinta de a ma opri, de a imi spune ca gresesc, dar stiu deja asta. O sa ma intrebi si atunci de ce o mai fac, daca stiu ca gresesc. Pentru ca am nevoie sa mai gresesc o data ca sa pot sa termin totul. Lasa-ma sa fac asta, nu intervenii in niciun fel, nici macar nu deschide subiectul, doar, doar lasa-ma sa mai gresesc o data si promit ca e ultima data. Indiferent de rezultatul pe care o sa il obtin la finalul acestei ultime greseli, stiu ca totul o sa fie bine, pentru ca eu o sa fiu bine, cu adevarat de data asta, si pentru ca tu o sa fi acolo pentru mine, dar acum, acum lasa-ma sa mai gresesc o data. Daca o sa fie in van ce o sa fac, o sa iti dau din nou dreptate si atunci, dar cand o sa fac asta, eu, o sa fiu din nou eu. Daca se intampla acea sansa de 0,1% si nu o sa fie in van, o sa iti dau si atunci dreptate, dar o sa imi dau dreptate si mie.

Ai avut dreptate inca din prima zi, ai avut dreptate dupa prima luna, ai avut dreptate ieri, ai avut mereu dreptate, ai dreptate azi si o sa ai dreptate si maine si la finalul saptamanii viitoare, si iti multumesc ca ai dreptate si ca totusi ai ramas. Ramai si de data asta, dar intai, intai lasa-ma, lasa-ma sa mai gresesc o data.

Orice e posibil

Pentru cei care ma urmaresc si pe facebook [atat pe pagina personala, dar mai ales pe cea officiala a blogului] poate va amintiti ca intr-o perioada puneam poze cu mine de la birou in camsa, uneori, de cele mai multe ori si la cravata, cu o descriere de genul, sau doar descrierea uneori, fara poza, “Work hard until you don't need to introduce yourself” sau cel la care voiam sa ajung de fapt: “If you want to get somewhere in life, dress and act like you’re already there.” Ei bine, pot spune, cu foarte multa mandrie chiar, ca de o luna sunt director la firma la care m-am angajat in vara. Si acum teoretic as avea motiv sa merg la munca la camasa si cravata, nu? Hai sa va arat totusi o poza cu mine in aceste costumatii, nu cele de pe facebook, ca alea sunt deja pe facebook, si da, este o poza facuta in oglina.

Culoarea camasii variaza de la alb la negru, trece prin albastru gri si roz si asa mai departe, iar sacolul de cele mai multe ori este optional. 

Dar normal ca un post ca asta vine si cu mult mai multa munca si responsabilitate, dar cu tupeu si cu capul mereu sus mergem inainte si o scoatem la cap, nu? Bine, timpul meu liber are mult de suferit in privinta asta, pentru ca am un orar destul de nasol la facultate, si chiar si la program de part-time este foarte obositor, plec dimineata la 8-9 si ma intorc seara la 6-8, zilnic, dar dupa 5 zile din astea vine weekendul si il astept in fiecare saptamana cu bratele deschise si cu nerabdare, da, pentru ca in mare planul meu de weekend este sa dorm continuu, dar cum facultatea spune: Vrei sa dormi in weekend? Nuuu, ia de aici niste teme, mai ia de aici si niste referate, hai mai baga si niste referate, asa, sa nu te plictisesti acasa. Dar totusi e ok, ne descurcam noi, nu? Cum ar spune cineva “somnul este pentru cei slabi”. Da, programul asta dauneaza totusi vietii mele sociale, dar am facut oarecum un pact cu colega de camera, ca in fiecare luni seara iesim undeva la un suc, bine, fie, recunosc, defapt iesim la o bere sau la un vin, asta asa ca sa ne luam avant pentru saptamana ce abia incepe, dar care stim ca o sa fie cel putin la fel, daca nu mai  stresanta si obositoare decat precedenta, si asa putem sa spunem si noi ca mai iesim din casa si socializam.

Oh si chiar daca nu am timp liber si din astea, vrea sa imi fac si abonament la sala si sa ma apuc si de alergat dupa ce imi fac putina rezistenta la sala si se mai incalzeste afara. Da, stiu, am innebunit, nu am timp de nimic si toata lumea imi sare in cap ca nu ies si nu fac nimic, ca vreau doar sa vad un serial si dupa sa dorm cand ajung acasa seara, sau doar sa dorm direct, dar eu consider ca daca o sa fac putin sport o sa am parte de o oarecare rutina si disciplina in viata mea. Asta este conceptia mea: ca sportul, sub orice forma, sala, alergat sau ceva organizat gen karate, box sau altele, pe langa faptul ca este sanatos, iti ofera o anumita disciplina. Si eu am nevoie de asa ceva in viata mea in prezent pentru ca sunt un adevarat haos la capitolul asta. Dar le luam pe rand si ajungem sa le avem pe toate din nou in ordine, nu? Trebuie.

