Ar fi pacat

Va mai amintiti ca eu aveam candva un prieten C.? Da, inca traieste, si da, inca are o mie de idei idioate sau geniale, depinde cum le privesti. Spre exemplu ultima lui idee geniala, dupa mintea lui, a fost sa isi deschida singur o firma de avocatura, ca aparent s-a plictisit sa lucreze in una, vrea una a lui si punct. Dar e dezamagit de faptul ca multe persoane ca si el au idei bune de afaceri, dar nimeni nu ii ajuta sa le indeplineasca, pentru ca ce, cumva credeati ca nu s-a interesat? Ba da, dar a aflat ca ai nevoie de prea multe chestii de care el nu are habar, managementul nu este chiar punctul lui forte. A incercat sa afle ce si cate harhogarii ii trebuiesc pentru o firma de consultanta achizitii publice, dar a renuntat, aparent este destul de greu sa deschizi o afacere noua pentru ca ai nevoie de mult prea multe hartii, de mult prea multe aprobari, de mult prea multe chestii de care nu iti spune nimeni nimic. E ca la facultate, toata lumea iti spune ‘hai la facultate, e smecher aici, bem, ne distram, fete/baieti, petreceri, iesiri, distractie, nebunie’, dar nimeni nu iti spune ‘cursuri obligatorii/ seminarii obligatorii/ laboratoare obligatorii/ teme obligatorii/ sesiune/ examene/ partiale/ teste’, exact la fel e si aici, toata lumea spune ca ‘da, ia si infiinteaza-ti propria afacere, o sa fie bine’, dar nimeni nu spune ca ai nevoie de n acte, de n aprobari, ca ai de facut n drumuri, ca nimeni nu iti spune nimic, ca o sa depui n dosare la n ghisee si n asociatii ca sa primesti o amarata de hartie sa mergi mai departe, nimeni nu iti spune ca fara hartia aia nu faci nimic, nimeni nu iti spune cum poti sa obtii hartia aia, nimeni nu iti spune nimic, tot ce ti se spune e ca o sa fie bine dupa ce ai afacerea ta, ca o sa fi propriul tau sef. Nu e chiar asa. C. a inceput sa renunte la gandul lui, desi eu sper sa nu o faca, pentru ca a stat la ... nici el nu mai stie cate cozi ca sa incerce sa faca rost de o adeverinta sa poata sta la alte multe cozi infernal de lungi sa poata obtine o aprobare si sa mearga la alta coada si tot asa.

La inceput il auzeam foarte entuziasmat, foarte incantat de ideea asta, de dorinta lui, de initiativa lui, dar acum il aud tot mai descurajat, tot mai hotarat sa renunte la visul si ideea lui. La inceput imi spunea despre tot felul de chestii, despre licitatii, dosare licitatii, proiecte, viitori asociati, chiar si planuri de afaceri. Si chiar imi pare rau sa il aud acum asa dezamagit, sincer chiar as vrea sa il ajut, dar domeniul asta este unul complet strain mie, il pot ajuta doar incercand sa il incurajez si sa il conving sa nu renunte la ideea si la visul lui, de foarte mult timp isi doreste asta si cand in sfarsit a inceput sa faca ceva in acest sens sistemul il da inapoi, cel mai urat lucru posibil...

Something for me...

Stiti momentul ala in care va simtiti cu adevarat bine? In care sunteti impacati cu locul in care sunteti, cu persoane din jurul vostru, cu modul in care decurg zilele, mai mult sau mai putin spontan, cu schimbarile interioare sau din jur? Cred ca intelege toata lumea la ce ma refer, si acum partea mea preferata pe care nu am mai spus-o de mult: sititi cat de tare urasc cand se intampla ceva si da toate astea peste cap? Enorm de tare!

Totul era ok, totul era frumos, nu imi mai pasa, inca nu imi pasa, dar cosmarul s-a intor aseara, si probabil o sa fie din nou si din nou si din nou si din nou, ca si pana acum cateva luni cand disparuse. Dar sititi ce e cel mai nasol? Ca aseara a fost foarte intens, poate din cauza ca nu am mai auzit de foarte mult timp acele cuvinte in somn, poate pentru ca nu m-am mai trezit de mult cu tricoul aproape complet ud pe mine, poate pentru ca nu m-am mai trezit de mult respirand ca si cand as fi alergat la un maraton, poate pentru ca in sfarsit ma simteam si eu bine. Si cand sa vina viata si sa imi spuna ca nu, nu am voie sa ma simt bine, daca nu fix atunci cand imi e mai bine? De ce sa loveasca atunci cand sunt deja jos? Nuuu, atunci cand sunt sus sau ma rog, mai sus, ca sa se simta mai bine lovitura. Adica nu era destul de urat ca oricum imi e greu sa apropii cu adevarat de cineva din cauza anumitor chestii din trecut, acum apare si asta din nou.

