In ultimul timp am niste vise
dubioase. Chiar dubios de dubioase. Nu, nu ma repet, nu vreau sa vorbesc despre
visele alea prea realistice. Ma refer la altele aproape sau chiar la fel de
dubioase. Adica astea sunt fara sens, fara logica. Ultima data am visat ca eram
intr-un oras mare, in mijlocul unui oras mare si nu cunosteam pe nimeni. Eram
pe strada, in pijamale (ceea ce este exagerat de dubios…eu nu port pijamale
niciodata, da, dorm in pantaloni scurti si tricou!!!) si papuci de casa, dar nu
orice papuci de casa, din aia mari, botosei, cu iepurasi si daca va zic si
culoarea e clar ca visul este straniu. Da, erau ROZ! Ciudat vis, nu? Si cum
eram eu asa, intr-o astfel de tinuta in mijlocul unui oras mare ma uitam si eu
in stanga si in dreapta ca poate trece cineva cunoscut, dar nu, nimeni. Incep
sa ma plimb pe acolo pana cand ajung intr-un magazin de mobila. De ce subconstientul meu ar vrea sa ajunga intr-un magazin de
mobila? Sau defapt...de ce ar vrea in primul rand sa se trezeasca in pijamale
si botosei cu iepurasi roz in mijlocul unui oras mare si foarte aglomerat? In
fine... sa continuam... Ajung intr-un magazin de mobila...si culmea este ca ma
uit dupa ceva anume, nu am idee dupa ce ma uit, dar caut ceva. Apoi ajung in
alta parte, ajung la vopsea.... si imi suna telefonul. Raspund si ma intreaba
daca am gasit.
Eu:
„ce sa gasesc?
Misteriosul:
„ glumesti? Ai gasit?”
Se
pare ca si in vise dau de geniali din astia deloc stresanti. Ii spun ca nu am
idee unde sunt si ce caut
Misteriosul:
„ cauti un pat. Unde esti?”
Asta
explica de ce sunt in pijamale... sau cred ca explica. Ii raspund, normal...”
nu stiu unde sunt”
Misteriosul:
„ce vezi pe langa tine?”
Eu:
„ vopsea...multa vopsea”
Misteriosul:
„Ce vopsea? Cum adica vopsea”
Eu:
„Adica sunt la un raion cu vopsele lavabile, dar nu stiu in ce magazin”
Si
brusc totul dispare si ajung intr-o camera in renovari. Si nu mai sunt in
pijamale... sunt in niste salopete( ceea ce nu am purtat niciodata) murdare de
vopsea. Si nici urma de telefon sau de misteriosul de la capatul celalalt.
Aparent
mi-am dus pasiunea veche si stinsa pentru desen la un alt nivel. Am inceput sa
fac desene tribale pe pereti. Sau asa cred, ca eu le-am facut pentru ca de
nicaieri apare unul in spatele meu care imi spune ca ii place cum mi-a iesit. Oare
el este misteriosul de la telefon? Nu am timp sa aflu asa ceva pentru ca ajung
inapoi in mijlocul orasului, dar nu acelasi oras, asta nu mai e oras, adica e
oras, dar nu in adevaratul sens al cuvantului. Sunt pe o strada, circula
muuulte masini, sunt zeci de persoane in jurul meu ce se grabesc undeva, nimeni
nu vorbeste cu nimeni, nimeni nu se uita la nimeni, doar merg, merg catre
nicaieri, iar blocurile, ei bine... blocurile au devanit niste cutii gigantice
de vopsea.
Probabil
am un soi de nebunie in mine de visez asa ceva, nu ? Un soi de nebunie...ceva
mai mare.
