19 martie 2017

Acum ceva timp am citit o carte, ‘Nerve’, si apoi am vazut si filmul facut dupa ea, intitulat tot ‘Nerve’. Filmul si cartea nu au foarte mare legatura, sunt comune doar numele jocului si cateva nume de personaje, nici macar ideea jocului in sine nu este aceiasi. Dar de ce spun asta acum? Pentru ca recent, astazi chiar, am dat de o stire care spunea ceva de genul ca o tanara statea prin diferite locatii in Alba-Iulia in fata unor institutii de stat legata la ochi si nu vorbea cu nimeni, nu spunea absolut nimic. Aparent cineva s-a gandit sa sune la politie si sa o ‘reclame’ pe fata respectiva sub pretextul ca juca ‘Balena Albastra’. Recunosc, am mai vazut poze pe ici-colo cu o balena albastra desenata pe maini, am mai vazut poze pe ici-colo sub forma de meme, amuzante sau nu, dar nu m-a captivat suficient cat sa ma interesez ce inseamna, ei bine, pana la articolul asta, adica cineva a sunat la politie pentru un joc? Am intrat sa citesc despre acest joc, despre care aparent stie cam toata lumea, dar asta e, se intampla des sa fiu ultimul din curtea scolii care afla, nu e bai. Si revenind la legatura cu cartea, bai seamana in proportie de 90% cu jocul din carte, iar cu cel din film un 50%. In caz ca mai sunt din astia ca mine, care nu stiu despre jocul asta, va zic eu: este un joc retardat, idiot si mai ales....sinucigas, la propriu. Adica tu intrii pe un grup( sa-mi bag picioarele de l-am gasit, ca l-am cautat juma de ora, am inteles intr-un final ca s-ar gasii pe site-ul vk.com, stiam site-ul, este o varianta de facebook a rusilor, dar nu am gasit grupul respectiv), un admin te accepta si primesti o ‘calauza’. Calauza asta iti atribuie 50 de provacari timp de 50 de zile, adica ziua si provocarea. Primele sunt ceva mai light asa, sa te tai cu lama in forma de F57, sa te tai cu lama in forma de balena, sa te uiti la nu stiu ce filme extra-ultra scarry, sa ‘donezi’ din lucrurile tale si asa mai departe, iar ultima provocare este: sa mori! Muhahahaha, da, ultima provocare este sa te sinucizi, iar ‘calauza’ ta te incuajeaza, in caz ca vrei sa renunti pe parcurs te ameninta ca detine informatii despre tine si familia ta si ca acestea vor devenii publice, sau daca refuzi ultima provocare, la fel, nu te teme, calauza ta este langa tine si iti spune ca daca nu o sa reusesti tu sa indeplinesti ultima provocare, o sa o faca el pentru tine.

Nu stiu cine ar fi suficient de retardat sa se ‘inscrie’ intr-un asemenea joc, dar hei, amatori de senzatii tari aparent sunt suficienti. “Jocul” a pornit in rusia, dar aparent a ajuns si al noi de ceva timp, avem deja 5 victime care au reusit sa castige ‘blue whale challenge’, da, daca reusesti sa duci la indeplinire ultima provocare, sa te sinucizi, esti castigator.

