Pastele este iubit si de animalul tau

Nu stiu cum este la voi, dar mie mi se pare ca a trecut foarte repede timpul, adica este aproape luna Mai, mai este doar o saptamana pana se termina a patra luna din anul 2016, mai este o saptamana pana la Paste, care da, stiu, a picat destul de nasol pe 1 Mai, dar mergem inainte si tot raul spre bine. Da, stiu, si eu as fi vrut o zi libera in plus si sa fac un gratar sau un foc de tabara pe plaja in Vama, dar din nou, trecem peste si mergem inainte. In perioada asta imi amintesc foarte des de cutu mic si de Miky pentru ca nu stiu cum, dar cumva si ei stiau ca e sarbatoare, cumva stiau ca o sa stau cu ei. Adica Miky stia ca vin garantat acasa, ca nu stau mult, dar ca vin acasa si ca o sa stau cu el, si cutu mic stia ca o sa ma duc la tara sa stau cu el si ca o sa ma joc cu el, nu mult, dar ca o sa ma duc. Miky cand vedea ca mama se agita din ce in ce mai tare cu curatenia si agitatia prin casa( curatenia de primavara/Paste, evident), cand vedea cum in sufragerie apare o noua masa care se umple de chestii( cozonaci si alte prajituri), cand il vedea pe tata pus la treaba de mama, in general sa umple nucile si sa stearga praful, el cumva din toate astea stia ca urmeaza sa vin acasa si se agita tot mai tare si tot mai tare si era parca nerabdator, parca astepta sa primeasca si el ceva. Anul trecut stia ca ma primeste pe mine acasa mai mult decat de obicei, nu cu mult, dar nu stateam doar o zi juma, stateam 3-4 zile, si inainte sa plec, inainte de anul trecut stia ca o saptamana stau cu el aproape toata ziua, ca nu mai plec la liceu, ca nu mai fac nimic altceva in mod special si ca il apar de bestia numita “aspirator” care din nu stiu ce motive il inspaimanta groaznic. Iar cutu mic, ei bine, cutu mic inteleg de ce era asa incantat de sarbatori. Adica mereu cand ma ducea la ea primea ceva, de la hrana animale, adica boabe pana la batoane de diferite arome si chiar ciocolata pentru caini si jucarii, si eviedent, compania mea care stiu sigur ca ii placea. De Paste recunosc, imi placea sa imi rasfat animalele. Cutu mic primea boabele care ii placeau, de juniori cu pui, chiar daca nu mai era chiar junior, de la royal canin si Miky primea batoane de mei cu miere si stateam cu ei mai mult si ne jucam. Da, cutu mic nu m-a prins si cand am plecat la facultate ca sa o vizitez rar, dar Miky desi facea pe arogantul de fiecare data cand ma duceam acasa si cand ajungeam seara nici nu se uita la mine, se intoarcea mereu cu spatele cand incercam sa il bag in seama si abia a doua zi spre dupa amiaza incepea sa ma lase sa ma joc cu el, stiu ca ii era si lui dor de mine si adora cand era o sarbatoare si stateam mai mult acasa. Orice ar spune oricine, Pastele este iubit si de animalul tau si merita sa simta si el spiritul sarbatorii, nu il exclude cand tu te pregatesti si aranjezi si faci tot felul de chestii, tine cont ca e si el acolo si ca vrea sa fie parte din toata treaba asta. Poate din acest motiv mie imi este atat de dor de animalele mele, pentru ca in perioada asta stateam ceva mai mult cu ele si mi se pare normal sa fac asta si acum, desi nu se mai poate, dar raman cu amintirile lor si cu pozele si filmuletele si stiu ca atat cat a fost mi-au oferit amintiri si mai ales sarbatori frumoase impreuna. Ca un sfat, provenit oarecum dintr-un regret: daca aveti animale sa nu le ignorati crezand ca o sa fie mereu acolo, mai ales de sarbatori cand aveti ceva mai mult timp liber( dupa totata nebunia cu pregatirile)  si cand credeti ca va supara sau ceva sa va amintiti ca poate animalul nu este intreaga voastra viata, dar voi sunteti intreaga lui viata si ca orice s-ar intampla el o sa va iubeasca neconditionat in orice moment, de tristete sau de fericire. Animalul tau iubeste sa stea cu tine, animalul tau iubeste sa fiu inclus in activitatile tale, nu uita asta. 

