Program de heiterit

Nu am mai heiterit de mult, sau cel putin nu aici, live am mai tot facut asta si chiar si pe pagina de facebook. Subiectul asta l-am abordat deja pe facebook inca din seara in care s-a intamplat pentru ca mi s-a parut mult prea deplasat, mult prea dubios. Pentru cei care nu au facebook sau nu au dat like paginii, dezvolt aici. Cand veneam de la munca intr-o seara, o seara ploioasa, fara umbrela, normal fara umbrela, aproape alergand spre camin trec pe langa un grup de copii, nu foarte mare si cu media de varsta undeva intre 8-10 ani si la inceput, cand ma apropiat mi se pareau sweet, aveam impresia ca  au inceput sa simta deja spiritul iernii si cantau colinde, cand am trecut pe langa ei nu mi s-au mai parut asa deloc pentru ca am auzit “si aduce droguri multe la...” si dupa “semanlul” s-a bruiat, pentru ca din nou, aproape alergam.  Mi s-a parut foarte aiurea si dubios, adica sa fim seriosi, la 8-10 ani sa schimbi un colind atat de dragut, un colind al copilariei pentru foarte multe generatii in asa ceva? Si mai dubios este ca acel copil care canta era tot un zambet, iar ceilalti il priveau oarecum admirativ, deci pentru el, pentru ei, era ceva foarte cool, foarte smecher, foarte interesant, foarte intens. Pentru mine a fost o chestie marcanta pentru toata seara aia....

Something for me...

Stiti momentul ala in care va simtiti cu adevarat bine? In care sunteti impacati cu locul in care sunteti, cu persoane din jurul vostru, cu modul in care decurg zilele, mai mult sau mai putin spontan, cu schimbarile interioare sau din jur? Cred ca intelege toata lumea la ce ma refer, si acum partea mea preferata pe care nu am mai spus-o de mult: sititi cat de tare urasc cand se intampla ceva si da toate astea peste cap? Enorm de tare!

Totul era ok, totul era frumos, nu imi mai pasa, inca nu imi pasa, dar cosmarul s-a intor aseara, si probabil o sa fie din nou si din nou si din nou si din nou, ca si pana acum cateva luni cand disparuse. Dar sititi ce e cel mai nasol? Ca aseara a fost foarte intens, poate din cauza ca nu am mai auzit de foarte mult timp acele cuvinte in somn, poate pentru ca nu m-am mai trezit de mult cu tricoul aproape complet ud pe mine, poate pentru ca nu m-am mai trezit de mult respirand ca si cand as fi alergat la un maraton, poate pentru ca in sfarsit ma simteam si eu bine. Si cand sa vina viata si sa imi spuna ca nu, nu am voie sa ma simt bine, daca nu fix atunci cand imi e mai bine? De ce sa loveasca atunci cand sunt deja jos? Nuuu, atunci cand sunt sus sau ma rog, mai sus, ca sa se simta mai bine lovitura. Adica nu era destul de urat ca oricum imi e greu sa apropii cu adevarat de cineva din cauza anumitor chestii din trecut, acum apare si asta din nou.

Dar zau ca nu inteleg logica, nu inteleg de ce tocmai acum s-a gandit sa se intoarca visul asta idiot. Adica pe langa faptul ca ma simt foarte bine in situatia in care ma aflu, din aproape toate punctele de vedere, nu am mai avut nici o treaba de mult cu nimic legat de acele cuvinte din vis sau cu persoana care le rosteste. Hmm, si inca ceva interesant, sau poate doar am uitat ordinea cuvintelor de ultima data, dar aseara mi s-au parut ca erau altele, aceleasi in esenta, dar altele in putere, mai dure, mai puternice, mai acuzatoare. Dar din nou, poate doar am uitat eu de ultima data cum e...

Cer prea multe daca vreau sa nu revina acel cosmar infernal? Imi place sa dorm, si cum nu mai am oricum atat de mult timp pentru aceasta activitate atat de draga mie, macar alea 5-6-8 ore pe care le dorm, vreau sa le dorm, fara sa ma trezesc din juma in juma de ora cu senzatia de "bai mai bine nu mai dorm in noaptea asta" pentru aseara aproximativ juma de ora chiar am preferat sa ma uit pe tavan decat sa incerc sa adorm la loc, dar stiind ca totusi trebuia sa ma trezesc devreme sa plec la munca am adormit din nou, si din nou m-am trezit la fel.... Stie cineva cum scap de cosmarul asta din nou? Ca aparent daca "tai raul de la radacina" si incerc sa ma simt bine nu merge pentru mult timp...