Mie, personal, mi se pare foarte ingenios omul care a reusit sa faca asa ceva, adica a transpus o carte, in realitate, nu stiu daca din carte s-a inspirat sau nu, dar eu tind sa cred ca da, ca prea seamana da-l naibii, dar zau ca eu il felicit pe omul asta. Da, da, da, face oamenii sa se omoare si bla bla bla, dar cine se ‘inscrie’ stie de la inceput ce presupune si ce o sa se intample, adica stie ca in 50 de zile o sa moara. Am citit pe undeva, nu mai stiu ca sa pun site-ul( am citit foarte multe articole despre asta in ultima jumatate de ora) ca s-au luat niste interviuri de la ‘viitori jucatori’, ca odata intrat in joc, nu ai voie sa vorbesti despre asta. Si erau 2 interviuri acolo, ma rog, 2 replici, un tip de 18 ani care spunea ca maica-sa e plecata din tara, taica-su e un betiv si nu are nimic de pierdut, si a doua era o tipad e 19 ani care spunea ca vrea sa moara. Bai si pe ei ii apreciez, oameni sinceri domle. Dar daca tot vrei sa mori, de ce nu o faci direct? Adica serios acum, jocul asta te amana 50 de zile, te chinuie in astea 50 de zile, ca asta este scopul, sa te puna sa comiti lucururi care te ranesc fizic, pshic si sa comiti infractiuni, de ce ai vrea sa faci asta? Daca tot vrei sa mori, fa-o direct, nu astepta 50 de zile, nu te tortura 50 de zile. Pentru ca spre deosebire de jocul ‘Nerve’ aici nu primesti nici o recompensa. Da, in carte, si in film, participantii dupa ce trimiteau dovada ca au realizat provocarea( si la balena albastra functioneaza la fel, am uitat sa specific, trebuie sa trimiti poza sau video cu dovada ca ai realizat provocarea) primeau o suma de bani, sau alte recompense, pentru ca ‘moderatorii jocului’ stiau exact de ce ai tu nevoie si asta iti ofereau, dar la ‘balena albastra’ nu primesti nimic, deci din nou, de ce sa te torturezi 50 de zile inainte sa mori?
Concluzia: omul care a reusit sa faca atatia oamenii sa se sinucida (in rusia, unde a pornit, numarul este de peste 100 de morti) doar printr-o platforma online este nebun, clar, are probleme grave la mansarda, dar l-a dus mintea foarte mult, iar cei care se inscriu sa ‘joace’, la fel ca si creatorul sunt nebuni, au probleme grave la mansarda, singura diferenta dintre ei si initiator este ca pe ei nu ii duce mintea deloc.

PS: daca stie cineva platforma aia ‘de joc’ sa imi trimita si mie link, chiar vreau sa vad si eu cum arata interfata acestui joc, ma roade foarte tare curiozitatea daca este la fel ca cea din filmul ‘Nerve’

11 decembrie 2016

Posted by Zdwuby | File under : , , , , , , , , , , , , ,
In seara asta mi s-a intamplat ceva care nu stiu daca sa spun ca a fost interesant, educational sau amuzant, cred ca este o combinatie intre cele 3. Sa va explic. Eram afara cu M. care fuma si vine un copil de nu stiu, maxim 5 ani? La noi, mai exact la M.:
Copil: -Nenea nenea nenea stiti ca nu e bine sa fumati? O sa muriti de la fumat
M[socat]: -Ai dreptate, nu este bine sa fumezi, chiar poti sa mori din cauza tigarilor, sa nu te apuci de fumat pentru ca nu este bine si o sa ajungi ca mine, sa fi dependent de ele, sa nu poti sa renunti.
Copil: -Si mai stiti ca daca fumati langa doamna o sa o imbolnaviti si pe ea? Nu este bine sa fumati, o sa muriti amandoi din cauza ca dumneavoastra fumati
In momentul ala M. extrem de socat si uimit si lasat fara cuvinte arunca tigara si ii multumeste copilului pentru lectie si ii sugereaza din nou sa nu se apuce si el de fumat cand o sa creasca.
Copil: -Nu o sa fumez, nu este bine sa fumezi, fumatul te omoara si ii omoara si pe cei din jur, nu vreau sa fiu un criminal.
Si apoi fuge inapoi la mama lui care era putin mai in fata si avea o expresie nu stiu daca uimita sau rusinata chiar nu stiu, a dat din cap la noi in semn de ‘scuze de deranj’ si a plecat mai departe. Iar M. era inca in stare de soc si fara cuvinte, statea si se uita, asa, in gol, spre copil si mama lui cum se indepartau. Dupa cateva minute:
- Mda, un copil de 5 ani m-a facut sinucigas si criminal, mda, nu o sa mai fumez in aer liber, macar sa fiu doar sinucigas, nu?
Si incepe sa rada isteric, dar totusi avea o privire ganditoare. Hmmm, un copil a reusit sa-l puna pe ganduri si sa ia in calcul posibilitatea de a se lasa de fumat. Din nou...nu stiu exact cum ar trebui sa consider intamplarea asta, dar a fost cel putin foarte interesanta, iar expresia lui M. a fost memorabila si extrem de amuzanta.



