Se afișează postările cu eticheta scrisoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scrisoare. Afișați toate postările

10 noiembrie 2013

E deja duminica si aproape ca am ratat editia 44 de Happy Weekend. Trebuie sa indreptam lucrurile asa ca va las cu scrisoarea unui tanar german venit in vizita in Romania:

Dragii mei, am ajuns cu bine în România. De la aeroport până la Bucureşti am făcut cu taxiul, judecând după aparatul de taxat, 180 de kilometri. Plasarea aeroporturilor la distanţă mare de aglomerările urbane mi s-a părut o dovadă de înţelepciune. În cele două zile de când mă aflu aici, am făcut câteva constatări pe care mă simt dator să vi le comunic. Românii o duc foarte bine, atât de bine încât aici aproape nimeni nu mai trebuie să muncească. Poate că în viitorul îndepărtat vom ajunge şi noi, germanii, la acest nivel de civilizaţie. Deocamdată, cu o seriozitate lipsită de graţie, mergem în fiecare zi la serviciu. Avem multe de învăţat de la acest popor despre care eu, până acum, nu ştiam aproape nimic. În autobuze, troleibuze şi tramvaie nimeni nu trebuie să se obosească prezentându-şi biletele la control. Controlorii, constituiţi în echipe, verifică discret buzunarele şi poşetele pasagerilor. Automobiliştii organizează spontan, pe străzi, originale concerte de claxoane, aşa cum noi facem, în familie, prin tradiţie, muzică de cameră. Sunt momente de comuniune sufletească de neuitat. Unii şoferi ies din maşini şi adaugă la această muzică instrumentală propria lor voce, transmiţându-şi unii altora mesaje scurte, dar energice. Toate canalele TV, nu numai cele pentru adulţi, difuzează emisiuni cu femei dezbrăcate. Un singur canal, TVR Cultural, a refuzat să-şi îndeplinească această datorie faţă de tineri ca mine şi a fost, pe bună dreptate, desfiinţat. Demnitarii ţării apără cu fermitate limba română de invazia limbii engleze (aşa cum ar trebui să facem şi noi). La o întâlnire cu trimişii FMI preşedintele interimar al României a vorbit, în semn de protest, într-o limbă engleză caricaturală. Efectul a fost atât de puternic încât oaspeţii, dezgustaţi de engleză, au renunţat să o mai folosească vreodată, urmând să se înţeleagă la viitoarele întâlniri numai prin gesturi. Plagiatul se pedepseşte în România într-un mod subtil, nu cu brutalitate, ca la noi. Plagiatorilor li se dă o palmă morală, fiind numiţi prim-miniştri sau miniştri, ca să se ruşineze de fapta lor. Poliţiştii sunt oameni cultivaţi, schimbă idei între ei în săli cu multe mese, nu-şi pierd timpul cu criminali, tâlhari şi violatori. Miniştrii de Interne vorbesc în mod curent de Socrate şi Platon. Bătrânii din România se ocupă cu mare grijă de sănătatea lor. Nu fac excese alimentare, ca oamenii în vârstă din Germania . Îşi cumpără în fiecare zi doar o pâine, un iaurt şi eventual câţiva cartofi. Fetele de aici se îndrăgostesc uşor, nu ca nemţoaicele noastre, cărora poţi să le reciţi opera lui Goethe în întregime şi abia dacă reuşeşti să obţii o plecare a pleoapelor în semn de aprobare. O româncă a venit astă-noapte în camera mea de hotel şi mi-a declarat că mă iubeşte nebuneşte. Era naivă, nu ştia cum arată bancnotele de 100 de euro şi i-am dat una ca să o studieze în linişte acasă. Nu înţeleg, dragii mei părinţi, de ce v-aţi arătat îngroziţi când v-am anunţat că urmează să plec în România. Vă îmbrăţişez pe amândoi, Hans.