Iar ies din decor

Recent cineva mi-a spus ca ar trebui sa incep sa scriu despre chestii mondene daca vreau sa am mai multi cititori, reactia mea de-a lungul conversatiei a socat acea persoana si nu stiu daca am reactionat eu prea dubios sau nu, asa ca am ales sa povestesc aici situatia si poate ma lamureste pe mine cineva, ca na, stiu si eu ca in general am o gandire foarte dubioasa, dar de data asta sunt in dubii, adica as oferii acelasi raspuns oricand, desi nu neg, nu tin minte foarte bine, poate am mai scris, dar daca am facut asta sigur am facut ironzand, dar din nou, chiar nu imi amintesc si nu o sa iau la rand acum toate postarile sa vad. Revenind la ideea de la care am plecat. Raspunsul meu a fost ceva de genul asta: Da, daca as scrie despre scandalurile din lumea mondena, despre cine a mai inselat pe cine si cu cine, cine ce masina/casa/bunuri si-a mai luat pe banii altuia etc etc etc, probabil, defapt mai mult ca sigur as avea mai multi cititori, dar, DAR, nu ar fi genul de cititori pe care ii urmaresc eu. In primul rand sunt foarte multe emisiuni si pagini care discuta despre toate treburile astea, in al doilea rand acei cititori nu vor revenii prea curand pe blogul meu, iar pe mine nu ma intereseaza asta, numarul este cu mult mai putin important decat este calitatea. Nu neg, as vrea mai multi cititori, dar, sincer acum, cine nu ar vrea? Dar nu asa, nu sunt genul de persoana care sa faca orice pentru vizitatori, sunt genul de persoana, de blogger, care scrie subiectiv si cauta sa isi faca prieteni, sa empatizeze si relationeze cu cat mai multi dintre cititori.

Ceva de genul am raspuns, desigur, nu a fost un monolog si nu am folosit exact exact aceleasi cuvinte, dar in marea ideea asta a fost. Iar la finalul discutiei, dupa cum am spus si la inceput, persoana a ramas putin cam socata si mi-a spus ca ma contrazic putin deoarece am afirmat ca vreua vizitatori, dar nu vreau sa abordez subiecte care i-ar atrage. Si mi-a mai spus ca ma contrazic si prin fapte: scriu si advertoriale. Da, fac asta, aici chiar nu pot nega, dar din nou raspunsul oferit de mine nu a fost cel asteptat de acea persoana, sincer nici nu stiu ce raspuns astepta defapt. Am raspuns ca da, scriu advertoriale pentru ca am nevoie de bani ca orice alta persoana, ca m-am angajat doar de o luna, pana acum singurii mei bani de buzunar proveneau din ce reuseam sa scot cu blogul si acele sume nu erau deloc foarte incurajatoare, dar de fiecare data cand am scris un advertorial nu am scris o poveste frumoasa doar pentru bani, am scris un articol ca oricare altul, am povestit ceva, am facut un articol subiectiv, personal, exact ca toate celelalte doar ca am inserat si 1-2 linkuri si de aceea articolele platite de pe blogul meu se diferentiaza de cele simple doar prin prezenta linkurilor, nu si a continutului. 

Si cam asta e in mare dilema mea. Iar am inceput sa filozofez prea mult si sa am o gandire mult prea dubioasa si diferita de a celorlalti? Daca da, sa stiu sa ma adaptez si eu, macar prin a-mi tine gandurile astea dubioase doar pentru mine. 

Accesoriu

Vad in jurul meu foarte multa superficialitate. Toata lumea pune accent pe aspect, doar ca se rezuma la aspectul exterior, la haine in special si la accesorii. Nu sunt de acorc cu treaba asta, mai ales ca moda a inceput sa foarte dubioasa, mai ales la baieti, am vazut baieti cu blugi mai mulati decat fetele, si cu colanti gen fusta si cu tot felul de accesorii ridicole. Dupa simpla si umila mea parere zambetul este cel mai frumos accesoriu, asa ca decat sa dai milioane pe haine si tot felul de briz brizuri inutile mai bine ii dai pe albirea dintilor, care oricum sunt galbeni de la cele 4 cafele pe zi si cele 2 pachete de tigari, ca altfel nu e cool, daca nu ai si aceste “accesorii”.

Am aflat recent ca medicul stomatolog Florin Lazarescu a scris impreuna cu alti 6 medici care fac parte din echipa de medici de la Cabinetul Stomatologic Trident o carte in limba engleza.

Pe coperta cartii publicata de editura Quintessence apare Ada Condeescu, actrita in varsta de 26 de ani care a debutat in filmul premiat cu Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin in 2010, “Eu cand vreau sa fluier, fluier”, si care este pacineta doctorului Florin Lazarescu.

Sincer, ma gandesc sa ma duc si eu, adica am spus mai sus despre cafea si tutun ca niste accesorii cool, dar si eu beau cafea aproape in fiecare dimineata, si ar fi util. M-am uitat mai mult pe site-ul celor de la trident si am vazut ca au preturi avantajoase si clientii lor au parte de diverse beneficii si par a lucra bine, nu am gasit inca recenzii negative despre ei. Si asta este un lucru foarte important, adica toata lumea ar trebui sa stie deja ca albirea dintilor reprezinta un factor foarte mare derisc daca nu este realizata cum trebuie. Indiferent ca o faci acasa, cu benzi de albire, pasta sau cel, sau la un cabinet care nu se pricepe, se poate distruge foarte usor smaltul dintilor, se pot inflama gingiile si se poate ajunge la formarea cariilor, daca mai aveti si sensibilitate dentara, deja lucrurile devin si mai complexe.

Am nevoie de update/upgrade?

Asa dor imi era de o heitereala si daca tot am prins ocazia, am zis sa incep in forta. Zilele trecute am auzit cea mai tampita chestie posibila. Cum poti numi un serviciu eficient sau un program de credit bun cand ca si “Acte” ti se cere un selfie cu tine si cu buletinul in mana.

Da, e ceva real. Totul s-a intamplat la telefon, si nu, nu este vorba de o firma noname, ci din contra una foarte cunoscuta in online. Vorbea la telefon cu un reprezentant si i-a cerut o poza cu buletinul, normal persoana in cauza, sa ii spunem X, i-a sugerat sa ii trimita un scan pentru o calitate mai buna, dar persoana de la capatul celalalt al telefonul i-a replicat “nu, nu m-ati inteles, avem nevoie de o poza cu dumneavoastra in timp ce tineti buletinul in mana”. Pe moment am inceput sa rad, inca mai rad putin, mi se pare aberant de idiot acest “sistem”.

