Aveam nevoie de asta

La un moment dat, anul asta, in luna iulie mai exact, am spus ca sper ca 14 iulie 2014 si 10 iulie 2015 se bucura pentru ca pe 12 iulie 2015 a aparut o noua varianta zdwub. La acel moment nu stiam daca este intr-un sens bun, pentru ca atunci mi-am construit un zid si mai mare in jurul meu. De ce am redeschis acest subiect? Pentru ca nu mi-a reusit, sau cel putin nu cum mi-am propus eu, nu cum simteam eu in acel moment ca am nevoie, dar poate ca cele 14 ore de somn odihnitor de care am avut partea aseara sunt de vina sau poate evenimentele recente din viata mea, dar mi-am dat seama ca am nevoie de asa ceva, mi-am dat seama ca undeva, cumva, am renuntat la acel zid, si il vreau inapoi. Stiu ca intr-un punct, cam prin august, pe la sfarsit, si apoi mult mai intens la inceputul lunii octombrie mi-am propus sa las acel zid in jos putin si sa permit altor persoane sa se ataseze de mine, sa fiu o persoana sociabila si agreabila cu adevarat, dar am constatat ca la un moment dat, nu stiu exact cand si cum, dar am lasat zidul jos complet si m-am atasat si eu de acele persoane. Da, acum nu e ceva rau, dar urmeaza sa fie, si nu vreau sa ajung iar in acel punct, dar in acest moment nu stiu sigur cum sa pot ridica din nou acel zid de protectie si in acelasi timp sa nu indepartez aceste persoane, pentru ca sincer, imi cam place, m-am obisnuit asa, dar cunoscandu-ma, stiu si ce inseamna asta pe termen lung, sau ma rog, nu neaprat atat de lung. Si nici cu afectiunea fata de animale nu am reusit ce mi-am propus atunci, da, m-am distantat, dar inca o fac fortat, inca trebuie sa ma fortez sa nu simt afectiune pentru animale, nu este inca natural si firesc.

Ma princep sa indepartez persoanele din jurul meu, involuntar chiar, de cele mai multe ori, aproape mereu chiar, fac asta fara sa vreau, o face acel zid de care am pomenit pana acum, dar acum zidul ala simt ca este lasat complet jos, ca nu mai exista, si in anumite momente ii simt lipsa, il vreau inapoi, dar nu stiu sigur cum sa il inalt din nou fara sa ranesc persoanele din jurul meu, persoane carora eu le-am permis sa intre in viata mea, ba chiar le-am incurajat permitandu-mi si mie sa ma atasez la randul meu de ele. Da, stiu, nu prea are sens ce spun acum, nici pentru mine nu are asa mult sens, sincer, tocmai d-asta am ales sa incerc sa imi expun gandurile in scris, poate asa capata ceva mai multa logica, poate asa reusesc sa gasesc o solutie. Poate pana cand imi opresc degetele din a scrie aberatii aici gasesc si acea solutie, dar pana atunci le mai las sa distreze cu tastatura pentru ca nu au simtit-o de mult in acest sens, nu le-am permis de prea mult timp sa imi exprime gandurile fara controlul ratiunii si al limitarii, dar astazi, acum, le las sa tasteze tot ce vor, cum vor, le las sa imi descarce toate gandurile acumulate in ultimul timp.

