Concentratie maxima

Cand n’ai profesor si faci ce’ti trece tie prin cap e cam greu sa inveti un program de la 0, nu? Cel putin pentru mine e, si normal ca nu, nu ma uit pe youtube la tutoriale, nu citesc tutoriale pe google ca doar eu sunt eu si trebuie sa’i dau cumva de cap. Da, mi s’a mai spus ca sunt o fire a naibi de incapatanata…si ce e drept, nu pot sa neg.

Si uite asa…eu de vreo 2 zile…bine una si putin, incerc sa invat sa lucrez cu un program de editat video…sper sa merita tot efortul asta si sper sa reusesc sa ma descurc cu el. Daca ma vedeti…cu n’spe mii de foldere deschise, cu 3 programe care’mi convertesc/taie/redimensioneaza videouri, 2 documnte word, 1 notepad cu n’spe mii de siteuri de unde as putea sa descarc cumva o alta versiune a programului si eventual si un keygen (serial/licenta) , cu castile cand pe urechi, cand pe cap, cand pe gat, cand jumate-jumate si cu o concentratie de a intrat mama la mine in camera de cel putin 5 ori si eu nu am observat si nu am auzit nimic din ce a spus, chiar daca nu aveam in momentul ala castile pe urechi.

Si da, pana acum, nu am rezolvat nimic. Sunt varza, stiu si eu asta!!!! Am invatat sa fac niste chestii, nu sunt chiar tot la 0, dar mai trebuie sa lucrez muuuult pana sa’mi iasa si mie un filmulet calumea.

Cine ma pune sa fac asta? Dracu stie…mi s’a pus mie pata pe crbl sa invat sa lucrez cu un program de editat video sa pot sa’mi editez mai tarziu un video. Si doar stiti ca daca mi se pune pata pe crbl sau incepe piticu sa’mi danseze pe creieras nu mai poti sa ma faci sa ma razgandesc si o tin pe a mea pana la final. Asa si cu asta…vad ca nu prea’mi iesi si ar cam fi necesar sa ma uit si eu la niste tutoriale, dar nu domle, pata asta de pe crbl s’a vorbit cu piticul de pe creieras si nu vor sa ma lase deloc…sa stau si sa ma enervez in continuu ca nu’mi iese cum vreau eu pana cand reusesc sa fac ce am in minte, sau macar pe aproape.

Ohh si sa va mai spun ca in timp ce ma concentram aici mi’a sunat telefonul de 4 ori consecutiv si eu nu am realziat? Hai sa va spun. Eram in momentele alea de concentratie maxima, messul il aveam inchis, muzica oprita, facebookul inchis, nu aveam nicio legatura cu mediul online , telefonul nu era pe vibratii, era pe normal, si in momentele alea fixatia mea de a controla telefonul din 15 in 15 minute doar ca sa’l deblochez si apoi sa’l blochez disparate complet, nu mai am nicio treaba cu nimic cand ma concentrez la maxim. Si la un moment dat, imi amintesc ca am niste poze si un filmulet in telefon pe care nu le’am descarcat si pe care as putea sa incerc sa le folosesc si iau repede telefonul si il conectez la calculator. Cand il conectez trebuie sa’i dau “turn on” si cand iau telefonul sa activez treaba asta vad ca am apeluri nepreluate si 2 mesaje. Ma uit…4 apeluri nepreluate consecutive si 2 mesaje de la aceiasi persoana. Il sun si ii povestesc, imi spune ca am inebunit si ca in curand o sa o iau razna la propriu. Poate ca are dreptate…adica in momentele in care ma concentrez maxim pe o chestie la calculator (in special, dar nu numai) ma rup de tot ceea ce in jurul meu, ma rup de realitate intr’un fel. Dar nu stiu sigur daca asta e de bine sau de rau? Adica pe de’o parte e bine pentru ca ma focusez pe o singura activite, ma rup de realitate nu’mi distrage nimic atentia si pot sa ma concentrez doar pe treaba mea, dar pe de alta parte poate are dreptate si prietenul asta al meu si chiar o sa o iau razna la un moment dat daca am ajuns sa nu mai realizez ce se intampla in jurul meu. 