Ce e drept este destul de recent implantat acest sitem de plata in rate pe site-ul respectiv, nu, nu vreau sa le fac reclama, dar tot mi se pare destul de aiurea gandit. Adica imi ceri ca documente niste poze, ba chiar la buletin vrei selfie.

Da, iar am inceput sa rad in fata paginii asteia aproape goale de word in care scriu, dar cum ma sa iti spuna “nu, nu m-ati inteles, avem nevoie de o poza cu dumneavoastra in timp ce tineti telefonul”. Cum? Mi se pare penibil. La asemenea nivel s-a ajuns cu nebunia numita “era selfie”. Inainte cand iti faceai poza singur incercai sa maschezi asta, sau erai cocalar/pitipoanca, de ceva timp este o moda internationala foarte bine vazuta. Nu spun nu, ca si eu imi mai fac, asa din an in paste, dar imi mai fac si eu. Aaa, asta asa, ca o paranteza, era saptamana trecuta A. la mine si instalese un program idiot de editat, cu pus tot felul de idiotenii pe fata, si am stat ceva pana sa gasesc o poza cu mine, adica, in galerie la mine gasesti orice, numai poze cu mine nu prea, gaseste o gramada de poze la foi, poze cu alte persoane, selfie facute de alte persoane de pe telefonul meu, dar ca sa gasesti o poza cu mine in telefonul meu trebuie sa sapi dupa ea. Si revenind. Inteleg ca lucrurile evolueaza foarte mult si extrem de repede, mai repede decat pot percepe anumite persoane, si poate sunt si eu in situatia asta, mintea mea ramane in urma iar probabil, chiar atat de departe am ajuns cu nebunia selfie? Ne facem selfie cu un document oficial ca sa putem sa cumparam ceva online in rate.

Dar asa, doar ca o curiozitate nevinovata, ce ma impiedica pe mine sa iau buletinul altcuiva, imi fac un selfie “asa la caterinca”, si dupa il editez, pun o poza cu mine in buletinul respectiv si apoi trimit selfiul si imi cumpar ceva, irelevant, orice, mai scump sau mai ieftin, dupa cine plateste? Ala care are CNP-ul la ei, adica ce? Aia e fata mea acolo, aia e o poza cu mine? E editata clar, nu sunt eu acolo.

Ce ma impiedica sa fac asta? Ma rog, eu am gandit-o la un nivel foarte simplist si plin de greseli, normal, dar ceva asemanator, gandit mai in detaliu.

Sunt eu de vina? Raman iar in urma cu noutatile? Am nevoie de lumina, trebuie sa ma upgradez neaparat daca eu sunt de vina si asta este considerat ceva normal si foarte firesc si logic in ziua de astazi.

Nu pot intelege

Recent am fost intr-un pub si la masa de langa s-au asezat niste persoane banale initial, defapt nu chiar banale, dar nu aveau nimic special sa zic asa, nu ieseau in evidenta, asta pana cand a venit sa le ia comanda. In momentul ala cel mai “solid” de la masa a comandat ceva in spaniola, chelnerul i-a spus in engleza ca ia comenzi doar in romana sau in engleza, in momentul ala o individa de la masa, erau 2 cu 2, ii spune in engleza ca ei sunt romani, dar au stau un an in spania si nu mai stiu sa vorbeasca fluent in limba romana nici cat sa ceara 2 cafele si 2 sucuri. In momentul ala eu am ramas complet... fara cuvinte.... cum sa spui asa ceva? Mi se pare un lucru complet deplasat si idiot. Esti roman? O sa fi mereu roman, indiferent ca stai 1 an sau 10 in alta tara, chiar daca iti convine sau nu, nu poti sa schimbi ceea ce esti, oricat ai incerca. Sa nu mai spun ca spaniola si engleza lor era fix de balta...nu stiu nici eu mult, nici din una nici din cealalta, dar accentul nu il capeti asa usor, ei nu il aveau deloc, si daca in engleza am putut sa le depistez si eu greselile...se intelege cat de “bine” vorbeau, nu? 

Da, stiu, acum o sa imi spuna multi ca asta e tara de ***** si ca nu se merita nimic si asa mai departe, dar am o intrebare: daca noi, romanii, nu stim sa ne respectam si sa ne iubim tara, nu stim cum sa o punem in valoare si ne “mandrim” doar cu betivii care nu mai stiu nici sa mearga, cu muntii de gunoaie sau cu diverse drame(accident, morti, crime), cum putem avea pretentia ca altii sa o faca? Cum cand noi nu stim sa o face, cand noi nu ne putem promova frumosul din tara asta 

Dilema?

Am o dilema, si una inca foarte mare. Nu inteleg deloc, dar absolut deloc, in mintea mea expresia asta nu poate capata sens: “sa traiesti cu numele”. Serios, acum, poate sa imi explice si mie cineva logica acestei expresii? Inteleg, e ziua cuiva de nume, asta o pricepe oricine, dar cum vine treaba asta sa traiesti cu numele? Traiesti cu el ca ti l-au pus la nastere parintii si il suporti, nu te duci sa il ca sa nu ii superi indirect, chiar daca ai un pomelnic in loc de nume. Sau se refera sa te muti, sa iti iei angajamente si sa traiesti cu el, sa stai cu el, sa mananci cu el, sa dormi cu el etc etc.

