Happy Weekend- editia 35

A venit si primul weekend, pardon, primul Happy Weekend din toamna anului 2013, si as spune ca o melancolie profunda ma apasa pe suflet si imi rascoleste sentimente de mult apuse ce stau sub presune gata sa izbugneasa in orice moment al existentei mele pragmatice. Hai ca asta a fost cel tare banc din toata postarea asta...eu imbracand o postare in cuvinte pompoase inca din primele randuri. Hai sa fim seriosi acum si sa radem putin, nu? Nu, nu e toata postarea poetica, filozofica, ambigua, interpretabila, pompoasa ca la inceput.

Sa va spun o mica poveste pe care am auzit’o. Cica un grup de turisti maghiari au venit intr-o excursie in Romania, prin Muntii Carpati.

La un moment dat au auzit un urlet infricosator: UUUUU-UUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!!!

Speriati si curiosi si’au intreaba ghidul despre ce este vorba. Ghidul le’a explicat, desigur:

- La noi in Romania exista un trib de femei foarte frumoase si salbatice care atunci cand le vine timpul de imperechere se aduna intr-o "pestera" si isi inalta strigatul hormonal in asteptarea masculilor.

Peste 2 zile cel mai titrat ziar din Ungaria scria cu litere de-o schioapa: "15 barbati unguri au murit calcati de tren intr-un tunel din Romania. Toti erau dezbracati."

Complet strain mie

Acum 12-13 ani, aveam si eu 5-6 anisori si aveam o mare problema, nu intelegeam ce e asa mare chestie la o nunta? De cand primeai prin posta invitatia sau venea personal fericitul cuplu sa o aduca toti intrau in priza, felicitari peste felicitari, povesti peste povesti de cand s’au intalnit, de cand erau mici, despre planurile de viitor etc etc. Dupa treceau la biserica, local, lautari(nu’mi amintesc sa se fi folosit termenul de dj pe atunci…veneau lautari) , rochie de mireasa, costum de ginere, nasii si din nou etc etc etc. Toata treaba asta imi parea extrem de stranie, mi se parea ciudat ca se agita toata lumea atat de mult si vorbesc atat de mult despre asta, pentru ca nu, nu scurtau deloc nimic, povestile durau mult, erau foarte amanuntite si treceau de la un subiect la altul imediat.

Si dupa ore se decideau ca ar trebui sa plece pentru ca nu stiu cum a zburat timpul si mai trebuie sa ajunga si pe la altii…in momentul asta de plecare imi venea mie sa le explic cand si cum a zburat timpul, dar nu intelegeam mare parte din ce discutau si mai bine nu spuneam nimic. Dupa plecare discutiile despre subiectul asta continuau. Cu amintiri si impresii pe care nu puteau sa le spuna de fata cu fericitul cuplu sau nu au avut timp sa le abordeze.

Agitatia se reducea treptat pana la 0, dar se intensifica din nou cand se apropia data fericitului eveniment. Si desigur, isi atingea apogeul in saptamana de dinaintea nuntii. De ce? Nu aveam nici cea mai mica idee de ce trebuiau haine noi, cumparate special pentru nunta respectiva, nu intelegeam de ce atata agitatie ca nu poate sa faca programare la ora la care vrea intr’un anume loc in care toti se calcau pe picioare sa ajunga si caruia ii spuneau generic “salon infrumusetare” si vorbeau despre el ca si cum ar fi un loc magic, regenerator, din care iesi complet schimbat.

Absolut toate evenimentele astea erau ceva straniu, ceva dubios si complet strain mie, nu le gaseam nicio logica, dar parca ma prindeau si pe mine, parca voiam si eu haine noi pentru un eveniment de o asemenea amploare si de e nu? Si un look pe masura tinutei si evenimentului.

Dar cu toate astea nu mi’am dat seama ce era atat de spectaculos acolo, de ce atatea pregatiri si de ce era cotat ca un eveniment de maxima importanta pentru ca desigur, am adormit devreme si la varsta respectiva nu intelegeam absolut nimic din discursul primarului sau din sluja de la biserica, nici urarile repetate aproape cu exactitate de catre toti nuntasii prezenti nu imi spuneau nimic concert, pe intelesul meu si cu siguranta nici topaielile si urletele, denumite chiuituri, nu imi dadeau nicio explicatie de ce este un eveniment atat de diferit de o petrecere oarecare. 

Ai o secunda?

Nu te supara, ai o secunda? Nu sti cumva ce zi este astazi?

Aaaah da, mi’am amintit…este 14 februarie, joi si are meci Steaua…ah da…mai e si Valentine’s day…ziua indragostitilor in occident, dar a fost preluata si la noi. Ok…eu sunt o persoana care isi arata sentimentele, dar sincer ma deranjeaza un lucru la sarbatoarea asta…defapt 2…primul: ca nu e a noastra frate, de ce sarbatorim daca nu e sarbatoarea noastra? Ce? Avem si noi sarbatoarea noastra prin care celebram dragostea…si 2. Nu numai ca sarbatorim Valentine’s day chiar daca avem si noi ziua noastra dedicate iubirii…pe a noastra nu o celebram deloc, ba din contra multi nici n’au habar de ea sau au auzit ceva vag, dar nu stiu cand este. Nici eu nu stiu cine stie ce legende si asa mai departe, dar stiu ca ziua dedicata iubirii la romani este sarbatorita de DRAGOBETE pe data de 24 februarie.