Leapsaaaa

La aproape o luna de cand am primit leapsa asta, am reusit si eu sa imi fac timp sa o ‘rezolv’, hai sa vedem ce iese, dar iniante de toate: multumesc Mona ca te-ai gandit la mine si acum sa vedem ce iese:

1.Faci ceea ce vrei cu adevarat?

In ultimele luni chiar am incercat sa fac asta, nu a fost chiar cea mai buna combinatie, dar a fost destul de fun cat a fost, acum o mai fac doar rar, cand bugetul, dar mai ales programul imi permit.

2.Din promisiunile facute, cate ai indeplinit?

Cand promit ceva am mare grija la cuvintele pe care le aleg cand formulez promisiunea pentru ca imi tin mereu promisiunile.

3.Cate persoane ai urat in ultimii ani si cat mai conteaza acum?

Nu stiu daca am urat pe cineva, displacut maxim, in prezent incerc sa urasc pe cineva, dar nu reusesc, asa ca raman doar la sentimentul, pentru prima data in cei 21 de ani ai mei, de regret profund ca am intalnit acea persoana si sper sa nu mai conteze in viitorul apropiat.

4.Ti-e teama sa incerci?

Raspunsul asta o sa fie socant pentru cei care ma mai cunosc de pe blog sau din alte imprejurari, dar, in prezent am ajuns la nivelul ala de maturitate[ so scary, i know] in care ma gandesc ce efect vor avea actiunile mele pe viitor, deci nu mai fac chiar atat de multe lucruri noi, nu mai incerc chiar tot ce imi trece prin minte fara sa trec prin filtrul asta inainte si sa imi pun intrebari gen “si cum o sa ma afecteze asta pe viitor?”

5.Care e diferenta dintre tine si marea majoritate a oamenilor?

Asta este o intrebare grea, foarte grea chiar. Nu stiu, sunt o persoana excentrica, fac foarte multe lucruri diferit fata de marea majoritate.

6.Care e prioritatea ta acum?

Facultatea, vreau sa repar ce am stricat pe primul semestru, munca- o sa povestesc intr-un articol viitor despre noua mea pozitie acolo, si sa imi pun lucrurile in ordine in viata pentru ca este un haos.

7. Daca ai putea sa calatoresti in trecut, ce sfat i-ai da copilului din tine?

Sa nu isi mai doreasca niciodata sa se maturizeze pana cand nu o sa fie cu adevarat nevoie, sa se bucure de copilul care a fost mereu si sa ramana asa cat mai mult, si cel mai important, sa nu faca niciodata ce am facut eu deja incepand cu luna octombrie anul trecut!

8.Munte sau ocean?

Ambele, dar in urmatoarea ordine: mare si dupa munte.

9.Filmul preferat?

Nu cred ca am asa ceva, imi plac foarte multe filme, o sa zic gen preferat: comedy romance

10.Cafea sau ceai?

Cafea zilnic, ceai cand suntem bolnaviori.

Dat fiind ca leapsa asta a circulat pe bloguri acum o luna, nu o sa nominalizez pe nimeni, dar o sa las  totusi un set de intrebari in cazul in care doreste cineva sa raspunda la ele intr-un comentariu sau blog:

1. Ce preferi, sa te maturizezi cat mai repede sau sa ramai copil mereu?

2. Merita sa faci sacrificii pentru o persoana?

3. Prietenie sau interes?

4. Cand a fost ultima data cand ai ras cu lacrimi?

5. Ii permiti copilului din tine sa iasa la iveala macar o data pe saptamana?

6. Cand ai putin timp liber preferi sa faci ceva productiv sau sa te relaxezi?

7. Preferi sa iesi sa mananci in oras sau acasa?

8. Cu cate persoane din trecut mai pastrezi legatura cu adevarat?

9. Putini prieteni sau multe cunostinte?

10. Traiesti clipa sau analizezi situatia?

Adunate din timpul saptamanii

Zic sa revin cu un articol oarecum funny, si tot odata fara un subiect anume, cu mai multe, ca o retrospectiva. O sa incep cu o chestie funny pe care am auzit-o zilele trecute. Joi seara dupa munca am trecut prin Carrefour sa fac si eu diverse cumparaturi, chestii pentru camera, chestii de care aveam eu nevoie personal si chestii de care imi era pofta. Nimic interesant pana aici, partea interesanta vine cand ies din carrefour, ca sa revin la camin trec 2 semafoare si cel de pe partea cu caminele are un intermitent la dreapta. In fata mea 3 domni bine, care era destul de evident ca nu erau studenti, sau poate au inceput facultatea la 30+ ani, nu stiu, irelevant, revenind, 3 domni bine in fata mea, trecem cu totii de semafor, si imediat dupa ce trecem si de cel mic cu intermitent dreapta pentru masini ii aud, involuntar, distanta fiind destul de mica intre noi, ca na, este mereu ‘trafic’ intens printre pietoni pe splai, ii aud discunand ceva foarte interesant, dar normal ca a trebuit sa ma abtin din ras: “ce ti-e si cu astia de la bucuresti, varule, arunca asa cu banii cum le vine, in loc sa schimbe becul la semaforul ala care palpaia intruna, au pus alt semafor”. Poate e rautate ca inca rad de treaba asta, sau ca am ras de la inceput in sinea mea, dar nu ma pot abtine, zau, mi s-a parut prea funny treaba asta, mai ales ca a venit si replica unuia dintre ceilalti 2: “eh, asa sunt astia la capitala, ma, cand se strica ceva ei nu repara, inlocuiesc, dar nu se deranjeaza sa il scoata macar pe ala stricat” si al treilea care din nou a fost foarte tare "lasa-i ma, nu vezi ca si cu 2 semafoare ei tot te calca pe trecerea de pietoni cum vor ei", asta fiind aluzie la faptul ca in spatele nostru unu' a trecut pe trecerea de pietoni pentru ca omul avea intermitent dreapta si normal, nu il interesa ca e rosu pentru inainte. 

Alta situatie funny din ultimul timp? Hmmm, sa vedem...a da. Cand ma duc la munca trec prin fata primariei Bucuresti, si doua blonde [ la propriu] se contraziceau pe tema “asta e prima Bucurestiului fata” si replica nu a intarziat sa apara “fata, asta e primaria sectorului 6, primaria Bucurestiului nu exista, e la cotroceni echivalentul primariei bucuresti”, normal ca s-a continuat cu “Hai ca esti nebuna, cum sa fie la cotroceni primaria, acolo sta Iohanis” Si nu stiu cum s-a continuat discutia pentru ca in timp ce au le-am depasit ca sa  nu intarzii la munca ele s-au oprit in fata cladirii ca sa caute scris undeva pe ea daca e primaria bucurestiului sau primaria sectorului 6.

Si lumea ma mai intreaba de ce nu merg si eu ca tot omul cu castile in urechi cand merg pe strada, uite d-asta, ca sa ma mai amuz si eu intre munca si facultate, daca tot nu am timp sa ajung la un stand up comedy, nu?

Si o ultima chestie funny: cand ies de pe strada de la munca exista un semafor, si cum este normal, exista un semafor pentru masini si unul pentru pietoni. O stimabila, tot blonda [la propriu] trece de semaforul pentru masini si se opreste paralel cu trecerea de pietoni[impiedicand masinile care vin din directia perpendiculara cu ea sa iasa] si asteapta la semaforul pentru pietoni, rosu, si in ciuda claxoanelor si a flashurilor primite pentru ca incurca circulatia, ea nu a plecat de acolo pana cand semaforul de la pietoni, da, ala de la pietoni, nu s-a facut verde.

Si cam atat momentan, astea sunt chestiile funny intalnite de mine, si considerate funny de mine, saptamana asta. Sper sa revin curand pe aici cu un alt articol sau, defapt, eu sper cu mai multe, dar sa vedem ce zice si timpul meu, pentru ca am un program al naibii de incarcat semestrul asta cu facultatea si munca. Dar, sa speram ca reusesc sa ma intorc si la vechea mea pasiune, scrisul pe blog. 

O shaorma adevarata

In seara asta am decis sa revin pe blog, si nu oricum, revin in forta si va prezint un nou ‘personaj’, pe T. Mai exact o sa va ‘explic’ si voua cum se mananca o shaorma adevarata. Cum eu oricum mancasem in ultimul doar shaorma de slaba calitate am zis sa mergem si noi la calif sa mancam o shaorma adevarata. Dar acum ziceti si voi, am shaorma la 5 lei medie si 7,5 lei mare la aproximativ maxim 100m de caminul meu, bine, defapt e oferta, 2 medii la 10 lei sau 2 mari la 15 lei, dar indeplineste 2 criterii de baza ale bugetului si statutului studentesc: aproape de casa si ieftin. Dar na, din cand in cand mai trecem si pe “good stuff” ca sa zic asa si merg eu frumos cu T. sa ne luam cate o shaorma de calitate. Bine, T. a facut asta, eu am fost mai din topor, ca na, asa sunt eu, mai de la tara si am mers pe clasicul  “cu de toate”. T. in schimb si-a luat o shaorma ‘adevarata’, fara discutii. Ca sa incep cu inceputul, ca na, pana la urma asta este fundatia fizica a shaormei, o sa incep cu lipie integrala, de vita, cu salata, castraveti murati, rosii, patrunjel, extra legume si cu sos de vinete in loc de maioneza. Ca sa intelegeti, asta se numeste la T. shaorma, nu lipie normala, nu maioneza, nu cartofi, nu, fara din astea, legume cu niste carne de vita asezonate cu un sos de vinete si imbracate intr-o lipie integrala. Lipie integrala pe care, asa ca fapt divers, o folosesc baietii acolo atat de des incat a trebuit sa asteptam sa se faca una, adica na, nu ca nu aveau desfacute, le-au terminat pana am ajuns noi, asta este singura si unica explicatie. 

