Se afișează postările cu eticheta vacanta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vacanta. Afișați toate postările

17 august 2017

Ocaziile speciale trebuie marcate cu un cadou, iar cand acesta vine din partea unei persoane dragi, bucuria este nemarginita. Un cadou poate sa insemne extrem de mult atat pentru cel care il daruieste, cat si pentru cel care il primeste si trebuie sa fie o dovada a faptului ca cele doua persoane se stiu foarte bine si isi cunosc gusturile. Daca vrei sa faci un cadou inspirat, cu personalitate, afla, in continuare, cateva idei despre cum ai putea sa ii surprinzi pe cei apropiati in functie de anotimpul in care te afli.
Iata ce cadouri poti face in functie de sezon:
1. Iarna
Anotimpul rece este, cu siguranta, sezonul cadourilor, datorita atmosferei festive data de toate sarbatorile ce se celebreaza iarna. Astfel, printre multimile de cadouri pe care le primesti sau le faci in fiecare an, ai nevoie de ceva cu care sa impresionezi si sa iesi din tipare. De exemplu, poti gasi cosuri pentru Craciun de la Vin Expert, ca sa faci un dar pe care toti il vor aprecia extrem de mult. Fiind o bautura foarte consumata pe timpul iernii, vinul incinge spiritele si da pofta de viata, mai ales ca sortimentele din gama Vin Expert sunt dintre cele mai alese si mai rafinate.
2. Primavara
Daca ai cunostinte care isi sarbatoresc ziua de nastere primavara, trebuie sa le faci un cadou care sa le aduca zambetul pe buze. La propriu! O programare la o sedinta stomatologica la dr Melnic este un dar perfect pentru cei care tin foarte mult la aspectul lor fizic sau isi doresc sa arate bine pentru sezonul care urmeaza. Printre serviciile puse la dispozitie se numara estetica dentara, ortodontia, edondontia, implantologia etc. Un astfel de cadou va fi, cu siguranta, oportun chiar si cu ocazia sarbatorilor pascale, pentru ca este extrem de practic, deosebit si merita sa i-l faci unei persoane apropiate, la care tii foarte mult.
3. Vara
Cand spui vara, spui DISTRACTIE si RELAXARE! Astfel, un cadou ideal pe care il poti face in acest sezon este unul de pe urma caruia poti profita atat tu, cat si persoana careia ii este destinat. De exemplu, daca ziua iubitei tale este vara, o poti surprinde cu o vacanta in doi intr-o locatie exotica, pe care sa nu o mai fi vizitat pana acum. In mod sigur, stii unde i-ar placea  sa mearga si ce i-ar placea sa vada. Ai grija la detalii si planifica totul dinainte, pentru a va simti minunat impreuna si pentru ca acest cadou sa fie unul cu adevarat special.
4. Toamna
Unul dintre cele mai colorate anotimpuri, toamna, aminteste de anii copilariei, plini de mirosuri si arome care mai de care, venite de la fructele si legumele cu care te rasfatau bunicii. Astfel, daca iti doresti sa faci un cadou simplu, dar care sa aiba un impact imens, ii poti darui persoanei dragi un cos cu fructe si legume. Acest cadou este potrivit chiar si atunci cand nu se sarbatoreste un eveniment anume si poate reprezenta doar o atentie din partea ta, ca dovada a faptului ca cel sau cea care il primeste inseamna foarte mult pentru tine.

Vrei sa impresionezi? Atunci inspira-te din aceste cateva sugestii si ai succesul garantat. Tine cont de gusturile ficaruia si, in acest fel, vei reusi sa faci un cadou perfect.

31 iulie 2017

In cazul in care nu ti-ai facut inca planurile de vacanta din cauza situatiei financiare, afla ca este extrem de simplu sa te organizezi, chiar si atunci cand nu ai un job stabil. Daca esti student sau ai terminat recent facultatea, dar inca nu ai gasit un loc de munca full-time, care sa iti asigure un venit suficient, exista numeroase alte modalitati la care poti apela.
Iata ce poti face pentru a castiga RAPID banii necesari unei vacante pe cinste!

1. Vinde lucrurile de care nu mai ai nevoie
In prezent, exista foarte multe platforme special create pentru cei care doresc sa vanda, pentru diverse sume, obiectele pe care nu le mai folosesc. Fa-ti cont pe unul sau mai multe site-uri de acest gen si incepe sa cauti acele lucruri de care nu mai ai nevoie. Cu aceasta ocazie, vei face ordine in locuinta si vei avea mai mult spatiu pentru cele necesare. Pentru a te asigura ca vei vinde tot ce iti doresti, realizeaza fotografii clare ale obiectelor, adauga o descriere convingatoare si stabileste un pret realist. In acest fel, vei obtine rapid o suma de bani suficienta pentru a acoperi o parte sau chiar intreaga mini-vacanta!

2. Devino model de videochat de acasa
O alta metoda pentru a castiga bani rapid este aceea de a deveni, pentru o perioada determinata, model de videochat. Poti afla AICI cum sa faci acest lucru din confortul propriei tale locuinte, fara a fi presata de un program fix si fara a petrece minute sau ore intregi pe drumul dintre casa si locul de munca. Acest tip de job iti asigura un venit substantial si numeroase bonusuri, asa ca poti castiga usor suma de care ai nevoie pentru vacanta mult dorita!

3. Imparte pliante
Aceasta activitate presupune un minimum de efort si poti castiga o suma semnificativa. Tu decizi cate ore si cate zile vei munci, asa ca nu vei fi constransa. De asemenea, vei lucra stradal sau in centrele comerciale, iar timpul va trece cat ai clipi. Totodata, te poti angaja si drept promoter, participand la cateva promotii in magazine. Cateva saptamani de lucru iti pot oferi banii de care ai nevoie pentru a pleca in locul in care iti doresti sa ajungi!