Dar zau ca nu inteleg logica, nu inteleg de ce tocmai acum s-a gandit sa se intoarca visul asta idiot. Adica pe langa faptul ca ma simt foarte bine in situatia in care ma aflu, din aproape toate punctele de vedere, nu am mai avut nici o treaba de mult cu nimic legat de acele cuvinte din vis sau cu persoana care le rosteste. Hmm, si inca ceva interesant, sau poate doar am uitat ordinea cuvintelor de ultima data, dar aseara mi s-au parut ca erau altele, aceleasi in esenta, dar altele in putere, mai dure, mai puternice, mai acuzatoare. Dar din nou, poate doar am uitat eu de ultima data cum e...

Cer prea multe daca vreau sa nu revina acel cosmar infernal? Imi place sa dorm, si cum nu mai am oricum atat de mult timp pentru aceasta activitate atat de draga mie, macar alea 5-6-8 ore pe care le dorm, vreau sa le dorm, fara sa ma trezesc din juma in juma de ora cu senzatia de "bai mai bine nu mai dorm in noaptea asta" pentru aseara aproximativ juma de ora chiar am preferat sa ma uit pe tavan decat sa incerc sa adorm la loc, dar stiind ca totusi trebuia sa ma trezesc devreme sa plec la munca am adormit din nou, si din nou m-am trezit la fel.... Stie cineva cum scap de cosmarul asta din nou? Ca aparent daca "tai raul de la radacina" si incerc sa ma simt bine nu merge pentru mult timp...

Visul devine realitate

De cand ma stiu am avut o imaginatie extrem de dezolvata si de ciudata pentru ca ce forme si ce modele imi imaginam eu nu mai vazusem nicaieri. De ce va spun asta acum? Pentru ca recent un amic mi-a spus ca si el are tot felul de viziuni din astea si ca isi doreste sa puna bazele unei afaceri, dar nu stie exact ce si cum. Pentru modelele din vasta lui lume imaginara are nevoie de un material flexibil, dar in acelasi timp dur si rezistent. Si dintr-o data ii vine de nicaieri ideea: plastic! Poate fi modelat usor daca este procesat cum trebuie, iar cand se finalizeaza produsul ramane dur, rezistent si este si durabil. Are fonduri, a gasit chiar si un nume, pe care nu mi l-a spus ca e superstitios si cica aduce ghinion, a gasit si paterialul de baza, modele are mai multe decat poate produce, insa nu stie cum sa le produca. Si a intrebat si el in stanga si in dreapta pana a ajuns sa ma intrebe si pe mine. Eu evident i-am spus ca nu am nici cea mai vaga idee, dar ca ma interesez. Si am inceput si eu sa intreb in dreapta si in stanga si am ajuns sa dau peste o persoana care era pusa la curent cu tot ce tine de industria maselor plastice. Ii povestesc si el incepe la randul lui sa-mi povesteasca despre mari firme, despre aparatura si tot ce tinea de domeniu. Ii povestesc prietenului meu tot ce am aflat si mi-a spus ca si el a auzit cam aceleasi lucruri si ca s-a hotarat, o sa foloseasca o masina de turnare prin injectie mase plastice pentru ca este cea mai eficienta si raspunde exact nevoilor lui.

Are planuri marete si la scurt timp dupa inceperea productiei, daca o sa aiba rezultate pozitive, o sa isi exista sectorul si o sa isi incerce norocul in producerea pieselor de masini, utilizand aceiasi tehnologie, va produce manete de cotrol atasate la volan, manete de semnalizare, stergatoare si multe altele din aceiasi gama. Sincer, abia astept sa vad produsele lui pe piata. 

Make it real

            Degeaba stai cu nasul in carti toata ziua, degeaba urmaresti n’spe mii de documentare, degeaba stii totul teoretic, daca la practica esti 0. Cea mai importanta lectie pe care o inveti din teorie? Ca lectiile de viata adevarate nu le gasesti in carti. Da, o sa-mi sariti in cap si o sa-mi spuneti ca ba da, ca inveti din greselile si din experienta altora. Nu sunt de acord cu asta, sau nu in totalitate. Eu cand fac o greseala nu o fac de doua ori, o fac de n’spe mii de ori, dar si cand spun stop, e stop, pentru ca imi impun sa invat din greseala aia pe care am tot repetat-o la infinit si imi impun anumite chestii, si e ca dracu, zau ca e! Dar in acelasi timp e si eficient, in schimb pot sa citesc de un miliard de ori o carte si tot nu o sa invat din greselile personajelor.

