Nu am mai scris de cam mult timp despre A. asa ca
scriu acum, si nu asa oricum, pentru ca A. a fost cea mai tare persoana ever.
Luni seara, cand am venit de la munca m-a asteptat cu mancarea calda pe masa,
mi-a dat sa mananc, mi-a dat si desert, iar asta este cel mai tare gest posibil
pentru mine, sa ma astepte cineva cu mancare dupa o zi in care am fost si la
facultate si la munca, sa nu mai stau eu sa fac asta, ador asta. Si in acelasi
timp A. m-a facut aseara sa realizez ca prostia doare si m-a mai facut sa
realizez foarte multe chestii pe care le ignorasem din cauza unor vorbe anapoda
si din cauza unor idei idioate din mintea mea. Asa ca A.: iti multumesc pentru
ca existi in viata mea, chiar nu stiu ce m-as face fara tine si nici nu vreau
sa aflu vreodata, pentru ca daca aseara am reactionat cum am reactionat in acea
situatie, daca ar fi fost cu tine stiu ca ar fi fost mult mai rau de atat. Nu am
multi prieteni, dar in acelasi timp am cei mai buni prieteni si nu i-as da la
schimb pe o mie, pentru ca intotdeauna calitatea bate cantitatea, iar pentru
mine A. face cate n prieteni de duzina, si ma bucur ca in clasa a 9-a in al doilea semestru mi-am facut curaj
sa ma bag in seama cu ea si ca acum, dupa 4 ani si ceva, aproape 5, inca e
prietena mea. Da, ma mai si supara, vreau sa o bat uneori, dar si ea pe mine,
destul de des, dar altfel ar fi ceva plictisitor, nu? Plus ca cine se aseamana
se aduna. Mersi A.
Am descoperit o chestie foarte interesanta: Nu e
vina mea pentru foarte multe din actiunile mele. De vina sunt mama si tata
pentru ca m-am nascut in zodia varsator. Nu cred in tampeniilea astea cu citit
in carti, prevazut viitor, horscop zilnic si chestii de genul. Adica mi se pare
penibil sa crezi ca li se vor intampla aceleasi chestii catorva mii de persoane
aflate in aceiasi zodie in ziua respectiva, mi se pare aberant, dar in “caracteristicile”
generale da, acolo consider ca exista ceva ceva adevar. Si de cand am gasit o
pagina de facebook interesanta si i-am dat si like, tot urmares postarile
pentru zodia mea si sincer acum, mi se potrivesc toate, dar absolut toate in
cel mai mic detaliu. Unele nu imi plac, normal ca nu imi plac, imi arata si
latura vulnerabila, dar sunt adevarate, adica pe mine cel putin, varsatorul din
mine, il caracterizeaza foarte bine, va las doar cateva exemple, sunt sute de
poze acolo doar pentru zodia mea si toate sunt adevarate:
Hmmm, s-au adunat cam multe, dar sa stiti ca astea
sunt doar o parte din cele descarcate de mine, am selectat din ele
Da, nu stiu ce titlu sa pun articolului asta, defapt nu stiu despre ce sa fie articolul asta, am pur si simplu o stare nasoala, fara un motiv concret si am zis sa incerc sa il pun pe "hartie", dar vad ca nici asa nu prea vrea sa iasa, e un sentiment foarte incapatanat, dar bagam niste muzica si poate trece, nu?