4. Ofera lectii particulare
Din moment ce esti student sau chiar ai terminat facultatea, cu siguranta detii cunostinte solide intr-un anumit domeniu. Profita de acest lucru si ofera lectii particulare de limba romana, matematica, fizica, limbi straine sau orice alta materie pe care o stapanesti. O idee buna este sa oferi pregatire pentru examenul de bacalaureat. Cu siguranta, vor fi multi doritori, iar tu vei putea castiga extrem de rapid suma necesara plecarii in vacanta!

5. Ajuta alte persoane
In mod sigur, cunosti deja pe cineva cu un program extrem de incarcat, care ar avea nevoie de ajutor. Ofera-te sa rezolvi sarcini usoare, pentru cei care nu au timp sa se ocupe de ele, contra unei sume moderate de bani. Poate vei face cumparaturile pentru o vecina sau vei avea grija, pentru cateva ore, de copilul unei rude extrem de ocupate. Posibilitatile sunt infinite, trebuie doar sa le cauti!

Asadar, aplica una dintre aceste metode, pentru a-ti asigura rapid suma necesara de bani pentru vacanta ta. Poti chiar sa combini mai multe joburi de scurta durata, daca vrei sa pleci cat mai curand!

27 iunie 2017

Temperaturile de afara au devenit mult prea ridicate, chiar si pentru cei mai impatimiti iubitori ai verii. Poti sa pornesti aparatul de aer conditionat si sa astepti sa treaca vara sau poti aplica aceste idei utile pentru a face fata caldurii intr-un mod mai placut.

Iata ce poti face pentru a te racori instant!

1. Pleaca intr-o vacanta departe de caldura
Daca nu mai suporti temperaturile extreme si vrei, in acelasi timp, sa vezi locuri noi, sugestia perfecta pentru tine este sa iti planifici o calatorie spre un loc mai rece. Nu numai ca vei scapa de caldura, dar vei si evada din cotidian si vei experimenta o cultura noua.
Printre cele mai frecventate destinatii europene se numara Suedia, Finlanda sau Norvegia, tari in care temperaturile verii sunt mult mai blande. In plus, Scandinavia are de oferit peisaje inedite si locuri unice pentru vizitatori. Poti sa vezi toate circuitele turistice pe Karpaten.ro si sa il alegi pe cel care iti inspira cea mai atractiva varianta.

2. Daca ramai acasa, cheama racoarea la tine
In cazul in care nu poti pleca in vacanta, exista variante si pentru tine. Casa ta se poate transforma intr-un loc placut si racoros, daca faci mici modificari. Pe langa indispensabilul aparat de aer conditionat, echipeaza-te cu multa gheata si prepara-ti bauturi fresh, precum sucuri racoritoare din fructe sau frappe pe baza de cafea si inghetata.

In cazul in care caldura iti face probleme in timpul noptii si iti afecteaza somnul, iti recomandam sa iti schimbi lenjeriile de pat cu unele racoroase, din materiale cat mai naturale, precum cele de la https://www.freeteks.ro/lenjerii-de-pat-3d, care iti vor asigura confortul pana dimineata. Poti alege dintre zeci de modele si printuri incantatoare, care sa te duca cu gandul la vacanta.

3. Fa un compromis: evadeaza in natura, aproape de casa
Daca timpul si bugetul nu iti permit sa alegi o vacanta in afara tarii, insa nu vrei sa stai nici acasa, poti planifica o excursie de un weekend la munte. Ai numeroase optiuni, atat pe Valea Prahovei, cat si in alte zone ale tarii.
 
Daca vrei sa profiti la maximum de aceasta mini-vacanta, nu ramane la cabanele accesibile din drumul national, ci alege un traseu turistic de cateva ore si aventureaza-te. Astfel, vei descoperi peisaje magnifice, despre care nici nu banuiai ca exista, si te vei bucura, simultan, de temperaturi mult mai scazute.

Indiferent ce varianta vei alege, nu uita sa te hidratezi constant si suficient. De asemenea, nu petrece foarte mult timp in bataia soarelui si evita sa faci drumuri lungi la orele nepotrivite.