Oricum, eu o sa spun simplu si sec(pentru ca nu o sa spun sa traiasca nimeni cu numele) La multi ani tuturor ce poarta numele de Ioan, Ioana, Ion, Ionut, Oana si alte derivate.

Eu sunt pe antibiotice, dar va servesc pe voi cu sampanie. 

Mi s-a pus pata pe tine

Eu sunt genul de persoana careia ii plac lucrurile iesite din comun. Imi plac lucrurile extravagante, sa fie cat mai “ciudate”. Si asta in orice domeniu. De exemplu la telefon imi place sa am cele mai dubioase teme posibile, cele mai complexe, cu cat mai multe prostioare, dar dupa ce iarna trecuta mi-am cam “prajit” telefonul facand asta am renunatat si l-am lasat asa cum e el. Si aici pe blog, daca va amintiti mereu am avut teme cu o gramada de elemente, zapada iarna, teme de sezon si tot asa, am inceput sa renunt si aici, sau poate ca nu, ma mai gandesc. In casa nu mai spun. Acasa am usa plina cu desene, desenele alea vechi facute de mine, dar e usa plina, lenjeria de pat trebuie sa fie cat mai colorata sau sa aiba cat mai multe chestii imprimate, pana cand si canile mele sunt “dubioasa”, adica am o cana cu ochi pe arc, da, imi place mereu sa zdrangan ochii aia cand sunt acasa si beau cafeau. Anul viitor, sau poate reusesc pana de craciun, vreau sa iau pentru acasa, pentru camera mea, vreau sa iau un corp de iluminat de la atas, mai exact asta:

Este stralucitor, complex in simplitatea lui, si iesit din comun, sau cel putin asa mi se pare mie. Vreau sa il pun chiar deasupra patului. Imi place cum se vede lumina, asa, in toate directiile, imi place forma, imi place modelul, mi s-a pus pur si simplu pata. Si site-ul asta de 20 de ani ofera o gama foarte variata de corpuri de iluminat, interior si exterior, asa ca ma gandesc sa li-l arat si parintilor, poate vor si ei sa schimbe ceva prin casa. Stiu ca ei nu o sa cumpere ceva asemanator de ceea ce vreau eu in dormitor, dar au de unde alege asa ca nu imi fac griji, chiar deloc.

Abia astept sa o cumpar si sa vad cum se vede in dormitorul meu. Sunt ca un copilas din la mic, stiu, dar zau ca mi s-a pus rau pata. 

Am aflat

Cand eram acasa si mama ii trimitea pachet fratelui meu erau saptamani in care spunea “nu vreau si snitele, m-am saturat de snitele” si eu eram ceva gen “serios? Cum se poate satura cineva de snitele?”

De cand sunt la camin am aflat si raspunsul: mananca o luna snitele rece sau incalzite la microunde! Da, clar ti se ia de snitele, sau cel putin de snitele reci/incalzite la microunde.

Uneori, mai ales dimineata si cand vin acasa, zau ca imi e dor de casa. Adica stiti ca m-am alintat destul de rau in ultimul timp acasa si dimineata mereu ma trezeam cu cafeaua calda adusa de mama in dormitor, cand ajungeam acasa mancarea era calda, ma astepta pe masa doar sa mananc. Acum, aici, trebuie sa imi fac eu toate chestiile astea si e destul de aiurea, bine, incep sa ma invat, nu pot spune nu, dar totusi, era mai bine acasa. Acum imi fac cafeaua de seara si o pun intr-o cana termos sa o am facuta dimineata cand ma trezesc, dar mancarea tot trebuie sa mi-o incalzesc eu cand ajung de la facultate, sa imi spal vasele dupa si asa mai departe.

E bine in schimb un lucru: am inceput sa ma adaptez aici suficient incat sa nu imi mai fac patul, sa nu mai imi strang mereu lucrurile de pe birou si etc. Incep sa ma simt acasa aici, dar totusi, uneori chiar ar fi bine sa fie mama aici sa ma astepte cu mancarea calda cand ajung dupa 6-8-10 ore de facultate sau dimineata cand abia reusesc sa ma dau jos din pat sa ma astepte cu cafeaua calda, aburinda, cu mirosul ala imbietor. 

Si asta ce inseamna?

Au trecut si primele zile de facultate. Pana acum pot spune ca a fost ok, am dat doar peste un prof comunist, restu par ok, dar in doua zile nu i-am intalnit pe toti.

Vreau totusi sa va povestesc astazi despre cum m-am uitat in orar ca intr-o carte de chineza...adica nu intelegeam absolut nimic.

Uitati aici un print.

Da, acum stiu sa il citesc, stiu prescurtarile de la ce vin, stiu ce inseamna / ala, stiu cum e imparit pe grupe...pentru ca da, prima data m-am utiat la prima grupa si nu intelegeam de ce sunt mai multe, apoi am vazut ca sus e nr grupei.

Cu alte cuvinte m-am uitat ca in craci la el prima data, dupa ce l-am analizat mai bine l-am inteles si acum sunt ok, nu, normal ca nu l-am invatat, eu nu il stiam nici pe ala din liceu, d’apoi pe asta....stiu insa la cat intru si la cat ies in fiecare zi...sau aproape, inca mai lucrez si la asta.

Cu alte aventuri din noua mea viata de student, ba chiar de student din provincie revin in curand. 