Imi e oarecum teama in acelasi timp sa las din nou acel zid sa se ridice, pentru ca stiu ca o sa ma afecteze procesul de ridicare, proces in care o sa indepartez persoane pe care nu cred ca vreau sa le indepartez, dar care stiu ca nu sunt obisnuite cu acea versiune a mea si care la un moment dat o sa aleaga singure sa plece, pentru ca asta face acel zid, triaza orice risc de atasament periculos, orice risc de afectare a mea, ma imunizeaza. Dar in acelasi timp stiu ca si fara acest zid, intr-o zi, la un moment dat, acest lucru o sa se intample, si atunci o sa ma prinda la pamant, fara nici o protectie, fara nimic, si o sa fie mult mai rau, si deci, ca o concluzie pana acum problema mea este daca sa aleg eu momentul si sa controlez cand imi ridic zidul si indepartez anumite persoane care reprezinta un risc pentru mine sau sa las lucrurile sa vina de la sine si sa las zidul sa se ridice singur, atunci cand o sa fie nevoie. Pentru mine sunt urate ambele situatii, dar in acelasi timp stiu ca a doua situatie m-ar afecta mai tare, dar in acelasi timp mai stiu si ca a doua situatie ar putea sa mai dureze o perioada, perioada in care sa ma simt bine, dar tot in acelasi timp mai stiu si ca fiecare secunda care trece in aceasta situatie o sa ma afecteze si mai tare atunci cand o sa se produca ruptura naturala si fireasca.

Daca va intrebati de ce am permis totusi o usoara coborare a zidului atunci daca stiam ca o sa se ajunga aici, raspunsul este simplu, nu stiam si chiar nu ma gandeam ca o sa se ajunga aici, atunci am vrut doar sa vad daca pot sa cobor usor zidul, sa permit altor persoane sa intre usor in viata mea, nu stiam ca o sa ajung sa dobor complet zidul, nu mi-am propus niciodata sta si nici nu mi-am imaginat ca s-ar putea intampla asta vreodata, adica zidul meu era destul de solid, ridicat in ani si ani de zile, pus la multe incercari si supus multor lovituri care l-au fisurat, dar niciodata doborat, care din contra, il faceau si mai puternic cu fiecare fisura reparata.

Si gata, hai sa ma opresc aici, articolul asta a devinit deja mult prea lung, de mult nu am mai scris un articol asa de lung si atat de profund, punem pauza, o sa revin probabil la acest subict, totusi, dar o sa fac asta in momentul in care o sa am o solutie, sper ca o sa fie curand....

Program de heiterit

Nu am mai heiterit de mult, sau cel putin nu aici, live am mai tot facut asta si chiar si pe pagina de facebook. Subiectul asta l-am abordat deja pe facebook inca din seara in care s-a intamplat pentru ca mi s-a parut mult prea deplasat, mult prea dubios. Pentru cei care nu au facebook sau nu au dat like paginii, dezvolt aici. Cand veneam de la munca intr-o seara, o seara ploioasa, fara umbrela, normal fara umbrela, aproape alergand spre camin trec pe langa un grup de copii, nu foarte mare si cu media de varsta undeva intre 8-10 ani si la inceput, cand ma apropiat mi se pareau sweet, aveam impresia ca  au inceput sa simta deja spiritul iernii si cantau colinde, cand am trecut pe langa ei nu mi s-au mai parut asa deloc pentru ca am auzit “si aduce droguri multe la...” si dupa “semanlul” s-a bruiat, pentru ca din nou, aproape alergam.  Mi s-a parut foarte aiurea si dubios, adica sa fim seriosi, la 8-10 ani sa schimbi un colind atat de dragut, un colind al copilariei pentru foarte multe generatii in asa ceva? Si mai dubios este ca acel copil care canta era tot un zambet, iar ceilalti il priveau oarecum admirativ, deci pentru el, pentru ei, era ceva foarte cool, foarte smecher, foarte interesant, foarte intens. Pentru mine a fost o chestie marcanta pentru toata seara aia....

Something for me...

Stiti momentul ala in care va simtiti cu adevarat bine? In care sunteti impacati cu locul in care sunteti, cu persoane din jurul vostru, cu modul in care decurg zilele, mai mult sau mai putin spontan, cu schimbarile interioare sau din jur? Cred ca intelege toata lumea la ce ma refer, si acum partea mea preferata pe care nu am mai spus-o de mult: sititi cat de tare urasc cand se intampla ceva si da toate astea peste cap? Enorm de tare!