23 mai 2017

Excursiile sunt binevenite pentru orice persoana care isi doreste relaxare si evadare din cotidianul plin de probleme la serviciu, de griji familiale si de stresul inevitabil care tinde sa acapareze tot mai mult societatea secolului al XXI-lea. Fiecare isi doreste ca macar o data pe an sa beneficieze de razele stralucitoare ale soarelui, de binefacerile apei marine, de moliciunea nisipului plajelor din orice colt de lume.
Pentru ca nivelul de trai al romanilor a inceput sa creasca in ultima vreme, in aceeasi masura s-a dezvoltat si apetitul pentru realizarea unor concedii cu adevarat exotice. Peisajele inedite provoaca la excursii de vara cu rucsacul in spinare, monumentele istorice de oriunde invita turistii sa invete cate un pic din trecutul omenirii, sporturile extreme arunca provocari curajosilor, astfel incat agentiile de turism din tara de abia reusesc sa faca fata cererilor pentru vacante.
Ce trebuie sa contina bagajul unui turist?
Nu conteaza unde pleaca persoana, poate fi intr-un colt minunat al tarii, poate fi pe o plaja luminoasa din Grecia si Spania sau poate fi o croaziera pe ocean, acesta insa va fi obligat sa care dupa el anumite lucruri fara de care nu poate trai. Bagajul de calatorie devine un prieten de seama al oricui, asa ca acesta trebuie organizat cum se cuvine. Nu trebuie uitate: documentele, biletele de calatorie, rezervarea, actele masinii si portofelul cu bani si carduri.
Lista produselor care vor intra in geamantanul turistului este compusa din:
1. Indiferent ca este vorba despre mare sau munte, despre Londra sau Paris, costumul de baie p nu trebuie uitat sub nicio pentru ca hotelurile au inceput sa aiba in ofertele lor si piscina sau servicii de spa, iar lipsa acestui produs din bagaj ar putea duce la un disconfort vadit. De unde ar putea cumpara pe loc un costum pe plac? Asadar, descopera si tu costumele de baie cu push up de la Atmosphere Fashion si achizitioneaza-l din timp, pe cel preferat!
2. Incarcatoarele pentru telefon, laptop, tableta sunt importante intr-o lume in care tehnologia a devenit de nelipsit in orice imprejurare. De multe ori, acestea sunt folosite inclusiv in scopul de a realiza fotografii interesante, prin care vor fi memorate clipele petrecute in vacanta;
3. Hainele necesare (subtiri si groase pentru zile racoroase, o rochie eleganta sau un pantalon chic pentru o iesire la un restaurant), lenjeria de corp, sosetele si incaltamintea adecvata locului vizitat trebuie sa fie impaturite si asezate frumos in geamantan;
4. O trusa cu medicamente va fi de ajutor, mai ales daca apar evenimente neprevazute si va fi nevoie de un plasture, de un analgezic, de un antibiotic. Atunci cand turistul se afla intr-o tara straina ii va fi destul de dificil sa explice farmacistei ce anume doreste, iar a juca ”Mim” in fata acesteia nu surade nimanui;
5. O trusa pentru cosmetice este necesara pentru ca ea contine produse de igiena obligatorii (pasta de dinti, periuta, sapun, gel de dus, sampon), dar si crema cu protectie solara, lotiunea impotriva arsurilor, o crema hidratanta, servetele umede si uscate etc;
6. Un spatiu gol in bagaj nu ar trebui sa lipseasca pentru ca intotdeauna turistii se intorc cu o gramada de suveniruri din tarile sau locurile pe care le viziteaza, asa ca este necesar sa existe un loc si pentru ele.

25 iunie 2016

Vara a venit de o luna calendaristic, daca ne luam dupa temperaturi a venit de ceva timp, nu chiar o luna, ca ne-a mai si plouat, dar pentru mine vara a venit abia saptamana asta pentru ca in sesiune nu se poate spune ca era vara, sau se poate, dar doar asa ca sa ma oftice, dar acum, oficial este vara si pentru mine de o saptamana. Am vazut deja marea weekendul trecut, nu aveti idee de cand asteptam weekendul ala, iar de facultate si invatat si orice pe acest subiect nu vreau sa aud nimic pana la toamna. Vara asta vreau sa fie o vara pentru mine. Da, ma duc la munca, dar hei, vara asta am concediu, gata, nu mai sunt in primele luni de munca sa nu imi permit asa ceva, si vreau sa ma distrez vara asta. Da, acum o sa spuneti si voi cum am mai auzit “daca vrei sa te distrezi trebuie sa iti dai intai demisia, nu ai cum sa te distrezi vara daca muncesti”. Daca va ganditi la asta va scutesc de un efort si va spun ca ba da. Muncesc 8h pe zi nu 12, dupa ora 5, maxim 6( depinde cum ma trezesc sa ajung la munca) am liber, noaptea e lunga si tanara, da, eu nu ma mai simt chiar asa in tinereti, dar mai am nevoie de inca maxim 1-2 saptamani sa imi revin cu oboseala de dupa sesiune si cu cheful de distractii. Si acum o sa vina iar altii sa imi spuna ca “da, cum sa nu, daca vrei sa te distrezi seara/noaptea ar trebui sa te intorci in regie”, din nou va scutesc de un efort, metroul merge pana la ora 23 si dupa exista taxi-uri si mai exista si prietenii care inca stau in regie si care garantat o sa aiba un pat in care sa lesin si eu cateva ore. Deci nu, nimic nu poate sa ma convinga ca vara asta nu o sa fie o vara foarte smechera pentru mine, mai ales ca o sa o fac sa fie o vara pentru mine si despre mine. Singura mea problema vara este purtatul de haine scurte...de ce? Pentru ca epilat mereu! Ma enerveaza mereu aceasta activitate pentru ca pierd mult timp cu epilatorul, cu ceara nu am mereu rabdarea necesara, iar lama incerc sa o evit pe cat de mult posibil. M-am gandit sa incerc epilare definitiva, am auzit multe parere pro pentru treaba asta, dar inca sunt putin in dubii, dar daca cineva o sa imi garanteze ca ma scapa vara asta de o grija, zau ca acum iau telefonul in mana si sun sa imi fac programare. Niciodata nu am fost genul cu mers la saloane de infrumusetare, cu tratamente corporale, cu solare si altele de genul asta, mi se par o pierdere de timp, sincer. Dar da, stiu, sunt o peroana ciudata si dubioasa cand vine vorba de treburile astea. Dar daca anul asta tot am facut o gramada de lucruri pe care nu credeam ca o sa le fac vreodata, si le-am facut fara sa imi propun, adica a durat ceva pana m-am simtit in largul meu, dar surprinzator, da, pentru mine a fost foarte surprinzator, la un moment dat m-am obisnuit si chiar ma simteam in largul meu facand toate acele lucruri pentru care puteam sa ma bat cu pumnul in piept oricand ca nu o sa le fac niciodata. De ce sa nu incerc si asta? Poate o sa imi placa, ma indoiesc ca o sa pot sa apreciez la adevarata lui valoare un salon de tratemente corporale sau faciale sau de orice natura, la solar nu ma duc nici sa ma pici cu ceara, inca “ma bat” cu arsurile de duminica trecuta de la plaja, cand nici macar nu am stat la soare, dar cum a spus cineva foarte bine cand inca eram acolo “soarele nu te intreaba, te prinde si te ia pe unde vrea el”.