Asa se intampla cand vrei sa mananci shaorma desi esti la dieta, dar chiar si asa, eu i-am explicat ca s-a intins, dar nu a vrut sa ma creada. A pus si patrunjel in ea, si rosii, si salata, dar cel mai cel, a combinat tot mixul ala de legume ivelite in lipie integrala cu carne de vita. Ce shaorma e aia cu carne si patrunjel? M-a dezamagit profund T. in aceasta seara cand am vazut cum poate sa manance shaorma. Sau poate m-a dezamagit atat de tare pentru ca sunt eu mai de la tara si merg pe principiul: picanta cu de toate si extra ardei.

Dar dupa cum se observa mi-am invatat lectia, acum stiu cum se comanda o shaorma. Ma indoiesc totusi ca la shaorma din spatele caminului meu au lipie integrala si sos de vinete, sau carne de vita, dar cred ca o sa renunt de tot la ce nu au, adica daca nu au shaorma la lipie integrala cu extra legume, carne de vita, patrunjel[ca este de baza] si sos de vinete o sa raman la ce au din lista, adica la o shaorma fara lipie cu rosii salta ceapa si castraveti murati, mama mama ce nebunie, deja ma imaginez mancand un asa deliciu.

Si cum eu sunt o persoana foarte simpatica si adorabila, am impartasit si cu voi cum se mananca defapt acest preparat atata de special si aparent complicat, ca poate mai sunt si altii ca mine care merg pe principiul clasic: cu de toate, adica na, doar nu degeaba este atat de populara vorba “o shaorma cu de toate”, nu? Dar totusi, multumesc T. ca m-ai luinat si ca mi-ai aratat si mie ce inseamna shaorma cu adevarat. 

It's here!

Din cauza unor probleme tehnice, nu am avut net in regie pana acum o ora, articolul asta a venit putin intarziat, dar a venit. Ideea este ca anul asta eu beau de 3 ori de ziua mea, prima transa este bifata de aseara, a doua urmeaza diseara si ultima luni, dar nu am uitat de a 4-a care este la fel de extrem de importanta pentru mine: astazi, acum, aici, cu voi. Adica, hellloooo, normal ca bem vodka cu suc de mere si aici si anul asta. Toata lumea sa ia un pahar de sampanie 

Acum sa ne dam frumos pe vodka cu suc de mere

Nu e problema, cine nu vrea vodka cu suc de mere avem si alte forme de alcool, just pick one.

Si ca sa mearga totul frumos, parca merge si o felie de tort, nu?

Si acum sa o dau pe din alea cu maturitate si chestii? Bine, ce e drept m-am schimbat destul de mult fata de anul trecut pe vremea asta, dar astazi sunt acelasi copil mare care se bucura din absolut orice si uitati ce animal dragut am primit cu care sa dorm la camin[se face si perna]:

Da, nu am multi prieteni apropiati, dar ii ador pe cei pe care am chiar daca sunt incapatanati si nu asculta cand zic ca nu vreau cadouri pentru ca mi-au dat deja cele mai frumoase cadouri prin clipele petrecute impreuna, but i love them anyways. So...petrecerea continua, 3 zile si 3 nopti ca sa ma simt eu bine la 21 de ani, pot sa beau alcool legal in america, uhuuu.

Si pentru ca am zis ca astazi sunt din nou, toata ziua, fara exceptii, din nou acel copil mare : Happy Birthday to me

