Sunt putin in dubii

Sunt putin in dubii pentru ca am observat si eu asta, sunt putin in dubii pentru ca mi’au mai spus asta persoane de’a lungul timpului, sunt putin in dubii pentru ca cineva mi’a spus din nou si astfel mi’am reamintit de subiect.

Pe blogul asta eu scriu numai aberatii, nu scriu despre politica, nu scriu despre ultimele stiri, mondene sau nu, nu scriu despre subiecte importante, nu fac recenzii de carti, nu sunt critic de film, nu folosesc un limbaj elevat pentru a ma exprima, ba chiar folosesc un limbaj extrem de colocvial si v’am mai spus o data ca asta este stilul meu, de a nu ma exprima prin figuri de stil si imagini artistice si etc etc etc. Dar totusi constat cu placere ca lumea ma citeste si asa. Intra aici si citeste aberatiile mele, multe chiar fara nicio logica la prima vedere, poate nici chiar la a n’spe vedere.

Si sa ajung si la ideea la care voiam sa ajung, nu? Initial ma citeau foarte putine persoane, persoane pe care le cunosteam, daca mai erau si altii nu mi’au lasat niciun semn pentru a’mi da seama de asta. Erau cativa prieteni, de aceiasi varsta cu mine, care intrau aici fie ca vedeau la status pe messenger linkul, fie ca’mi erau prieteni si o faceau ca un gest prietenesc desi nu le’am cerut eu direct acest lucru. Unii mai lasau si semne ca trec pe aici, altii imi spuneau in privat ca le’a placut sau ca nu le’a placut, ca am exagerat sau ca am pus punctul pe “i” . Apoi mi’am facut curaj si am inceput sa comentez pe alte bloguri si autorii blogurilor respective mi’au intors favoarea, unii mi’au devenit prieteni si ma citesc si in prezent din placere, altii au disparut si altii nu au veniti niciodata.

Primul meu telefon

Cautand niste lucruri mai vechi am inceput sa rascolesc aproape fiecare coltisor in care ma gandeam ca ar putea fi ceea ce caut eu…si peste ce credeti ca dau? Evident foarte multe lucruri vechi de care nu m’am indurate sa le arunc pentru ca probabil o sa am nevoie si altadata de ele…si printre lucrurile astea vechi am dat peste “primul meu telefon” . Primul meu telefon arata asa:

Evident, stiu ca nu este un telefon adevarat, daaar candva imi placea sa ma joc cu el si sa consider ca este adevarat. Astia din generatia mai noua au telefoane mai performate decat am eu la ora actuala inca din clasa 1 sau de la gradinita…primul meu telefon l’am primit in clasa a 4’a si atunci era un telefon vai mama lui, dar nu aveti idee cat de bine puteam sa ma simt ca am telefon, chiar daca era unul extrem de vechi…nu pot sa’mi amintesc modelul sa caut o imagine pe google, era unul cu antena oricum si care se apropie de fixurile de azi. Dar pana atunci imi luam telefoane cum e ala din poza de mai sus si imi placea sa ma joc cu ele ca si cand chiar ar functiona…il luam mereu dupa mine, il tinea bine in buzunar separat si nu conta unde sunt ma mai si prefaceam ca suna din cand in cand ca nah doar vorba aia era om important ma cauta lumea.

Ehehehe asta pateste un copil care nu traieste in era iphone si ba chiar care nu e fan deloc iphone …incepe sa considere jcuariile telefoane reale si sa se poarte ca atare cu ele. Postare cam din “cutia cu amintiri”, nu?