Si totusi sunt cam multe

Ce e mult e mult, nu? Si cand e prea mult trebuie sa mai taiem din ele(vorba unui “mare” om celebru), corect?

De cand mi’am facut blogul…bine, nu imediat, dar a fost o trecere rapida....am renuntat la prescurtari. Nu le mai folosesc nici pe mess, nici in mesaje, nici deloc…scriu cuvantul intreg si sincer cred ca e mai ok asa…adica inainte scriam atat de multe prescurtari incat daca citeam un mesaj dupa 2-3 saptamani trebuia sa ma gandesc putin in unele situatii ce am vrut sa spun exact pentru ca puteau fi multe cuvinte care sa se potriveasca prescurtarii respective(nu erau multe situatiile de genul, dar cand scriam un mesaj de 10 pagini(adica 10 mesaje in unul sigur) incercam sa scriu cat mai multe si cat mai repede si nu vreti sa stiti ce “codate” erau unele mesaje de genul)…si scriu oricum relativ destul de repede…de ce sa ma mai complic cu prescurtari cand e mult mai ok asa? Am vrut sa incerc si cu diacritice, dar aici e mai greu si procesul cu siguranta ar dura mult prea mult…pentru ca nu am tastatura in romana (ma refer la design) ca sa ma ajute simbolurile si ma pierd in momentul in care vreau sa adaug semne de ortografie premcum , . ? : ; ) .  Si asta imi ingreuneaza si formarea emoticoanelor…si asa am ajuns si la subiectul central: emoticoanele! Folosesc prea multe emoticoane…si am avut o perioada in care am incercat (perioada e mult spus…a fost o singura zi) sa mai reduc din ele si multe persoane ma tot intrebau ce am patit crezand ca am o problema, o suparare de nu mai folosesc atat de multe simboluri.

De ce folosesc eu atatea emoticoane? Simplu…asa m’am invatat…si mi se pare ca asa pot sa “arat” persoanei respective starea mea…pot sa o fac sa inteleaga ironia unei situatii (si situatiile astea sunt dese) …adica de exemplu daca primesc o intrebare cam asa “vrei sa mergem in locul x? ” si eu o sa raspund ceva de genul “clar! Ma duc sa ma imbrac. Cand mergem?”  nu toata lumea o sa’si dea seama ca este un raspuns ironic…unii o sa o ia ca si cum chiar as vrea sa merg si o sa imi spuna ora, loc de intalnire si asa mai departe…ei bine eu nu vreau asta…asa ca raspunsul meu real seamana mai mult cu “clar:)) deja m’am imbracat:))...cand ne intalnim?:>” si zic eu ca asa isi da mai repede lumea seama de caracterul complet ironic, nu? Dar totusi sunt prea multe emoticoane!!! Trebuie sa le mai triez…si trebuie sa invat cum sa fac asta astfel incat sa nu mai exagerez cu ele, dar totusi sa le mai folosesc din cand in cand si cel mai important persoana cu care vorbesc sa inteleaga la ce m’am referit, sa inteleaga ironia, aluzia, seriozitatea si asa mai departe.

Ooohhh, dar clar a nu se intlege ca folosesc emoticoane gen cel despre care am vorbit in articolul anterior, NU!!!! Asta clar nu…le folosesc pe cele care exprima stari, emotii , cele de pe mess standard si nici alea toate, evident!

Si asta este prima mea “provocare” pe 2013: sa mai scap din emoticoane …sper sa si reusesc

Persoane si persoane

Fiecare este diferit in felul lui…sunt tot felul de persoane, de tipuri, de caractere, etc etc…si interactionezi zilnic cu tot mai multe tipuri de persoane…cu unele te imprietenesti imediat, cu altele nu chiar atat de imediat, cu altele deloc.