Still there, it's coming

In fiecare an ma bucur foarte tare si cu muuult timp inainte de faptul ca vine ziua mea. Da, dupa cum stiti sunt genul ala nebun de persoana care se bucura cand imbatraneste. De ce? Simplu: varsta este doar un numar, eu sunt in continuare un copil mare. Bine, ce e drept...m-am cam schimbat in ultimul  timp independent de vointa mea, nu doar in bine, adica m-am maturizat, i’m so fucking scared right now, really. Si nu ma refer ca m-am maturizat doar pentru ca am un job, nu, dar desigur, da, face parte din maturizarea mea. M-am maturizat adica am inceput sa gandesc altfel, percep lucrurile altfel, iau deciziile altfel. Si partea nasoala este ca nu doar ocazional, ci mereu am mentalitatea asta, adica da, inca sunt acel copil mare caruia ii place sa se alinte si sa fie rasfatat si sa glumeasca mult, dar asta o fac ocazional, adica pana cand si colega de camera a ajuns sa imi spuna intr-o seara cand am plecat dintr-un pub si ea voia sa mergem si in club “zici ca esti ai mei, dar si ei cred ca stateau mai mult in oras daca ieseau vineri seara chiar daca se duceau sambata la munca”. Ma gandesc la deciziile pe care le iau, adica ma gandesc la efectele deciziilor si actiunilor mele. Va vine sa credeti ca inca vorbesc despre mine aici? In fine, lasand asta, lucrez la procesul meu de ‘dematurizare’, sper sa il si finalizez la un moment dat. Defapt nu m-am exprimat bine, lucrez la a redeveni copilul ala care se bucura din absolut orice si lua decizii spontane si ilogice doar pentru ca asa considera pe moment, si sa fiu persoana matura la munca si in situatiile care cer asta.

Ideea este ca acum 3 ani am postat un articol foarte funny, da, inca mi se pare funny discutia mea cu A. de atunci, in care spuneam ca eu si la 70 de ani o sa beau vodka cu suc de mere. Ghiciti ce, acum 3 ani cand am scris acel articol urma sa fac 18 ani, adica sa pot bea legal alcool, anul asta o sa pot bea alcool legal si in America, daca o sa ajung vreodata acolo.

Da, e mai naspa acum, adica sambata, pe 30, am examen, e sesiune, eu sunt o persoana stresata si fara chef de socializare mai mult de 5 minute, cu mintea in toate partile si cu gandul la o mie de lucruri, si nu in sensul bun, in sensul ala matur de am zis mai sus ca am inceput sa gandesc. Dar un lucru nu s-a schimbat de atunci: inca ma bucur ca e ziua mea si inca ma mandresc cu varsta pe care o implinesc, o consider o realizare ca am ajuns pana aici si normal, o sa beau vodka cu suc de mere de ziua mea ca altfel nu se poate, nu? Da, o sa beau in camera, dar o sa beau, un pahar ca dupa rup patul in 5 dat fiind ca am examen dimineata la 9, dar daca nu beau vodka cu suc de mere nu a fost ziua si punct. Si ziua mea o sa fie, ca e in fiecare an si o sa tot fie, sper, adica macar pana la 70 de ani ca sa pot sa beau cu A. in continuare vodka cu suc de mere, dupa...Dumnezeu cu mila, daca ating 70 de ani o sa fiu o persoana mai mult decat multumita cu anii pe care i-am trait.     

Si cam atat, pana una alta eu ma intorc la invatatul meu[ da, o sa povestesc despre sesiunea asta cand se termina, mult mai nasoala decat anul trecut] si astept, trist este ca nu cu acelasi entuziasm ca in anii trecuti, adica examenele astea mi-au cam redus orice stare de fericire si de socializare, dar inca exista, inca imi apare un zambet idiot pe fata cand ma gandesc ca vine ziua mea si da, astept sa imbatranesc, chiar daca stiu ca o sa fie o zi ca oricare alta, dar pentru mine, in mine, o sa fie o zi speciala. O sa revin atunci, ca in fiecare an, sa va servesc si pe voi cu tort si, normal, vodka cu suc de mere verzi, da, neaparat mere verzi.    

