Deja?

Ori am imbatranit eu prea rau si nu ma pot acomoda repede la reducerea orelor de somn ori relatia dintre mine si somn a ajuns la un nivel foarte inaintat si nu se poate obisnui cu ideea ca reduc din orele petrecute impreuna. Altfel nu’mi pot explica cum doar 3 zile de trezit dimineata si de scoala m’au obosit in asemenea hal. Adica totusi…ieri la ora 3 si jumatate n’am mai rezistat…la 3 si ceva imi cadeau ochii in gura, la 3 si 25 m’am pus in pat si am adormit instant…m’am trezit abia pe la 7 jumatate si atunci pentru ca’mi era foame. Si m’am culcat inapoi la 10 jumatate…Si dimineata ghici ce? Normal ca tot aveam un nivel foarte ridicat de oboseala…

Adica imi imaginam ca o sa fie macar ceva de genul :

Adica macar in prima saptamana sa ma trezesc si eu mai fresh, mai ok, dar din pacate se pare ca nu…

Altceva nu stiu ce sa va mai spun…va mai spun…va mai las cu o imagine care e foarte adevarata…  

Poate daca ma acomodez si scap de oboseala asta imi vine si inspiratia

Si totusi sunt cam multe

Ce e mult e mult, nu? Si cand e prea mult trebuie sa mai taiem din ele(vorba unui “mare” om celebru), corect?

De cand mi’am facut blogul…bine, nu imediat, dar a fost o trecere rapida....am renuntat la prescurtari. Nu le mai folosesc nici pe mess, nici in mesaje, nici deloc…scriu cuvantul intreg si sincer cred ca e mai ok asa…adica inainte scriam atat de multe prescurtari incat daca citeam un mesaj dupa 2-3 saptamani trebuia sa ma gandesc putin in unele situatii ce am vrut sa spun exact pentru ca puteau fi multe cuvinte care sa se potriveasca prescurtarii respective(nu erau multe situatiile de genul, dar cand scriam un mesaj de 10 pagini(adica 10 mesaje in unul sigur) incercam sa scriu cat mai multe si cat mai repede si nu vreti sa stiti ce “codate” erau unele mesaje de genul)…si scriu oricum relativ destul de repede…de ce sa ma mai complic cu prescurtari cand e mult mai ok asa? Am vrut sa incerc si cu diacritice, dar aici e mai greu si procesul cu siguranta ar dura mult prea mult…pentru ca nu am tastatura in romana (ma refer la design) ca sa ma ajute simbolurile si ma pierd in momentul in care vreau sa adaug semne de ortografie premcum , . ? : ; ) .  Si asta imi ingreuneaza si formarea emoticoanelor…si asa am ajuns si la subiectul central: emoticoanele! Folosesc prea multe emoticoane…si am avut o perioada in care am incercat (perioada e mult spus…a fost o singura zi) sa mai reduc din ele si multe persoane ma tot intrebau ce am patit crezand ca am o problema, o suparare de nu mai folosesc atat de multe simboluri.

De ce folosesc eu atatea emoticoane? Simplu…asa m’am invatat…si mi se pare ca asa pot sa “arat” persoanei respective starea mea…pot sa o fac sa inteleaga ironia unei situatii (si situatiile astea sunt dese) …adica de exemplu daca primesc o intrebare cam asa “vrei sa mergem in locul x? ” si eu o sa raspund ceva de genul “clar! Ma duc sa ma imbrac. Cand mergem?”  nu toata lumea o sa’si dea seama ca este un raspuns ironic…unii o sa o ia ca si cum chiar as vrea sa merg si o sa imi spuna ora, loc de intalnire si asa mai departe…ei bine eu nu vreau asta…asa ca raspunsul meu real seamana mai mult cu “clar:)) deja m’am imbracat:))...cand ne intalnim?:>” si zic eu ca asa isi da mai repede lumea seama de caracterul complet ironic, nu? Dar totusi sunt prea multe emoticoane!!! Trebuie sa le mai triez…si trebuie sa invat cum sa fac asta astfel incat sa nu mai exagerez cu ele, dar totusi sa le mai folosesc din cand in cand si cel mai important persoana cu care vorbesc sa inteleaga la ce m’am referit, sa inteleaga ironia, aluzia, seriozitatea si asa mai departe.

Ooohhh, dar clar a nu se intlege ca folosesc emoticoane gen cel despre care am vorbit in articolul anterior, NU!!!! Asta clar nu…le folosesc pe cele care exprima stari, emotii , cele de pe mess standard si nici alea toate, evident!

