Ce iti lipseste cel mai mult din copilarie?

Aseara cineva mi-a pus o intrebare foarte...interesanta, care m-a pus mult pe ganduri. Intrebarea este aparent simpla, suna cam asa: “ce iti lipseste cel mai mult din trecut, din copilarie?”

Intrebarea asta m-a blocat pe moment. Normal, m-am gandit ca imi lipsesc prietenii pe care ii aveam atunci, dupa m-am gandit ca imi lipsesc eu, eu din copilarie, as da orice sa mai pot scoate copilul ala la iveala mereu si sa nu para dubios. Dar apoi mi-am dat seama ca nu asta este raspunsul, raspunsul este altul defapt... unul poate banal pentru multi, dar semnificativ pentru mine: cel mai mult imi lipseste sa privesc cerul instelat noaptea tarziu. Da, suna banal, dar mereu cand eram la bunici ma duceam undeva la poarta, pe un gardulet, si ma uitam la stele si in fiecare seara in acelasi loc era o stea, imi placea sa ii spun steaua mea, era cea mai luminoasa stea de pe cer si ma fascina mereu, nu stiu de ce, dar pierdeam minute bune privind spre acea stea. Si la un moment dat, acum vreo 6 ani si ceva poate chiar 7 aveam un fel de pact...vorbeam cu cineva din alt oras si pentru ca ne vedeam foarte rar aveam treaba asta...in fiecare seara ne uitam la steaua aia si asa mai trecea putin din dor, era un lucru pe care il aveam in comun. Desi ce e drept nici acasa nu se vedea chiar asa bine, dar totusi se vedea. In bucuresti, am incercat in seara asta sa ma uit dupa steaua mea si nu am reusit sa vad nici macar o stea, d’apoi pe aia care trebuie...

Si da, suna dibios, dar de asta imi este cel mai dor din copilarie, de noptile la bunici in care puteam sa stau si sa privesc cerul instelat....era un sentiment pe care incerc sa il descriu acum in cuvinte, dar zau ca nu reusesc, era linistitor, era fascinant, era placut, era perfect, desi practic nu era nimic, da, exact, era nimic, dar in acelasi timp era totul....nu are nici un pic de logica, nu? Poate e doar in capul meu logica, dar stiu ca exista undeva acolo, pentru ca sentimentul ala era real, era acolo... si chiar imi lipseste, mi-am dat seama acum ca as vrea sa pot sa vad din nou cerul instelat cum il vedeam acum 9-10 ani cand am descoperit pentru prima data cum ma poate fascina ‘steaua mea’ ....

S-a mai dus unul

2015...2015 a ajuns si el l-a final. A fost un an interesant pentru mine, cu multe lucrurile la care nu m-as fi asteptat. Dar sa incep clasic, ca in ultimii ani. La ziua mea, desi a fost in sesiune, sambata si luni aveam examen, m-am distrat foarte bine, a fost prima mea petrece in camin si am dat o explicatie despre gesturile, poate mici pentru altii, dar imense pentru mine pe care le-au facut cateva persoane de ziua mea. Dupa care am tras linie si v-am aratat cum s-a terminat prima sesiune pentru mine, asa cu bune si cu rele, ideea este ca pe 31 august am avut o zi fericita cand am terminat cu totul si media 8,1 de pe primul semestru s-a transformat in 8,6, a doua sesiune a fost si ea cum a fost, mai rau decat prima as putea spune eu, dar cu bune si cu rele s-a terminat primul an de facultate si normal ca nu am rezistat, v-am spus asa, mai pe scurt, ce s-a putut spune, cum a fost si primul an de camin. Dupa prima sesiune colega de camera a fost foarte funny, am spus ca inca este funny atunci, ei bine, inca este si acum. Am spus ca poate se poate si am constatat ca m-am cam maturizat intr-o oarecare masura, apoi incepand cu vara, cand am inceput sa muncesc si pana in prezent mi-am dat seama ca poate chiar m-am maturizat pe anumite planuri, dar nu mi se mai pare ceva de speriat,  mi se pare ceva ok pentru ca pot sa controlez asta oarecum. C. si A. au mai aparut si ei si anul asta pe blog, normal ca altfel nu se putea, dar nici nu as vrea sa fie altfel pentru ca sunt 2 persoane foarte importante pentru mine, chiar daca ne mai si ciondanim si alte chestii, ei doi o sa fie mereu doua persoane extrem de importante si speciale pentru mine si o sa fiu mereu acolo pentru ei chiar si cand poate dau impresia ca nu sunt, si sper ca stiu si ei asta. Colega mea de camera este o persoana foarte smechera, cea mai tare persoana ever, cand am racit a facut cel maidragut gest pentru mine, nu o data, in fiecare dimineata chiar.