Rezolvam!

Si iar a trecut saptamana asta incredibil de repede fara sa imi dau seama si fara sa fac ceva concret sau interesant.

In fine…hai sa va si povestesc ceva. Hmmm dar ce? Asta e o intrebare tare grea, sincer…Aaaa da, stiti ce n’am facut eu de mult? Un articol din ala caracteristic mie, unul in care sa ma revolt ca ma enerveaza ceva. Sa remediem asta…sau macar sa incercam.

Acum 2 zile pe postul de televiziune locala era in direct presedintele consiliului judetean. Si avea acolo trecut si un nr de telefon la care puteai suna sa intri in direct cu diverse probleme. Si a sunat si tata sa se planga de cainii din parc. Pentru ca da…si sambata la 3 juma dimineta cand am venit acasa am avut probleme cu ei si am avut nevoie de insotitori pentru a ajunge la scara.. Asa, suna, intra in direct…Domnul presedinte al consiliului judetean sare repede ca nu tine de el treaba asta, asta nu tine de consiliul judetean, dar chiar si asa isi noteaza ca sa tina cont si va rezolva problema. Eu eram in dormitor cand a vorbit el la telefon, am auzit ca zice ceva de cainiii din parc si de faptul ca eu ocolesc mult, dar nu am bagat de seama m’am gandit ca vorbeste cu eu stiu cine…si apoi vine mama sa’mi zica. Ma duc la el si il intreb…imi povesteste ce i’a zis ala in direct si cam atat ca a schimbat dupa subiectul la tv.

Miercurea fara cuvinte (21)

Ceva foarte bun va asteapta la Carmen

Penibil

Este destul de intalnita sintagma “cand eu eram mic/a” si apoi pe drept de cele mai multe ori…o sa o folosesc si eu azi in articol, dar mi se pare penibil cand vad pe facebook(nu mai stiu pagina pe care am vazut asta ca sa pot sa fac un print) o afirmatie de genul “s’a umplut facebook’ul de copii de 10 ani sau mai mici”…oke…sunt relativ de accord, dar doar relativ…insa ce mi se pare penibil este faptul ca aceasta afirmatie este facuta de cineva de 12 ani. Eu tind foarte mult sa cred ca generatiile de la ’96-‘97 pana in prezent sunt din ce in ce mai rau…poate din cauza ca mi se par foarte diferite…adica am momente in care merg cu prietenii pe strada si trec pe langa noi niste copilasi de la 10 ani sau hai poate 11 cu tigara in gura injurand si cu un comportament de … si cu telefoane foarte performante in mana. Si in momentul ala noi ne uitam unul la altu’ ca prostii si ne amintim ca noi la varsta aia stateam in fata blocului, da stateam in parcarea din fata blocului si ne jucam leapsa, tara tara vrem ostas, sotron, telefonul american sau telefonul fara fir si multe altele…si nu aveam telefoane performante…nu aveam deloc telefoane defapt…sau daca aveam erau aruncate prin casa nicidecum dupa noi…ca sa intram in casa nu ne sunau parintii ci ne strigau de pe geam…

Generatia mea, generatia ’95 consider ca este una de mijloc…si ma bucur foarte tare ca m’am nascut in perioada aia…pentru ca am prins si lucruri bune. Sau cel putin asa consider eu…ca e ciudat cand vad un copil de 9 ani cu ultimul smartphone aparut etalandusi’l intr’un local/bar/club cu tigara in mana…