5 octombrie 2013

Chiar daca astazi este Happy Weekend eu va las cu o problema. Mai exact: George, un amic, a primit de un alt amic de’al lui o scrisoare…la care nu a stiut ce sa’i raspunda, m’a intrebat pe mine, iar eu va intreb pe voi…poate voi stiti:
“Draga George,
Nu ti-am scris niciodata pana acum, dar chiar am nevoie de sfatul tau pentru o decizie foarte importanta. Sa iti explic.
Am suspectat de ceva timp ca sotia ma inseala. Semnele obisnuite... suna telefonul si daca raspund eu, cel care ma suna inchide. Sotia a iesit cu prietenele recent foarte mult si cand o intreb cine sunt ele intotdeauna imi raspunde “Doar niste prietene de la serviciu, nu le cunosti.” Stau intotdeauna treaz sa ma uit pe geam ca sa vad taxiul ei cand vine acasa, dar intotdeauna vine jos, pe alee. Desi aud o masina care pleaca de parca ar fi coborat din ea in coltul strazii. De ce? Poate nu era intr-un taxi? Odata am luat telefonul ei doar pentru a vedea cat e ceasul si a inceput sa se enerveze si sa tipe ca niciodata sa nu ii mai ating telefonul si de ce o verificam in acest mod. In fine, niciodata nu am deschis acest subiect cu sotia mea. Cred ca in adancul sufletului meu pur si simplu nu vreau sa aflu adevarul, dar aseara a iesit iar si m-am hotarat s-o verific mai bine. Am hotarat sa parchez motocicleta mea Harley Davidson aproape de garaj si sa ma ascund dupa ea pentru a avea o vedere larga asupra intregii strazi cand ea ar fi venit acasa. Chiar in acel moment, cand eram culcat dupa Harley-ul meu, am observat ca prin invelisul de la supapa motorului meu parea ca se scurge putin ulei.
E ceva ce pot repara si singur sau trebuie sa o aduc inapoi la dealer?
Multumesc,
David”

Si intre timp am gasit un clip pe facebook, sharuit de Mihaela foarte tare, nu e neaparat funny, deci nu s’ar incadra prea bine la rubrica asta, dar mie mi s epare genial si vreau sa vi’l arat si voua

6 aprilie 2013


Uite ca a venit si editia a 14’a de Happy Weekend...pentru azi am pregatit cateva bancuri

Azi-dimineata a venit soacra-mea pe la noi. Cand am deschis usa,m-a intrebat: "Pot sa stau aici cateva zile?" "fireste ca poti", i-am raspuns si am inchis usa.

Doi tigani, gainari, la furat, prin sat. Dupa ce fura o gaina, stabilesc sa mearga la margiea satului, sa o manance. Unul dintre ei zice:
- Mo, acu' cu ce taiem gaina, ca nu avem cutit?
Atunci, celalalt ii raspunde:
- Auzi, tu jumuleste gaina ca io ma duc sa fur un cutit!
In timp ce primul tigan jumuleste gaina, cand mai avea vreo doua-trei pene apare o patrula de Politie. Tiganul se sperie si arunca gaina in apa. Un politist, ajuns langa tigan, il intreaba:
- Ce faci, ma' tigane, aici?
- Poi, ce sa fac, doamna face baie si eu ii pazesc hainele!...

26 octombrie 2012

Posted by Zdwuby | File under : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Pentru weekendul asta “am pregatit” tot o drama romantica. Ideea filmului m’a imprsionat foarte tare, m’a impresioant cat de mult se pot iubi doua persoane incat si dupa ce treci in nefiinta sa’i arati asta si sa’i fii alaturi sa’ti depaseasca moartea, la fel de tare m’a impresionat cat de bine poti ajunge sa cunosti persoana de langa tine incat sa planifici in avans un an intreg si cat de tare poti iubii pe cineva incat sa ai incredere in el chiar si atunci cand nu mai e…
Filmul despre care vorbesc se numeste “PS: I Love You” 


6 iulie 2012

Chiar ii dau dreptate in totalitate celui care a scris asta :

http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/social/citeste-scrisoarea-de-protest-a-unui-tanar-care-a-dat-bac-ul-43253.html

Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotanistilor! Generaţia idioţilor! Generaţia facebook! – aşa ne cataloghează mass media şi opinia publică din întreaga ţară în zilele acestea pe toţi care am dat Bacalaureatul – eu le spun doar atât – RUSINERuşine tuturor!
Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!..."

