It's feels so good

Am reusit sa ajung la o concluzie finala. Se spune ca trebuie sa ierti ca sa poti uita si merge mai departe. Nu am putut sa iert pentru ca niciodata nu am inteles “de ce?”. Nu, nici acum nu am inteles, nici acum nu stiu, dar acum m-am impacat cu ideea ca nu o sa primesc niciodata un raspuns la intrebarea mea, sau cel putin nu unul sincer, asa ca nu o sa intreb niciodata direct. Dar, da, exista un mare dar: DAR, iert ca sa pot sa uit. Iert persoana respectiva pentru tot ce a facut, ma iert si pe mine pentru ca i-am permis si uit ca a existat vreodata, este oricum primul meu mare regret, dar oricum tot ce a fost cu persoana a cam fost din categoria “toate au un inceput”, insa tot raul spre bine. Astazi am realizat ca sunt bine, ca pot sa iert si sa uit ca sa merg mai departe. Asa ca...i forgive you and i will forget you ever existed in my life.

Se simte foarte bine sa te eliberezi spiritual. Asa ca de acum inainte tot ce o sa fac o sa fac cu gandul in primul rand la mine, nu o sa mai tratez pe nimeni ca o prioritate cata vreme ei ma trateaza ca pe o ultima optiune, o sa merg pe principiul “te tratez asa cum ma tratez”, normal, nu chiar cu toata lumea, exista 2-3 mici exceptii de regula, dar, cui nu o sa ii convina, sincer, in momentul asta nu consider ca e problema mea, daca nu o sa le placa sa fie tratati asa cum trateaza sa schimbe ei modul in care ma trateaza si o sa il schimb si eu, sau, cel mai simplu, sa plece, am pierdut atat de multe persoane importante si inca sunt ok, incat nu cred ca o sa simt o diferenta prea mare daca pleaca si cateva persoane “mici” din jurul meu. Incepand de astazi eu sunt prioritatea mea si punct.