Ce iti lipseste cel mai mult din copilarie?

Aseara cineva mi-a pus o intrebare foarte...interesanta, care m-a pus mult pe ganduri. Intrebarea este aparent simpla, suna cam asa: “ce iti lipseste cel mai mult din trecut, din copilarie?”

Intrebarea asta m-a blocat pe moment. Normal, m-am gandit ca imi lipsesc prietenii pe care ii aveam atunci, dupa m-am gandit ca imi lipsesc eu, eu din copilarie, as da orice sa mai pot scoate copilul ala la iveala mereu si sa nu para dubios. Dar apoi mi-am dat seama ca nu asta este raspunsul, raspunsul este altul defapt... unul poate banal pentru multi, dar semnificativ pentru mine: cel mai mult imi lipseste sa privesc cerul instelat noaptea tarziu. Da, suna banal, dar mereu cand eram la bunici ma duceam undeva la poarta, pe un gardulet, si ma uitam la stele si in fiecare seara in acelasi loc era o stea, imi placea sa ii spun steaua mea, era cea mai luminoasa stea de pe cer si ma fascina mereu, nu stiu de ce, dar pierdeam minute bune privind spre acea stea. Si la un moment dat, acum vreo 6 ani si ceva poate chiar 7 aveam un fel de pact...vorbeam cu cineva din alt oras si pentru ca ne vedeam foarte rar aveam treaba asta...in fiecare seara ne uitam la steaua aia si asa mai trecea putin din dor, era un lucru pe care il aveam in comun. Desi ce e drept nici acasa nu se vedea chiar asa bine, dar totusi se vedea. In bucuresti, am incercat in seara asta sa ma uit dupa steaua mea si nu am reusit sa vad nici macar o stea, d’apoi pe aia care trebuie...

Si da, suna dibios, dar de asta imi este cel mai dor din copilarie, de noptile la bunici in care puteam sa stau si sa privesc cerul instelat....era un sentiment pe care incerc sa il descriu acum in cuvinte, dar zau ca nu reusesc, era linistitor, era fascinant, era placut, era perfect, desi practic nu era nimic, da, exact, era nimic, dar in acelasi timp era totul....nu are nici un pic de logica, nu? Poate e doar in capul meu logica, dar stiu ca exista undeva acolo, pentru ca sentimentul ala era real, era acolo... si chiar imi lipseste, mi-am dat seama acum ca as vrea sa pot sa vad din nou cerul instelat cum il vedeam acum 9-10 ani cand am descoperit pentru prima data cum ma poate fascina ‘steaua mea’ ....

Am aflat

Cand eram acasa si mama ii trimitea pachet fratelui meu erau saptamani in care spunea “nu vreau si snitele, m-am saturat de snitele” si eu eram ceva gen “serios? Cum se poate satura cineva de snitele?”

De cand sunt la camin am aflat si raspunsul: mananca o luna snitele rece sau incalzite la microunde! Da, clar ti se ia de snitele, sau cel putin de snitele reci/incalzite la microunde.

Uneori, mai ales dimineata si cand vin acasa, zau ca imi e dor de casa. Adica stiti ca m-am alintat destul de rau in ultimul timp acasa si dimineata mereu ma trezeam cu cafeaua calda adusa de mama in dormitor, cand ajungeam acasa mancarea era calda, ma astepta pe masa doar sa mananc. Acum, aici, trebuie sa imi fac eu toate chestiile astea si e destul de aiurea, bine, incep sa ma invat, nu pot spune nu, dar totusi, era mai bine acasa. Acum imi fac cafeaua de seara si o pun intr-o cana termos sa o am facuta dimineata cand ma trezesc, dar mancarea tot trebuie sa mi-o incalzesc eu cand ajung de la facultate, sa imi spal vasele dupa si asa mai departe.