10 decembrie 2011

Posted by Zdwuby | File under : , , , , , , , , , , ,
Ca tot mai e realtiv putin pana vine Mos Craciun am inceput sa trimitem scrisorile catre el. Dar oare cum arata scrisoarea unui obsedat de facebook?



Draga Mos Craciun,



            Stiu ca esti ocupat, dar cand ai putin timp liber intra pe facebook si da’mi accept ca ti’am trimis cererea de acum 2 saptamani.
            Sa sti ca eu am fost foarte cuminte anul acesta, nu am postat nimic jignitor pe peretele niciunui prieten, am dat accept la toti care au trimis cerere si nu am eliminat pe nimeni din lista mea de prieteni. Si acum ca am lamurit ca am fost cuminte(Facebook’istu’ like this) sa iti zic ce vreau eu de la tine, pe langa acceptul la prieteni. Pay vreau sa ma adaugi acolo ca fiind fiul tau(Son of Santa Claus dislike this)…mai vreau sa’mi dai like la poze si la postarile de pe wall…si sa nu uit…in cazul in care gasesti la poza aia cu noi 2 din vacanta mea comentarii care spun ca e fake contrazicei tu ca poate asa ne cred. Mai vreau sa’mi dublezi, sau triplezi cum poti tu,  numarul prietenilor si sa ii faci pe toti sa’mi dea minim cate 5 comm’uri si 5 likeuri.
            Eu mai am multe sa iti cer tie..d’aia ti’am trimis si un mesaj, probabil l’ai primit chiar in momentul asta. Stai linistit nu ti’am trimis nimic imposibil pentru tine…stiu ca degeaba iti cer sanatate, bucurii, iubire,etc..toate astea sunt imposibile pentru tine si restu’ ti le cer doar formal sa para interesanti nu ca asta si’ar dorii ei cu adevarat(Santa Claus like this) …si ti’am trimis scrisoarea de acum ca sa ma asigur ca ai timp pentru tot ce ti’am cerut. (Santa Claus dislike this)
                                                                                                           

                                                                                                            Cu drag,
                                                                                                                        Facebook’istu’ 

14 mai 2011

Posted by Zdwuby | File under : , ,
*pentru a intelege trebuie citit postul anterior[scrisoare(I)]*

Draga iubitule,

            Iti multumesc ca mi’ai amintit cat de importanta sunt si cat de neimportant esti tu.Da, imi amintesc cum tu ai adormit la film si m’ai lovit in somn atat de tare incat mi’au dat lacrimile, iar tu nu puteai sa ti ochii deschisi de somn. Filmul a fost o alegere grozava de fapt, insa eu am evitat sa stau la mai putin de 2m de tine in timp ce dormi ca nu cumva sa te mai intorci ca taranii dand din maini si picioare ca nebunii.
            Ma bucur ca niciunul nu ne simtim lipsa. Da in fiecare noapte te duceam in brate pana la pat si te aruncam in el pentru ca tu erai prea beat sa’l nimeresti, iar in brate te tineam pentru ca imi era frica sa nu te ridici si sa incerci sa pleci iar pe drum sa nu cumva sa spargi ceva. Da dimineata iti spuneam ca ai dormit 2 zile si jumatate si 3nopti pentru ca atat dormeai si nu ma lasai nici pe mine sa plec pentru ca ma tineai prea strans in brate, daca tu considerai “in sfarsit te’ai trezit betivule?” un alint, atunci da imi amintesc cum te alintam dimineata.
            Ai lacrimi in ochi pentru ca iar ai venit beat aseara si nu ai putut sa dormi si ai stat mai mult in baie decat in dormitor, cu capul in wc incercand sa scoti toata bautra din tine. Da, imi amintesc, dar sunt asa defapt pentru ca tu erai prea beat si nu te puteai tine pe picioarele tale in niciuna si trebuia sa te sprijini de mine.
            Asa credeai tu iubitule ca ma ti in puf pentru ca nu apucam niciodata sa fac curatenie intr’o camera pentru ca veneai tu imediat si o intorceai pe dos, iar mancarea nu apucam sa o iau de pe aragaz ca tu deja o mancai. Da, iti cadeau pentru ca tu nu ai inteles niciodata ca tricourile tale nu sunt ascunse printre lenjeria mea si ca nu trebuie sa intorci totul pe dos incercand sa le gasesti.
            Da iubitule stiu ca esti romantic si imi aratai si aici sunt de acord cu tine, nu cred ca o sa mai gasesc pe cineva atat de romantic ca tine. Nu o sa uiti niciodata romantismul din vocea si privirea ta cand te uitai la filme porno si spuneai “ce ti’as face si eu tie asta…sau si mai rau”. Nu mai ai cuvinte sa’mi scri pentru ca niciodata nu ai stiut, acum chiar m’ai uimit ca ai reusit sa’mi scri atat. O sa avem si copii, eu cu siguranta o sa am, dar o sa’i am pe ai mei, iar tu pe ai tai. Eu o sa’i am cu un barbat adevarat, tu nu stiu sigur.
            Asteapta’ma iubitule in continuare, o sa vin intr’o zi sa’mi iau restul lucrurilor, stai linistit am sa te anunt inainte sa ma asigur ca nu o sa fi acasa.