Dar pana una alta...summer on baby, let’s start the fun!

12 august 2015



Mai multe detalii gasiti la  Carmen

30 iunie 2015

Revenind acasa am avut ocazia de a “pierde timpul” cu anumite persoane pe care, o data cu plecarea la facultate, nu am mai avut ocazia sa le vad asa des. Si imi place sa profit de treaba asta, imi place sa exploatez timpul pe care il am la dispozitie langa aceste persoane. Recent, aseara sau acum doua seri, am “intrat” intr-un fel de maraton al amintirilor. A fost foarte dragut sa imi amintesc toate tampeniile pe care le faceam impreuna cand eram mai mici, pentru ca eu fac dintr-o generatie de mijloc, in copilarie si in prima parte a adolescentei am stat in fata blocului si intram in casa cand strigau dupa noi de pe balcon, si ne jucam tot felul de jocuri din alea clasice, cum imi place mie sa le spun. A daua parte a adolescentei a fost si la noi cu telefoane, cu iesiri, cu pc-uri, si lucrurile s-au schimbat si pentru noi, normal, dar chiar si asa tot ieseam afara si inca iesim, diferit, normal, dar si noi ne-am schimbat si vremurile s-au schimbat. Si cum eu, cel putin, nu o sa recunosc niciodata ca nu mai sunt copil, inca imi place sa ma joc si afara si in fata blocului si intr-un parc sa ma dau in leagan si pe telefon sau pe orice alt device. Dar chiar daca ma joc pe telefon sau pe diverse device-uri, ceea ce este foarte rar, dar este, imi place sa ma joc ceva interactiv, ceva ce se poate juca in mai multi jucatori, sau ceva strategic, dar da, am momentele mele cand ma joc online, si desigur nu o sa refuz niciodata un joc cu mingea afara sau un tenis, chiar daca nu prea stiu, sau un badminton sau orice, bine, nu o sa ma joc prea mult niciunul din jocurile ce implica efort fizic pentru ca rezistenta mea este cu mult sub orice limita, este practic inexistenta, dar ma fortez 15-30 minute, ca a doua zi nu ma mai ridic din pat, e partea a doua, dar copilul din mine are energie chiar daca eu sunt o lepra si nu fac nimic toata ziua, si uneori las acel copil sa iasa la suprafata cu tot cu energia lui. 

24 iunie 2015

Mai multe detalii la Carmen

19 iunie 2015

Sesiunea s-a terminat, vacanta a inceput, numaratoarea inversa spre “escapada” noastra a inceput, distractia a inceput, totul a inceput acum, mai putin sesiunea, ea am spus tare si clar ca s-a terminat si asa trebuie sa ramana, terminata, o sa dau detalii despre cum s-a terminat sesiunea asta intr-un articol viitor.
Ideea este ca noi ne-am cumparat deja biletele de la agentia de turism aerolines.ro si am aflat ca au si un concurs foarte fain. Si cum noi suntem dornici de orice inseamna distractie pe moca, un “castiga un city break la Istanbul” a fost tot ce voiam sa auzim ca sa simtim ca ne merge bine vara asta. Ne-am inscris desigur in concurs, am zis ca si unul din cele 3 trollere de voiaj de la VALIGERIA sau un voucher de 300 Lei nu ne-ar strica, daca nu chiar marele premiu. Noi suntem oricum fani orice inseamna concurs cu premii, cand mai avem si avantaje daca suntem multi cu atat mai bine. Ca in acest concurs se pare ca fiecare participant iti multiplica numarul sanselor de castig daca se implica in rezolvarea a cat mai multe taskuri din concurs. Cu alte cuvinte un concurs pe placul nostru, din regulament pare ok, cand ne-am luat biletele nu am avut probleme, intr-un cuvant agentia pare ok.
Si pentru ca noi in general, dar mai ales vara, suntem niste optimisti convinsi, deja am inceput sa ne gandim “si ce sa vizitam prima data cand ajungem in Istanbul?” Cineva a sugerat Moscheea Sultanahmet (Moscheea Albastra) 

Eu am zis ca vreau sa vad Biserica Sfanta Sofia (Hagia Sophia)


Si tot asa am ajuns la o lista de cel putin 20 de obiective de vizitat si in Istanbul. Incepusem sa ne gandim deja sa renuntam la Italia vara asta sa mergem doar in Istanbul, daca o sa castigam, si daca nu, sa ne cumparam bilete pentru Turcia si sa mergem in Italia vara viitoare, altii au propus ca de ce sa nu mergem in amandoua daca tot castigam Istanbulul si platim doar Italia, daca nu castigam lasam Italia cum a fost initial si mergem vara viitoare in Istanbul si tot asa, am ajuns sa ne facem n’spe mii de planuri de vacanta si noi inca nu am reusit sa iesim din tara, dar, da, existsa un mare DAR, avem deja bilete pentru Italia, deci suntem pe drumul cel bun, acum ramane doar sa ne facem AMR’ul zilnic. 