Si acum asa, pe langa ce am povestit deja pe blog, anul 2015 a fost unul interesant pentru mine, suprzintor, dezamagitor, dar in acelasi timp frumos. Am cunoscut persoane noi, am intarit legatura cu persoane vechi, au pierdut sau subtiat legatura cu persoane vechi, am ajuns sa imi exteriorizez sentimentele intr-o maniera care mi-a socat aproape toti prietenii, dar cel mai mult pe mine, fara nici un dubiu, insa imi place, sau mi-a placut, nu stiu daca inca mai e sau pentru cat o sa mai fie, dar cat a fost, cat o sa mai fie, chiar m-am simtit bine si mi-a placut, a fost chestie noua pentru mine.

De cativa ani de cand fac articolul asta de final de an, imi stabilesc o lista de cateva obiective pe care as vrea sa le ating in noul an. Sa vedem ce am reusit din ce mi-am propus anul trecut. Nu am reusit nici anul asta sa ajung unde in 2014 nu am reusit, dar nici nu mai incerc, asta a fost sa fie, viata merge inainte oricum cu sau fara Automatica. Am trecut cu bine peste primul an de facultate, intr-un final, dar am trecut cu bine. Foarte funny mi se pare ca acum am realizat ca anul trecut mi-a pus pe lista si “sa permit altor persoane sa intre in viata mea”, garantat ma refeream la altceva atunci, dar desi am uitat complet de asta am facut asta, am lasat alte persoane sa intre cu adevarat in viata mea, sa ma cunoasca asa cum sunt eu cu adevarat. De distrat da, pot spune ca m-am distrat anul asta, de schimbat nu m-am schimbat in sensul de a nu mai fi acel cineva mereu acolo pentru persoanele care nu sunt niciodata acolo pentru mine cum am sperat, dar da, m-am schimbat, m-am maturizat, mi-am constientizat multe lucruri si le-am acceptat, abordez lucrurile altfel acum, dar in esenta inca sunt acelasi copil care crede in povesti. Activitatea pe blog din pacate nu mi-am reluat-o asa cum mi-am dorit, de lucrat da, am lucrat mai mult, am lucrat cu adevarat, am un job “real” din ala clasic si cu tot tacamul, ah, si am uitat sa va spun, dar de o luna si ceva ma duc la munca doar la pantaloni, camasa si uneori si cravata, office things. In vara am plecat, nu fara destinatie, am ajuns si in  locuri in care nu ma asteptam, deci pe jumatate, se pune?

Per total, acum daca tragem linie, o mare parte din ce mi-am propus s-a realizat, deci pot spune acum ca 2015 a fost un an destul de bun si productiv pentru mine.

In 2016 ce obiective sa imi propun?

- sa ma urc in tren dimineata si sa plec undeva, oriunde pentru o zi

- sa incerc sa am din nou incredere in mine si in altii in jurul meu

- sa tratez asa cum ma trateaza fiecare

- sa ajung cu jobul in stadiul in care mi-am propus momentan

- sa invat engleza

- sa revin pe blog cu adevarat odata si pentru totdeauna

- sa se termine si anul 2 de facultate cu bine

- sa pot sa ma exteriorizez

Si gata, ajunge ca deja e prea lung articolul asta dupa o absenta prea mare. Va urez un an nou plin de realizari si bucurii, sa fiti inconjurati mereu de cei dragi voua si sa profitati de fiecare oportunitate ce vi se iveste, in viata nimic nu este intamplator, totul are un rost, chiar si dezamagirele, sunt o lectie pentru viitor, profitati de orice si nu lasati nimic sa va doboare, cu entuziasm si cu capul sus iesiti din orice situatie. Un An nou fericit! 

Punct si de la capat.