Incep sa cred ca starea mea are legatura cu vorba aia tampita " daca o prietenie dureaza mai mult de 3 ani o sa dureze mereu". Asta se potriveste cu noua piesa de la Delia cu "vaaai ce prostii, cum ca dragostea dureaza doar 3 ani". Cam asa e si cu vorba aia, doar ca e mai mult, vaaai, ce prostii, cum ca o prietenie dureaza etern daca au trecut 3 ani....Dar totusi nu cred ca asta este motivul, ca scriind despre asta nu mi-a accentuat starea, nu mi-a diminuat-o, nu a schimbat-o in absolut niciun fel, deci nu...nu e asta...ma mai gandesc de la ce ar putea sa fie
Recent am stat si am citit
niste lucruri, niste lucruri scrise de mine, niste conversatii, si mi-am dat
seama ca m-am schimbat intr-o oarecare masura, ca mi-am schimbat modul in care
ma exprim, mi-am modificat gradul de subiectivitate pe care il folosesc, ca imi
dozez altfel temperamentul in discutii sau diferite situatii, ca aleg sa cedez
in loc sa ma enervez mai tare in anumite situatii. Mi se pare foarte dubioasa
treaba asta. De ce? Pentru ca la un moment dat, de mai multe ori chiar, mi-am
propus sa ma schimb, dar niciodata nu am reusit, sau cel putin nu am sesizat,
si nici altii, iar acum "schimbarea" asta s-a produs foarte lent pentru
ca se vedea diferenta de la zi la zi, de la saptamana la saptamana, aparea cate
ceva nou, ceva subtil, dar era acolo, nu suficient cat sa il sesizez pe moment,
dar acum, privind obiectiv si in acelasi timp subiectiv le-am observat. Doar ca
acum nu stiu daca e de bine sau de rau. Acum am ajuns la un punct in care imi
pot bloca sentimentele, defapt nu, nu ma exprim corect, le pot suprima, le pot
ascunde, pot sa le tin doar pentru mine, doar in mine. Si treaba asta este
foarte nasoala pe de-o parte, dar bine, intr-o forma sau alta le redau, fie
prin blog, fie prin vorbitul cu anumite persoane pe care le consider speciale,
fie prin dialoguri nebune pe care le aud doar eu pentru ca au loc in mintea
mea.
Uneori imi este dor, dar
de cele mai multe ori imi dau seama ca nu e asa, ca e mai bine acum, pentru ca
pot sa evaluez altfel lucrurile, pot sa “incasez lovituri” fara sa mai arat ca
ma afecteaza, fara sa mai cedez. Chiar recent au fost doua faze, la interval de
cateva zile si cu persoane diferite ca protagonisti, carora inainte le cedam
relativ usor, acum m-am controlat, mi-am facut metaforic un dus rece si am
lasat telefonul si facebookul de-o parte si nu am sunat, nu am dat mesaj, nu am
dat niciun semn, chiar daca in interior simteam cum ma arde ceva, simteam
caldura in mana dreapta, simteam cum vrea sa ia telefonul si sa scrie un mesaj
sau mai grav, sa sune, dar am stins “focul” ala cumva si imi ziceam “nu, e ok,
acum, asa cum e, e ok” si incercam sa ma gandesc la altceva, nu imi venea nimic
in minte, ramaneam tot pe subiectul ala, dar cum le-am invins. Si asta ma face
sa cred ca se poate, cred ca ... nu imi vine sa cred ca spun asta...cred
ca....e greu, dar o sa o spun, cred ca am inceput sa ma maturizez in anumite
privinte.
Bine, dar poate ca totusi
nu s-au facut modificari chiar atat de mari la mine, pentru ca in anumite
situatii totusi am cedat, poate ca e bine sau nu, nu pot sa cataloghez inca
treaba asta dat fiind ca s-a intamplat foarte recent, totusi am realizat prin
asta ca sunt o persoana inca relativ slaba, dar poate in timp o sa se modifice
si treaba asta.
Si am zis ca o sa detaliez si o sa arat pozele mai
“clar” ieri intr-un articol, dar ieri...ieri sa spunem ca am dormit mai
mult...sau nu, mai bine sa spunem ca am invatat pentru examenul de la care doar
ce m-am intors, da, mai bine asa, ieri am invatat. Asa ca detaliez astazi,
acum.