Ei bine…eu sunt clar o persoana complet diferita de ceilalti…si fizic, si psihic si din toate punctele de vedere cel mai probabil, dar evident si eu interactionez cu tot felul de oameni si ajung sa ma imprietenesc( sau nu ) cu ei. Si vine momentul ala in care te plictisesti si te uiti in lista de mess, facebook, agenda telefonica si vrei sa vorbesti cu cineva…ei bine aici eu intampin 2 categorii: persoane cu care discutiile nu se mai termina…si persoane cu care nu pot trece de banalele “buna ce faci? Bine tu? Bine si eu” . Bine…intr’un final mai depasesti si partea asta, dar trebuie sa te straduiesti, dar sunt si situatii in care te blochezi acolo pur si simplu…ce e de facut intr’o astfel de situatie? Recent chiar am intampinat problema asta…vorbesc in paralele sau nu…unul dupa altu’ cu 2 persoane…si cu una vorbesc de ma doare mana(fie ca scriu, fie ca tin telefonul la ureche) si subiectele se deschid parca singure si discutia merge foarte lejer…si cu cealalta ma blochez dupa “buna ce faci?” …si mai incerci sa scoti ceva din raspuns, dar ce sa scoti dintr’un “bine?”.

Sunt persoane si persoane…asta sa fie explicatia…sau sunt eu de vina? Probabil mai intampina si altii problema asta…si tind sa cred ca nu e vina mea din moment ce cu multe alte persoane discutiile merg natural....asta este una din dilemele mele…oare are cineva o solutie pentru asa ceva? 

La fel si pentru mine...

Asa sunt și eu în multe situații…îmi e mai ușor să mă exprim printr’un sms sau pe mess decât verbal...nu știu de ce, dar pur și simplu îmi este mai ușor să scriu ceea ce simt…mi se pare mai ușor și cuvintele vin(se scriu) parcă de la sine. Când trebuie să spun live același lucru pe care l’am spus cu câteva ore in urmă printr’un sms sau pe mess parcă mă blochez...de ce? Habar nu am ... nu știu dacă e normal sau nu...probabil nu....nu știu dacă e o probelmă sau nu....probabil că da, dar asa sunt eu...

Cu sau fara diacritice?

Am vazut la mai multi bloggeri ca au inceput sau ca au folosit dintotdeauna diacriticele. Eu sincer nu stiu ce sa spun despre asta…adica pe de’o parte mi se pare ok si poate pentru unele persoane sunt chiar  necesare si utile, dar pe de alta parte mi se pare destul de greu sa te obisnuiesti cu ele mai ales daca nu ai o tastura specifica pe care sa ai pe langa semnele : ; [] #%$^ si restul si ă î ș â ț .

Pe de’o parte consider ca suntem romani si ca e bine sa scriem romaneste mai ales ca pe net este foarte raspandit ‘fenomenul’ de a scrie r0m4ne$t3 …si prin sa scriem romaneste se intelege si folosirea diacriticelor, nu? Dar totusi se intelege si exprimarea fara diacritice foarte bine si pentru multi este mai comoda…si pentru mine este mai comoda pentru ca de cativa ani(de cand am net mai exact…5-6 ani) scri asa…defapt daca tot sunt pe tema asta…nu scriu asa de atunci…scriu asa de aproximativ un an…si nu, nu scriam cu diacritice inainte…scriam pe mess si prin mesaje si foloseam prescurtari…destul de multe, dar de vara trecuta am inceput sa tai din ele si am ajuns sa nu mai folosesc nicio prescurtare…nici pe blog, nici pe facebook, nici pe mess si nici prin mesaje. Si acum sunt in impas…am dubii…asa ca va cer o parere…sa incep sa folosesc si eu diacritice? Adica nu prea reusesc sa’mi fac o lista cu argumente pro sau contra solida asa ca astept sfaturi si pareri

Efecte secundare

Tin minte cum pana anul asta cam asa aveam sute de mailuri necitite. Cand intram pe mess era ceva normal si foarte firesc sa imi apara jos in colt “you have nnn new message(s)” si sa nu ma strofoc nici macar sa citesc numarul doar sa’l las in pace sau de multe ori sa apas pe acel “x” micut sa dispara mai repede. Cand primeam un mail nou si imi aparea din nou chestia aia nici nu ma deranjam sa ma uit in momentul ala in colt, in dreapta sa vad de la cine e. Pur si simplu nu’mi pasa…cand stiam ca trebuie sa’mi trimita cineva ceva pe mail intram seara si ma uitam doar stric dupa ce ma interesa…nu imi pasa ca poate mai sunt si alte mailuri importante sau care macar sa merite atentia si importanta de a ma uita la expeditor sau subiect. Nu…ramaneau acolo necitite si nici macar marcate ca fiind citite.