19 noiembrie 2016

Sa ai o afacere de marketing in online e destul de greu in momentul de fata. Dar sa ai o astfel de afacere de 10 ani si sa fie si una de succes este si mai greu. Am avut si am onoarea de a colabora cu o astfel de compania: Danco Vision. Si recent si-au updatat site-ul(http://www.dancovision.ro/), acum acesta este si mai usor de folosit, desi este unul foarte complex este in acelasi timp ingenios si interactiv, este foarte user-friendly.
Adica normal cand intri pe un site care ti se blocheaza din 5 in 5 secunde si dureaza 20 minute pana se incarca pagina pe care vrei tu sa ajungi nu este chiar o ‘experienta’ placuta, nu? Stiu ca pentru mine clar nu este, si nici daca este nevoie sa trec de 5’spe mii de alte pagini ca sa ajung unde vreau. Un site ca sa fie unul bun, profesionist, dar mai ales practic dupa pararea mea trebuia sa indeplineasca anumite criterii, o sa enumar doar cateva, pe care le consider eu extrem de importante:
·         Sa fie cat mai usor de navigat, sa poti sa ajungi cat mai usori pe toate paginile principale, dar la fel de usor si pe cele secundare
·         Sa fie totusi profesionist, adica nu poti sa faci un site si gata, e site-ul unei companii, nu, trebuie sa arate profesionalismul pentru ca pana la urma este oglinda afacerii si oglinda modului in care acestia lucreaza.
·         Cum am spus si mai sus, sa se miste bine, sa fie rapid si resposiv, nu sa stai 2 ore pana se incarca si sa iti mai si blocheze eventual browser-ul de 4 ori pana deschide o pagina



Cei de la Danco Vision indeplinesc aceste criterii, pe langa asta design-ul noului site arata foarte bine, nu este foarte incarcat, dar nici simplist, nu este obositor vizual, imbina bine culorile, continutul este bine structurat astfel incat este usor sa navighezi si sa ajungi direct la elementele care te intereseaza. Si dupa experienta mea avuta cu ei, site-ul lor arata exact ceea ce trebuie stiut despre ei din punct de vedere profesional: sunt seriosi, foarte responzivi si dau dovada de profesionalism pe tot parcursul colaborarii, raspund promt la mesaje si ofera toate detaliile necesare. Sincer faptul ca au ajuns sa sarbatoreasca 10 ani de prezenta la nivel de online in domeniul de web design si marketing digital avand la activ peste 400 de clienti atat nationali, cat si internationali nu ma surprinde deloc. Nu pot decat sa le urez la cat mai multi ani inainte, cat mai multe colaborari. Ah si sa nu uit, in cazul in care aveti ocazia sa colaborati cu ei sa nu stati deloc pe ganduri, ii recomand cu toata increderea, pentru mine au fost si sunt cea mai serioasa colaborare din acest domeniu. 