In poza sunt 3 citate de la 3 persoane foarte
dragi mie care mi-au urat in modul lor la multi ani. Sa ii luam pe rand, in
ordinea in care au venit. Incepem cu A. care mi-a dat setul asta de mesaje, la
ora, se vede in imagine ora.
Normal ca nu mi-am dat seama ca e ziua mea, normal
ca nu, dar tot normal este ca am sunat-o sa o linistesc si sa-i explic ca nu
trebuie sa ii fie frica, e ok, si daca trec la varianta imbunatatita 2.0 tot o
sa fie prietena mea si totul o sa fie ca inainte. Dar faptul ca mi-a zis-o
intr-un mod atat de dragut m-a emotionat.
Despre treaba cu versiunea imbunatatita 2.0....ei
bine, aici ideea mi-a venit dupa ce Cha mi-a spus pe facebook si asta “Bun
venit printre astia cu 2.” Si de aici eu am interpreat-o ca fiind versiune
upgradata 2.0.
Sa continuam cu C. In imaginea de sus el este cel
cu mesajul ala infernal de lung. Nu mai pun printscrean-ul ca nu se intelege
bine, asa ca o sa pun cu “copy-paste” mesajul lui. La ce s-a gandit el? Sa
spuna 20 de motive pentru care ii place de mine si sa puna si poza in care stau
in zapada, pe spate cu picioarele ridicate(am mai pus-o pe aici si pe facebook,
nu o pun din nou acum), ca doar am facut 20 de ani...nu vreau sa imi imaginez
cate pagini scria daca faceam 50. Oricum, mesajul este genial, chiar daca unele
nu trebuiau facute publice, are dreptate cu tot ce scrie acolo, poate mai putin
partea cu anm’ul, dar stiti cum e, “cine se aseamana se aduna”. Si asta este
mesajul:
“Pentru ca esti cea mai ciudata persoana pe care o
cunosc.
Pentru ca esti cea mai nebuna persoana pe care o
cunosc.
Pentru ca esti cea mai inventiva persoana pe care
o cunosc.
Pentru ca esti cea mai visatoare persoana pe care
o cunosc.
Pentru ca esti cea mai buna ascultatoare pe care o
cunosc.
Pentru ca esti cea mai diferita persoana pe care o
cunosc.
Pentru ca esti cea mai iertatoare persoana pe care
o cunosc.
Pentru ca ai cele mai idioate idei geniale.
Pentru ca ai cea mai bogata imaginatie.
Pentru ca imi dai cele mai bune sfaturi.
Pentru ca mereu esti acolo pentru mine.
Pentru ca mereu ma faci sa ma simt mai bine.
Pentru ca imi iei apararea in fata oricui chiar si
cand gresesc.
Pentru ca ma certi grav de tot atunci cand
gresesc.
Pentru ca esti prietena mea.
Pentru ca esti unica.
Pentru ca ma iubesti.
Pentru ca te ador.
Pentru ca te iubesc.
Pentru ca e ziua ta.
Si multe alte "pentru ca", dar ma opresc
la 20, ca ai facut doar 20 de ani si chiar esti nebuna, iti iubesti toti
prietenii, bani vad ca tot faci, tine-o tot asa aici, tanara clar o sa fii
mereu, ai mintea unui copil de 2 ani in general, dar in acelasi timp esti cea
mai matura persoana pe care o cunosc, griji nu ar trebui sa ai deloc(stii ca se
rezolva si anm'ul ;) ) si o sa traiesti mereu asa cum stii pentru ca daca iti
spune cineva ce sau cum sa faci o sa faci exact invers :)) Dar pentru toate
astea te iubesc, pentru ca esti prietena pe care nu vreau sa o pierd nicioada
si stiu ca nu o sa o pierd pentru ca ma iubesti, nu poti sa stai fara mine :))”
Celalalt mesaj din imagine este de la M. care
sincer a fost cea mai placuta surpriza de ziua mea, m-a emotionat foarte tare
si m-a lasat la propriu fara cuvinte cand am primit mailul. Si vreau sa ii
multumesc din nou si aici.
