It's feels so good

Am reusit sa ajung la o concluzie finala. Se spune ca trebuie sa ierti ca sa poti uita si merge mai departe. Nu am putut sa iert pentru ca niciodata nu am inteles “de ce?”. Nu, nici acum nu am inteles, nici acum nu stiu, dar acum m-am impacat cu ideea ca nu o sa primesc niciodata un raspuns la intrebarea mea, sau cel putin nu unul sincer, asa ca nu o sa intreb niciodata direct. Dar, da, exista un mare dar: DAR, iert ca sa pot sa uit. Iert persoana respectiva pentru tot ce a facut, ma iert si pe mine pentru ca i-am permis si uit ca a existat vreodata, este oricum primul meu mare regret, dar oricum tot ce a fost cu persoana a cam fost din categoria “toate au un inceput”, insa tot raul spre bine. Astazi am realizat ca sunt bine, ca pot sa iert si sa uit ca sa merg mai departe. Asa ca...i forgive you and i will forget you ever existed in my life.

Se simte foarte bine sa te eliberezi spiritual. Asa ca de acum inainte tot ce o sa fac o sa fac cu gandul in primul rand la mine, nu o sa mai tratez pe nimeni ca o prioritate cata vreme ei ma trateaza ca pe o ultima optiune, o sa merg pe principiul “te tratez asa cum ma tratez”, normal, nu chiar cu toata lumea, exista 2-3 mici exceptii de regula, dar, cui nu o sa ii convina, sincer, in momentul asta nu consider ca e problema mea, daca nu o sa le placa sa fie tratati asa cum trateaza sa schimbe ei modul in care ma trateaza si o sa il schimb si eu, sau, cel mai simplu, sa plece, am pierdut atat de multe persoane importante si inca sunt ok, incat nu cred ca o sa simt o diferenta prea mare daca pleaca si cateva persoane “mici” din jurul meu. Incepand de astazi eu sunt prioritatea mea si punct. 

I don't care anymore

Stiti ce e interesant? Momentul ala aiurea cand se intampla ceva neplacut in viata ta, te afecteaza pe moment, dar apoi realizezi ca...nu e prima oara, stii sigur ca nu o sa fie nici ultima, si dupa un timp destul de scurt pur si simplu nu te mai afecteaza, devi imun. Si treaba asta se intampla fara sa iti planifici, pur si simplu dupa un punct subconstientul tau ia atitudine si te transfora intr-o persoana imuna la acele gesturi pentru ca in loc sa iti imprime in creier lucrurile pentru care ar trebui sa treci cu vederea, cum s-a intamplat de fiecare data, iti transmite niste impulsuri fara o tinta anume, este pur si simplu nimic.

Poate e bine, poate e rau, nu stiu, pentru ca am ajuns la punctul ala de imunitate se pare, desi pe moment m-a afectat foarte tare, dar orice usa inchisa in nas inseamna o alta usa deschisa pe care sa poti intra linistit si fara probleme.

Nu prea are sens, nu? Stiu, nici pentru mine nu prea are. Nu, nu are. Nu prea imi pot explica chestiile astea, dar...se inampla cu sau fara voia mea se intampla. Pe de-o parte cred ca era timpul ca subconstientul meu sa ia atitudine, pe de alta parte incep sa cred ca nu face o treaba prea buna daca ma lasa sa constientizez totusi treaba asta, nu? 

Momente si momente

Exista momente cand cedezi din diverse motive si vrei sa faci un lucru pe care apoi l-ai regreta, stii ca vei regreta, dar totusi vrei sa o faci, simti ca ar putea exista cumva o “minune”, chiar daca esti constient ca nu o sa fie nimic diferit si apoi o sa regreti. Dar exista si momente in care acele regrete de dupa acel telefon sau dupa acea discutie in care spui ca ajunge si ca nu mai vrei si blochezi numarul, blochezi facebookul, blochezi tot ce se poate, stergi numere, stergi tot. Apoi exista din nou acele momente de slabiciune si incerci sa le rezisti, dar cedezi, esti slab, apoi observi ca nu ai cum sa suni, nu ai pe ce, numarul deja nu mai este salvat in memoria ta, nici in memoria telefonului, nici in istoricul apelurilor, nici in istoricul mesajelor, nici in nimic, pur si simplu nu mai e nicaieri. In momentul ala nu stii daca sa te urasti sau sa te bucuri ca ai avut un moment rational suficient de puternic incat sa faci pasul respectiv. Iar intr-un final ajungi din nou la un moment rational si iti spui ca ai procedat corect, trecutul e trecut si trebuie sa ramana trecut si punct. 

Goodbye summer

A venit si ultima zi de vara si cred ca este primul an in care ma bucur ca vine toamna. Dupa cum sitti vara asta a fost destul de urata pentru mine, mult stres, durere, pierderi, dezamagiri, resemnari si cu un nod permanent in gad noi planuri de viitor, dar mai ales noi sperante, noi obiective principale de atins cu orice pret. Dar sa trecem peste capitolul asta pentru ca m-am resemnat cu el, sunt ok.

Cand am vrut sa scriu articolul asta am crezu ca as avea mai multe de spus despre vara mea, dar realizez ca vara mea a inseamna doar luna august defapt, in iunie si iulie am stat cu stresul dupa mine si in prima parte a lunii august eram cu moralul la pamant, o dezamagire constanta ma bantuia, dar am trecut peste ea si m-am bucurat cat am putut si de ultima luna de vara. Am ajuns si la mare anul asta 2-3 zile si a fost destul de ok, am iesit in oras, m-am simtit bine, m-am distrat...se poate spune ca a fost totusi o luna destul de ok, dar cam asta a fost toata vara mea...nu am nimic cu care sa ma mandresc, nu am nimic sa povestesc, asta a fost tot...

Toamna, te rog sa fi mai buna decat vara asta!

...(43)

Inca o postare pentru tine, doar ca asta e ultima! Cu a 43'a postare inchei acum (dupa fix un an...exact azi se face un an, da...inca stiu) seria "..." ! Doar ca nu am stiut daca sa inchei cu "Iubesc sa te omor" sau "Fiecare zi fara tine" asa ca am ales sa inchei cu ceva mai...nu stiu cum sa'i zic...am ales sa inchei cu un "Adio"...