1 noiembrie 2016

Sper ca nu este nici o noutate pentru nimeni faptul ca sambata noapte spre duminca s-a trecut la ora de iarna. Cineva mi-a spus, indirect, o teorie foarte interesanta despre treaba asta, si o sa o relatez o parte din ce mi s-a spus ca un citat:
“Da-mi o ora din timpul tau si nu, nu spune ca nu ai timp, stiu, ai multe pe cap, ai programul incarcat, si eu la fel, si aproape oricine de altfel, dar in noaptea asta timpul ne ofera timp. Stiu, ti se pare ilogic, dar asa este, in noaptea asta ai o ora in plus. Nu, nu primesti o ora inapoi, nu, nu trebuie sa cumperi o ora, pur si simplu ai o ora in plus, un bonus. Da-mi mie ora ta! Desi este impropriu sa spun ora ta pentru ca nu este a ta, nu este nici a mea, nu este a nimanui, este ora care nu exista, dar care este traiata la maxim, este ora in care nu esti nimeni, dar in care esti cine ti-ai dorit mereu sa fii. Este ora de care nu iti vei aminti, dar pe care o vei trai cel mai intens. Hai sa o traim intens impreuna! Este la fel ca ziua de 29 februarie, iti mai amintesti tu oare ce ai facut in ziua aia?
-Spune-mi ce zi a fost pe 29 februarie si o sa iti pot spune ca am facut.
Nu, nu rutina ta zilnica, nu ce ai facut in ziua aia la facultate, nu ce ai facut la munca, nu, ce ai facut diferit, ce a fost iesit din tipar? Iti amintesti ce ai mai facut in ziua aia dupa munca si facultate? Tind sa cred ca nu, pentru ca la fel ca ora asta, aia este o zi a nimanui si totusi ziua tuturor. Este modul in care timpul te rasplateste o data la 4 ani, iti ofera o zi in plus in care sa incerci, in care sa faci ceea ce nu ai timp in general sa faci, este o zi in care poti sa fii cine vrei sa fii si sa traiesti asa cum vrei sa traiesti pentru ca sunt sanse de 90% sa nu iti amintesti ce s-a intamplat. Asa este si cu ora asta. Este ora ta, este ora mea, este ora tuturor si in acelasi timp ora nimanui.

Este o ora moarta, hai sa intalnim la ora 4:00 in dimineata asta si cand ceasul telefonului v-a indica din nou ora 4:00 in loc de ora 5:00 sa ne despartim, este o ora practic inexistenta, este o ora moarta, hai sa ii dam noi viata. Nu imi spune ca nu ai timp, nu atunci cand timpul iti ofera timp. Da, iti ofera o noua sansa, poti sa traiesti aceiasi ora de 2 ori in noaptea asta, primesti o a doua sansa in caz ca nu ti-a iesit din prima. Poti alege sa ii spui experiment esuat si sa consideri ca nu a existat niciodata, ne intalnim cand ceasul arata 4:01 si ne despartim cand indica 4:00 in aceiasi noapte. Ce spui? Imi oferi ora ta moarta, imi oferi mie ora ta inexistenta, imi oferi sansa de a fi nimeni impreuna cu tine si totusi sa fim tot ce ne-am dorit vreodata, imi dai sansa sa am singura ora din timpul tau pe care o poti retrai daca nu o sa fie bine? Te astept la ora 4:01 sa ne putem desparti din nou, in aceiasi noapte, la ora 4:00.”

Da, stiu, e ilogic, si faza cu 29 februarie si faza cu ora, exista explicatii perfect logice pentru ambele, dar nu o sa le spun, pentru ca mi s-a parut o ‘filozofeala’ interesanta, mi se pare interesant sa crezi in astfel de basme, se spune ca niciodata nu esti suficient de matur ca sa nu mai crezi in basme, probabil d-asta am si ales sa scriu despre asta.