E bine in schimb un lucru: am inceput sa ma adaptez aici suficient incat sa nu imi mai fac patul, sa nu mai imi strang mereu lucrurile de pe birou si etc. Incep sa ma simt acasa aici, dar totusi, uneori chiar ar fi bine sa fie mama aici sa ma astepte cu mancarea calda cand ajung dupa 6-8-10 ore de facultate sau dimineata cand abia reusesc sa ma dau jos din pat sa ma astepte cu cafeaua calda, aburinda, cu mirosul ala imbietor. 

Miercurea fara cuvinte(47)

Mai multe detalii gasiti la Carmen

Prietenie

Articolul asta o sa incerc sa il fac cu caracter general, dar in realitate se axeaza pe o singura persoana, dar sper sa fie cat mai general valabil.

Incep prin a spune ca e vorba de prietenie. Mai stie cineva adevaratul sens al acetui cuvant banal pentru multi? Prietenie nu e aia pe interes, e aia in care poti sa vorbesti si cele mai banale si plictisitoare lucruri si celalalt sa asculte si sa intretina subiectul, prietenie e atunci cand nu trebuie sa spui ca esti fericit sau trist, cand celalalt pur si simplu stie, prietenie e atunci cand la 4 dimineata nu ai somn si dai un telefon, iar persoana apelata iti raspunde chiar daca doarmea si o sa vorbeasca cu tine, nu o sa iti inchida telefonul dupa ce ii spui ca nu e nimic important, doar nu puteai sa dormi. Si multe altele, si nu, asta e doar prieteni, nu iubire, sau ma rog, e iubire, dar iubire intre prieteni, nu iubire iubire. Multi confunda si treaba asta, dar uita un lucru, prietenia poate exista fara dragoste, dar dragostea nu poate exista fara prietenie. Si si mai multi spun exact din acelasi motiv, ca nu pot face diferenta, ca nu poate exista prietenie intre o fata si un baiat. Eu zic ca se poate, daca stii sa faci diferenta intre iubirea pentru iubit/a si iubirea dintre prieteni.

Exista multe forme de iubire, iubire pentru parinti, iubirea pentru copii, iubire pentru frati/surori, iubire pentru rude, iubire pentru prieteni, iubire pentru iubit/a, ordinea este, evident, aleatorie, fiecare ordoneaza in felul lui.

Si inca o chestie mai spun, spre final. O prietenie adevarata poate sa treaca prin multe, poate sa reziste distantei si absentei. Da, poate sa existe si in absenta. Puteti sa va vedeti azi si sa mai vorbiti peste 2 luni, daca prietenia dintre voi e una reala o sa vorbiti si o sa comportati ca si cum v-ati fi vazut ultima data ieri.

Sau cand va certati...in orice relatie, de orice natura, ca si astea ca si iubirea au mai multe forme, fiecarei forme de iubire ii corespunde o relatie, revenind, in orice relatie, indiferent de natura ei, exista si perioada mai proaste in care apare cearta, se spun cuvinte la suparare, fondate sau nu, care dor, care se imprima in subconstient, care ranesc, se fac gesturi care mai tarziu, la fel ca si cuvinte, se regreta, la fel ca toata cearta de altfe. Uneori momentul ala in care regreti vine mai tarziu, dar vine, trebuie sa vina si apoi sa va impacati...pentru ca nu esti tu fara el/ea, pentru ca simti ca ai multe de spus, dar nu poti, pentru ca vrei ca lucrurile sa revina la normal, pentru ca iti pasa prea mult chiar daca nu vrei sa o arati mereu pentru ca ar parea un semn de slabiciune, dar oricum daca iti este prieten cu adevarat nu poti sa ascunzi, le simte uneori mai clar decat tine...asa ca trebuie sa vina momentul ala in care regretati toata cearta aia idioata si faceti ca lucrurile sa revina la normal...

Miercurea fara cuvinte(35)

Mai multe gasiti la Carmen

Miercurea fara cuvinte(26)

Mai multe la Carmen

...(29)