            Experientele pozitive? Ramane ceva de invatat cu adevarat din ele? Experientele pozitive raman niste amintiri placute, practic sunt mai mult niste lectii deja invatate, ai trait momentul respectiv, ai reusit, ai invatat ceva pe loc si ti-ai creat o amintire frumoasa. Dar nu cred ca mai ramane ceva de invatat. Daaar la fel…asta e in practica, in teorie e aberant sa consideri ca ti-ai aprofundat lectii sau conturat idealuri. Citesti zeci de carti, urmareste n’spe mii de filme siropoase…si apoi afirmi “am invatat ceva important astazi” . Ce? Ce ai putut invata din randurile citite sau din secventele vizionate? Nu, nu ai invatat nimic, in realitate doar ai constatat niste fapte, de invatat inveti atunci cand traiesti pe pielea ta anumite momente, anumite stari, anumite trairi.

Sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic impotriva cititului si a urmaritului de filme/seriale, sunt chiar pro ambele, sau toate 3 daca pui filmele si serialele separat, le  practic pe toate 3, da, stiu, nici mie nu mi-a venit sa cred ca citesc, dar aparent am inceput sa o fac, si e placut si relaxant, dar nu inseamna ca imi construiesc idealuri si prototipuri de pe urma a ceea ce citesc sau urmaresc. Nu, dar cu toate astea nu inseamna ca nu fac niste calatorii geniale. Da, ma transpun in pielea personajelor despre care citesc (nu chiar toate, A. si C. daca cititi asta sa stiti ca in cartile alea nu m-am transpus deloc, am urmarit totul de pe margine!!! ) si pentru alea 1-2 ore cat dureaza un film, sau 40 de minute episodul, sau 1-2 ore cat citesc, sunt in alta lume, si imi dau seama de anumite lucruri, le indosariez in minte, dar tot in practica le invat, cand ma lovesc de ele in realitate imi amintesc si abia atunci le inteleg cu adevarat sensul.

            Asa ca nu mai asteptati sa gasiti in carti rezolvari la problemele pe care le intampinati in viata de zi cu zi, nu mai asteptati ca scoala/facultatea/invatamantul in general sa vina cu solutii, nu mai asteptati sa invatati lectii de viata din carti si/sau filme…traiti, incercati, riscati! Cea mai eficienta metoda, nu, nu e simpla, nu e mereu usoare si nici placuta, dar ramane cea mai eficienta. Viata ta? Visele tale? Make it real! 

Ce caut?

In ultimul timp am niste vise dubioase. Chiar dubios de dubioase. Nu, nu ma repet, nu vreau sa vorbesc despre visele alea prea realistice. Ma refer la altele aproape sau chiar la fel de dubioase. Adica astea sunt fara sens, fara logica. Ultima data am visat ca eram intr-un oras mare, in mijlocul unui oras mare si nu cunosteam pe nimeni. Eram pe strada, in pijamale (ceea ce este exagerat de dubios…eu nu port pijamale niciodata, da, dorm in pantaloni scurti si tricou!!!) si papuci de casa, dar nu orice papuci de casa, din aia mari, botosei, cu iepurasi si daca va zic si culoarea e clar ca visul este straniu. Da, erau ROZ! Ciudat vis, nu? Si cum eram eu asa, intr-o astfel de tinuta in mijlocul unui oras mare ma uitam si eu in stanga si in dreapta ca poate trece cineva cunoscut, dar nu, nimeni. Incep sa ma plimb pe acolo pana cand ajung intr-un magazin de mobila. De ce subconstientul meu ar vrea sa ajunga intr-un magazin de mobila? Sau defapt...de ce ar vrea in primul rand sa se trezeasca in pijamale si botosei cu iepurasi roz in mijlocul unui oras mare si foarte aglomerat? In fine... sa continuam... Ajung intr-un magazin de mobila...si culmea este ca ma uit dupa ceva anume, nu am idee dupa ce ma uit, dar caut ceva. Apoi ajung in alta parte, ajung la vopsea.... si imi suna telefonul. Raspund si ma intreaba daca am gasit.