17 octombrie 2016

Aseara cineva mi-a pus o intrebare foarte...interesanta, care m-a pus mult pe ganduri. Intrebarea este aparent simpla, suna cam asa: “ce iti lipseste cel mai mult din trecut, din copilarie?”
Intrebarea asta m-a blocat pe moment. Normal, m-am gandit ca imi lipsesc prietenii pe care ii aveam atunci, dupa m-am gandit ca imi lipsesc eu, eu din copilarie, as da orice sa mai pot scoate copilul ala la iveala mereu si sa nu para dubios. Dar apoi mi-am dat seama ca nu asta este raspunsul, raspunsul este altul defapt... unul poate banal pentru multi, dar semnificativ pentru mine: cel mai mult imi lipseste sa privesc cerul instelat noaptea tarziu. Da, suna banal, dar mereu cand eram la bunici ma duceam undeva la poarta, pe un gardulet, si ma uitam la stele si in fiecare seara in acelasi loc era o stea, imi placea sa ii spun steaua mea, era cea mai luminoasa stea de pe cer si ma fascina mereu, nu stiu de ce, dar pierdeam minute bune privind spre acea stea. Si la un moment dat, acum vreo 6 ani si ceva poate chiar 7 aveam un fel de pact...vorbeam cu cineva din alt oras si pentru ca ne vedeam foarte rar aveam treaba asta...in fiecare seara ne uitam la steaua aia si asa mai trecea putin din dor, era un lucru pe care il aveam in comun. Desi ce e drept nici acasa nu se vedea chiar asa bine, dar totusi se vedea. In bucuresti, am incercat in seara asta sa ma uit dupa steaua mea si nu am reusit sa vad nici macar o stea, d’apoi pe aia care trebuie...
Si da, suna dibios, dar de asta imi este cel mai dor din copilarie, de noptile la bunici in care puteam sa stau si sa privesc cerul instelat....era un sentiment pe care incerc sa il descriu acum in cuvinte, dar zau ca nu reusesc, era linistitor, era fascinant, era placut, era perfect, desi practic nu era nimic, da, exact, era nimic, dar in acelasi timp era totul....nu are nici un pic de logica, nu? Poate e doar in capul meu logica, dar stiu ca exista undeva acolo, pentru ca sentimentul ala era real, era acolo... si chiar imi lipseste, mi-am dat seama acum ca as vrea sa pot sa vad din nou cerul instelat cum il vedeam acum 9-10 ani cand am descoperit pentru prima data cum ma poate fascina ‘steaua mea’ ....

15 octombrie 2016

Cine ma are la prieteni pe facebook sau urmareste pagina de facebook a blogului o observat probabil ca am tot postat niste poze si chestii cu hastagul #bucurestiullapas. Cum a pornit... nebunia asta. Intr-o pauza la munca vorbeam cu E. ca eu nu am fost de mult intr-un parc, E. imi spune ca nici ea si ca ar fi o treaba sa mergem in cismigiu dupa munca, dar ca nu prea are bani si ca sa mergem pe jos, ca oricum nu e asa departe. Si cum ne plimbam noi prin parc ne-am gandit ca suntem in bucuresti de 2 ani si noi inca nu am vazut tot bucurestiul, ca nu ne-am plimbat, ca nu am facut multe chestii. Dupa ne-am oprit pe o banca prin parc si ne-am gandit la anul asta, la ‘varsta de 21 de ani’ si am ajuns la concluzia ca si pentru mine si pentru ea varsta asta a fost cea mai faina, ca am facut cele mai multe lucruri interesante, nebune, noi si tot asa, si am zis ca sa continuam, cu un fel de mini ‘bucket list’. Am plecat dupa din cismigiu pe calea victoriei si dupa inapoi in regie, si unul din obiectivele de pe bucket list a fost: sa luam bucurestiul la pas. Si in 3 zile am ajuns sa facem 26km pe jos. In prima zi am fost regie-cismigiu-calea victoriei-regie, in a doua zi am fost regie- parc drumul taberie- regie si in a 3-a zi am fost regie-strada xenofon- regie. Insumand, cum am spus si mai sus 26km de mers pe jos. O sa las si niste poze, normal selfie-uri pentru ca E. a facut multe si inca nu stie ca am pus toate pozele astea, asa ca...daca nu mai auziti de mine sa stiti de ce...