Incredere zici?

            Stiti cum e treaba asta cu increderea? Uite cam fix asa:

            Da, si mai stiti cum e defapt? O castigi greu, dar o pierzi repede si extrem de greu o recapeti. Dar stiti ce e cel mai interesant dupa mine? Ca nu merita sa lupti pentru increderea cuiva care nu e dispus sa ti-o ofere. Lupti ca sa ce? Tu ii oferi increderea ta deplina, iar el/ei o ignora sau doar profita de ea si nu se gandesc sa ti-o ofere si ei pe a lor, sau iti ofera cu portia, asta asa, doar ca sa-ti alimenteze iluzia, sa te faca sa le oferi mai mult din tine, mai mult din increderea ta, mai mult din tot ceea ce ai tu de oferit. Ei bine, in situatii ca asta eu consider ca nu merita sa lupti pentru increderea persoanei/personalelor respective. Lasa-i in lumea lor, stai in banca ta si nu incerca sa patrunzi pentru ca vei fi vazut mereu doar ca un intrus, vei exista fix doar cand are/au nevoie de tine si apoi vei intra subit in umbra, vei fi lasat de-o parte pentru ca la urma urmei esti doar un intrus in lumea lor. 

Dilema

Nu stiu sigur daca sa-mi cataloghez papagalul ca fiind destept sau diabolic sau enervant. Cred ca e putin din toate. Are un obicei domle…daca e lumina aprinsa si/sau muzica pornita(nu conteaza volumul) si el vrea sa doarma…pai tipa atat de tare incat ii stingi lumini si ii opresti muzica pentru ca altfel nu te poti intelege cu el. Acum aproximativ o luna aveam eu de lucru foarte mult si stateam pana tarziu sa termin…2-3 dimineata…si normal ca lasam lumina aprinsa ca altfel ajungeam cu funduri de sifoane la ochi, bine, se presupune ca oricum ar trebui sa port ochelari, dar nu o fac…si imi lasam si muzica sa mearga, asa pe fundal, nu tare, dar te intelegi cu nebunul? Nu te intelegi, normal ca nu! Si dupa 12 incepeai si ne auzeai cum tipam unul la altul. Da, ce, eu nu am voie sa innebunesc sau cum? El tipa sa-i sting lumina, eu tipam la el sa taca, el tipa mai tare la mine, eu tipam iar la el sa taca si tot asa...zici ca eram doi retardati. Dupa aproximativ 3-4 nopti din astea in care ne certam ca prostii care tipa mai tare mi-am pus castile pe urechi sa nu-l mai aud ca tipa, pentru ca da, tot tipa din cauza ca era lumina aprinsa.

De ce va spun asta acum si le legatura are cu dilemea mea cu care am inceput articolul? Pai, da, incep o fraza cu pai! Aseara am avut din nou o noapte din asta mai lunga, gen am stat pana pe la 3 jumatate-4 fara ceva dimineata sa termin ce aveam de facut, mi-am pus castile pe urechi si mi-am vazut de treaba, apropo are cineva idee cum au putut castile mele sa ajunga asa daca eu nu le-am facut ghem niciodata? Sau macar stie cineva cum le pot indrepta?

Revenind, am stat pana pe la 4 fara ceva cu lumina aprinsa, a mai tipat el, il auzeam si prin casti, dar nu l-am bagat in seama si surprinzator s-a linistit, nu a avut decat 3-4 episoade din astea in care a tipat. Dar ce credeti ca imi pregatea? Am adormit pe la 4 si jumatate....ghiciti la cat mi-a dat trezirea diabolicul meu Miky?  La 6 jumatate! Ma intreb daca nu cumva aseara, cand era el asa cuminte si nu tipa deloc, isi facea planul pentru cum sa mi-o intoarca. Si mi-a intors-o! El nu a dormit noaptea, eu nu am dormit dimineata. Asa ca revin...nu stiu daca este extrem de destept si diabolic sau doar enervant.

Era 3D

Nu vreau sa incep cu ceva negativist, adica nu vreau sa ma iau de nimeni, este totusi a doua zi de Paste. Daaar asta nu inseamna ca nu pot sa scriu despre ceva ce mi se pare funny si ciudat in acelasi timp, nu?

Aseara am gasit un articol interesant, sa’i spunem asa, pe YODA, el e vechi, dar eu aseara l-am vazut. Am vazut titlul si sincer mi-a starnit curiozitatea. Titlul suna ceva gen „Asa o sa arate pizza in 2020. Ai avea curajul sa o mananci?” Si ma gandeam eu asa cu mintea mea semi-obosita....ce poate sa se schimbe asa tare la o pizza in 6 ani inca sa nu am curajul sa o mananc? E mancare, e bun. Intru pe link si ma duce la articolul cu pricina...ghiciti cum arata pizza in 2020? Gen asa:

Dar ma intreb de ce au pus aia in titlu 2020 ca cica e realizabil deja, de anul asta. Poate in urmatorii 6 ani o sa fie dotate toate pizzeriile si toate gospodariile cu o astfel de inventie. Aaa da, inca nu v-am spus despre ce e vorba. Ei bine, este vorba despre o imprimanta. Da! Pizza din imaginea de mai sus este facuta de o imprimanta. Si nu e pe hartie, este o imprimanta 3d pentru mancare si are si un nume interesant Foodini. Si aparent „Foodini poate fi o solutie pentru cei care se grabesc, singurul timp "cheltuit" dupa "printarea" pizzei (de exemplu) fiind cel in care produsul se coace la cuptor. Singurul impediment al dispozitivului este ca ingredientele nu pot fi combinate, "imprimanta" trebuind spalata dupa care fiecare mixtura”

Cum ar veni iti e lene sa faci ceva de mancare, nu ai chef sau bani sa iesi in oras si te duci in dormitor sau in bucatarie sau unde il tii ascuns pe Foodini sa’ti printezi ceva de mancare.