Eu: „ce sa gasesc?

Misteriosul: „ glumesti? Ai gasit?”

Se pare ca si in vise dau de geniali din astia deloc stresanti. Ii spun ca nu am idee unde sunt si ce caut

Misteriosul: „ cauti un pat. Unde esti?”

Asta explica de ce sunt in pijamale... sau cred ca explica. Ii raspund, normal...” nu stiu unde sunt”

Misteriosul: „ce vezi pe langa tine?”

Eu: „ vopsea...multa vopsea”

Misteriosul: „Ce vopsea? Cum adica vopsea”

Eu: „Adica sunt la un raion cu vopsele lavabile, dar nu stiu in ce magazin”

Si brusc totul dispare si ajung intr-o camera in renovari. Si nu mai sunt in pijamale... sunt in niste salopete( ceea ce nu am purtat niciodata) murdare de vopsea. Si nici urma de telefon sau de misteriosul de la capatul celalalt.

Aparent mi-am dus pasiunea veche si stinsa pentru desen la un alt nivel. Am inceput sa fac desene tribale pe pereti. Sau asa cred, ca eu le-am facut pentru ca de nicaieri apare unul in spatele meu care imi spune ca ii place cum mi-a iesit. Oare el este misteriosul de la telefon? Nu am timp sa aflu asa ceva pentru ca ajung inapoi in mijlocul orasului, dar nu acelasi oras, asta nu mai e oras, adica e oras, dar nu in adevaratul sens al cuvantului. Sunt pe o strada, circula muuulte masini, sunt zeci de persoane in jurul meu ce se grabesc undeva, nimeni nu vorbeste cu nimeni, nimeni nu se uita la nimeni, doar merg, merg catre nicaieri, iar blocurile, ei bine... blocurile au devanit niste cutii gigantice de vopsea.

Probabil am un soi de nebunie in mine de visez asa ceva, nu ? Un soi de nebunie...ceva mai mare. 

Vise ciudate

Gata cu bucuria, gata cu petrecerea, nu m-am lasat de blog si nici nu ma las, am avut doar o saptamana mai grea si mai incarcata, zilele astea o sa incerc sa recuperez tot ce am pierdut pe blogurile voastre si o sa incerc sa-mi revin si eu cu activitatea pe blogul meu…adica sa mai postez si eu. Si nu, articolul nu are nici o legatura cu treaba asta, asta a fost doar asa ca o introducere.

Subiectul despre care vreau sa va povestesc eu se regaseste si in titlu…”vise ciudate”…si acum urmeaza reactiile gen “ce biiiip vrea sa spuna cu asta?” . Vreau sa spun ca in unele seri am niste vise extrem de ciudate…si nu ma refer neaparat la ideea visului…alea sunt mereu cam ciudate. Ma refer la faptul ca visez foarte realist uneori. Adica visez si parca simt atingerea sau lovitura sau vantul sau orice. Si si mai ciudate sunt unele dimineti dupa astfel de vise. De ce? Pentru ca si deoarece…sa dau un exemplu mai bine. Sa zicem ca am visat ca era un jaf, eu in vise sunt si mai si ca in realitate si sar in sus, incerc sa evadez si d-astea…si sarim peste niste episoade si ajungem la partea in care primesc un glont in coaste. Nu ma trezesc din vis, nu mor in vis, visul ori isi schimba brusc firul ori gasesc eu o cale miraculoasa cum numai in vise se poate intampla, logic, si rezolv totul si raman si in viata. Partea ciudata este dimineata cand ma trezesc cu vantai exact in locul din vis…in exemplul asta dimineata ma trezesc cu o vataie in zona coastelor fix in zona in care in vis am incasat un glont, pe aceiasi parte, in exact acelasi loc. Si nu am idee cum. Da, mi s-a mai zis cand am deschis subiectul asta cu diverse persoane ca ma uit la prea multe filme de actiune…total fals…ma uit aproape numai la romance, comedie si ocazional horror. Altii imi spun ca ma lovesc in somn…si uneori e credibil adica ma trezesc cu vanatai pe picioare sau maini sau parti din astea mai usor de lovit in somn, dar coastele? Sau pe lateral, undeva tot in zona coastelor, dar mai sus. Si nu inteleg in ce m-as putea lovi, daca m-as lovi. Ca am doar o noptiera langa pat, care e in dreptul capului…si e destul de mica.