Oh si alta surpriza a fost de la google. Adica
stiam ca cei de la google tot fac chestii din astea, dar nu stiam ca face si
personalizate:
Imi ador prietenii, asta e clar si a tinut si C. sa mentioneze, asa ca inchei cu melodia asta:
Articolul asta o sa incerc sa il fac cu caracter
general, dar in realitate se axeaza pe o singura persoana, dar sper sa fie cat
mai general valabil.
Incep prin a spune ca e vorba de prietenie. Mai stie
cineva adevaratul sens al acetui cuvant banal pentru multi? Prietenie nu e aia
pe interes, e aia in care poti sa vorbesti si cele mai banale si plictisitoare
lucruri si celalalt sa asculte si sa intretina subiectul, prietenie e atunci
cand nu trebuie sa spui ca esti fericit sau trist, cand celalalt pur si simplu
stie, prietenie e atunci cand la 4 dimineata nu ai somn si dai un telefon, iar
persoana apelata iti raspunde chiar daca doarmea si o sa vorbeasca cu tine, nu
o sa iti inchida telefonul dupa ce ii spui ca nu e nimic important, doar nu
puteai sa dormi. Si multe altele, si nu, asta e doar prieteni, nu iubire, sau
ma rog, e iubire, dar iubire intre prieteni, nu iubire iubire. Multi confunda
si treaba asta, dar uita un lucru, prietenia poate exista fara dragoste, dar dragostea
nu poate exista fara prietenie. Si si mai multi spun exact din acelasi motiv,
ca nu pot face diferenta, ca nu poate exista prietenie intre o fata si un
baiat. Eu zic ca se poate, daca stii sa faci diferenta intre iubirea pentru
iubit/a si iubirea dintre prieteni.
Exista multe forme de iubire, iubire pentru
parinti, iubirea pentru copii, iubire pentru frati/surori, iubire pentru rude,
iubire pentru prieteni, iubire pentru iubit/a, ordinea este, evident, aleatorie,
fiecare ordoneaza in felul lui.
Si inca o chestie mai spun, spre final. O
prietenie adevarata poate sa treaca prin multe, poate sa reziste distantei si
absentei. Da, poate sa existe si in absenta. Puteti sa va vedeti azi si sa mai
vorbiti peste 2 luni, daca prietenia dintre voi e una reala o sa vorbiti si o
sa comportati ca si cum v-ati fi vazut ultima data ieri.
Sau cand va certati...in orice relatie, de orice
natura, ca si astea ca si iubirea au mai multe forme, fiecarei forme de iubire
ii corespunde o relatie, revenind, in orice relatie, indiferent de natura ei, exista
si perioada mai proaste in care apare cearta, se spun cuvinte la suparare,
fondate sau nu, care dor, care se imprima in subconstient, care ranesc, se fac
gesturi care mai tarziu, la fel ca si cuvinte, se regreta, la fel ca toata
cearta de altfe. Uneori momentul ala in care regreti vine mai tarziu, dar vine,
trebuie sa vina si apoi sa va impacati...pentru ca nu esti tu fara el/ea,
pentru ca simti ca ai multe de spus, dar nu poti, pentru ca vrei ca lucrurile
sa revina la normal, pentru ca iti pasa prea mult chiar daca nu vrei sa o arati
mereu pentru ca ar parea un semn de slabiciune, dar oricum daca iti este prieten
cu adevarat nu poti sa ascunzi, le simte uneori mai clar decat tine...asa ca
trebuie sa vina momentul ala in care regretati toata cearta aia idioata si
faceti ca lucrurile sa revina la normal...