Dar hai sa revenim si la afirmatia de la care am plecat…ma refer la cea spusa de cineva de 12 ani altora de 10 ani…PENIBIL…DA, mi se pare complet penibil…adica chiar absurd…inteleg…tuturor le place sa se dea mai mare decat este (uneori si eu ma comport ca si cand as fi mai mare de 18 ani…) dar sa’i spui cuiva care este doar cu 2 ani mai mic ca este penibil ca are facebook…apoi scuza’ma dar tu ce dracu mai esti? Am spus ca sunt relativ de accord cu afirmatia facuta…da, sunt partial de accord…pentru ca la fel…mi se pare ciudat, dar nu am nimic cu astfel de persoane…in schimb pe cele de care am pomenit mai sus ...ei bine o sa ma leg de vorba asta “daca era al/a meu/mea”…aidi mini si di mini…in primul rand nu le luam astfel de telefoane…si daca ii prindeam prin baruri/cluburi band si fumand…ai di mama mea…pedesiti 5 ani pe putin…si nu orice pedeapsa (am o minte diabolica in astfel de situatii)…dar sa nu deviem…nu am nimic cu faptul ca sunt copii de 10 sau sub 10 ani pe facebook…adica sunt si bebelusi (conturi facute de parinti) si animale (conturi facute de stapani)…e ok…alegerea lor, problema lor…dar cand ii vad ca se baga ca musca in lapte si sunt exact tiparul cocalarilor internauti (adica aia care in spatele monitorului sunt spartani si gata sa te bage la 2m sub pamant folosindu’se doar de degetul mic, dar daca ii vezi live sunt exact ca niste catelusi inocenti) imi vine sa arunc monitorul pe geam…pe bune…adica cred ca este chiar absurd…ok, ai facebook…nu zice nimeni nimic…ai prietenii tai acolo cu care glumesti, te injuri, te……. ce vrei tu, dar nu te baga in seama cu toata lumea ca sa injuri si sa pari tu mare Spartan si apoi sa mai si argumentezi “si daca am 12 ani ce? sunt destul de mare nu crezi? te bag cu un singur deget”. Trebuie sa multumesc totusi ca eu nu am avut parte de astfel de persoane…nu de alta dar cred ca daca aveam parte de asa ceva aflam cine e persoana din spatele monitorului si ma duceam sa’i bag tastura pe gat. Sunt o persoana ciudata ce sa fac? Asta e…

Happy Weekend-editia 32

A venit si weekendul, deci e timpul pentruuuu

care a ajuns la editia 32 deja si totul i se datoreaza lui Elly

O blonda la volan. Suna telefonul mobil. Raspunde si aude vocea sotului panicat:

- Iubito, fii foarte atenta. Am auzit la radio ca o masina circula pe contrasens pe autostrada A1!

- Dragule, cei de la radio se inseala. Nu este doar o masina, sunt sute!

‎- Draga mea, trebuie sa-ti marturisesc ceva.

- Ce?!

- Sunt casatorit.

- Pfff, ce m-ai speriat … Credeam ca BMW-ul nu e al tau!

În sat soseste o învatatoare noua si tânara. În întîmpinarea ei este trimis un tânar aratos. Acesta îi pune frumos bagajele în caruta, si se aseaza în fata, lânga domnisoara. La marginea satului vad ei o vaca care se împerechea cu un taur. Venita de la oras, învatatoarea este profund marcata, si-l întreaba pe tânar:

- De unde stie taurul, ca... stii tu... deci, când este momentul potrivit?

- Dupa mirosul vacii...

Merg ei mai departe si vad un cal si o iapa facand acelasi lucru.

- Si calul de unde stie...? întreaba din nou curioasa femeie.

- Tot dupa miros, la fel si câinii, si oile.