31 decembrie 2014, am ajuns si in ziua asta, cam repede as spune eu, dar poate mi s-a parut doar mie. La fel ca in ultimii doi ani si astazi o sa fac un rezumat al anului 2014, chiar daca nu prea a fost un an foarte activ din partea mea. Inca de la inceputul anului m-am resemnat ca ar fi inutil sa imi propun inca o data sa uit pe cineva, ghiciti ce? Anul asta chiar s-a intamplat, asa, fara sa imi propun, si chiar ma bucur. Dar chiar daca am uitat aceasta persoana, tot m-am simtit bine de 14 februarie, cand A. m-a dus la  “dracu sa ne ia”.

V-am batut destul de mult la cap cu simularile si cu bacul, dar a trecut si asta. Nu mai caut articolul sa pun link catre el, dar daca cineva este din nou curios, am avut 8,30 in bac: 7,20 romana, 9,80 mate si 7,90 fizica . A urmat admiterea. Despre asta nu prea v-am povestit, nu? Nu, nu am facut-o. Si asta din cauza ca nu a fost exact cum am vrut eu sa fie, dar pot spune ca m-am consolat cu ideea, sunt ok. Oficial sunt student la politehnica, la energetica, mai am doua saptamani si intru in prima sesiune chiar. V-am povestit totusi care sunt pasii elementari pentru un student din provincie.  Ca student inca din prima zi de facultate m-am uitat ca vitelul la poarta noua cand am vazut orarul pe site pentru ca nu stiam sa il citesc. Tot din seria “sunt student la bucuresti” mi-am gasit si primul pachet cu mancare. V-am spus si adevarul despre facultate, da, partea asta nu prea o spune nimeni cand povesteste. Si au tot urmat povestioare despre ce si cum am mai facut eu prin bucuresti, ca proaspat student.

Dupa cum am spus, a fost un an destul de inactiv din partea mea si acum cand ma uit in urma chiar imi pare rau. Imi pare rau ca nu am avut suficient de multa tarie sa va povestesc despre moartea catelusului meu, cu care inca nu m-am impacat si cu care probabil nu o sa ma impac niciodata, sunt si voi ramane mereu in aceasta faza de negare, ca nu v-am povestit despre esecul meu de la admitere, ca nu v-am povestit multe momente care m-au facut sa rad si tot asa.

Anul trecut am facut si o lista...cu ce imi propoun pentru 2014. Am luat bacul, am intrat si la facultate, la buget, nu la facultatea la care mi-am propus, dar e pe aproape, am prins si loc la camin, mi-am implinit si “fantezia” aia dubioasa a mea, ma simt foarte bine in Bucuresti si mi-am facut si prieteni noi, am picat extrem de bine in camera, ma inteleg foarte bine cu fetele din camera si ma inteleg bine si cu fetele de pe modul, de sesiune ramane de vazut daca o sa trec cu bine, cum am spus, in 2 saptamani dau ochii cu ea, iar chestia cu videourile a picat. Per total am facut mai mult sau mai putin cam tot ce mi-am propus. In 2015 sper sa:

- ajung acolo unde in 2014 nu am reusit

- sa trec cu bine peste primul an de facultate

- sa permit altor persoane sa intre in viata mea

- sa ma distrez

- sa ma schimb (in sensul de a nu mai fi acel cineva mereu acolo pentru persoanele care nu sunt niciodata acolo pentru mine)

- sa imi reiau serios activitatea pe blog

- sa lucrez mai mult

- sa plec la vara undeva fara destinatie

Stari de moment

Fara un motiv anume, doar ca uneori chiar simt ca nu mai rezist, dar alteori simt ca totul e bine sau ca o sa fie si pur si simplu ca
Si nimeni nu mai poate
Sa-mi ia visele toate
Sperantele si apoi
Sa arunce cu noroi
Si nimeni nu mai poate
Sa-mi puna bete in roate

S-a activat iar

Va mai amintiti de piticul meu de pe creier? Ala caruia cand i se pune pata pe ceva trebuie sa obtina acel ceva altfel nu e bine, face urat. De la un timp a inceput sa se simta iar singur, de obicei se intampla asta vara cand vedea pe la altii pe unde se plimba, acum in ajunul iernii nu stiu ce la apucat, dar se simte iar singur. Ce face cand se simte singur? Se gandeste ce frumos vor arata niste pitici de gradina in curtea din fata foarte viitoarei mele case. E nebun, nu? Normal ca e, altfel nu ar mai fi pitic pe creier si probabil ar fi pitic decorativ, cum sunt astia doi: 

Da, stiu, bat campii, iar ma gandesc prea departe, dar daca asta vrea piticul meu la ora asta ce pot face? Nu pot sa ma cert cu el, castiga mereu.