Unul dintre cele mai naspa momente sunt alea in
care atingi o limita si consideri ca trebuie sa inchei cumva asta. Te gandesti
ca cei dragi tie pot fi afectati din cauza ta si apoi cand atingi limita aia
consideri ca cel mai bine ar fi sa te retragi usor usor, nu complet, dar
suficient cat sa nu mai fie afectati cei de care iti pasa si la care ti. Cum
treci peste momentul asta extrem de naspa? Tu nu crezi ca treci, nu vrei sa
treci, vrei sa duci pana la capat ce ti-ai propus, dar apoi apare un prieten care
nu te lasa sa cedezi, in cazul meu apre A. si ma face sa imi dau seama ca nu ar
fi cea mai buna solutie cea pe care o gasisem eu si ma face sa am din nou
incredere si imi da metaforic doua palme care ma trezesc la realitate si ma fac
sa imi amintesc ca am langa minte niste persoane adevarate ca doar nu degeaba
tin atat la ele, nu? Si si ele tin la mine si asta este un sentiment foarte
placut si linistitor.
Stiu, v-am obisnuit ca A. sa va distreze de
obicei, dar astazi am vrut doar sa-i multumesc ca a fost mereu langa mine in
prostiile mele si stiu ca o sa mai fie. Aaaah, dar da, am si o secventa de
mesaj care ii este specific.
Oh si inca o chestie mica....A.? Fara stres ca
trece tot!
A. de foarte mult timp imi tot spune ca nu am mai
scris nimic despre ea de mult...si cam are dreptate. Hai sa remediem asta. Nu
prea imi vine in minte nimic ca si noutate asa ca unii dintre voi, cei care ma
aveti la prieteni pe facebook o sa recunoasteti imaginea, dar o sa aflati si
povestea din spatele ei.
Urma ziua mamei mele si eu voiam sa ii fac o
surpriza, impreuna cu fratele meu i-am cumparat un aranjament de flori si
trebuia sa il ascundem ca eu sa i-l dau la miezul noptii, problema era unde sa
il tin pana atunci sa nu il vada, m-am gandit la A. asa ca i-am dat mesaj sa o
intreb daca ma poate ajuta cu o combinatie in ziua urmatoare...schimbul de
mesaje a decurs asa:
Si ei bine, cum am spus si pe facebook cand am pus
imaginea....”asta inseamna prietenie pentru mine”. Asa ca A. ai ajuns din nou
si pe blog si acum toata lumea stie cine ma ajuta in treburile murdare
muhahahaha!
Stiti cum e treaba asta cu
increderea? Uite cam fix asa:
Da,
si mai stiti cum e defapt? O castigi greu, dar o pierzi repede si extrem de
greu o recapeti. Dar stiti ce e cel mai interesant dupa mine? Ca nu merita sa
lupti pentru increderea cuiva care nu e dispus sa ti-o ofere. Lupti ca sa ce?
Tu ii oferi increderea ta deplina, iar el/ei o ignora sau doar profita de ea si
nu se gandesc sa ti-o ofere si ei pe a lor, sau iti ofera cu portia, asta asa,
doar ca sa-ti alimenteze iluzia, sa te faca sa le oferi mai mult din tine, mai
mult din increderea ta, mai mult din tot ceea ce ai tu de oferit. Ei bine, in
situatii ca asta eu consider ca nu merita sa lupti pentru increderea
persoanei/personalelor respective. Lasa-i in lumea lor, stai in banca ta si nu
incerca sa patrunzi pentru ca vei fi vazut mereu doar ca un intrus, vei exista
fix doar cand are/au nevoie de tine si apoi vei intra subit in umbra, vei fi
lasat de-o parte pentru ca la urma urmei esti doar un intrus in lumea lor.
Te gandesti ca e nasol cand un
prieten iti spune in fata ca nu e bine ce faci, cand te da inapoi, cand iti
spune realitatea, cand incearca sa te faca sa vezi realitatea. Dar stii ce e cu
adevarat nasol? Cand acel prieten o sa-ti spuna banal si sec doar „ok”.