11 decembrie 2014

M-am gandit sa schimb ceva anul asta. Adica oricum s-au schimbat deja mult lucrurile in ultimul timp in viata mea, dar parca as vrea sa le mentin asa: intr-o permanenta schimbare. Un prieten mi-a propus ceva si chiar m-a incantat ideea. A venit la mine si mi-a spus “zdwub, craciunul asta vreau sa il fac sa fie special, vreau sa plec in Madrid”. Evident, mi s-a parut foarte wow cand mi-a spus asa si chiar nu il credeam, adica ma gandeam ca face caterinca, dar el defapt vorbea foarte serios, chiar in seara in care mi-a spus, adica aseara, voia sa isi rezerve biletele catre Madrid de pe aerolines, pentru ca se pare ca s-a interesat si ei au cel mai mic tarif, si voia sa stie daca merg cu el. Trebuie sa recunosc, m-a tentat ideea, dar mi-am revenit repede si i-am spus ca da, merg cu el la Madrid, dar nu de Craciun, merg in vacanta, pana de Craciun, sau intre Craciun si Revelion, dar de sarbatori ma duc acasa la mine. De ce am refuzat o asemenea oferta? Pentru ca, e simplu, in conceptia mea sarbatorile, implicit si Craciunul, se sarbatoresc in familie, inconjurat de familie, la masa, cu muuulta mancare, cu mancare romaneasca, nu cu tot felul de castane prajite, curcan umplut, fructe de mare si multe alte mancaruri specifice zonelor din Spania, nu, eu vreau un Craciun cu sarmale, cu toba, lebar, slana, cu tot felul de preparate din porc altfel spus, asa mai pe scurt. Sa ma uit la televizor si sa vad singur acasa, pentru a n oara, impreuna cu familia.
Dar trebuie sa recunosc totusi, e foarte tentanta propunearea lui si chiar as pleca pana de Craciun sau intre Craciun si revelion sau chiar de revelion. Adica sunt atat de multe lucruri interesante de vizitat acolo, cum ar fi
Muzeul Prado


Sau Palatul Regal



Sau de ce nu, Plaza Mayor care mi se pare ca arata genial impodobita de sarbatori. Da, este o piata, dar mi se pare ca ornamentele sunt din ce in ce mai interesante si dragute de la an la an. 

10 septembrie 2014

Mai multe detalii la Carmen

14 noiembrie 2013

Cand s-a facut joi? A trecut prea repede timpul saptamana asta, serios. Bine, eu defapt de luni aveam impresia ca e deja marti…adica luni seara pe la 8 eu ma gandeam ceva de genul “sa’mi bag picioarele mai am de scris la mate si in juma de ora incepe masterchef”. Da! Ma uit la Masterchef. Apoi imi zice mama ca emisiunea e maine defapt…si eu ma revolt “cum sa fie maine? Azi e. Nu e azi marti?” …abia dupa realizez ca e abia luni. Marti am pierdut’o cu scoala pana la 3, putin somnic si teme, seara masterchef, apoi iar niste teme si somnic. Miercuri a trecut fara sa realizez. Am ajuns acasa la 2 si ceva…aveam niste planuri care s’au anulat asa ca pe la 4 fara ceva, mai mult 3 jumatate cam asa…intru sa’mi descarc un episode dintr’un serial…The Originals. Imi descarc frumos episodul si realizez ca subtitrarea pentru el nu e gata. Ieeei. Si ba da, stiu engleza sa ma uit la el cu subtitrare in engleza sau dupa sonor, dar nu’mi place…e mai comod cu subtitrare…asa imi e mie mai comod. Si intru eu frumos pe un site pe care se fac subtitrari, ma alatur traducerii…era aproape 2% cand am intrat. Si incep si traduc si traduc…surprinzator, dar da…am contribuit destul de mult la o traducere si are o gramada de descarcari deci e ok. Asta e un lucru mare pentru mine pentru ca engleza mea este cam de balta, dar lucrez la ea…asta este unul din modurile in care lucrez la ea…si chiar functioneaza…adica e un mod placut de a invata engleza…nu gramatica, engleza in general. Asaaa si pe la 6 si ceva vine mama la mine sa ma intrebe ce vreau sa mananc si cand. Ma uit la ceas…nu’mi venea sa cred cum a trecut timpul…tradusesem pana la 90 si ceva %. Dupa baga fizica si mate si uite asa s’a facut 11 jumate…hai repede un dus si la somnic.
Si uite asa ma trezesc eu ca azi e deja joi si eu mi’am petrecut saptamana facand nimic…si cu toate ca nu am facut nimic interesant nu am avut nici timp de nimic…nici de blog dupa cum se observa…
Dar asta a fost doar o introducere lunga. Eu voiam sa ajung defapt la 2 articole mai vechi de pe alte 2 bloguri. Este vorba despre oglinda lui Elly si despre modul interesant de a iti aranja parul prezentat de Mona.
De ce articolele astea? Pai intrati si cititi si o sa intelegeti. Dar sa fac si eu o mica legatura. Elly se intreba cum ar fi daca nu am avea oglinzi, iar Mona ne prezinta cativa pasi pentru aranjarea parului LUNG intr’un anumit mod. Si am realizat si atunci, am si comentat pe blogurile lor, si realizez din nou acum ca eu nu prea am nevoie de oglinda pentru a-mi aranja parul. Adica toata ideea e ca avand parul scurt si facandu’mi aceiasi freaza de 2 ani ( hmm…prin iarnuarie-februarie se fac 2 ani de cand am aceiasi freaza) pot sa aranjez parul si fara oglinda. Bine, nu fac asta, dar daca ar fi cazul as putea sa o fac. Si am facut’o de mai multe ori. De exemplu imi amintesc si acum foarte bine ce freaza frumoasa facuta printre sirele de paie si de ciocani mi’a stricat ploaia de paste. Hai sa va detaliez putin. Cei care ma cititi mai de mult poate va amintiti ca de Paste, aproape ca in fiecare an, am fost la tara cateva zile, inclusive in noaptea de inviere. Si cum eu de acasa plecasem cu dubii, adica stau sau nu stau de inviere acolo…nu mi’am luat la mine cine stie ce. Haine aveam, parfum aveam, deodorant aveam, dar fixativ sau spuma nu aveam. Si cum parul meu daca nu e spalat o seara da-una nu se ingrasa de zici ca nu m’am spalat 2 luni trebuia sa’mi fac baie. Si am sperat ca o sa’mi ramana asezat. Adica stiti voi, daca parul ti se usuca intr’un anumit fel, ridicat in cazul meu, ramane asa pana te speli din nou orice i’ai face tu. Doar ca aveam parul cam mare si nu voia sa ramana sa se usuce cum il aranjasem eu deloc. Ce sa fac ce sa fac…dau un sms “spune’mi ca ai fixativ la tine”…primesc raspuns destul de repede “da, am” …ieeeeei. Si persoana asta care m’a scos din impas este o foarte veche prietena, Ana, o cheama…sau mp3, cum vreti voi sa’si spuneti. Si bunicii ei au curtea in spatele curtii bunicilor mei. Nu stiu cum sa explic asta mai bine…ideea e ca intre curtile bunicilor nostri este un singur gard, gard comun. Si vine Ana acolo, imi aduce fixativul si imi zice sa ii dau sms cand termin cu el, eu ii zic sa stea cateva minute ca sunt gata imediat. Se uita cam dubios la mine cand i’am zis…cand a vazut ca incep sa’mi dau cu fixativ in par si sa’mi aranjez parul asa in aer fara sa ma uit nici macar in telefon se uita si mai ciudat si la un moment dat a inceput sa si rada. Si culmea este ca normal freaza mi’o aranjasem si bine. Dar cand am plecat la ivniere m’a cam plouat si s’a cam dus freaza mea… Deci da, eu pot sa ma aranjez sumar si fara oglinda…imi fac freaza frumos oriunde daca imi dai un fixativ sau niste spuma, sau amandoua. Si nici nu am nevoie de foarte multi pasi.