Ajung ei la noul domiciliu al învatatoarei, descarca bagajele si baiatul îsi ia ramas bun:

- Toate cele bune!

- Multumesc pentru ajutor, spune tânara. Mai treci pe la mine daca ti s-a desfundat nasul...

Un grup de cercetători scriu o carte, de 300 de pagini, un compendiu de fizică cuprinzând toate cunoştinţele din domeniu.

Se hotărăsc să facă un sondaj ca să afle în cât timp o vor învăţa studenţii.

Merg mai întâi la francezi şi ăştia zic că o învaţă în 4 luni !

Apoi merg în Germania şi nemţii spun că o învaţă în 2 luni!

Şi în final ajung în România, într-un cămin studenţesc unde toţi erau beţi morţi ! Îl trezesc pe unul şi îl întreabă:

"În cât timp reuşeşti să înveţi toată cartea asta?" şi studentul nostru:

"BUUEEEYYYY, SCULAREA ! MÂINE AVEM EXAMEN!!!!"

Devotamentul animalelor

De foarte multe ori animalele m’au surprins. M’au surprins prin devotamentul lor fata de spani.

Am vazut cazuri in care animalul era agresat destul de urat de stapan, poate chiar izgonit din gospodarie, dar cu toate astea animalul se intorcea acasa si se bucura [de exemplu cainele dadea din coada]. Da am zis acum de caine pentru ca este cel mai bun prieten al omului dupa cum spune o vorba veche…si am vazut mai demult si din pacate nu am timp acum sa caut imaginile sau povestioarele respective, dar ca un rezumat : stapanul moare, iar cainele isi pietrece restul vietii la mormantul respectivului. Sincer pe mine treaba asta m’a induiosat…pentur ca este un gest care dezvaluie multe: devotament, iubire si noblete. S’a facut si un film cam pe acelasi subiect, film insprat din realitate…"Hachiko, a dog story" se numeste filmul si chiar il recomad…avand in vedere subiectul se subintelege ca este o drama, dar dupa parerea mea chiar merita.

Dar cainii nu sunt singurele exemple. Papagalii mei…am 4 si unul foarte mic[doar scos din ou de 1-2 zile]. Dintre ei unul sta la mine din dormitor de foarte mic si am mai vorbit de el…este vorba de Miky. Cand plec de acasa este singurul moment in care el sta inchis in cusca…nu ca ar face prostioare daca e singur, dar daca se intuneca el nu mai intra in cusca si ramane afara toata noaptea si nici nu mai mananca…asa daca e in cusca si incepe sa se intunece se duce si mananca. Buun…deci e singurul moment in care el sta inchis…iar in toata perioada asta el sta suparat, insa cand ajungem acasa si ne vede sare in sus facand tumbe de fericire si cand ii dau drumul iese imediat afara si daca ramai in camera vine pe tine. Dimineata vine in pat pe mine sau langa mine si dormim amandoi…da, inca face asta chiar daca anul trecut cand a venit o data a venit direct pe perna, iar eu nu l’am simtit si aproape m’am intors cu capul pe el. Si sunt multe multe exemple pe care pot sa le dau legate numai de Miky.

Dar mai sunt si alte animale…de exemplu calul…am vazut ultima data cand am fost la tara un cal care statea la poarta nepriponit si complet singur si nu se misca de acolo…statea cu capul peste poarta si astepta cuminte si linistit sa vina stapanul sa’i dea drumu…stapanul nu s’a grabit deloc…a stat o perioada destul de lunga acolo, dar nu a scos un sunet deranjant, nu a inceput sa sara sau sa faca urat…treceau persoane pe langa care evident vazandu’l nepriponit il ocoleau, dar el nu se misca 1 cm spre ei.