Si asta este prima mea “provocare” pe 2013: sa mai scap din emoticoane …sper sa si reusesc

Primul meu telefon

Cautand niste lucruri mai vechi am inceput sa rascolesc aproape fiecare coltisor in care ma gandeam ca ar putea fi ceea ce caut eu…si peste ce credeti ca dau? Evident foarte multe lucruri vechi de care nu m’am indurate sa le arunc pentru ca probabil o sa am nevoie si altadata de ele…si printre lucrurile astea vechi am dat peste “primul meu telefon” . Primul meu telefon arata asa:

Evident, stiu ca nu este un telefon adevarat, daaar candva imi placea sa ma joc cu el si sa consider ca este adevarat. Astia din generatia mai noua au telefoane mai performate decat am eu la ora actuala inca din clasa 1 sau de la gradinita…primul meu telefon l’am primit in clasa a 4’a si atunci era un telefon vai mama lui, dar nu aveti idee cat de bine puteam sa ma simt ca am telefon, chiar daca era unul extrem de vechi…nu pot sa’mi amintesc modelul sa caut o imagine pe google, era unul cu antena oricum si care se apropie de fixurile de azi. Dar pana atunci imi luam telefoane cum e ala din poza de mai sus si imi placea sa ma joc cu ele ca si cand chiar ar functiona…il luam mereu dupa mine, il tinea bine in buzunar separat si nu conta unde sunt ma mai si prefaceam ca suna din cand in cand ca nah doar vorba aia era om important ma cauta lumea.

Ehehehe asta pateste un copil care nu traieste in era iphone si ba chiar care nu e fan deloc iphone …incepe sa considere jcuariile telefoane reale si sa se poarte ca atare cu ele. Postare cam din “cutia cu amintiri”, nu?

Challenge accepted

Lulu m’a provocat sa scriu un articol …a dat de ales intre 3 teme…as scrie despre vacanta mea, dar am scris deja aici…despre diferenta dintre a iubi si a fi indragostit m’as lungi prea mult…asa ca ramane sa scriu despre o zi din viata mea.

Viata mea este atat de banala si plictisitoare incat toate zilele mele seamana intre ele…asa ca o sa va povestesc o zi mai diferita, dar am tot stat si m’am gandit ce zi mai importanta sa povestesc? Pai sa va povestesc despe ziua in care m’am decis sa’mi fac blogul…e ok? Sper sa da…

Paai…era o zi de 7 mai 2011, o zi de sambata. O zi in care lenea era la ea acasa. In perioada aia si cu ceva timp in urma tot desenam diverse chestii pe caiete si scriam tot felul de “filozofii” mai putin sau mai mult ciudate…si cineva imi zicea sa’mi fac blog…ca e true si la moda…si am zis “NU!”…asta era pe la sfarsitul lu’ 2010 …revenim mai aproape de ziua in care am facut blogul…vineri…6 mai…sau pe acolo oricum vad ca si’a facut o prietena blog…si dupa ma tot impingea de la spate sa’mi fac si eu blog…si am zis “ok, mah imi fac si eu blog”…si uite asa sambata, 7 mai 2011 am intrat pe blogspot si mi’am facut  blogul…cont de google nu aveam , mi’am facut si din ala…dupa ce nume ii pun blogului meu? Trebuia sa fie ceva cu zdwub asta era sigur, dar dupa m’am gandit ca e prea narcisist asa ca nu…nu trebuie sa aibe zdwub…dupa m’am gandit sa fie ceva in engleza ca e mai pompos asa, dar cum eu stau varza cu engleza ce nume in engleza pompos sa’i pun? Ma hotarasem sa renut la idee…adica de ce imi tot bat eu capul pentru niste cuvinte aruncate aici pe care oricum nu le’ar citi nimeni? Si dupa mi s’a aprins beculetul….doar niste cuvinte, dar e cam lung…doar cuvinte…nu suna prea bine…Just Words…parca suna mai bine…si uite asa a aparut numele blogului meu.

50 First Dates

Aseara am vrut sa ma uit la un film si nu am mai gasit nimic interesant pe filelist asa ca m’am uitat prin calculator poate poate gasesc unul care sa merite revazut…ei bine am dat peste “50 first dates”. Am vazut filmul asta cu ceva timp in urma asa ca am zis ok . Cand l’am vazut prima data mi’a lasat aceiasi impresie ca si aseara…incredibil. Adica gestul lui “Henry” este incredibil…Cine l’a vazut probabil o sa’mi dea dreptate…iar pentru cei care nu l’au vazut si sunt “pasionati” de genul romance il recomand cu toata increderea.

Probabil nu l’au vazut toti asa ca nu o sa zic chiar tot filmul dar o sa va fac o mica idee.  Henry(Adam Sendler) este speriat de responsabilitati de aceea nu se intalneste cu fete de pe insula, ci doar cu turiste. Intr’o zi cand isi testa barca cu care avea de gand sa calatoreasca un an a avut loc o mica defectiune si a trebuit sa ajunga la cel mai apropiat mal. Aici a intrat intr’o cafenea unde a intalnit’o pe Lucy. Mai tarziu afla ca Lucy isi pierduse memoria temporara in urma unui accident , si retraieste ziua in care a avut loc accidentul(ziua tatalui ei de anul trecut) in fiecare zi, iar tatal si fratele ei ii ofera acest lucru.

Henry  chiar daca stia ca a 2-a zi nu isi va mai amintii de el…in fiecare zi “o face sa se indragosteasca de el”. Mie gestul acesta mi se pare chiar interesant…sa sti ca nu isi va aminti de tine, ca nu va avea nici cea mai mica idee despre cine esti, dar tu sa continui sa o faci sa se indragosteasca zilnic si sa o iubesti.

In fine…filmul merita vazut…iar ideea este absolute geniala dupa parerea mea…oare exista o asemenea persoana in realitate?...cam slabe sanse dar…stiti vorba aia “speranta moare ultima”