Daca te duci  pe strada in data de 24 februarie si intrebi “Nu te supara, sti cumva ce se sarbatoreste astazi?” o sa primesti raspunsuri de genul “azi e sarbatoare?” …nu, chiar asa este…multi nu au habar de sarbatoarea asta, dar daca te duci azi, 14 februarie, si intrebi acelasi lucruri o sa’ti raspunda toti “Valentine’s day” .

Nu zic sa nu sarbatorim si Valentine’s day…da, am zis “SI” pentru ca normal mi se pare sa sarbatorim si Dragobetele ca pana la urma astea ar trebui sa fie in centrul atentiei, dar de Dragobete nu o sa vezi cozi interminabile la florari si la papitoaie de plus in forma de inima sau ursuleti cu inimioare si asa mai departe oh si evident la ciocolata…nu…pe 24 ianuarie toate astea o sa dispara din magazine, florariile o sa revina la vanzarile obisnuite si asa mai departe…

Daca tot sarbatorim …sa le sarbatorim pe amandoua, zic ca ar fi mai normal…dar defapt…voi astia indragostiti(da, acum e vorba de voi pentru ca eu astazi si pe 24 sunt pe mod economie) chiar aveti nevoie de o zi anume sau de 2 zile anume in care sa va arati dragostea pentru persoana de langa voi? Lulu descrie foarte frumos ce inseamna dragostea pentru ea, iar pe Andreea o sustin in totalitate cand spune ca nu ai nevoie de o ocazie sa faci un cadou sau sa spui un “te iubesc”…daca marti vrei sa faci un cadou, ii faci un cadou marti cu simpla ocazie ca e marti si il/o iubesti.

So…happy valentine’s day pentru cupluri…cei singuri fiti fericiti pentru ca nu e rau nici de noi, facem ceva economie…si iubiti’va si aratati asta in fiecare zi nu doar azi si pe 24 

Stilul meu

Pentru a putea scrie pe un blog trebuie sa ai un limbaj elevat, sa folosesti numai neologisme si sa vorbesti numai prin figuri de stil descriind imagini artistice.

Simpla ta dorinta de a transpune in cuvinte gandurile eului interior sau problemele existentiale fizice nu este suficienta, este necesar sa pictezi un tablou sobru sau radiant, care sa exprime aceste trairi interioare sau exterioare ale fiintei tale pragmatice.

In cazul in care traiesti o drama emotionala este necesar sa’ti canalizezi energia si intraga fiinta catre locutiunile si expresiile adecvate ce o sa ofere substratul necesar dorintei tale de exprimare a refacerii cuplului adamic, a endogenezei primordiale.

Daca ceea doresti tu sa transpui reflecta un conflict, interior sau exterior, trebuie sa dezvolti prin folosirea multiplelor figuri de stil marul discordiei si sa analizezi atat de profund evenimentele astfel incat la finalul redactarii cititorul sa ramana profund marcat psihic.

Pe bune? Si cine m’ar mai citi pe mine (e vorba stric despre mine) daca as scrie in stilul de mai sus? Adica de ce as mai vrea sa am un blog daca pentru fiecare articol ar trebui sa ma gandesc ce structuri sa folosesc astfel incat sa fac un text pe baza caruia sa se faca o analiza mai profunda decat pe poeziile lui Eminescu? Sunt complet de alta parere…eu, repet EU, dupa cum foarte bine se observa ma exprim foarte colocvial…asta e stilul meu de a spune/scrie ceea ce simt, de a’mi exrpima punctul de vedere. Si nu, nu am un limbaj filozofic, nu vreau sa am un astfel de limbaj…ma bat destul cu el la liceu, in orele de romana…nu vreau sa scriu articole pe care voi sa trebuiasca sa le analizati cuvant cu cuvant, fraza cu fraza pentru a intelege ce am vrut sa spun…am un lucru in minte? Exact asa il zic aici..sa inteleaga toata lumea la ce ma refer nu sa fie de genul : “si prin structura xyxyxjfd a vrut sa exprime drama interioara ce se reflecta printr’o oboseala existentiala….” . Daca cineva este interesat de cunostintele mele in limba si literatura romana cu siguranta nu o sa gaseasca asta aici, il invit in privat, de preferat chiar fata in fata si sa discutam despre imaginatia(sau realitatea) lu’ Stefan Gheorghidiu, despre mintea bolnava a lui Ion, despre motivele romantice din operele lui Eminescu si asa mai departe.

Aici, aici, este locul meu…locul unde ma descarc, unde spun ceea ce gandesc ca si cum as vorbi cu cineva sau ca si cum as vorbi cu mine…si intr’o conversatie cu cineva, sau cu mine, nu folosesc cuvinte mari, nu folosesc neologisme, nu analizez de 10 ori un lucru inainte sa’l scriu…asta gandesc, asta spun.

Sunt intr’adevar blogurile mari, care au o nisa, un sector strict despre care vorbesc, cei care stiu ce fac…eu nu fac parte din ei…eu sunt un simplu nimeni care isi ocupa timpul liber, DE PLACERE, strict doar de placere pe blog.

Da, pot spune ca mi’am schimbat stilul de a ma exprima de cand scriu aici, dar asta dintr’un simplu motiv: cresc, ma schimb, unii spun ca ma maturizez…si mi’am schimbat modul de a vorbi si de a ma exprima in general, nu doar aici…aici se reflecta consectinta schimbarii mele in gandire si exprimare, desi sincer sunt destul de mici aceste schimbari…poate chiar neobservabile.