Sunt multe cazuri in care devotamentul animalelor ma uimeste, dar sunt si cazuri in care animalele [cainii mai exact] ma deranjeza

Nu mai suport

Sunt o persoana careia ii plac animalele. In apartament am 3 papgali(+2 doar scosi din ou pe care am zis inca sa nu’i numar ca au doar 2 zile)…dintre acestia unul este tot timpul cu mine, sta in camera mea si este mereu deschis, intra si iese cand vrea penele lui si face tot ce vrea in camera asta, in restul casei mai putin, dar in camera asta cam este sef. Asaaa…o sa povestesc si despre el intr’un articol separat(pentru ca este foooaaarte mult de spus despre el).

La tara, la bunici am 3 caini, unul are aproape aceiasi varsta cu mine(cu 2-3 ani mai putin)…l’a adus bunicul de pe camp(da, nu e de rasa…si?) cand stateam acolo si aveam 2-3 ani…doar ii daduse ochii…si l’am crescut cu mare drag si grija. Pisici…la astea nu le stiu numarul, sincer, pentru ca tot vin si pleaca cand vor ele…nu stiu sigur care sunt ale noastre si care sunt ale vecinilor.
Imi place sa ma joc cu animalele…mai ales cand sunt micute…Dar dupa cum suna titlul nu despre asta voiam sa vorbesc. Acum cativa ani(mai multi ce e drept) am avut un “mic incident” cu un caine…si de atunci imi este usor peste mana sa mai am “incredere” in cainii straini. In fata scarii mele este un parculet…foarte populat de caini si pisici…sincer uneori am impresia ca stau intr’o crescatorie de caini si pisici, dar asta este alta treaba…pana nu de mult nu am prea avut treaba cu ei…cu unii chiar ma jucam(veneau singuri la mine cu o privire foarte rugatoare “joaca’te cu miiinee:o3”), pe altii insa incercam sa’i evit pe cat mai mult posibil.
Unde tot vreau sa ajung? La hingheri! Acum ceva timp au venit hingherii in parc si in parcarea din jurul blocului sa adune cainii…ce credeti ca au facut defapt? Erau 6-7 catelusi, de cateva saptamani, pe aia i’au luat…De ce? Pentru ca doar pe ei au reusit sa’i prinda…ceilalti au luat’o la fuga si s’au ascuns ba in tufisuri, ba sub masini, ei stiu pe unde…si hingherii ce s’au gandit ? “lasa’i in colo de caini…am luat 6-7 catelusi gata…pe aia ii lasam in pace”. Pay bine ma omule…daca tot ai venit sa iei cainii de ce nu’i iei? Ce faceau catelusii aia? Abia invatase sa mearga…nu stiau nici sa latre bine …ce faceau aia? Nimic…pe cand aia mari marie, latra si alearga pe toata lumea! Care e logica voastra? Luati cainii care nu fac niciun rau nimanui (bine, sunt de acord ca i’a dus la un adapost…dar sa fim seriosi…cum au grija de ei acolo? Cred ca mai bine aveau grija oamenii din scarile de aici…ca fiecare cand venea acasa sau pleca undeva si ii vedea parca erau prea simpatici sa’i refuze si le dadea un colt de ceva acolo) si ii lasi pe aia care chiar reprezinta un pericol sa se plimbe cum vor ei pe aici.
Eu acum in fiecare dimineata si dupa’amiaza trebuie sa ocolesc ca sa ajung la scara…de ce? Pentru ca nu pot sa o iau prin parc…cum intru cum sar cainii sa ma latre si alerge…nu fac asa la toti…dar pe mine “ma iubesc”…de ce? Nu stiu…stiu doar ca nu conteaza unde sunt…cand ma vad incep sa latre sis a alerge spre mine(si nu, nu alearga de bucurie). Pe astea de ce nu ii ia hingherii? M’am saturat sa ocolesc in fiecare dimineata cand ma duc la liceu cu ochii intre deschisi sau cand vin dupa’amiza cu stomacul lipit de sira spinarii cautand mancare si un pat 4 scari degeaba…