Mult prea simplu

Ce mi se pare mie foarte nedrept este faptul ca un baiat/ barbat isi gaseste mult mai usor haine decat o fata. Adica sa fim seriosi, un barbat poate purta acelasi costum la orice eveniment, doar schimba camasa, si e simplu sa gasesti camasi barbatesti la preturi acceptabile. Ca fata este o adevarata povara sa faci cumparaturi.

Si la fel de complicat este ca o fata sa se decida cu ce sa se imbrace cand merge la un eveniment sau iese in oras. La baieti, din nou foarte simplu, un tricou sau o camasa si pot merge oriunde, atat in locuri casual, cat si in localuri mai pretentioase. Cu o camasa de genul acesta pot merge oriunde: 

 Ca fata, stai cateva ore bune, poate chiar zile sa iti gasesti o rochie, mai ales pentru un eveniment mai important. Daca este un eveniment precum o nunta sau ceva din aceiasi categorie, o sa stai mai multe de zile si o sa vezi zeci de rochii de seara si o sa gasesti la fiecare cate o “problema” si o sa iti gasesti foarte greu rochia care sa iti inspire “asta este pentru mine”.

Recent am fost cu 2 prieteni la cumparaturi, un el si o ea, el si-a gasit si camasa si costum si pantofi in mai putin de 2 ore, ea in 2 ore nu a gasit nici macar una care sa i se pare acceptabila. Si am sfarsit prin a lua magazinele la rand de cel putin 2 ori fara succes. Intr-un final si-a gasit rochia dorita, aceasta:

Dar nu aveti idee cat am umblat si dupa asta, am umblat virtual ce e drept ca altfel acum nu as putea nici macar sa stau in pat de ce febra musculara as avea. Asta ma face sa spun din nou, cu tarie, “multumesc internet ca existi si ne faci viata mai usoara”.

Dar asa, de curiozitate, doar mie mi se pare ca este foarte nedreapta toata treaba asta? Adica oricat de nepretentios ai fi, tot e mai complicat la fete decat la baieti, si chiar daca la baieti intra mai mult material hainele lor sunt mai ieftine. 

Un nou capitol

Exista anumite evenimente in viata care sunt importante pentru fiecare persoana in momentul in care le traieste personal, degeaba aude in stanga si in dreapta, nu o sa aiba nici o valoare pana cand nu o sa traiesc acel moment, pana cand nu o sa ajunga in acea etapa.

Acum am ajuns si eu in alta etapa, una importanta, dupa mine cel putin. De o saptamana si jumatate m-am angajat, am primul meu job real cu program de 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana, salariu la sfarsit de luna si tot tacamul.

Este ceva foarte entuziasmant pentru mine, ceva foarte wow, a trecut o saptamna si jumatate, dar inca mi se pare ceva interesant sa am din nou un program fix, sa am o alarma care sa sune in fiecare dimineata la aceiasi ora, sa am o rutina zilnica, sa am un birou al meu, sa am un scaun foarte smecher al meu. Da, cel mai tare la munca imi place scaunul meu. Oh, hai sa va arat o poza cu biroul daca tot am ajuns la el: 

Si cam atat pentru astazi. Am innebunit foarte multa lume cu noul meu job cu chestii gen “hei, uite asta e biroul meu/scaunul meu/cheile mele/balconul/etc/etc/etc” , si probabil o sa o mai fac o perioada, dar pe langa ce o sa ii innebunesc pe ei in privat, o sa povesc si aici, cel putin pana cand nu o sa mi se mai para asa wow, dar probabil nu o sa fie curand, inca ma incanta toate chestiile astea mici.

Bacul prin ochii mei(1)