Hai ca ajunge cu freaza mea, fug sa mai fac niste fizica pentru ca am meditatii azi si mai am cateva exercitii de rezolvat.

28 august 2013


Nu stiu sa inot, dar stiu sa plutesc 
Mai multe gasiti la Carmen


21 iunie 2013

Ce te face sa crezi ca daca vorbesti langa mine ca sunt adolescent si nu stiu ce e ala respect pentru ca am casti in urechi si ochelari de soare la ochi o sa’ti las scaunul meu? Parca numai asa de chestie mi’as intinde putin cracii pe culoar.
Am intrat prea brusc in subiect? Atunci sa detaliez putin…astazi dupa ce am fost sa’mi iau premiu ca in sfarsit s’a terminat scoala am plecat putin la tara, m’am dus si m’am intors dupa o ora, n’am stat, dar am fost cu autobuzul. Si pentru ca mie imi place punctualitatea am ajuns mai devreme si in mod normal m’am dus sa’mi ocup scaun, nu?Afara, la umbra, stateau o gramada de “doamne bine” . Foarte bine, ce treaba am eu cu ele? Niciuna. Imi las sacosa pe scaun si ma duc sa’mi iau o sticla de apa si dupa mai raman putin jos cu mama. Ma uit pe geam si vad cum o tanara pipita domnisoara se tot rezeama de scaunul pe care il ocupasem eu si isi si pune sacosa pe el…ok, o mai las, poate vede ca e ocupat. Nu vede…se apropie ora sa plece autobuzul asa ca ma duc pe scaun pentru ca am zis “mai bine stau 5 minute in aerul ala sufocant decat sa raman pe afara ca nu mai pot sa urc” . Si ma duc frumos, ma uit la sacosa de pe scaunul meu, ma uit la pipita domnisoara si ii fac semn, nimic, tusesc, nimic, “ma scuzati”, nimic, “alooo”, nimic, “nu va suparati, dar va luati o data sacosa aia de pe scaunul meu sa pot sa stau jos?” , se uita la mine sictirit si o ia. Buuuun…dupa se rezeama alta de scaunul meu, dupa ce ma asezasem, oke, e aglomerat, nu zic nimic, imi bag castile in urechi, imi pun ochelarii de soare la ochi pentru ca batea soarele foarte tare pe parte pe care ma asezasem si imi vad de treaba mea. Ce e drept, ascult muzica tare in casti, nu aud prea multe din jurul meu, in mare parte nu aud deloc, dar se mai si schimba melodiile alea, mai au si ele parti din alea “plangacioase”, lente, si fix atunci aud de la una din stimabilele “doamne bine” care au stat pana aproape a plecat autobuzul afara, la umbra, ceva de genul “e adolescent ce sa’i ceri?” Opaaa…si se uita la mine, punem discret pauza, fara sa se observe, si ascultam in continuare “Adolescentii de astazi nu mai stiu ce e ala respect. Toata ziua sunt cu casti in urechi si cu ochelari de soare la ochi”…M’am uitat sictirit la ea, o doamna de aproximativ 40 ani, imbracata intr’o rochie foarte colorata si inflorata, si nu, nu era si ea bronzata sa zici ca nah “asa e traditia”, cu ochelari de soare pe cap, cu o poseta cat un sac si machiata strident. Mi’am dat din nou drumul la muzica si m’am si intins putin, mi’am intins picioarele in fata, sub scaunul din fata mea, dar parca numai asa de chestie mi’as fi intins picioarele pe culoar, pe langa ea. Acum o sa’mi sariti in cap…ca are dreptate tanti aia, ca am 18 ani, sunt la varsta adolescentei si nu am habar ce e ala respect. Nu e asa, stiu ce e ala respect, dar in situati ca asta nu ma ridic de pe scaun nici daca vi sa ma iei pe sus. Adica tu imi ti mie, sau le vorbesti altora din jurul tau despre mine ca port ochelari de soare cand si tu ii ai pe cap, esti imbracata si machiata ca una de 20 ani care a fost tinuta din scurt si a vazut pentru prima data in viata ei machiajul si magazinul de haine. Si in plus mai si comentezi sa’ti las scaunul meu…NU!!! Eu nu ofer locul meu unor astfel de persoane niciodata!!! Daca vreau sa’l ofer, il ofer pentru ca vreau eu si pentru ca asa consider, consider ca are nevoie persoana respectiva. Dar “doamna bine” clar nu avea nevoie…poate doar ca era prea la inaltime si era mai cald acolo sus si incepea sa’i curga machiajul…uite ca la asta nu m’am gandit pe loc ca poate asa luam in considerare sa’i las scaunul…ca doar era caz de forta majora, nu?
Oooh si sa mai spun si ca tipa care s’a rezemat de scaunul meu dupa ce m’am asezat a ajuns sa se rezeme mai mult de mine decat de scaun? Pe bune ca’mi venea sa’i spun “nu vrei intai sa iesim in oras macar o data si dupa sa trecem la pipaiele din astea?” . Tot drumul s’a frecat cu dosul, sa nu’i spun altfel, de umarul si de mana mea de zici ca era bara…trageam mana mai asa, ramanea pe umar, umarul nu aveam unde sa’l mai trag, poate doar sa sparg geamul si sa ies putin afara din masina.
Atat de tare imi place sa merg cu autobuzul vara…
Oh, si da, stiu ca toata saptamana am lipsit total, dar in curand o sa vedeti rezultatele, pentru ca m’am concentrate foarte tare pe un singur lucru pe care vreau sa’l fac curand si vreau sa’l fac bine, e legat de blog, dar pentru treaba asta am nevoie de inca o persoana si trebuie sa o prind libera intr’o dupa’amiaza, am nevoie sa invat sa lucrez cu 2 programe total noi pentru mine dintr’un domeniu complet necunoscut mie, si doar stiti ca eu sunt cu piticul pe creieras si nu citesc tutoriale si alte prosti, apas toate butoanele pana imi dau seama ce fac si dupa le combin cum vreau eu. Mi’am notat cateva subiecte despre care am vrut sa scriu saptamana asta, dar nu am avut timp, m’am axat doar pe cele 2 programe, dar promit ca o sa’mi revin…dupa ce fac treaba asta, deci, probabil o sa mai lipsesc putin, poate nu chiar asa total, nu stiu, dar stiu ca vreau sa fac bine ce am in minte si sper ca o sa va placa atunci pentru ca nu aveti idee cat am muncit pana acum pentru el si cat mai e de munca.

