Dragul
meu,
Stiu ca simti o atractie a dracu de
mare pentru mine din moment ce nu vrei sa pleci niciodata. Presimt ca esti
aici, pentru mine, inca din vara si ai gasit un loc bun de “pitit”, dar ai
stiut sa apari mereu sa'mi amintesti ca nu, nu ai plecat. Erau momente in care
ma pacaleai, stateai ascuns si'mi dadeai falsa impresie ca m'ai parasit. Din
cand in cand iti mai invitai si cate un amic...un amic pe care il trimiteai ca
momeala pentru a avea impresia ca te'am gasit pe tine, dar nu....niciodata nu
erai tu. Tu cand te aratai erai inconfundabil, te puteam recunoaste imediat,
inca o pot face dat fiind ca nu te’ai decis sa pleci nici macar acum. Iesi
afara la cele mai nepotrivite ore, vii si ma trezesti, iar daca nu reusesti din
prima insisti pana esti 100% convins ca m’am trezit. Insisti atat de patimas
incat incep sa cred ca ai o adevarata pasiune pentru mine. Incepi de la
distanta, dar te apropii din ce in ce mai mult pana ma atingi in cele mai
neasteptate locuri. Eu ma impotrivesc de fiecare data si incerc sa te
indepartez, dar pentru tine nu conteaza asta, tu insisti in continuare si ma
atingi si mai patimas in locuri si mai greu de imaginat. Cand intr’un final
reusesti sa’mi captezi toata atentia prin aceste atingeri patimase si vorbe
duioase pleci si ma lasi sa te caut minute in sir fara reusita. Dupa ce ma
intorc in pat, la somn, parca ai avea un al n’lea simt si fix dupa ce adorm
inapoi te intorci si incepi din nou, intai de la distanta doar cu vorbe
duioase, apoi te apropii din ce in ce mai tare si ma atingi patimas soptindu’mi
vorbe dulci, melodioase. Eu te ignor si mai tare dupa faza de mai devreme, dar
pe tine nu te intereseaza nici asta, tu insisti si tot insisti pana ma trezesc
din nou si ma dau jos din pat, moment in care iar pleci. Si continui asa pana
aproape dimineata.
Dimineata esti plecat complet de parca
n’ai fi existat decat in visele mele. Incerci sa ma induci din nou in eroare,
sa’mi dai falsa impresie ca te visez, ca nu existi, dar eu stiu sigur ca esti
cat se poate de real, ba chiar mai real de atat nici ca se poate.
Cand le povestesc altora despre tine
incep sa te caute, dar nu te gasesc si incep si ei sa ma faca sa cred ca tu
existi doar in visele mele, dar nu, nu’i las sa ma convinga pentru ca eu te
simt in fiecare seara cum ma atingi in cele mai negandite locuri si atingerile
astea sunt reale, oh, atat de reale.
Dar te’am inteles, vara este anotimpul
tau preferat pentru asta, dar acum? Acum e toamna, este frig, prietenii tau au
plecat deja din oras, ai ramas singur…de ce? Ai ramas pentru mine oare? Dar nu
inteleg, ce te poate innebuni atat de tare la mine incat nici frigul de afara,
nici singuratatea nu te pot convinge sa pleci si ramai in continuare sa te joci
cu mine? Tresar imediat cand te aud, chiar si acum, stiu sigur ca esti tu, nu e
niciun alt prieten de al tau, cum ti’am spus esti inconfundabil…si in ultimul
timp te’ai jucat cu mine si cu mintea mea tot mai des, ma faci sa simt si eu
ceva pentru tine si nu stiu daca e bine sa’ti arat asta. Poate ca o sa profiti
de aceste sentimente pe care le nutresc pentru tine sau poate te vor speria si
iti vei dori sa pleci, dar totusi eu o sa ti le spun, indirect, mai departe
totul depinde doar de tine:
du’te dracu de tantar idiot, e toamna,
ar trebui sa fii mort sau macar plecat! de ce te incapatanezi sa ramai si sa ma
bazai pe mine in fiecare noapte?!?!?!