Sa va mai spun ca isi imagineaza cum va arata si pavajul din jurul piticilor? 

Da, isi imagineaza casa si curtea perfect, in cel mai mic detaliu, cred ca daca ar putea si-ar imagina si constructorii cum lucreaza, noroc ca exista youtubeul ca altfel mi-ar ocupa mintea cu imagini abstracte. Asa intru putin pe youtube, ii arat pe baietii de la europav cum monteaza pavajele, pentru ca ei nu doar livreaza ci iti asigura si motajul pavelelor, si gata, scap de pitic.

 La ora asta imi arata imagini in minte cum o sa arate gradina, ma intreb cat o sa mai dureze pana o sa imi umpla mintea cu imagini interioare, din casa, sa imi arate fiecare coltisor. Daca as putea l-as scoate de pe creier sa nu se mai joace el pe acolo ca si asa face numai conexiuni anapoda si l-as face pitic decorativ, cred ca ar arata mult mai dragut asa, sau cel putin nu ar mai deschide gura sa imi acopere absolut toate gandurile si sa mi le schimbe dupa cum vrea el, zici ca se uita la tv si cand se plictiseste mai schimba canalul.

Ce caut?

In ultimul timp am niste vise dubioase. Chiar dubios de dubioase. Nu, nu ma repet, nu vreau sa vorbesc despre visele alea prea realistice. Ma refer la altele aproape sau chiar la fel de dubioase. Adica astea sunt fara sens, fara logica. Ultima data am visat ca eram intr-un oras mare, in mijlocul unui oras mare si nu cunosteam pe nimeni. Eram pe strada, in pijamale (ceea ce este exagerat de dubios…eu nu port pijamale niciodata, da, dorm in pantaloni scurti si tricou!!!) si papuci de casa, dar nu orice papuci de casa, din aia mari, botosei, cu iepurasi si daca va zic si culoarea e clar ca visul este straniu. Da, erau ROZ! Ciudat vis, nu? Si cum eram eu asa, intr-o astfel de tinuta in mijlocul unui oras mare ma uitam si eu in stanga si in dreapta ca poate trece cineva cunoscut, dar nu, nimeni. Incep sa ma plimb pe acolo pana cand ajung intr-un magazin de mobila. De ce subconstientul meu ar vrea sa ajunga intr-un magazin de mobila? Sau defapt...de ce ar vrea in primul rand sa se trezeasca in pijamale si botosei cu iepurasi roz in mijlocul unui oras mare si foarte aglomerat? In fine... sa continuam... Ajung intr-un magazin de mobila...si culmea este ca ma uit dupa ceva anume, nu am idee dupa ce ma uit, dar caut ceva. Apoi ajung in alta parte, ajung la vopsea.... si imi suna telefonul. Raspund si ma intreaba daca am gasit.

Eu: „ce sa gasesc?

Misteriosul: „ glumesti? Ai gasit?”

Se pare ca si in vise dau de geniali din astia deloc stresanti. Ii spun ca nu am idee unde sunt si ce caut

Misteriosul: „ cauti un pat. Unde esti?”

Asta explica de ce sunt in pijamale... sau cred ca explica. Ii raspund, normal...” nu stiu unde sunt”

Misteriosul: „ce vezi pe langa tine?”

Eu: „ vopsea...multa vopsea”

Misteriosul: „Ce vopsea? Cum adica vopsea”

Eu: „Adica sunt la un raion cu vopsele lavabile, dar nu stiu in ce magazin”

Si brusc totul dispare si ajung intr-o camera in renovari. Si nu mai sunt in pijamale... sunt in niste salopete( ceea ce nu am purtat niciodata) murdare de vopsea. Si nici urma de telefon sau de misteriosul de la capatul celalalt.