6 iunie 2013

Astazi iar sunt in pana de idei, ca de obicei, asa ca m’am gandit sa va povestesc despre o faza din vacanta aia pe care am avut’o de Paste. Daca va mai amintiti am stat la tara aproape o saptamana atunci si intr’o zi au venit niste unii cu masina prin sat sa vanda gaini. Si ii auzi “gaini, gaini avem, gaini de vanzare avem”…bun, nu o sa ma leg si de faptul ca soferul avea mana lipita pe claxon pentru ca alta explicatie nu gasesc la faptul ca claxona preluuung in continuu(tot m’am legat, nu? Dar doar putin deci nu se pune, nu?) Asa si acum sa revenim. Printre acele claxoane mai prelungi decat cele de la mort il auzeai pe celalalt om care tipa ca vinde gaini…la un moment dat se opreste, parca se distinge si o frana mai brusca, si dupa cateva momente ii auzi iar “gaini avem, gaini de vanzare avem, gaini, gaini avem” si acum vine partea interesanta ii auzi ca striga si  “rate, rate de vanzare, rate avem”. Opaaa, cand au facut aprovizionare si cu rate ca pana acum aveau doar gaini. Hmmm sa aibe oare vreo legatura acea oprire brusca? Mintea mea crede ca da…si tot mintea mea debiteaza urmatoarea intrebrare “de ce te duci sa vinzi gaini intr’un sat?” Adica ma gandesc ca in sat toata lumea (care vrea) are deja gaini si pun closti ca sa le scoata pui, nu? Dar nu, mai bine vine un antreprenor iscusit si vinde gaini in sat…eventual proprietarului.

Da…cand mi’am notat chestia asta in telefon (pentru ca am mai spus eu odata pe aici ca am in telefon o notita cu numele “inspiratie de moment” in care scriu un titlu sau o idee chiar in momentul in care imi vine pentru ca altfel uit, dar in ultimul timp nu am mai scris…) aveam mai multe in cap, adica credeam ca o sa iasa ceva mai mult…eh asta e, n’a fost sa fie…<<articol scris fara inspiratie>>…

1 octombrie 2012


Lulu m’a provocat sa scriu un articol …a dat de ales intre 3 teme…as scrie despre vacanta mea, dar am scris deja aici…despre diferenta dintre a iubi si a fi indragostit m’as lungi prea mult…asa ca ramane sa scriu despre o zi din viata mea.