Inca nu stiu cum sa cataloghez treaba asta....pe de-o parte mi se pare amuzant, dar pe alta putin ciudat. Sa va mai spun ca imprimanta 3d pentru ciocolata exista de vreo 2 ani si se tot modernizeaza? Uitati ce modele face:

Ce caut?

In ultimul timp am niste vise dubioase. Chiar dubios de dubioase. Nu, nu ma repet, nu vreau sa vorbesc despre visele alea prea realistice. Ma refer la altele aproape sau chiar la fel de dubioase. Adica astea sunt fara sens, fara logica. Ultima data am visat ca eram intr-un oras mare, in mijlocul unui oras mare si nu cunosteam pe nimeni. Eram pe strada, in pijamale (ceea ce este exagerat de dubios…eu nu port pijamale niciodata, da, dorm in pantaloni scurti si tricou!!!) si papuci de casa, dar nu orice papuci de casa, din aia mari, botosei, cu iepurasi si daca va zic si culoarea e clar ca visul este straniu. Da, erau ROZ! Ciudat vis, nu? Si cum eram eu asa, intr-o astfel de tinuta in mijlocul unui oras mare ma uitam si eu in stanga si in dreapta ca poate trece cineva cunoscut, dar nu, nimeni. Incep sa ma plimb pe acolo pana cand ajung intr-un magazin de mobila. De ce subconstientul meu ar vrea sa ajunga intr-un magazin de mobila? Sau defapt...de ce ar vrea in primul rand sa se trezeasca in pijamale si botosei cu iepurasi roz in mijlocul unui oras mare si foarte aglomerat? In fine... sa continuam... Ajung intr-un magazin de mobila...si culmea este ca ma uit dupa ceva anume, nu am idee dupa ce ma uit, dar caut ceva. Apoi ajung in alta parte, ajung la vopsea.... si imi suna telefonul. Raspund si ma intreaba daca am gasit.

Eu: „ce sa gasesc?

Misteriosul: „ glumesti? Ai gasit?”

Se pare ca si in vise dau de geniali din astia deloc stresanti. Ii spun ca nu am idee unde sunt si ce caut

Misteriosul: „ cauti un pat. Unde esti?”

Asta explica de ce sunt in pijamale... sau cred ca explica. Ii raspund, normal...” nu stiu unde sunt”

Misteriosul: „ce vezi pe langa tine?”

Eu: „ vopsea...multa vopsea”

Misteriosul: „Ce vopsea? Cum adica vopsea”

Eu: „Adica sunt la un raion cu vopsele lavabile, dar nu stiu in ce magazin”

Si brusc totul dispare si ajung intr-o camera in renovari. Si nu mai sunt in pijamale... sunt in niste salopete( ceea ce nu am purtat niciodata) murdare de vopsea. Si nici urma de telefon sau de misteriosul de la capatul celalalt.

Aparent mi-am dus pasiunea veche si stinsa pentru desen la un alt nivel. Am inceput sa fac desene tribale pe pereti. Sau asa cred, ca eu le-am facut pentru ca de nicaieri apare unul in spatele meu care imi spune ca ii place cum mi-a iesit. Oare el este misteriosul de la telefon? Nu am timp sa aflu asa ceva pentru ca ajung inapoi in mijlocul orasului, dar nu acelasi oras, asta nu mai e oras, adica e oras, dar nu in adevaratul sens al cuvantului. Sunt pe o strada, circula muuulte masini, sunt zeci de persoane in jurul meu ce se grabesc undeva, nimeni nu vorbeste cu nimeni, nimeni nu se uita la nimeni, doar merg, merg catre nicaieri, iar blocurile, ei bine... blocurile au devanit niste cutii gigantice de vopsea.

Probabil am un soi de nebunie in mine de visez asa ceva, nu ? Un soi de nebunie...ceva mai mare. 

Vise ciudate

Gata cu bucuria, gata cu petrecerea, nu m-am lasat de blog si nici nu ma las, am avut doar o saptamana mai grea si mai incarcata, zilele astea o sa incerc sa recuperez tot ce am pierdut pe blogurile voastre si o sa incerc sa-mi revin si eu cu activitatea pe blogul meu…adica sa mai postez si eu. Si nu, articolul nu are nici o legatura cu treaba asta, asta a fost doar asa ca o introducere.

