Fara legatura

Cea mai aiurea chestie care mi s-a intamplat de 3 ori numai saptamana asta. Vorbesc frumos cu cate un amic si din vorba in vorba ajugem la un moment dat si la subiectul bac…ba ca ma plang eu de teme, ba el, ba ca e el mai mare cu 1-2 ani si tine lectii de filozofie de viata. Si de aici ajung sa aud “tocmai tu te plangi de texte argumentative la romana?” …raman putin asa…mai ales cand aud prima data si intreb si eu ca tot omul care stie ca nu e geniu in asa ceva “cum adica tocmai eu? Eu ce am?”…si vine raspunsul briliant: “pai nu esti tu blogger? Nu cu asta te ocupi tu? Scrii, nu?”

Genial ce pot spune…sa compari articolele scrise de mine, majoritatea in acelasi stil si format ca asta, cu textele argumentative de la romana.

Unul dintre cei care mi-a spus ceva de genul a fost si C., bine, el a spus-o mai mult pentru a-i ironiza pe ceilalti. Si cu “sprijin” de la el am ajuns sa imi imaginez cum ar fi daca as scrie la bac textul argumentative in maniera in care scriu aici, pe blog, sau as face comentariu literar exact asa cum il interpretez eu defapt…adica as spune cat de curve sunt Otilia, Ela sau cat de tembel este Ion sau cat de drogat era Iona sau cat de emo era Bacovia si aceste “sau”  pot fi muuulte. Am o maniera de a interpreta si comenta textele din programa de bac de mama-mama. Si C. mi-a spus ca ar fi bine daca nu m-as alege cu vreo vanataie/fractura din partea profesorilor care vor corecta lucrarea mea…de trecut nici nu se pune problema sa trec mai mult decat strada.

Dar din nou, nu inteleg care e legatura intre faptul ca am blog, ca scriu pe blog cu lipsa mea completa de inspiratie cand vine vorba de a compune niste texte argumentative complet tampite pe niste subiecte complet idioate Nu are pic de legatura…sau poate ar trebui sa inteleg ca persoanele respective nu mi-au citit in viata lor blogul si nu au nici cea mai vaga idee despre ce si cum scriu eu pe aici, nu? 

Stilul meu

Pentru a putea scrie pe un blog trebuie sa ai un limbaj elevat, sa folosesti numai neologisme si sa vorbesti numai prin figuri de stil descriind imagini artistice.

Simpla ta dorinta de a transpune in cuvinte gandurile eului interior sau problemele existentiale fizice nu este suficienta, este necesar sa pictezi un tablou sobru sau radiant, care sa exprime aceste trairi interioare sau exterioare ale fiintei tale pragmatice.

In cazul in care traiesti o drama emotionala este necesar sa’ti canalizezi energia si intraga fiinta catre locutiunile si expresiile adecvate ce o sa ofere substratul necesar dorintei tale de exprimare a refacerii cuplului adamic, a endogenezei primordiale.

Daca ceea doresti tu sa transpui reflecta un conflict, interior sau exterior, trebuie sa dezvolti prin folosirea multiplelor figuri de stil marul discordiei si sa analizezi atat de profund evenimentele astfel incat la finalul redactarii cititorul sa ramana profund marcat psihic.

Pe bune? Si cine m’ar mai citi pe mine (e vorba stric despre mine) daca as scrie in stilul de mai sus? Adica de ce as mai vrea sa am un blog daca pentru fiecare articol ar trebui sa ma gandesc ce structuri sa folosesc astfel incat sa fac un text pe baza caruia sa se faca o analiza mai profunda decat pe poeziile lui Eminescu? Sunt complet de alta parere…eu, repet EU, dupa cum foarte bine se observa ma exprim foarte colocvial…asta e stilul meu de a spune/scrie ceea ce simt, de a’mi exrpima punctul de vedere. Si nu, nu am un limbaj filozofic, nu vreau sa am un astfel de limbaj…ma bat destul cu el la liceu, in orele de romana…nu vreau sa scriu articole pe care voi sa trebuiasca sa le analizati cuvant cu cuvant, fraza cu fraza pentru a intelege ce am vrut sa spun…am un lucru in minte? Exact asa il zic aici..sa inteleaga toata lumea la ce ma refer nu sa fie de genul : “si prin structura xyxyxjfd a vrut sa exprime drama interioara ce se reflecta printr’o oboseala existentiala….” . Daca cineva este interesat de cunostintele mele in limba si literatura romana cu siguranta nu o sa gaseasca asta aici, il invit in privat, de preferat chiar fata in fata si sa discutam despre imaginatia(sau realitatea) lu’ Stefan Gheorghidiu, despre mintea bolnava a lui Ion, despre motivele romantice din operele lui Eminescu si asa mai departe.

Aici, aici, este locul meu…locul unde ma descarc, unde spun ceea ce gandesc ca si cum as vorbi cu cineva sau ca si cum as vorbi cu mine…si intr’o conversatie cu cineva, sau cu mine, nu folosesc cuvinte mari, nu folosesc neologisme, nu analizez de 10 ori un lucru inainte sa’l scriu…asta gandesc, asta spun.

Sunt intr’adevar blogurile mari, care au o nisa, un sector strict despre care vorbesc, cei care stiu ce fac…eu nu fac parte din ei…eu sunt un simplu nimeni care isi ocupa timpul liber, DE PLACERE, strict doar de placere pe blog.

Da, pot spune ca mi’am schimbat stilul de a ma exprima de cand scriu aici, dar asta dintr’un simplu motiv: cresc, ma schimb, unii spun ca ma maturizez…si mi’am schimbat modul de a vorbi si de a ma exprima in general, nu doar aici…aici se reflecta consectinta schimbarii mele in gandire si exprimare, desi sincer sunt destul de mici aceste schimbari…poate chiar neobservabile.