Atmosfera generala

Am intrat pe modul ‘creativ-scriitoresc-boschetaresc’, stau intre 4 pereti cu draperiile trase, singura sursa de iluminare din incapere este lumina de la aeroterma, o lumina calda si usor relaxanta care te indeamna sa dormi, sticlele de bere si alte forme de alcool tin loc de podea si de scaun uneori, mirosul predominant din camera este de aer inchis si de tutun, iar in jurul meu este mai mult fum de tutun decat aer, daca deschizi usa si vrei sa intri in ‘vaguna’ mea pe moment o sa ai impresia ca ai intrat intr-o camera de afumat. Desi este o liniste mormantala in camera si nici o alta forma de viata in afara de microsistemele formate in sticlele de alcool si prin mucurile de tigara pomenite mai sus si de mine, dar la mine uneori am dubii daca mai sunt sau nu o forma de viata, stau cu castile imense pe urechi si ascult o muzica sobra si dubioasa care imi accentueaza starea de delir si de apasare sufleteasca, de incompetenta si incapabilitate de evoluare, si cu un laptop jumatate nefunctional si cu o cantitate de alcool pe si in el mai mare decat tot ce a ramas adunat in sticlele din jurul meu si mai mult scrum de tutun decat este in scrumiera care este acum, doar de decor, langa mine pe biroul care nu ti-ai fi dat niciodata seama ca este acolo fiind acoperit in intregime de sticle, resturi de shaorma si mucuri de tigara. Dar cu toate astea laptopul inca merge, probabil ii place si lui, sau doar s-a acomodat la conditiile existente. Ma uit de 3 zile la o foaie goala de word pe un ecran de laptop care palpaie parca doar sa ma ameteasca pe mine mai tare. Uneori mai apar cateva litere negre pe foaia asta alba, dar cu o viteza de n ori mai mare decat cea cu care au aparut si dispar ca si cand nu ar fi existat niciodata acolo, si raman din nou, in aceiasi atmosfera, cu aceiasi melodie dubioasa pe fundal, in casti, si cu mainile tremurande pe tastatura si cu foaia alba in fata. Trantesc clapeta laptopului si imi mai aprind o tigara in timp ce desfac o alta sticla de alcool in asteptarea inspiratiei de parca de asta ar depinde intreaga mea existenta, dar nu vine, nu a venit nici ieri, nici saptamana trecuta, nici luna trecuta, nici astazi, cel mai probabil nici maine, nici saptamana viitoare si nici luna viitoare. Mai aprind o tigara imediat dupa ce o sting pe precedenta si termin alcoolul ce a mai ramas in sticla deschisa acum 5 minute, si o tin asa in continuare pana cand, la un moment dat, acum, maine, luna viitoare, anul viitor, inspiratia o sa isi aminteasca de mine si o sa ma viziteze.

Mda, si cam asta se intampla cu mintea mea obosita de invatat, dat fiind ca este sesiune. Tot textul de mai sus este pura fixiune nascuta de mintea mea aberanta si din nou, obosita, dupa ce a vazut urmatoarea poza pe un grup de facebook din regie: 

Am constientizat ca a trecut aproape o luna si eu nu am postat nimic anul asta si parca nu e ok, chiar deloc si cum nici inspiratie nu am de ceva interesant si nici eu nu am facut nimic interesant cu viata mea pana acum ca sa merite povestit am zis sa o dau putin pe fictiune ca si asa pana acum nu am avut nici un articol de genul. Oh da, si este si un fel de articol de “nu, inca nu am murit, i’m still here” 

S-a mai dus unul

2015...2015 a ajuns si el l-a final. A fost un an interesant pentru mine, cu multe lucrurile la care nu m-as fi asteptat. Dar sa incep clasic, ca in ultimii ani. La ziua mea, desi a fost in sesiune, sambata si luni aveam examen, m-am distrat foarte bine, a fost prima mea petrece in camin si am dat o explicatie despre gesturile, poate mici pentru altii, dar imense pentru mine pe care le-au facut cateva persoane de ziua mea. Dupa care am tras linie si v-am aratat cum s-a terminat prima sesiune pentru mine, asa cu bune si cu rele, ideea este ca pe 31 august am avut o zi fericita cand am terminat cu totul si media 8,1 de pe primul semestru s-a transformat in 8,6, a doua sesiune a fost si ea cum a fost, mai rau decat prima as putea spune eu, dar cu bune si cu rele s-a terminat primul an de facultate si normal ca nu am rezistat, v-am spus asa, mai pe scurt, ce s-a putut spune, cum a fost si primul an de camin. Dupa prima sesiune colega de camera a fost foarte funny, am spus ca inca este funny atunci, ei bine, inca este si acum. Am spus ca poate se poate si am constatat ca m-am cam maturizat intr-o oarecare masura, apoi incepand cu vara, cand am inceput sa muncesc si pana in prezent mi-am dat seama ca poate chiar m-am maturizat pe anumite planuri, dar nu mi se mai pare ceva de speriat,  mi se pare ceva ok pentru ca pot sa controlez asta oarecum. C. si A. au mai aparut si ei si anul asta pe blog, normal ca altfel nu se putea, dar nici nu as vrea sa fie altfel pentru ca sunt 2 persoane foarte importante pentru mine, chiar daca ne mai si ciondanim si alte chestii, ei doi o sa fie mereu doua persoane extrem de importante si speciale pentru mine si o sa fiu mereu acolo pentru ei chiar si cand poate dau impresia ca nu sunt, si sper ca stiu si ei asta. Colega mea de camera este o persoana foarte smechera, cea mai tare persoana ever, cand am racit a facut cel maidragut gest pentru mine, nu o data, in fiecare dimineata chiar.