Viata mea este atat de banala si plictisitoare incat toate zilele mele seamana intre ele…asa ca o sa va povestesc o zi mai diferita, dar am tot stat si m’am gandit ce zi mai importanta sa povestesc? Pai sa va povestesc despe ziua in care m’am decis sa’mi fac blogul…e ok? Sper sa da…
Paai…era o zi de 7 mai 2011, o zi de sambata. O zi in care lenea era la ea acasa. In perioada aia si cu ceva timp in urma tot desenam diverse chestii pe caiete si scriam tot felul de “filozofii” mai putin sau mai mult ciudate…si cineva imi zicea sa’mi fac blog…ca e true si la moda…si am zis “NU!”…asta era pe la sfarsitul lu’ 2010 …revenim mai aproape de ziua in care am facut blogul…vineri…6 mai…sau pe acolo oricum vad ca si’a facut o prietena blog…si dupa ma tot impingea de la spate sa’mi fac si eu blog…si am zis “ok, mah imi fac si eu blog”…si uite asa sambata, 7 mai 2011 am intrat pe blogspot si mi’am facut  blogul…cont de google nu aveam , mi’am facut si din ala…dupa ce nume ii pun blogului meu? Trebuia sa fie ceva cu zdwub asta era sigur, dar dupa m’am gandit ca e prea narcisist asa ca nu…nu trebuie sa aibe zdwub…dupa m’am gandit sa fie ceva in engleza ca e mai pompos asa, dar cum eu stau varza cu engleza ce nume in engleza pompos sa’i pun? Ma hotarasem sa renut la idee…adica de ce imi tot bat eu capul pentru niste cuvinte aruncate aici pe care oricum nu le’ar citi nimeni? Si dupa mi s’a aprins beculetul….doar niste cuvinte, dar e cam lung…doar cuvinte…nu suna prea bine…Just Words…parca suna mai bine…si uite asa a aparut numele blogului meu.

6 septembrie 2012

Si articolul pe care l'am tot promis. Cum am zis si mai jos(in filmulet) erau cam multe poze si cu siguranta pagina s'ar fi incarcat si ar fi mers destul de greu asa ca am hotarat sa fac mai bine un filmulet...cine hotaraste sa'l urmareasca sper sa o faca cu placere, iar cine decide ca nu vrea sa o faca drum bun mai departe si ii mai astept la alte postari. Pe fundal am pus o melodie cam trista, stiu, dar nu mi'a venit nimic specific in minte asa ca am ales una lenta. Din moment ce pozele sunt din vacanta mea evident sunt personale si in unele apar si eu ...calitatea filmuletului este asta care este chiar daca l'am salvat in format HD nu se prea cunoaste stiu(recomand vizualizarea in formatul in care apara, nu full screen), iar calitatea imaginilor este ok avand in vedere ca majoritatea(exceptie ultimele 5) sunt facute cu telefonul(in filmulet se pare ca nu se vad chiar atat de ok...calitatea este ceva mai buna si dovada este faptul ca unele poze le'am mai postat in diferite rubrici)...so...pentru cine alege sa piarda 3 minute si ceva din timpul sau sa vada cum mi'am petrecut eu vara vizionare placuta


UPDATE: Am uitat cateva locatii (nu dădeații)

3 septembrie 2012

Posted by Zdwuby | File under : , , , , , , , , , , ,
Saptamana trecuta am fost din nou la mare…doar ca de data asta a fost o diferenta: am fost in tabara! Si pot sa spun ca a fost cam prima mea tabara. Am ajuns acolo destul de intamplator si am aflat cu cateva zile inainte sa plec…am plecat cu o profa(fosta mea profesoara de psihologie) si cu inca 3 persoane din liceu cu un an mai mici decat mine cu care pana luni la ora 9 si ceva nu am schimbat o vorba, dar dupa pot sa spun ca mi s’au parut super ok si de treaba si sincer sper sa mai pastrez legatura cu ei.
In tabara asta noi eram acolo practic intr’un concurs. Trebuia sa ne trezim zilnic la ora 7 si ceva pentru ca la 8 era masa si de la 9 la 13 aveam ateliere. Trebuia sa mergem la 4 ateliere pe zi, adica 12 ateliere in total dintre care 8 trebuiau sa fie diferite. La sfarsitul fiecarui atelier trebuia sa ne semneze pentru prezenta…cam asa arata foaia mea cu prezente:

Am fost la ateliere destul de interesante pot sa spun, sincer. Am fost la tir…mi’a placut extreme de tare chiar daca am tinut arma decat de 4 ori in mana si am tras doar 3 gloante.

2 septembrie 2012

Posted by Zdwuby | File under : , , , , , ,

Si m’am intors acasa…gata cu plecarile pentru vara asta…pentru inceput de toamna nu se stie niciodata, dar cred ca sunt gata si alea…zilele astea asa cum am promis o sa fac un articol numai cu poze de vacanta, dar inainte o sa fac un articol separat pentru saptamana trecuta la mare. In mod normal ar fi trebuit sa va spun toate astea de ieri…pentru ca m’am intors aseara in jurul orei 17, dar pentru ca am dormit de aseara de la 18 pana azi la 11 nu am avut ocazia sa intru deloc pe blog…asa ca va anunt acum : M’AM INTOOOOORS…si va multumesc ca nici de data asta nu mi’ati lasat blogul singur si ati trecut pe aici sa’l mai vizitati.

27 august 2012

Posted by Zdwuby | File under : , , , , , ,

Dap, am plecat din nou…pana sambata-duminica activitatea mea iar o sa tinda spre 0, dar o sa am cateva articole programate…. Cand ma intorc o sa recuperez promit!
Si acum sa va zic unde plec? Paaay…calendaristic vorbind asta este ultima saptamana din vara, nu? Eu asa stiu ca pe 1 septembrie incepe toamna…deci…o sa’mi petrec ultima saptamana din vara …acolo unde poti sa profiti din plini de caldura, de soare, de faptul ca este vara: la mare.
Sper sa nu uitati nici de data asta de micutul meu blog si sa’l mai vizitati ca sa nu se simta singur si sa se plictiseasca.
Saptamana frumoasa si va salut de la mare, pentru ca da, cand apare (si cand o sa’l ctiti) o sa fiu deja pe plaja sau si mai probabil in mare, la balaceala. 
E de data trecuta poza, dar pana ajung acasa cu altele mai proaspete merge si asta, nu?