Subiectul despre care vreau sa va povestesc eu se regaseste si in titlu…”vise ciudate”…si acum urmeaza reactiile gen “ce biiiip vrea sa spuna cu asta?” . Vreau sa spun ca in unele seri am niste vise extrem de ciudate…si nu ma refer neaparat la ideea visului…alea sunt mereu cam ciudate. Ma refer la faptul ca visez foarte realist uneori. Adica visez si parca simt atingerea sau lovitura sau vantul sau orice. Si si mai ciudate sunt unele dimineti dupa astfel de vise. De ce? Pentru ca si deoarece…sa dau un exemplu mai bine. Sa zicem ca am visat ca era un jaf, eu in vise sunt si mai si ca in realitate si sar in sus, incerc sa evadez si d-astea…si sarim peste niste episoade si ajungem la partea in care primesc un glont in coaste. Nu ma trezesc din vis, nu mor in vis, visul ori isi schimba brusc firul ori gasesc eu o cale miraculoasa cum numai in vise se poate intampla, logic, si rezolv totul si raman si in viata. Partea ciudata este dimineata cand ma trezesc cu vantai exact in locul din vis…in exemplul asta dimineata ma trezesc cu o vataie in zona coastelor fix in zona in care in vis am incasat un glont, pe aceiasi parte, in exact acelasi loc. Si nu am idee cum. Da, mi s-a mai zis cand am deschis subiectul asta cu diverse persoane ca ma uit la prea multe filme de actiune…total fals…ma uit aproape numai la romance, comedie si ocazional horror. Altii imi spun ca ma lovesc in somn…si uneori e credibil adica ma trezesc cu vanatai pe picioare sau maini sau parti din astea mai usor de lovit in somn, dar coastele? Sau pe lateral, undeva tot in zona coastelor, dar mai sus. Si nu inteleg in ce m-as putea lovi, daca m-as lovi. Ca am doar o noptiera langa pat, care e in dreptul capului…si e destul de mica.

Visul asta pe care l-am dat ca exemplu l-am avut acum cateva zile…si a fost culmea si din ala in care parca simteam. Adica inaite sa ajung in zona care urma sa fie jefuita am mers pe afara unde era foarte frig si imi inghetasera urechile si nasul si simteam cum vantul ma da pe spate.

Stiu, am niste vise tare ciudate intr-o maniera clar ciudata, dar n-am ce le face…unele sunt chiar placute ca snt realiste. Adica am si unele vise in care apare…cine nu trebuie…si e plcut cand pot simti atingerea, parca, e placut asa realist…dar tot e ciudat, si plus ca asta a fost doar o data…in fine, raman la ideea ca e ciudat si tot nu inteleg cum de ma trezesc asa dupa anumite vise…

Momentul ala...

Momentul ala extrem de penibil in care tu esti intr’un loc in care nu poti sa raspunzi la telefon, dar nici nu’l inchizi ca poate e o urgenta sau ceva, il dai pe vibratii si gata, si de-o data incepe sa’ti sune telefonul…ceri scuze, ii inchizi si iti continui activitatea, dar nu…telefonul continua sa sune…si sa tot sune…si tu ii tot inchizi…si el suna din nou…penibil…

Da, eram la meditatii azi si incepe sa’mi sune telefonul…nu’mi inchid telefonul ca’l mai folosesc la calcule si nu opresc nici semnalul ca poate e o urgenta ca in general n’ar avea cine sa ma sune la ora aia ca majoritatea celor care ma pot suna stiu unde sunt si ca nu pot raspunde. Si ma trezesc azi ca ma suna cineva…imi cer scuze si ii inchid normal…bag telefonul in buzunar dupa 10-15 minute suna iar…si iar…si iar…si iar…o ora m’a tot sunat si eu ii tot inchideam…

Ce urmeaza e si mai penibil…ii dau mesaj “cine esti?” …raspunsul penibil de genial “dar tu cine esti?” …pai bine ma omule…tu ma suni ca disperatu’ cand eu iti inchid in continuu si tot tu ma intrebi pe mine cine sunt…pe bune?

Mi se pare extrem de penibil…sincer…Si mai penibili sunt aia care suna cu privat…asta macar suna cu numar…era si numar de cosmote…mi’a mancat mesaje nationale…

Adica  nu stiu…mi se pare extrem de penibil sa suni la numere random doar ca sa intrebi cine e… Ai prea multe minute nene? Nu mi le da mie ca nici eu n’am ce face cu ele, ma descurc bine cu ale mele, nu consum nici jumatate in ultimul timp, dar da’le cuiva care are nevoie…nu mai suna aiurea doar ca sa te aflii in treaba…sau ok, ai chef de caterinca si suni la numere random…dar daca vezi ca numarul la care ai sunat iti inchide…si nu o data, nu de doua ori…iti inchide de fiecare data…de ce draci continui?

PENIBIL…si pe bune ca nu reusesc sa inteleg rostul…Ce e asa funny in treaba asta? 

Din prima

Ori voi chiar ati mai vazut asa ceva ori ati zis la caterinca…Ma refer la intrebarea de la finalul articolului precedent. Da, e ardei…Dar pe bune va spune ca eu prima data cand l’am vazut dimineata in bucatarie si mai de la distanta am crezut ca e un fir de trandafir mai prihanit. Abia cand m’am uitat mai de aproape am vazut ca defapt e ardei…

Da, tata e pasionat de ardei din astia mai ciudatei…astia sunt cei mai recenti…mai am pe balcon unii care sunt mov si unii mingiute. Da, ei cand apar nu sunt verzi, sunt mov, apoi galbeni si intr'un final se inrosesc. Toti ustura de te arde pe ficati la propriu.