Dupa cum am spus, a fost cel mai intens an si pentru mine si pentru E., am facut foarte multe lucruri noi, iar eu personal am pe bucket list un lucru in plus. Pana anul asta am evitat pe cat de mult posibil sa merg in costinesti, anul asta inevitabil am ajuns acolo 3 zile, mi-a placut, m-am distrat, a fost ok, am zis ca am rezistat vitejeste pana acum, acum am facut-o si pe asta, am scapat de ea, mai imi ramane doar sa vad titanicul si am promis, dar mai ales mi-am promis ca o sa vad titanicul pana la sfarsitul anului sau macar pana la sfarsitul lu' ianuarie, la 21 de ani o sa fac cele 2 lucruri pe care le-am evitat in ultimii multi ani: sa merg in costinesti si sa vad titanicul, unul e deja bifat, mai ramane unul si cum am zis...o sa o fac si pe asta, o sa va anunt cand o sa se intample. 

14 octombrie 2016

Va mai amintiti ca eu aveam candva un prieten C.? Da, inca traieste, si da, inca are o mie de idei idioate sau geniale, depinde cum le privesti. Spre exemplu ultima lui idee geniala, dupa mintea lui, a fost sa isi deschida singur o firma de avocatura, ca aparent s-a plictisit sa lucreze in una, vrea una a lui si punct. Dar e dezamagit de faptul ca multe persoane ca si el au idei bune de afaceri, dar nimeni nu ii ajuta sa le indeplineasca, pentru ca ce, cumva credeati ca nu s-a interesat? Ba da, dar a aflat ca ai nevoie de prea multe chestii de care el nu are habar, managementul nu este chiar punctul lui forte. A incercat sa afle ce si cate harhogarii ii trebuiesc pentru o firma de consultanta achizitii publice, dar a renuntat, aparent este destul de greu sa deschizi o afacere noua pentru ca ai nevoie de mult prea multe hartii, de mult prea multe aprobari, de mult prea multe chestii de care nu iti spune nimeni nimic. E ca la facultate, toata lumea iti spune ‘hai la facultate, e smecher aici, bem, ne distram, fete/baieti, petreceri, iesiri, distractie, nebunie’, dar nimeni nu iti spune ‘cursuri obligatorii/ seminarii obligatorii/ laboratoare obligatorii/ teme obligatorii/ sesiune/ examene/ partiale/ teste’, exact la fel e si aici, toata lumea spune ca ‘da, ia si infiinteaza-ti propria afacere, o sa fie bine’, dar nimeni nu spune ca ai nevoie de n acte, de n aprobari, ca ai de facut n drumuri, ca nimeni nu iti spune nimic, ca o sa depui n dosare la n ghisee si n asociatii ca sa primesti o amarata de hartie sa mergi mai departe, nimeni nu iti spune ca fara hartia aia nu faci nimic, nimeni nu iti spune cum poti sa obtii hartia aia, nimeni nu iti spune nimic, tot ce ti se spune e ca o sa fie bine dupa ce ai afacerea ta, ca o sa fi propriul tau sef. Nu e chiar asa. C. a inceput sa renunte la gandul lui, desi eu sper sa nu o faca, pentru ca a stat la ... nici el nu mai stie cate cozi ca sa incerce sa faca rost de o adeverinta sa poata sta la alte multe cozi infernal de lungi sa poata obtine o aprobare si sa mearga la alta coada si tot asa.

La inceput il auzeam foarte entuziasmat, foarte incantat de ideea asta, de dorinta lui, de initiativa lui, dar acum il aud tot mai descurajat, tot mai hotarat sa renunte la visul si ideea lui. La inceput imi spunea despre tot felul de chestii, despre licitatii, dosare licitatii, proiecte, viitori asociati, chiar si planuri de afaceri. Si chiar imi pare rau sa il aud acum asa dezamagit, sincer chiar as vrea sa il ajut, dar domeniul asta este unul complet strain mie, il pot ajuta doar incercand sa il incurajez si sa il conving sa nu renunte la ideea si la visul lui, de foarte mult timp isi doreste asta si cand in sfarsit a inceput sa faca ceva in acest sens sistemul il da inapoi, cel mai urat lucru posibil...