Poate ca se poate

Recent am stat si am citit niste lucruri, niste lucruri scrise de mine, niste conversatii, si mi-am dat seama ca m-am schimbat intr-o oarecare masura, ca mi-am schimbat modul in care ma exprim, mi-am modificat gradul de subiectivitate pe care il folosesc, ca imi dozez altfel temperamentul in discutii sau diferite situatii, ca aleg sa cedez in loc sa ma enervez mai tare in anumite situatii. Mi se pare foarte dubioasa treaba asta. De ce? Pentru ca la un moment dat, de mai multe ori chiar, mi-am propus sa ma schimb, dar niciodata nu am reusit, sau cel putin nu am sesizat, si nici altii, iar acum "schimbarea" asta s-a produs foarte lent pentru ca se vedea diferenta de la zi la zi, de la saptamana la saptamana, aparea cate ceva nou, ceva subtil, dar era acolo, nu suficient cat sa il sesizez pe moment, dar acum, privind obiectiv si in acelasi timp subiectiv le-am observat. Doar ca acum nu stiu daca e de bine sau de rau. Acum am ajuns la un punct in care imi pot bloca sentimentele, defapt nu, nu ma exprim corect, le pot suprima, le pot ascunde, pot sa le tin doar pentru mine, doar in mine. Si treaba asta este foarte nasoala pe de-o parte, dar bine, intr-o forma sau alta le redau, fie prin blog, fie prin vorbitul cu anumite persoane pe care le consider speciale, fie prin dialoguri nebune pe care le aud doar eu pentru ca au loc in mintea mea.

Uneori imi este dor, dar de cele mai multe ori imi dau seama ca nu e asa, ca e mai bine acum, pentru ca pot sa evaluez altfel lucrurile, pot sa “incasez lovituri” fara sa mai arat ca ma afecteaza, fara sa mai cedez. Chiar recent au fost doua faze, la interval de cateva zile si cu persoane diferite ca protagonisti, carora inainte le cedam relativ usor, acum m-am controlat, mi-am facut metaforic un dus rece si am lasat telefonul si facebookul de-o parte si nu am sunat, nu am dat mesaj, nu am dat niciun semn, chiar daca in interior simteam cum ma arde ceva, simteam caldura in mana dreapta, simteam cum vrea sa ia telefonul si sa scrie un mesaj sau mai grav, sa sune, dar am stins “focul” ala cumva si imi ziceam “nu, e ok, acum, asa cum e, e ok” si incercam sa ma gandesc la altceva, nu imi venea nimic in minte, ramaneam tot pe subiectul ala, dar cum le-am invins. Si asta ma face sa cred ca se poate, cred ca ... nu imi vine sa cred ca spun asta...cred ca....e greu, dar o sa o spun, cred ca am inceput sa ma maturizez in anumite privinte.

Bine, dar poate ca totusi nu s-au facut modificari chiar atat de mari la mine, pentru ca in anumite situatii totusi am cedat, poate ca e bine sau nu, nu pot sa cataloghez inca treaba asta dat fiind ca s-a intamplat foarte recent, totusi am realizat prin asta ca sunt o persoana inca relativ slaba, dar poate in timp o sa se modifice si treaba asta.

Diferenta se vede

Pentru o persoana care vrea sa para stabila emotional, care nu isi arata mereu emotiile, e greu sa recunoasca ca exista ceva care o sensibilizeaza. Cam asa sunt si eu dupa cum s-a observat pana acum. Insa cineva mi-a spus ca a recunoaste astfel de lucruri face parte din natura umana, ca este ceva firesc, asa ca m-am decis sa va arat ce ma sensibilizeaza pe mine:

