Dezamagitor

Dupa ce v-am povestit despre mini experimentul meu din metrou o sa va mai povestesc un altul. In prima jumatate a anului sa spunem ca am iesit mai des in oras decat de obicei, plus ca am avut cea mini chestie cu colega de camera dat fiind ca nu prea aveam timp de stat acasa, daca va mai amintiti am ajuns la un acord si aveam ‘iar e luni’ si in fiecare luni ieseam, dupa era si marti si miercuri si joi si tot asa. Si uneori observam persoane iesite singure in oras, sa manance sau sa bea un suc/bere ceva. Si mereu ma intrebam cum e treaba asta, niciodata nu am facut asta, adica da, uneori se intampla sa ajung cu cateva minute mai devreme, dar asta nu se pune. Si m-am decis intr-o zi dupa sala sa merg sa mananc inainte sa ma intorc la munca, doar eu. Cum a fost? Interesant. As repeta? Cel mai probabil nu. Adica da, mi s-a parut interesant, dar trebuie sa recunosc ca m-am cam foarte plictisit. Adica am stat continuu pe telefon pana mi-a venit comanda, asta dupa ce chelnerul s-a uitat dubios de cateva ori la mine, am mancat si dupa am continuat sa stau continuu pe telefon pana mi-am terminat bautura si mi-a adus nota. De ce mi s-a parut interesant? Pentru ca a fost ceva nou pentru mine, dar cam atat, nu mi s-a parut ceva suficient de interesant incat sa repet experienta asta, e chiar destul de plictisitor, si nu, nu recomand altora sa incerce asta...adica nu e nimic fun, nu e nimic intrigant, nu e nimic interesant la a sta singur la o masa, mai ales daca nu aveti baterie la telefon ca sa aveti totusi un mod de a umple timpul clar un mare nu.

So... rezultatul experimentului: o dezamagire totala clar de nerepetat.

Da, da, da...e semn de independenta si bla bla bla, dar mie personal mi s-a parut foarte plictisitor si clar nu ceva pentru mine, poate altii apreciaza acest lucru altfel, eu am ajuns la concluzia ca daca vreau sa mananc in oras si nu am cu cine sa ies mai bine comand si stau acasa, m-as plictisi mai putin. 

Noroc? O sa am nevoie

M’am trezit cu chef de treaba, dupa ce am injurat tantarii aia nesuferiti toata noaptea, abia la 4 si ceva m’au lasat sa adorm, am facut un dus, am baut cafeaua si am mai citit niste tampenii de stiri pe site’ul unui program tv, m’am imbracat frumos, mi’am aranjat freaza ciufulita cu breton stramb sa arate cat mai ok, mi’am scos la imprimanta CV’ul in multe exemplare, le’am bagat intr’un dosar si dosarul intr’o mapa, telefonul in buzunar, portofelul cu acte in celalalt buzunar, cheile si ele intr’un buzunar, m’am incaltat, mi’am bagat castile in urechi si am plecat.

Am plecat in cautarea unui loc de munca pe vara…macar 2 luni sa lucrez si eu, nu? Nu mi’e frica de program, nu’mi e frica de trezit devreme si culcat tarziu, fac asta tot anul in timpul liceului, nu? Nu mi’e frica de persoane peste care o sa dau, nu mi’e frica de munca. Vreau sa vad cum e sa muncesti cu program fix, zi de zi. Si da, am nevoie de bani… Am 18 ani, e vara, vreau si eu sa ies in oras, vreau si eu petreceri, vreau si eu mare, munte, plecari neprogramate, vreau si eu aia si aia si aia, chiar si cealalta. Chestii obisnuite stiu, dar pentru chestiile astea obisnuite am nevoie de bani, bani pe care nu’i am…asa ca…singura solutie: sa facem niste bani, nu?

Urati’mi succes, presimt ca o sa am nevoie. Am plecat in vanatoarea unui job astazi! 

Chelneri, vanzatori, ospatari?

Exista cineva care nu a luat contact direct macar o data cu un chelner/ospatar/vanzator? Nu cred! Ca tot a fost si inca este VARA m’am plimbat mai mult si am luat contact mai mult si mai des cu vanzatori/chelneri/ospatari si am observat o chestier pe care mi’am tot imaginat’o eu : ca e important cum se prezenta un vanzator! Adica parca nici nu’mi vine sa mai cumpar ceva cand respectivul vanzator e lipsit de chef si mai are putin de isi taie venele iar in tot acest timp plescaie plictitist de viata o guma si imi raspunde cand intreb de un produs sau un pref in cel mai mare sictir posibil ca si cand eu cu tupeul meu inimaginabil si inexplicabil de mare imi permit luxul si am nesimtirea crunta de a’l/a o deranja pe el/ea ca vanzator/vanzatoare din scaunul lui extrem de neconfortabil cel mai probabil si din mesajul pe care il scria sau citea  ca sa’mi raspunda mie la niste intrebari pe care helllloooo ar trebui sa le stiu. Ce conteaza ca el isi tine marfa in cutii in spate si nici macar un produs expus eu trebuie sa stiu ca el/ea are sau ca nu mai are si trebuie sa stiu si pretul adica cum imi pot eu permite sa cred ca el/ea este platit/a sa stea acolo si sa ma serveasca pe mine un simplu si banal client?

Ioana(ochiiverzi) a scris si ea despre asta si a descris o intamplare a ei …sper ca nu te superi pe mine dar vreau sa mai comentez o data si aici ce am comentat si la tine. Cum domle sa ai atata tupeu sa ceri unui vanzator sa se deplaseze pana in spate sau unde tine el marfa si sa’ti aduca un produs pe care il are si expus doar pentru ca vrei tu alta culoare? Adica ce? Culoare aia nu era buna? Ca na doar foloseai produsul pentru acelasi lucru…poti sa te stergi si cu servetele galbene nu neaparat rosii…adica chiar ai avut tupeu nemarginit. Ce trebuie sa’l intereseze pe saracul vanzator ca nu se potriveste in decorul tau culoarea galben si trebuie rosu? Acum serios…te’ai comportat de parca omul ar fi fost platit sa fie acolo si sa dea informatii si sa vanda marfa. Cum sa nu te calce putin pe neuroni cand te serveste un asemenea vanzator? Eu daca eram in situatia ei ori ma enervam foarte tare si ii reprosam asta ori numai ca sa fiu eu cu cornite intrebam despre toate produsele pe care le vedeam acolo de pret, de calitate, daca mai are si alte modele , alte culori etc etc pana imi scotea toata marfa si la sfarsit ii spuneam “nu cumpar nimic” sau plecam pur si simplu.