4 mai 2016

Astazi vreau sa va povestesc ceva, de fapt 2 lucruri. O sa incep cu: in 3-4 ore se fac 48h de cand nu mai am facebook. Pagina blogului o administrez de pe contul unui prieten, pe care da, l-am facut administrator si probabil o sa mai posteze si el, dar in mare parte tot eu o sa postez, si fac asta doar din aplicatia de pe telefon, nu de pe laptop, nu de pe facebook direct. De ce am facut asta? Asa, ca idee, pentru ca “de ce nu?”. Cat o sa ma tina treaba asta? Nu stiu, poate dupa ce termin de scris articolul asta o sa intru sa imi reactivez profilul sau poate o sa treaca cele 7 zile si o sa se reactiveze singur( am ales motiv ca este o chestie temporara si pentru facebook temporar inseamna maxim 7 zile) . Asa, acum ca ma simt mai bine ca am spus asta vreau sa va povestesc ceva, nu este chiar recent, este din februarie, dar nu am avut ocazia sa povestesc despre asta, dupa au aparut niste chestii si nu am mai vrut, dar pana la urma asta este o amintire placuta pentru mine, chiar m-am simtit bine in ziua aia si m-a facut sa ma simt din nou copilul idiot si spontan care eram inainte, ca daca tineti voi bine minte, am zis pe aici ca am inceput sa ma maturizez, ca nu mai fac chestii spontane si din astea, ei bine, in ziua aia nu a fost deloc asa. Sa incep povestea ca sa aiba logica: Eram la munca, spre sfarsitul programului, mai aveam cam jumatate de ora- maxim o ora, si primesc un mesaj cu “hai sa mergem si noi undeva, sa plecam din bucuresti”. Normal, initial am inceput sa rad pentru ca am crezut ca face misto de mine, aparent nu, vorbea serios. Am hotarat sa mergem la castel la Mogosoaia cu trenul. Pentru mine simpla calatorie cu trenul era destul de interesanta, dat fiind ca am mai fost o singura data in vara. Imi termin eu programul, persoana respectiva se imbraca, se pregateste si ne vedem la metrou. Ajungem la gara de nord si eu eram ceva de genul: “si acum pe unde? Ca am mai fost o singura data aici”, si nu e ca si cand am fi avut prea mult timp de pierdut, ca ne pleca trenul. Si acum incepe partea interesanta: am inceput sa alergam pe peronul de la metrou si apoi printre toate cele de acolo spre casele de bilete. A fost cel mai nebunesc si spontan lucru pe care l-am facut anul asta si normal, a fost unul dintre cele mai frumoase momente petrecute, m-am simtit ca in filme pentru ca alergam pe acolo ca si cand totul depindea de faptul ca noi sa ajungem la destinatie: sa ne cumparam bilete, si culmea este ca nu conta ca alerg, ma simteam atat de bine incat chiar alergam, si stiti ce lepra sunt in general, ei bine atunci alergam cu un zambet tamp pe fata.
Am ajuns intr-un final, ne-a lasat cineva in fata pentru ca ne pleca trenul, dar nu am mai ajuns in tren. De ce? Pentru ca trenul nostru pleca in 3 minute, si aparent calculatorul nu iti mai elibereaza bilet daca trenul pleaca in mai putin de 5 minute. Normal, cu o oarecare dezamagire ne ducem la Mc sa mancam ceva, de tristete, sau pentru ca eu nu mancasem inca nimic pana la ora aia. Dar nu,  ziua nu s-a terminat asa. La Mc zicem ca bai daca tot am iesit din casa, hai sa mergem intr-un parc sa ne plimbam macar in bucuresti, daca nu am reusit sa iesim din el, nu? Bun, hotaram sa mergem in IOR, ne urcam in metrou frumos, tot ce trebuie sa mergem in parc, coboram pe la jumatatea drumului ca persoana respectiva a zis ca prea departe IOR sa mergem pana acolo, desi voiam sa mergem acolo pentru ca nu fusese niciodata. Pe peron se uita la mine si invers si nu stiam ce sa facem, ca “hai sa mergem in parcul asta de aici”, ii raspund ca da, ok, mergem, dar parcul de la Izvor e destul de foarte mic, nimic interesant. “bine, hai sa mergem in IOR atunci, sau hai acasa, ne plimbam prin Poli”. Si fix atunci venea metroul [pe cealalta linie, dar si ala ne ducea in IOR] si ii spun “mergem acasa sau in parc, ne urcam sau nu in metrou?” sta ce sta pe ganduri, da, hai sa urcam in el. OK, ne-am urcat in el ca sa mai mergem o statie, coboram la unirii ca sa schimbam metroul. Am zis ok, ne plimbam cu metroul prin bucuresti, ce poate sa fie mai frumos. Am ajuns intr-un final la Victoriei, am fost pe acolo sa bem o cafea si apoi am ajuns la Stefan cel mare. Si acum vine din nou o parte interesanta: de la Stefan cel Mare pana in Regie am venit pe jos. Da, ati citit bine, pe 1 februarie, la temperaturile respective, pe la un 7 seara cred, poate 8, eu veneam pe jos de la Stefan cel Mare in Regie, adica, dupa spusele celor de la Google Maps: 4.8 km. si din astia 4.8km cei mai problematici au fost ultmii 800m de la basarab in regie, cat ne-am invartit pe langa pasajul ala nu aveti nici cea mai mica idee. Dar da, stiu, si eu i-am spus ca a innebunit, dar nu a vrut sa ma creada. Bine, am si cateva poze si un filmulet, dar persoana respectiva nu stie ca am scris toate astea asa ca nu o sa le pun si pe alea, desi filmuletul este destul de funny. Si cam asta este, pe scurt( da, stiu, nu e deloc scurt) una dintre cele mai faine zile ale mele cu cea mai nebuneasca chestie pe care am facut in ultima vreme.

2 comentarii:

  1. Mno, nu vrei sa te si sui intrun tren care duce undeva? :)
    A fost fain, asa cum ai povestit, nebunie faina de tinerete :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil daca reuseam sa si prindem trenul dupa ce am alergat pe acolo povestea devenea si mai interesanta, dar chiar si asa a fost o zi foarte faina:)) Probabil o sa incerc sa ajung sa ma urc si intr-un tren care duce undeva :))
      Da, chiar a fost fain si da, chiar a fost o nebunie, cred ca cea mai mare din ultima...multa...vreme:))

      Ștergere