Da, ma sensibilizeaza astfel de videouri. Nu imi imaginez sincer cum ar putea cineva sa ramana indiferent la un astfel de videoclip? Se vede clar pasiunea, iubirea, dintre cei doi, se citeste pe fetele lor, in ochii lor, iar muzica de pe fundal completeaza atmosfera aia romantica, perfecta. Dar evident ca nu orice filmulet de genul ma emotioneaza, trebuie sa fie facut bine, sa aiba calitate, iar cameramanul sa stie ce sa faca cu camera aia. In prezent facebookul este plin de fotografi, dar sa fim seriosi, daca ai un aparat foto profesionist si faci 2-3 poze artistice, iti pui semnatura pe ele si apoi le incarci pe facebook pe o pagina cu numele tau si cu terminatia “photography” nu inseamna ca esti fotograf, nu, inseamna ca ai un aparat foto bun, pe care il lasi setat pe automat si in mod normal o sa iti iasa niste poze ok, dar nu perfecte. Diferentele ies imediat la iveala. Trebuie sa stii sa focalizezi, sa setezi contrast, lumina, sa incadrezi, sa alegi unghiul optim si asa mai departe, nici eu nu ma pricep, nu sunt fotograf si nici nu vreau sa pretind ca sunt, dar diferentele sunt sesizabile cu ochiul liber. De exemplu, nu imi spuneti ca o fotografie ca cea facuta de cei de la Chipurici poate fi facuta si de un amator:

Pe langa faptul ca surprinde un moment extrem de sensibil, de emotionant, da, este sensibil si emotionant pentru toti, chiar si pentru cei care nu au legatura directa cu evenimentul respectiv, ca mine de exemplu, pentru cei implicati direct nici mai spun, este exact asa cum trebuie sa fie, focalizata pe elemntele centrale ale fotografiei, luminozitatea si contrastul sunt in perfect balans si asa mai departe.

Si exista momente in viata pe care chiar vrei sa le pastrezi etern. Da, normal ca o sa le pastrezi etern “proaspete” in amintirea ta, dar le vrei si fizic cumva, sa le poti arata si altora, sa le poti arata copiilor de exemplu. Da, o sa le povestesti, o sa le explici, dar altfel isi vor imagina daca vor vedea si o imagine a ceea ce tu povestesti cu atata inflacarare, cu atata pasiune si cu atat entuziasm, si daca acele fotografii nu sunt facute bine, normal ca o parte din farmec se pierde. Mentine amintirile vii in mintea ta si reamintesteti-le prin intermediul fotografiilor de calitate.

Plimbare sensibila

Eu incerc sa fiu o persoana prietenoasa, sa arat si altora locuri noi, locuri frumoase pe care nu le vezi prea des prin bucuresti. Asta am vrut sa fac si ieri. Am vrut sa arat cuiva un drum forestier printr-o mini padure din campusul de la Poli. Da, asta am vrut sa fac, nu am luat-o pe drumul gresit! Eu cunosc campusul din Poli acum ca pe propriul buzunar...hei, am gasit 50 de bani in blugi...revenind, cunosc campusul ca pe propriul buzunar, deci exact pe acolo am vrut sa merg ca sa poata vedea si ea frumusetea unui drum forestier in mijlocul campusului, dar ce credeti? Mp3’ul nu a apreciat deloc gestul meu si se tot plangea ca am dus-o in padure si ca ne-am pierdut, evident ca asta nu a fost adevarat, stiam exact unde suntem, i-am aratat si repere, dar ea nu si nu, si am renuntat la plimbarea prin padure si am revenit pe drumul cel bun dupa care am venit acasa.

Data viitoare nu iti mai arat campusul!!! Care nu doar pare imens, chiar este. Dar in acelasi timp este un loc foarte frumos pentru o plimbare luunga sau scurta, depinde pe unde vrei sa o iei, ai pe unde sa alergi, pe unde sa te plimbi cu bicicleta/role, sa te plimbi pe jos, sa stai intins pe iarba si asa mai departe. Dar acum spuneti si voi...mai merita sa du Mp3’utul pe acolo daca se plange ca e padure parasita?