Una s-a dus au mai ramas 5. Trecem peste ele cu stoicism. Marti a fost prima proba de bac si anume oralul la romana…am asteptat destul de mult sa intru in sala dat fiind ca numele meu de familie incepe cu T… dar asta sa zicem ca a fost cea mai mica problema. Am intrat intr-un final in sala, extrag un bilet…nr 71…eu aveam in minte sa nimeresc unul de la 50 si ceva pana la 60…m-am dus prea departe aparent, dar a fost ok si asta…in mare. Adica trebuia sa citesc textul ala si sa-mi dau seama de care este…informativ, argumentativ, epistolar etc etc etc. Si am citit eu acolo de vreo 3 ori textul si tot nu stiam sigur daca e argumentativ sau informativ. Textul era un fragment din “La taifas” scris de Aurora Liiceanu. Si dupa ce il citisem deja de 3 ori am zis ca asta e, sa vedem ce iese, si m-am pus pe scris, am zis ca e si informativ si argumentativ, sa fie acolo de toate. Am zis cui ii este adresat, am extras si ideea centrala. Buun, trecem la 2…aici e aici…toti care au iesit din sala inaintea mea au avut subiecte aiurea rau de tot, despre politica, despre UE, despre importanta lcturarii textelor epistolare (a scrisorilor indosariate in romane), despre publicatiile culturale…mie mi-a picat ceva relativ usor, dar care m-a blocat tocmai pentru ca parea mult mai banal decat ce auzisem inainte si anume…”importanta evenimentelor in viata unui om”. Prima data cand am citit subiectul mi s-a parut usor si ok, dupa am stat si mi-am stors toata imaginatia la celalalt exercitiu si cand am ajuns sa fac textul argumentativ…pauza, liniste totala, stiti cum e in filmele alea cand in mijlocul pustiului trece doar o rota de paie sau de praf? Asa era in mintea mea. Am inceput de 2 ori textul ala si tot nu era ok…pana cand am zis din nou ca asta, vedem ce iese. Si m-am apucat si am scris o gramada de tampenii, dar fix tampenii, nu mi-a placut deloc ce a iesit, dar a respectat structura.

Oricum…cam asta a fost prima proba de bac…sa le vedem pe restu. Oh, si da, am luat experimentat. 

Complet strain mie

Acum 12-13 ani, aveam si eu 5-6 anisori si aveam o mare problema, nu intelegeam ce e asa mare chestie la o nunta? De cand primeai prin posta invitatia sau venea personal fericitul cuplu sa o aduca toti intrau in priza, felicitari peste felicitari, povesti peste povesti de cand s’au intalnit, de cand erau mici, despre planurile de viitor etc etc. Dupa treceau la biserica, local, lautari(nu’mi amintesc sa se fi folosit termenul de dj pe atunci…veneau lautari) , rochie de mireasa, costum de ginere, nasii si din nou etc etc etc. Toata treaba asta imi parea extrem de stranie, mi se parea ciudat ca se agita toata lumea atat de mult si vorbesc atat de mult despre asta, pentru ca nu, nu scurtau deloc nimic, povestile durau mult, erau foarte amanuntite si treceau de la un subiect la altul imediat.

Si dupa ore se decideau ca ar trebui sa plece pentru ca nu stiu cum a zburat timpul si mai trebuie sa ajunga si pe la altii…in momentul asta de plecare imi venea mie sa le explic cand si cum a zburat timpul, dar nu intelegeam mare parte din ce discutau si mai bine nu spuneam nimic. Dupa plecare discutiile despre subiectul asta continuau. Cu amintiri si impresii pe care nu puteau sa le spuna de fata cu fericitul cuplu sau nu au avut timp sa le abordeze.

Agitatia se reducea treptat pana la 0, dar se intensifica din nou cand se apropia data fericitului eveniment. Si desigur, isi atingea apogeul in saptamana de dinaintea nuntii. De ce? Nu aveam nici cea mai mica idee de ce trebuiau haine noi, cumparate special pentru nunta respectiva, nu intelegeam de ce atata agitatie ca nu poate sa faca programare la ora la care vrea intr’un anume loc in care toti se calcau pe picioare sa ajunga si caruia ii spuneau generic “salon infrumusetare” si vorbeau despre el ca si cum ar fi un loc magic, regenerator, din care iesi complet schimbat.

Absolut toate evenimentele astea erau ceva straniu, ceva dubios si complet strain mie, nu le gaseam nicio logica, dar parca ma prindeau si pe mine, parca voiam si eu haine noi pentru un eveniment de o asemenea amploare si de e nu? Si un look pe masura tinutei si evenimentului.

Dar cu toate astea nu mi’am dat seama ce era atat de spectaculos acolo, de ce atatea pregatiri si de ce era cotat ca un eveniment de maxima importanta pentru ca desigur, am adormit devreme si la varsta respectiva nu intelegeam absolut nimic din discursul primarului sau din sluja de la biserica, nici urarile repetate aproape cu exactitate de catre toti nuntasii prezenti nu imi spuneau nimic concert, pe intelesul meu si cu siguranta nici topaielile si urletele, denumite chiuituri, nu imi dadeau nicio explicatie de ce este un eveniment atat de diferit de o petrecere oarecare.