                                                                                             Nu te saruta deloc,
                                                                                                       Ex-Iubita ta 
Posted by Zdwuby | File under : , , ,
Draga iubito,

            Prin aceasta cale vreau sa iti reamintesc cat esti de importanta pentru mine si cat de important sunt eu pentru tine. Stiu ca iti e dor de mine si de toate lucrurile pe care le’am facut impreuna. Iti amintesti cand ne’am uitat la filmul ala lacrimogen la care ai plans foarte mult iar eu te tineam in brate si abia ma abtineam sa nu inchid ochii sa plang si eu? Stiu ca nu a fost cea mai buna alegere filmul ala pentru ca dupa a durat ceva timp pana ai mai vrut sa vedem altul, dar eu nu am fost suparat pentru ca stiu ca tu esti o fire sensibila, mi’ai demonstrat asta de multe ori.
            Eu iti simt lipsa aproape la fel de mult pe cat mi’o simti si tu iubito. Noaptea inainte sa adorm imi amintesc mereu cum ma tineai in brate si ma asezai in pat langa tine si dupa imi puneai mainile in jurul tau sa ma simti langa tine toata noaptea. Si dimineata inainte sa ma dau jos din pat imi amintesc cum tu erai treaza si te uitai la mine cum dorm si cand ma trezeam te uitai la mine mai profund si imi spuneai ca noaptea a fost asa de lunga, iti era dor de mine, cat ma iubeai si stiu ca inca ma iubesti, si dupa ma alintai si ma intrebai usor daca sunt sigur ca m’am trezit.
            In timp ce iti scriu aceste randuri cu lacrimi in ochi ma uit la niste poze cu noi. Cat de fericiti eram si cat ne iubeam, nu gasesc una in care sa nu ma ti in brate cu asa o forta incat se vede.
            Iubito stiu ca te’am tinut in puf si nu faceai nimic in casa, dar sa sti ca imi este dor sa ma impiedic de sutienele tale care cad din sifonier pe fata mea.
            Iubita mea sti ca eu sunt romantic de fel si iti arat cat te iubesc, si cu siguranta nu o sa mai gasesti pe cineva atat de romantic, dar acum nu mai am cuvinte sa scriu, dar te rog iubito gandeste’te la copiii nostri, pe care inca nu’i avem, dar pe care o sa’i avem. Te lasa pe tine inima sa’i lasi singuri? Stiu ca nu pentru ca ai o inima mare.

                                                                                              
                                                           Te astept acasa iubito si te sarut cu drag,
                                                                                                          Iubitul tau dulce