Aparent mi-am dus pasiunea veche si stinsa pentru desen la un alt nivel. Am inceput sa fac desene tribale pe pereti. Sau asa cred, ca eu le-am facut pentru ca de nicaieri apare unul in spatele meu care imi spune ca ii place cum mi-a iesit. Oare el este misteriosul de la telefon? Nu am timp sa aflu asa ceva pentru ca ajung inapoi in mijlocul orasului, dar nu acelasi oras, asta nu mai e oras, adica e oras, dar nu in adevaratul sens al cuvantului. Sunt pe o strada, circula muuulte masini, sunt zeci de persoane in jurul meu ce se grabesc undeva, nimeni nu vorbeste cu nimeni, nimeni nu se uita la nimeni, doar merg, merg catre nicaieri, iar blocurile, ei bine... blocurile au devanit niste cutii gigantice de vopsea.

Probabil am un soi de nebunie in mine de visez asa ceva, nu ? Un soi de nebunie...ceva mai mare. 

Vise ciudate

Gata cu bucuria, gata cu petrecerea, nu m-am lasat de blog si nici nu ma las, am avut doar o saptamana mai grea si mai incarcata, zilele astea o sa incerc sa recuperez tot ce am pierdut pe blogurile voastre si o sa incerc sa-mi revin si eu cu activitatea pe blogul meu…adica sa mai postez si eu. Si nu, articolul nu are nici o legatura cu treaba asta, asta a fost doar asa ca o introducere.

Subiectul despre care vreau sa va povestesc eu se regaseste si in titlu…”vise ciudate”…si acum urmeaza reactiile gen “ce biiiip vrea sa spuna cu asta?” . Vreau sa spun ca in unele seri am niste vise extrem de ciudate…si nu ma refer neaparat la ideea visului…alea sunt mereu cam ciudate. Ma refer la faptul ca visez foarte realist uneori. Adica visez si parca simt atingerea sau lovitura sau vantul sau orice. Si si mai ciudate sunt unele dimineti dupa astfel de vise. De ce? Pentru ca si deoarece…sa dau un exemplu mai bine. Sa zicem ca am visat ca era un jaf, eu in vise sunt si mai si ca in realitate si sar in sus, incerc sa evadez si d-astea…si sarim peste niste episoade si ajungem la partea in care primesc un glont in coaste. Nu ma trezesc din vis, nu mor in vis, visul ori isi schimba brusc firul ori gasesc eu o cale miraculoasa cum numai in vise se poate intampla, logic, si rezolv totul si raman si in viata. Partea ciudata este dimineata cand ma trezesc cu vantai exact in locul din vis…in exemplul asta dimineata ma trezesc cu o vataie in zona coastelor fix in zona in care in vis am incasat un glont, pe aceiasi parte, in exact acelasi loc. Si nu am idee cum. Da, mi s-a mai zis cand am deschis subiectul asta cu diverse persoane ca ma uit la prea multe filme de actiune…total fals…ma uit aproape numai la romance, comedie si ocazional horror. Altii imi spun ca ma lovesc in somn…si uneori e credibil adica ma trezesc cu vanatai pe picioare sau maini sau parti din astea mai usor de lovit in somn, dar coastele? Sau pe lateral, undeva tot in zona coastelor, dar mai sus. Si nu inteleg in ce m-as putea lovi, daca m-as lovi. Ca am doar o noptiera langa pat, care e in dreptul capului…si e destul de mica.

Visul asta pe care l-am dat ca exemplu l-am avut acum cateva zile…si a fost culmea si din ala in care parca simteam. Adica inaite sa ajung in zona care urma sa fie jefuita am mers pe afara unde era foarte frig si imi inghetasera urechile si nasul si simteam cum vantul ma da pe spate.

Stiu, am niste vise tare ciudate intr-o maniera clar ciudata, dar n-am ce le face…unele sunt chiar placute ca snt realiste. Adica am si unele vise in care apare…cine nu trebuie…si e plcut cand pot simti atingerea, parca, e placut asa realist…dar tot e ciudat, si plus ca asta a fost doar o data…in fine, raman la ideea ca e ciudat si tot nu inteleg cum de ma trezesc asa dupa anumite vise…