Nu am poze nici cu bilutele si nici cu cei mov pentru ca s’au cam terminat, dar pe cei mov i’am gaasit pe google. Arata cam asa:

Si asta care l’a adus recent mie tot mi se pare ca seamana mai mult cu un trandafir decat cu un ardei…

Si doar asa de chestie: 

Inca exista

Interesul meu pentru aceste bile este inca prezent, ba chiar creste. Astazi cand veneam de la scoala, pe acea ploaie am observat ca o creanga s’a lasat foarte mult si pe acea creanga era si o minge din asta asa ca am rupt’o si am dus’o sus, pe balcon sa’i fac analiza.  Mai de aproape bilele astea au “par” si arata cam asa

In timp ce o sectionam pe mijloc a curs un “suc” galben-verzui foarte lipicios. Dupa ce am sectionata are aspect de fruct in toata regula…si miroase a pepene verde crud

Se pare ca orice ar fi aceste bile inca sunt verzi, crude, mai trebuiesc lasate…poate cand ajung la “maturitate” o sa aflu si eu ce sunt

Ahh si sa va mai intreb ceva, la asta am aflat imediat raspunsul, dar pentru ca pe mine de dimineata m’au pacalit lejer va intreb si pe voi…ce credeti ca sunt astia? 

Niste...bile?

De cand eram si eu copilas micut, da, stiu, nici acum nu’s asa mare…si? Revenind…de cand inca ieseam in fata blocului si ma jucam diverse jocuri ale copilariei in fata blocului s’au plantat niste pomi. Nu le’am dat niciodata absolut nicio importanta…poate doar cand i’au plantat si erau doar niste bete…ne gandeam ca vor creste instant si ne vok putea ascunde dupa ei, dar evident nu s’a intamplat asta…nici in ziua de astazi nu au trunchiul prea gros.

Ce mi se pare interesant este ca ori pana acum nu am observat eu ori abia anul asta au inceput sa faca astfel de mingii…si nu am nici cea mai mica idee ce sunt mingiile astea…

La inceput erau micute, cam la fel ca si corcodusele si au tot crescut si au tot crescut pana au ajuns cum le puteti vedea. Nu am rupt niciuna sa vad daca se desfac sau ceva de genul…insa nu’mi pot da seama ce fel de pom sau mai bine zis pomi, ca mai sunt cativa la fel ca asta, sunt astia si nici ce sunt mingiile astea pe care le fac.

Are cineva vreo idee?

WTF?!?!?!

Din nou WTF?!?!?!?! 
Da, sunt o persoana care vara doarme muuult, dar nu chiar atat de mult, adica mai merge, dar pot spune ca am si un mini “ritual” de somnambul dimineata. Ceva cam asa: in intervalul 5 jumatate-6 jumatate (a.m, desigur) Miky da desteptarea pe scara si eu trebuie sa ma ridic din pat sa’i arunc un plover, o bluza, un cearsaf, ceva pe el ca sa’l fac sa mai taca o perioada, dupa care, pana recent,  dormeam in liniste si pace pana cam pe acum, in jur de 12, ca e 12 fara 10, ca e 12 si 10, dar cam asa, in jur de 12 deschid ochii, dar nu ma dau jos imediat din pat, imi iau telefonul sa vad daca am ceva notificari, de pe facebook, de pe mail, de pe instagram si altele de pe care pot primi notificari. Astazi a fost partea interesanta. Evident, Miky nu poate renunta la program, la ora 6:00 (pentru ca este foarte exact, zici ca a mancat ceasu…) a dat despteptarea la toata scara, da, atat de tare tipa si dorm si cu geamul deschis, dar se aude fara probleme si cu el inchis, adica sa fim seriosi acum, credeti ca vocea lu’ Miky poate fi blocata de niste termopane? Nicio sansa. Asa, continuam, ma dau jos din pat cu ochii intre-deschisi, normal, si il acopar…tace…in jur de ora 10 incepe sa tipe si asa, acoperit…tampesc, il las in pace ca poate poate, dar nu…la 11 ma dau jos din pat si il dau afara din camera, astazi a fost prima zi in care a reusit sa ma faca sa ating maximul rabdarii si l’am dat afara din camera, l’am trimis la ma’sa si la ta’su si ceilalti 2 pe balcon, inchis, sa vada cum e, ca o pedeapsa pot spune. Asaa…si mai dorm eu cam 45 de minute…imi iau telefonul, ma uit la mailuri, da, nimic interesant, staaaai, e totusi si ceva interesant…am un mesaj pe facebook…de la o tipa de care n’am auzit niciodata…si am un mesaj dat dracu de interesant…Si ma intreb asa: CINE DRACU E Sandra Gdwin Atipo?  Asta e numele de pe facebook, de pe care mi’a trimis urmatorul mesaj: “Hello!!

My name is sandra, i am a young lady with a kind and open heart, i value honesty, openness, truth, sincerity and mutuality, i dislike lies, selfishness and egoism, i believe that love will rescue our world. I find myself as a romantic, sensitive and kind person, i believe that every one is kind and responsive, I consider myself to be an optimistic and purposeful person, i have faith in my success, faith makes our hopes stronger and convinces us of existence of the things that we can't see, i am searching of true love, i am sure if the feelings are true no distance can destroy them, I enjoy my life, but life can't be complete if you don't have a person to share it with. if you are interested contact me through my email address so that i can send you my pictures and also tell you more about me, we can start from there to know each other better, thanks, for you understanding, waiting to hear a good respond from you, Here Is My Email (Sandragodwiin74 @ yah oo . in ) Hoping To Hear From You. Your's Sandra”

Inca o data : WTF?!?!?!?! E prima data cand primesc un astfel de mesaj, s’a buguit rau si facebookul? Trimite mesaje alandala sau cum? FUCK THIS!!!

Oh si chiar acum cand voiam sa dau "Publicati" am intrat sa fac un print screen la mesaj si am vazut ca si Vienela a primit acelasi mesaj, oare cati l'au primit?