Totul era ok, totul era frumos, nu imi mai pasa, inca nu imi pasa, dar cosmarul s-a intor aseara, si probabil o sa fie din nou si din nou si din nou si din nou, ca si pana acum cateva luni cand disparuse. Dar sititi ce e cel mai nasol? Ca aseara a fost foarte intens, poate din cauza ca nu am mai auzit de foarte mult timp acele cuvinte in somn, poate pentru ca nu m-am mai trezit de mult cu tricoul aproape complet ud pe mine, poate pentru ca nu m-am mai trezit de mult respirand ca si cand as fi alergat la un maraton, poate pentru ca in sfarsit ma simteam si eu bine. Si cand sa vina viata si sa imi spuna ca nu, nu am voie sa ma simt bine, daca nu fix atunci cand imi e mai bine? De ce sa loveasca atunci cand sunt deja jos? Nuuu, atunci cand sunt sus sau ma rog, mai sus, ca sa se simta mai bine lovitura. Adica nu era destul de urat ca oricum imi e greu sa apropii cu adevarat de cineva din cauza anumitor chestii din trecut, acum apare si asta din nou.

Dar zau ca nu inteleg logica, nu inteleg de ce tocmai acum s-a gandit sa se intoarca visul asta idiot. Adica pe langa faptul ca ma simt foarte bine in situatia in care ma aflu, din aproape toate punctele de vedere, nu am mai avut nici o treaba de mult cu nimic legat de acele cuvinte din vis sau cu persoana care le rosteste. Hmm, si inca ceva interesant, sau poate doar am uitat ordinea cuvintelor de ultima data, dar aseara mi s-au parut ca erau altele, aceleasi in esenta, dar altele in putere, mai dure, mai puternice, mai acuzatoare. Dar din nou, poate doar am uitat eu de ultima data cum e...

Cer prea multe daca vreau sa nu revina acel cosmar infernal? Imi place sa dorm, si cum nu mai am oricum atat de mult timp pentru aceasta activitate atat de draga mie, macar alea 5-6-8 ore pe care le dorm, vreau sa le dorm, fara sa ma trezesc din juma in juma de ora cu senzatia de "bai mai bine nu mai dorm in noaptea asta" pentru aseara aproximativ juma de ora chiar am preferat sa ma uit pe tavan decat sa incerc sa adorm la loc, dar stiind ca totusi trebuia sa ma trezesc devreme sa plec la munca am adormit din nou, si din nou m-am trezit la fel.... Stie cineva cum scap de cosmarul asta din nou? Ca aparent daca "tai raul de la radacina" si incerc sa ma simt bine nu merge pentru mult timp...

Gest dragut

Nu am murit inca, desi m-a luat raceala, inca traiesc, sunt aici, cam rarut ce e drept, dar sunt inca aici. Bine, nici “live” nu prea ma prinde multa lumea, adica pana cand si colega de camera mi-a spus ca nu ii mai place de mine asa tare, ca plec dimineata la munca sau facultate si ma intorc seara, ca ea ce face? Ma vede tot anul doar seara? Si ce e drept, nu pot sa ma cert cu ea, ca are dreptate, ajung acasa numa dupa ora 6[in cazurile placute, si rare] sau dupa ora 8[cel mai des] si in weekend, atunci sunt acasa, in mare parte.

Dar haideti sa va povestesc cat de draguta este aceiasi colega de camera care este suparata ca nu prea ma vede anul asta acasa. Dupa ce am rezistat vitejeste cu atatia bolnaviori in jurul meu, oriunde as fi, m-a luat si pe mine raceala. Si miercuri dimineata cand m-am trezit, m-am trezit cu asta pe birou, langa mine: 

Si ieri dimineata era din nou o cana cu ceai pe birou, langa patul meu cu un al post it cu “sa iti bei ceaiul nou”. Este adorabila colega mea, nu? Este!

Oh, si am racit atat de dragut si am tusit atat de mult ieri si aseara incat astazi m-am trezit cu febra musculara la abdomen, nu pot nici sa rad sau sa imi suflu nasul fara sa ma doara. Am zis ca daca nu termin raceala asta cu patratele abdominale, nu am facut nici o treaba, si sincer, cred ca o sa ajung sa am patratelele alea, ca si astazi tusesc, nu la fel de mult, dar suficient.