Si acum asa, pe langa ce am povestit deja pe blog, anul 2015 a fost unul interesant pentru mine, suprzintor, dezamagitor, dar in acelasi timp frumos. Am cunoscut persoane noi, am intarit legatura cu persoane vechi, au pierdut sau subtiat legatura cu persoane vechi, am ajuns sa imi exteriorizez sentimentele intr-o maniera care mi-a socat aproape toti prietenii, dar cel mai mult pe mine, fara nici un dubiu, insa imi place, sau mi-a placut, nu stiu daca inca mai e sau pentru cat o sa mai fie, dar cat a fost, cat o sa mai fie, chiar m-am simtit bine si mi-a placut, a fost chestie noua pentru mine.

De cativa ani de cand fac articolul asta de final de an, imi stabilesc o lista de cateva obiective pe care as vrea sa le ating in noul an. Sa vedem ce am reusit din ce mi-am propus anul trecut. Nu am reusit nici anul asta sa ajung unde in 2014 nu am reusit, dar nici nu mai incerc, asta a fost sa fie, viata merge inainte oricum cu sau fara Automatica. Am trecut cu bine peste primul an de facultate, intr-un final, dar am trecut cu bine. Foarte funny mi se pare ca acum am realizat ca anul trecut mi-a pus pe lista si “sa permit altor persoane sa intre in viata mea”, garantat ma refeream la altceva atunci, dar desi am uitat complet de asta am facut asta, am lasat alte persoane sa intre cu adevarat in viata mea, sa ma cunoasca asa cum sunt eu cu adevarat. De distrat da, pot spune ca m-am distrat anul asta, de schimbat nu m-am schimbat in sensul de a nu mai fi acel cineva mereu acolo pentru persoanele care nu sunt niciodata acolo pentru mine cum am sperat, dar da, m-am schimbat, m-am maturizat, mi-am constientizat multe lucruri si le-am acceptat, abordez lucrurile altfel acum, dar in esenta inca sunt acelasi copil care crede in povesti. Activitatea pe blog din pacate nu mi-am reluat-o asa cum mi-am dorit, de lucrat da, am lucrat mai mult, am lucrat cu adevarat, am un job “real” din ala clasic si cu tot tacamul, ah, si am uitat sa va spun, dar de o luna si ceva ma duc la munca doar la pantaloni, camasa si uneori si cravata, office things. In vara am plecat, nu fara destinatie, am ajuns si in  locuri in care nu ma asteptam, deci pe jumatate, se pune?

Per total, acum daca tragem linie, o mare parte din ce mi-am propus s-a realizat, deci pot spune acum ca 2015 a fost un an destul de bun si productiv pentru mine.

In 2016 ce obiective sa imi propun?

- sa ma urc in tren dimineata si sa plec undeva, oriunde pentru o zi

- sa incerc sa am din nou incredere in mine si in altii in jurul meu

- sa tratez asa cum ma trateaza fiecare

- sa ajung cu jobul in stadiul in care mi-am propus momentan

- sa invat engleza

- sa revin pe blog cu adevarat odata si pentru totdeauna

- sa se termine si anul 2 de facultate cu bine

- sa pot sa ma exteriorizez

Si gata, ajunge ca deja e prea lung articolul asta dupa o absenta prea mare. Va urez un an nou plin de realizari si bucurii, sa fiti inconjurati mereu de cei dragi voua si sa profitati de fiecare oportunitate ce vi se iveste, in viata nimic nu este intamplator, totul are un rost, chiar si dezamagirele, sunt o lectie pentru viitor, profitati de orice si nu lasati nimic sa va doboare, cu entuziasm si cu capul sus iesiti din orice situatie. Un An nou fericit! 

Nici azi, dar intr-o zi...

As avea atat de multe de spus, dar in acelasi timp ratiunea ma impiedica sa scriu in acest moment tot ce imi trece prin minte, nu inteleg de ce, si incerc sa ma opun, sa imi fortez mainile sa scrie cum scriau candva, aporape singure, dar ratiunea imi blocheaza gandirea si toate ideile pe care le aveam in momentul in care am deschis pagina asta alba au disparut instant, si acum stau din nou, ca aproape in fiecare zi, de altfel, si ma uit la o pagina alba si nu stiu ce sa scriu, tastez cateva cuvinte, apoi le sterg pentru ca nu au nici o logica, dar astazi NU! Astazi, de astazi, o sa ma fortez sa scriu, poate nu o sa si postez tot ce o sa ma straduiesc sa scriu, dar o sa ma straduiesc sa fac asta, ca sa imi revin, ca sa recagasesc lucrul care m-a facut intotdeauna sa ma simt mai bine, sa regasesc pasiunea care ma facea sa ma simt intr-o alta lume, intr-o lume a mea, mult mai buna, scrisul. Stiu, niciodata nu am scris poetic sau pompos sau ceva concret, dar mereu ma relaxam facand asta, mereu era o placere sa fac asta, acum ma fortez, nu este bine, pauzele lungi si dese nu sunt cheia marilor succese, clar nu, sau cel putin nu pentru mine in domeniul asta. Dar intr-o zi o sa vrea, o sa imi revin, am nevoie de ceva care sa imi declanseze din nou mainile, si cel mai probabil acel ceva este o heitereala clasica, cum faceam la inceput, si dat fiind ca stau inca 3-4 zile acasa, am o presimtire ca o sa vina pana la sfarsitul anului acel declansator.