Dar de prin ianuarie cam asa au inceput sa apara efectele secundare ale blogului . Primeam mailuri legate de blog: comentarii. Era ceva nou pentru mine…chiar daca blogul meu dateaza din mai 2011 nu prea a avut tangente cu alti bloggeri decat de prin ianuarie- februarie anul acesta. Evident la inceput le’am lasat acolo fara sa le deschid sau macar marchez ca fiind citite (le’am descoperit ulterior). Intram pe blog si uneori gaseam comentari alteori nu, insa cu timpul interesul meu pentru acest lucru tot crestea si crestea si la fel si curiozitatea. Incepeau intrebarile prin cap sa se contureze si dupa vocile nu mai taceau…intrebau in continuu “Oare a mai comentat cineva ceva? ….Oare ii mai place cuiva ceva din ceea ce am postat?” .

Doar eu am problema asta?

Pe mine ma deranjeaza…ma enerveaza..ma sacaie…o chestie. Cand te suna cineva sau iti da add pe mess/facebook...si nu cunosti persoana respectiva…intrebi cine e, nu?..eu asa fac…si ma enerveaza foarte tare cand primesc raspuns gen “o fata/un baiat” …adica acum serios…dupa voce(daca e la telefon) sau dupa id/nick/avatar vad si eu ce este(ce gen are).

Ma zgarie pe neuronii aia micuti si lenesi ai mei cand aud raspunsuri de genul ….nu poti sa zici “sunt X Y”?!?!…un nume care sa ma faca si pe mine sa’mi dau seama CINE esti nu CE esti…ca ma intereseaza mai tare in momentul in care vorbesc cu cineva sa stiu cine este…nu ce este.

E foarte interesant…hai sa purtam o discutie cu “o fata/un baiat”….frumos numele…chiar ma face sa’mi dau seama imediat cine este…cu siguranta o/il cunosc foarte bine…mi’a dat deja mult prea multe detalii…

Sau cand te suna persoane din astea pe care nu le cunosti…se prezinta “un baiat/o fata” si dupa te intreaba cine esti. Pay bay omule…nu tu ma suni? Tu ai numarul meu…eu nu’l am pe al tau…nu se presupune ca stii pe cine suni? Ca stii cu cine vorbesti?

Astea care va stiti ca faceti asa…spuneti’mi si mie o chestie…de ce o faceti? Adica sunati asa la orice numar gasiti prin telefoanele prietenilor “generosi” sau mai stiu eu pe unde…spuneti o multitudine de detalii despre voi(fata/baiat) si dupa vreti sa aflati cu cine vorbiti…care e scopul?

Si ma mai enerveaza o chestie…cand te suna cineva cu privat si nu zice nimic.

Ai prea multe minute ? Da’mi mie telefonul tau ca am eu ce face cu ele

Te plictisesti? Cum scapi de plictiseala daca ma suni fara sa vorbesti?

Iti e drag de vocea mea? Pay atunci vorbeste ca o sa auzi o latura mai draguta a vocii mele decat aia care te injura

Eu inteleg chestia asta intr’o situatie…cand iti e dor de cineva…dar persoana respectiva este ..nu stiu…suparata pe tine…Vrei sa vorbesti cu ea…dar nu iti raspunde la telefon…cand vede numarul/numele tau iti inchide…in situatii de genul…ok, suni persoana cu privat…si astepti sa zicem cateva secunde(4-5 sec) in care ii asculti vocea ..dar dupa tot vorbesti…ca asta e scopul tau nu? sa vorbesti cu persoana respectiva.

Sincer ..de ce sunati daca nu vorbiti?...mi se pare aiurea…la fel de aiurea ca si raspunsurile alea “un baiat/o fata” …stiu…sunt o persoana grea de cap…dar poate se gaseste cineva sa ma lamureasca si pe mine..