Si
stii de ce e asta cu adevarat nasol? Pentru ca in momentul ala tu ai pierdut un
prieten caruia ii pasa de tine. Cand inceteaza sa incerce sa-ti mai arate
realitatea, cand inceteaza sa-ti spuna ceea ce gandeste sincer, atunci l-ai
pierdut, si greu se va mai intoarce.
De
ce l-ai pierdut? Poate pentru ca tu ai obosit sa il asculti cum „te cearta”,
iar el probabil a obosit sa incerce sa-ti arate ce e bine si ce e rau in zadar.
Dar hei, zambeste! E bine pentru tine, nu? Scapi de un stres, nu te mai ascunde
si recunoaste ca asta e primul gand care iti vine in minte „ieei, am scapat si
de stresul asta”, dar mai tarziu o sa constientizezi ca defapt ai pierdut un
prieten care tinea prea mult la tine.
Am primit aceasta leapsa de la Anyela, mersi frumos >:d<
Pfff ce buna ar fi o masina care sa poata sa dea timpul inapoi…daca as putea sa calatoresc in timp…cel mai probabil…m’as intoarce cativa ani buni…cand imi doream cu fiecare particica din mine sa fiu la tara nu acasa. Da...atunci eram doar un copilas (nu ca acum sunt prea mare) care nu avea in minte decat joaca si distractie!!!
Imi amintesc ca atunci supararea nu tine mai mult de cateva minute…hai fie maxim o ora…dar dupa totul era ca inainte, parca nimic nu se intamplase. Nu’mi pasa de nimeni si de nimic, tot ce imi trebuia era sa ma joc si sa ma simt bine.
Imi amintesc ca din ultima zi de scoala, imediat dupa ore fugeam la tara si stateam acolo toata vacanta fara sa am macar intentia de ma intoarce mai devreme. Ajungeam acolo…luam bicicleta si fugeam …ma duceam sa ma joc cu prietenii mei.
Nu ma simteam nicaieri mai bine ca acolo, cu ei. Imi amintesc si acum de o faza cand o prietena(don't kill me) a umblat cu o cioara moarta…era legata cu o sarma si o tragea dupa ea ca sa ne arate ca nu ii mai e frica de mortaciuni. Saream garduri si ne urcam in pomi, ne rupeam blugii si alergam sa nu ne prinda proprietarii.
Am intrat intr’o scoala veche…inintial pentru ca era o masa de ping-pong acolo si voiam sa ne jucam, dar dupa joc am inceput sa cotrobaim prin “clase” si sa scoatem diverse lucruri de acolo, sa sperie persoane care treceau pe acolo, dar dupa am fost prinsi si a trebuit sa bagam tot inapoi.
Sau daca nu pot sa ma intorc atat de mult…atunci as alege sa ma intorc doar 1-2 ani…in momentele in care exista o persoana deosebita cu care ma simteam foarte bine si aducea soarele in viata mea. As vrea sa retraiesc unele momente si de atunci…cand eram doar noi doi…si ne plimbam…glumeam si toate “nimicurile” alea de atunci care pareau importante.
Imi place adolescenta , dar pot sa zic…cu toata inima…ca parca tot cand eram mici era mai bine, ne distram mai bine parca, era mai linistiti….acum ne strasam si facem din orice nimic o maaare problema[ehehe specific varstei nu?].
Nu stiu daca o sa primesc vreodata un bilet pentru calatoria asta in timp…dar pana atunci…aleg sa raman un copil mare, sa imi pastrez vesnic sufletul de copil [cine ma cunoaste stie si poate sa aprobe…iar cine nu, dar vrea…nu e timpul pierdut:) ]
Nu am poze cu noi de cand eram mici, dar am prieteni de cand eram mici si acum :)
Leapsa merge mai departe la oricine doreste sa o preia:)
.jpg)