Si dat fiind ca inspiratia iar m-a parasit cand am vazut pagina alba in fata ochilor, o sa ma rezum la a spune La multi ani, Stefan! Si La multi ani, Stefania! De pretutindeni. 

Cineva trebuia sa o spuna

Acum, in ajun de Craciun, un articol putin mai diferit. O sa fac o “descoperire” care o sa ii surprinda, dar nu dezamageasca pe cei ce cred in magia Craciunului si in Mos Craciun: Mos Craciun si Elfii lui sunt ingineri! Da, asa se explica de ce in fiecare an Mos Craciun revine in Politehnica chiar in perioada in care ar trebui sa fie ocupat cu pregatitul cadourilor. Si da, asa se explica cum de acolo la Polul Nord, in atelierul lui foarte sofisticat si tehnologizat care functioneaza fara sa fie alimentat la o sursa de energie de orice forma Elfii pot face produce toate acele jucarii simple sau complexe. Totul este pur ingineresc acolo pentru ca na, inginerul se cunoaste si cineva trebuia sa o spuna, desi toata lumea s-a gandit la asta pana acum. 

Sper ca diseara sa fiti inconjurati de familie si maine dimineata sa gasiti sub brad tot ce va doriti. Stiu ca eu cel putin am primit deja ce am vrut de Craciun anul asta, si aici nu ma refer la lucrurile materiale, dar daca tot am facut un articol in care va prezint aceasta realitate a laboratorulu lui Mos Craciun, vreau sa spun si Multumesc. Vreau sa ii multumesc Mosului ca tot anul, nu doar acum de Sarbatori, mi-a oferit cel mai de pret lucru pentru mine: prieteni care sa fie acolo pentru mine, prieteni cu care sa rad, sa plang, sa ma distrez, sa sufar, sa impartasesc. Multumesc mosule si multumesc si acestor persoane pentru ca au fost acolo pentru mine nu doar cand aveam nevoie de ei, dar si pentru ca mai ales atunci nu m-au lasat, si pentru ca m-au lasat la randul meu sa fiu acolo pentru ei.

Si cum ultima jumatate de an a fost destul de aglomerata pentru mine, astazi punem totul pe pauza si fug sa fac ultimele cumparaturi pentru Craciun si dupa am fugit acasa, pentru ca de Craciun toate drumurile duc acasa.

Sarbatori Fericite! 

De data asta ma uitam

Stiu ca am zis pe facebook ca mi-a revenit pofta de heiterit, urmeaza cat de curand probabil si o heitereala, dar pana atunci sa mai scriu un articol despre A. Am fost ieri in Carrefour sa cumpar diverse pentru in camin si A. a venit cu mine, la fel, pentru diverse. Si cum pe atunci nu stiam ca o sa strabat bucurestiul de la un capat la altul in mai putin de o ora nu ne-am grabit, ne-am plimbat, ne-am uitat la toate prostiile pe acolo si la un moment dat, o aud pe A. “nu ai voie sa cumperi lumanari parfumate ca niciodata nu le iei parfumate, le iei doar colorate” si eu cu o fata de copil mic si nevionat (cum si sunt de altfel) sau cam ca acest catel:

“nu ma uitam la ele”, evident, raspunsul lui A. nu a ezitat sa apara, a venit inca dinainte sa termin eu bine de spus acele 5 cuvinte “deloooc, daca erau mai ieftine acum erau deja in cos”.

Bine, ce e drept, nu stiu daca va mai amintiti sau daca am povestit aici, dar anul trecut am cumparat o “galeata” de lumanari din alea mici si colorate care erau puse in sectiunea de lumanari parfumate, si normal m-am gandit ca sunt parfumate, 54 de lumanari, pret bun, in “sectiunea” de lumanari parfumate, mai multe culori, la ce sa ma gandesc? Bai multe lumanari parfumate si ieftine, culori diferite, deci arome diferite, le iau, si imi iau si suport pentru ele, normal. Surpriza a fost cand am ajuns acasa si am descoperit ca defapt nu sunt parfumate si am ramas cu o gramada de lumanari colorate frumos si neparfumate, inca mai am din ele daca are cineva nevoie.

Dar multumesc A. ca ai grija de mine, si da, daca ar fi fost mai ieftine le-as fi luat pe alea ieri pentru ca alea erau parfumate!!!! Sau cel putin asa cred, bine, de data asta probabil as fi citit pe ele, cred.