Ah, ce bine e

Stiu ca am zis in articolul de rezumat de an ca anul asta imi propun sa ma schimb, dar stiti ce am realizat? Ca am facut deja asta, bine, nu in acelasi sens, dar m-am schimbat. Adica sa fim seriosi, cand am scris ultimul articol in care ma luam de ceva? Unde e heitareala din mine? Culmea e ca a fost involuntar si chiar nu am idee cand am scris ultimul articol in care ma iau de ceva. Am remediat ieri, cu un articol semi, dar, nu e panica, remediem in continuare. Si cum remediem? Simplu. Cu clasicul subiect care ma nemultumeste pe mine cel mai tare: cainii din parcarea de acasa!

Da, am stat si eu 2 saptamani acasa in vacanta si am mai iesit si eu din casa, ca tot omul, si ziua si noaptea, de ce sa mint acum? Am iesit si noaptea, am venit acasa noaptea, am venit acasa dimineata. Si iar a trebuit sa merg pe varfuri, sa nu cumva sa scartaie zapada sub picioarele mele prea tare sa se trezeasca animalele salbatice care se numesc cainii din parcul 4, sa am grija sa nici nu alunec ca daca alunecam si cadeam nu mai era speranta, acum mancati coliva, nu mai citeati articole scrise de mine, eram in permanenta cu telefonul in mana ca sa pot sa il apelez pe tata in caz de ceva, stiu ca pana ar fi coborat el cainii deja ar fi fost pe mine, dar voiam sa am un pic de incredere ca daca se intampla ceva exista o sansa mica acolo ca la un moment dat sa dispara acei caini de pe mine.

Asta ma face sa imi amintesc ca prin vara era un status pe facebook cu ceva de genul ca animalele sunt ok si oamenii sunt tampiti si ca ar trebui sa se ia masuri asupra oamnilor. Am dat si eu un comentariu, m-a mancat si pe mine, stiu. Am intrebat cand o sa se ia masuri si asupra cainilor, nu doar a oamnilor. Am cautat postarea si se pare ca au fost sterse comentariile, dar ale mele au ramas in “Activity log” . Mi s-a raspuns ca “nu s-au luat suficiente masuri cand au fost trimise animalele nevinovate in adaposturi?” Normal ca m-a mancat iar, i-am zis ca in slobozia nu s-a intamplat asa ceva, ca eu sunam zilnic la hingheri si cainii din parcarea de la mine nu au disparut in prezent. Asta a fost, de aici s-a trans concluzia ca sunt o persoana ingrozitoare, mi s-a spus ca isi da seama ce inima pot sa am daca am sunat hingherii sa ia niste biete animale din mediul lor, ca animalele ataca doar cand sunt atacate si ca simt cand o persoana este rea. Ce om ingrozitor sunt, asa ca o concluzie. Ocolesc cate 3-4 scari, merg prin parcare cu frica, pref sa nu ies din casa decat sa ma bat cu ei, am atacuri de panica in momentul in care aud un caine ca latra si vine spre mine. Normal, ce persoana fara suflet, ce om ingrozitor poate fi zdwub, suna la hingheri sa ia niste biete animale care nu vor decat sa se joace cu tine molfoindu-ti carnea de pe picioare. Sincer? Nu stiu cum de ma mai suport nici eu, d-apoi altii.

De ce am zis de treaba asta abia acum? Pentru ca am fost acasa si pentru ca am avut din nou, inevitabil, intalniri cu ei. Si mi-am amintit ca tot eu sunt persoana aia teribila din ecuatia asta. Eu ii bat, eu ii alerg, eu ii agresezi, ei simt ca sunt o persoana fara suflet. Incep sa ma gandesc sa ii las sa se hraneasca cu carnea mea, si asa saracii nu au ce manca, dar sa nu ii ducem in adaposturi unde sunt hraniti, sa ii lasam pe strada sa manance din gunoaie si din oameni.

Multumesc ca unde stau acum nu sunt caini, sunt defapt 1-2 in campusul politehnicii, dar sunt atat de comozi incat in momentul in care treci pe langa ei nici macar nu ridica privirea sa se uite la tine, in concluzie sunt pasnici, si in plus acolo este mereu un flux foarte mare de persoane, este un dute-vino permanent aglomerat, deci... multumesc ca nu am si aici parte de astfel de animale simpatice si dornice de joaca cu tibia mea dupa ce imi mananca muschii gambei.