Visul asta pe care l-am dat ca exemplu l-am avut acum cateva zile…si a fost culmea si din ala in care parca simteam. Adica inaite sa ajung in zona care urma sa fie jefuita am mers pe afara unde era foarte frig si imi inghetasera urechile si nasul si simteam cum vantul ma da pe spate.

Stiu, am niste vise tare ciudate intr-o maniera clar ciudata, dar n-am ce le face…unele sunt chiar placute ca snt realiste. Adica am si unele vise in care apare…cine nu trebuie…si e plcut cand pot simti atingerea, parca, e placut asa realist…dar tot e ciudat, si plus ca asta a fost doar o data…in fine, raman la ideea ca e ciudat si tot nu inteleg cum de ma trezesc asa dupa anumite vise…

Monday Seven!(11)

Nu este un concurs, este doar blogging interactiv!

Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven!

Ascuns

Fețe

Mister

Vis cu inel de logodna

Am avut un vis…unul putin ciudatel…caruia nu’i stiu intelesurile ascunse pentru ca nu ma pricep la semnificatia viselor, dar nici nu stiu daca vreau sa o aflu pentru ca mie mi’a placut visul asa cum a fost el.

A fost cam asa: Eram mai mare, dar nu foarte…nu terminasem facultatea…eram prin ultimul an de master sau doctorat…nu stiu exact, dar stiu ca era an terminal…si eram impreuna cu o persoana cu care am fost  in trecut. Ne plimbam si la un moment dat ajungem la un restaurant, unul “pretentios”, unde era o petrecere cu multi cunoscuti. Initial ma uitam putin “ciudatel” pentru ca nu intelegeam ce caut acolo. Dupa ma duc si vorbesc, dansez(clar a fost vis) cu niste prieteni, iar la un moment dat se opreste muzica si se sting toate luminile...era o liniste mormantala, dar se aprinde un reflector…pe EL, iar el se apropia de mine. Nu intelegeam nimic…ajunge in fata mea…si…ingenuncheaza, iar in timp ce spunea un discurs foarte frumos si sentimental, dar si usor amuzant, cum ii este lui specific, scoat din buzunar un inel de logodna incredibil de minunat, dupa care imi ia mana in a lui si ma intreaba

-Vrei sa ma vezi si mai des decat o faci acum, sa te trezesti la mine in brate, sa te impiedici de si mai multe lucruri ale mele, sa adormi cu mine privindu’te, sa imparti cu mine tot, sa primesti flori si cadouri mai des si sa ma lasi sa incerc sa te fac sa zambesti in fiecare secunda? Sau mai pe scurt…vrei sa te casatoresti cu mine?

Nu puteam sa ma misc, nu puteam sa’i raspund…doar ma uitam in ochii lui si la acel inel(care era unul dintre cele mai frumoase inele de logodna pe care le vazusem)…dupa care am reusit sa’mi mut privirea si sa vad cum toti cei prezenti acolo erau stransi in jurul nostru si asteptau un raspuns, dar eu nu putea sa deschid gura, insa intr’un final cand toti se gandeau la un “nu”, sau cel putin asta se citea pe fata lor si in ochii rugatori si usor dezamagiti ai lui, am reusit sa deschid gura si sa zic un DA din toata inima. Atunci toti au inceput sa aplaude, a inceput si muzica sa cante, iar el s’a ridicat si m’a sarutat. Am dansat si ne’am distrat in continuare…la propria petrecere de logodna de care nu stiam nimic.

Ziua urmatoare m’am trezit la el in brate, era treaz de ceva vreme, dar nu s’a ridicat, a ramas sa ma tina in brate si sa se uite la mine cum dorm, si sa’mi ofere cel mai mare zambet si cel mai dulce sarut de “ ‘neata” . Toata ziua nu am iesit nicaieri, am stat doar in casa si am vorbit despre diverse lucruri, despre nunta evident, ca doar ma ceruse…ne’am uitat de modele de verighete, de rochii, de localuri si de tot felul de lucruri de genul.

Nu stiu cum dar in momentul urmator eram deja in drum spre altar unde ma astepta el foarte zambaret si fericit, dar in loc de clopote se auzea un sunet ciudat…era alarma de la telefonul meu…era dimineata…si totul a fost doar un vis…unul frumos, dar doar un vis.

Nu stiu de ce, dar mi’a placut scenariul…si probabil asta este modul in care subconstientul meu vrea sa fie acel moment, in care acea persoana speciala pentru mine vrea sa fim impreuna mereu…ehehe…dar cati dintre noi(probabil fetele mai mult) nu s’au gandit(sau poate tot visat) macar o data la ceva de genul?